sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 22 august 2022

Două miliarde de lei, impactul majorării, prin ordonanță, a salariilor bugetarilor, anunță Budăi. Ministrul nu știe însă „impactul la leuț”

Două miliarde lei, impactul majorării salariilor bugetarilor, susține ministrul Budăi Foto: Facebook
Două miliarde lei, impactul majorării salariilor bugetarilor, susține ministrul Budăi Foto: Facebook

Două miliarde de lei, acesta este impactul majorării, prin ordonanță, a salariilor bugetarilor, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Digi 24. Această informație nu apare în nota de fundamentare a ordonanței, deși legea transparenței decizionale obligă ministerul inițiator să ofere aceste date, dacă este cazul.

Două miliarde lei, impactul majorării salariilor bugetarilor

„Impactul este de puţin peste 2 miliarde de lei, dar impactul la leuţ îl putem afla după prima lună de plată pentru că mai sunt posturi vacante neocupate”, a precizat ministrul, la Digi 24.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat în 17 august, în transparenţă decizională, o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată. Însă nota de fundamentare nu conține un calcul privind impactul bugetar.

Ca să explice difernța tot mai mare dintre salariile de la stat și cele din sectorul privat, Budăi a susținut că în sectorul privat se fac plăți la negru.

„În România încă se practică, din păcate, şi lucrătorii se complac în această situaţie, plata cu 2 lei pe hârtie şi 5 lei în mână. Dacă vom avea un cost real trecut pe hârtie alta va fi diferenţa”, a spus el.

După primele șase luni din 2022, România cheltuie 1% din PIB cu dobânzile la împrumuturi. Consiliul Fiscal apreciază că deficitul va fi de circa 7%, față de 5,84, când susține Guvernul că va fi.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră