/

Eșec major al PNRR: metroul din Cluj, scos de la finanțare, se vor pierde bani pentru că Guvernul nu renunță la politizarea companiilor de stat

Metroul din Cluj, scos de la finanțare PNRR Foto: captură video

Eșec major al PNRR: metroul din Cluj va fi scos de la finanțare prin acest program și se vor pierde bani pentru că Guvernul nu renunță la politizarea companiilor. Aceste probleme au fost enunțate, în termeni prin care a încercat să acopere acest dezastru, de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD).

Citește și: O fostă sportivă olimpică a refuzat să promoveze Nordis: „Am fost primită cu șampanie bună și copleșită de atenția negociatorilor”

Câciu a arătat că un alt motiv pentru care se vor tăia bani din PNRR este că Executivul nu a trecut la reducerea pragului la microîntreprinderi de la 500.000 de euro la 88.500 de euro.

Oricum, plata parțială a tranșei trei din PNRR ar putea fi aprobată oficial abia în noiembrie.

Metroul din Cluj, scos de la finanțare

„Probabil că săptămâna aceasta ar trebui să vină scrisoarea prin care suntem înştiinţaţi că vom avea o plată parţială, în mod oficial. Vom avea timp să răspundem o lună de zile şi decizia finală va fi luată probabil la finalul lunii noiembrie şi plata parţială. Am anunţat că vom avea o plată parţială în această cerere de plată 3.

Sunt trei reforme care nu sunt îndeplinite din perspectiva Comisiei.

Una are un impact economic major, cea cu microîntreprinderile.

Celelalte două sunt reforme pe care România chiar trebuie să le facă şi privesc guvernanţa corporativă. Un jalon care este la companiile din energie: 15 companii din energie care au o problemă din perspectiva numirii pe mandat a celor care construiesc Consiliile de Administraţie, Consiliile de Supraveghere.

Un alt jalon, care deja a intrat în reluare, cel referitor la numirile de la AMEPIP (Agenţia de Monitorizare a Companiilor Publice, n.r.).

Pentru metroul de la Cluj se va găsi o finanţare. S-a găsit, de fapt, o finanţare în Programul de Transport. Va fi finanţat şi din obligaţiuni verzi emise statul român, în sensul transportului verde. Metroul de la Cluj va fi scos din PNNR ca investiţie, iar contravaloarea celor 300 de milioane de euro va fi mutată pe altă investiţie care este deja în execuţie şi produce cheltuieli„, a afirmat Câciu.

România a depus în decembrie 2023 cererea de plată pentru tranșa trei din PNRR.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:23Liderul extremei drepte austriece, posibil cancelar, vrea imigrație „zero”: „Vom construi Austria noastră ca o fortăreaţă cu cereri de azil respinse, avize de expulzare şi zboruri charter”
21:09Marș al femeilor la Washington împotriva învestirii lui Trump, dar de dimensiuni mult mai reduse decât cel de la prima învestire, în 2017
20:58Germania, dispusă să trimită trupe în Ucraina pentru a securiza zona tampon dintre forțele ruse și cele ucrainene dacă se ajunge la un acord de încetare a focului
20:47George Simion speculează la maximum anularea alegerilor: proteste AUR în aproape toată țara, în fața prefecturilor
20:47Statul român plătește o sumă astronomică pentru chirii: peste 100 de milioane de euro pe an, spune fostul ministru Câciu
15:51Acordul de încetare a focului în Gaza intră în vigoare duminică la ora locală 08.30. Ambele părți vor elibera deținuți
15:43Sindicaliștii de la Cartel Alfa, avertisment dur pentru Guvern: „Clasa politică se joacă cu chibriturile lângă butoiul de pulbere care poate exploda în orice moment”
15:34Rusia își consolidează armata pentru un atac asupra NATO în anii următori, avertizează un general de la vârful Apărării germane
14:23Traian Băsescu își bate joc de liderii PSD-PNL: „Dacă alături de Crin şi Victor Viorel va veni şi Marcel pe trotinetă sau cu o oală cu sarmale pe cap…”
14:05Nicușor Dan vrea să lanseze un site de donații pentru campania sa la prezidențiale. Suma de care crede că ar avea nevoie: 2-3 milioane de euro
13:27Călin Georgescu îl plagiază pe Stalin și face lobby pentru Moscova: canalul Marea Neagră – Marea Caspică, un proiect grandoman susținut de Rusia
10:31VIDEO Preot și profesor de religie, propagandă legionară și pro-Călin Georgescu pentru elevi de liceu
10:22Din ce în ce mai multe lanuri instagramabile: prognozele meteo îi fac pe fermieri să cultive rapiță în dauna altor culturi
10:16Cea mai săracă regiune a României (nord-est) a împrumutat statul cu peste 1,7 miliarde de lei în 2024
10:07Dascăl la una din bisericile mari din Iași, arestat pentru agresiune sexuală asupra unei minore