George Simion, amenințare sadică fără precedent: „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”

George Simion, președintele AUR, a lansat azi o amenințare sadică fără precedent în politica românească: „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”, a spus el în timpul unui live pe Facebook.
Citește și: Surse: mașina de lux, cadou de la mercenarul Potra, l-a costat pe Călin Georgescu candidatura la președinție
Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.
Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți
„Eu de acuma, la cât de furioasă e lumea, nu îmi mai pot asuma nimic, pentru că...
Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Își bat joc, așa, de democrație. Că vă place sau nu vă place de Călin Georgescu, este omul votat de români.
Așteptăm mâine, să vedem ce spune el”, a arătat Simion.
„Călin Georgescu trebuie susținut până la capăt! Sosoaca, Ponta și alți șacali mediatici să nu se bucure!!”, a scris el pe Facebook.
Mesajul său a strâns peste 24.000 de like-uri în peste o oră.
„Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!”, a afirmat el în altă postare.