Premierul Ciolacu dă semne că va modifica deciziile privind plățile în bani gheață: „Voi convoca o întâlnire pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”

Premierul Marcel Ciolacu dă semne că va modifica deciziile privind plățile cash: „Voi convoca o întâlnire pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, a scris el, azi, pe Facebook.
Postarea sa vine după ce mai multe publicații au scris că unele bănci au majorat comisioanele la operațiuni cu bani cash.
Ciolacu, semne că va modifica deciziile privind plățile cash
„Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare!
Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a scris Ciolacu.
În afară de obisnuitele mesaje din partea clientilor PSD, postarea sa a fost primită cu o avalanșă de critici.