/

Ministerul Apărării spune că, pentru a doborî drone, e nevoie de „clarificări legislative”: Legislația e din 2001, când nu existau drone

MApN: Doborârea dronelor necesită „clarificări legislative (sursa: Facebook/MApN)

MApN: Doborârea dronelor necesită „clarificări legislative”. Purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu, a declarat miercuri că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare, dar sunt necesare „adaptări legislative” pentru a clarifica „situaţiile particulare” pe care Legea 257/2001 nu le putea prevede, pentru că în acea perioadă nu exista pericolul dronelor.

MApN: Doborârea dronelor necesită „clarificări legislative”

„Vreau să transmit un mesaj de siguranţă. Spaţiul aerian al României este bine apărat. Faptul că nu s-a doborât drona, că nu s-a doborât nici în Polonia, nici în Letonia, reprezintă un risc, dar o vulnerabilitate nu a fost”, a explicat Spînu după întâlnirea reprezentanţilor MApN cu membrii Comisiei de Apărare din Senat.

Citește și: Ciolacu, eșec major, deși i-a cedat lui von der Leyen: România va primi cel mai prost portofoliu în Comisia Europeană, din 2009 până acum

„La acel moment în aer au fost două avioane F16 care au supravegheat în permanenţă situaţia. Procedurile de acţiune sunt aceleaşi în tot spaţiul aerian al NATO.

Nu putem spune că am fost spectatori. Se intervine după un set de măsuri care se iau gradual în mod unitar în tot spaţiul aerian al NATO.

În acel moment am fost în legătură permanentă şi cu autorităţile NATO. Spaţiul aerian al României este gestionat, în mod integrat, la nivel aliat.

Cele două avioane F16 ale forţelor aeriene române erau în serviciu de luptă, sub autoritate NATO. Au fost în aer aproape două ore, astfel că ar fi putut să intervină în situaţia în care drona ar fi reprezentat un pericol pentru teritoriul naţional”, a adăugat acesta.

El a precizat că legislaţia României, ca şi legislaţia celorlalte state NATO, „are prevăzuţi paşi procedurali prin care se poate acţiona împotriva aeronavelor care utilizează spaţiul aerian al României în mod ilegal”.

„Este adevărat însă că legislaţia a fost emisă cam în anul 2001, perioadă în care nu exista pericolul dronelor, şi în toate ţările NATO este cam aceeaşi situaţie. De asta este nevoie şi de adaptări legislative. Armata română acţionează după aceleaşi procedee şi principii după care acţionează toate armatele NATO”, a adăugat Spînu.

Legea, din 2001

Purtătorul de cuvânt al MApN a admis că drona, care poate fi considerată „şi o provocare”, ar fi putut fi doborâtă dacă era „un act ostil îndreptat împotriva teritoriului NATO”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Legea a fost emisă în anul 2001 (Legea 257/2001). Avem nevoie de clarificări legislative astfel încât procedurile noastre să fie cât mai simple, iar lanţul de autoritate să fie cât mai scurt în astfel de situaţii.

Noile proiectele de lege sunt în avizare la diferite instituţii pentru a fi aprobate în şedinţa de Guvern. (…) Deocamdată, operăm cu această legislaţie. Putem să acţionăm când poate fi estimat un atac intenţionat, un act ostil împotriva teritoriului României sau al NATO.

(…) Avem nevoie să clarificăm situaţiile particulare pe care Legea din 2001 nu le putea prevede (…) În situaţia în care avem un atac ostil deliberat împotriva României, sigur că nu e nevoie de nici o modificare legislativă, putem să intervenim cu legislaţia pe care o avem acum.

Ceea ce ne dorim este să fim bine acoperiţi cu toate celelalte situaţii care nu puteau să fie prevăzute în 2001, când nu existau drone folosite militar”, a detaliat Spînu.

El a garantat că spaţiul aerian al României „este apărat la fel ca în toate ţările NATO” şi că există mijloacele necesare de supraveghere, monitorizare şi intervenţie în cazul unei situaţii ostile.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

09:36Trump a declanșat războiul comercial: tarife de până la 25% pentru Canada, Mexic și China, urmează taxe vamale crescute și pentru produsele din UE
09:30Aproape 85.000 de persoane au văzut coiful de la Coțofenești și brățările dacice la muzeul Drents, până să fie furate
09:22Planul „suveraniștilor”, în pericol: piesele de tezaur nu au dubluri copiate după original. Printre puținele copii, „Cloșca cu puii de aur”
09:09Temperaturile mult prea mari pentru luna ianuarie pun presiune pe anvelopele de iarnă. Cum este afectat condusul
09:02Copiii se ciondănesc la școală, părinții se bat într-o parcare, judecătorii stau câțiva ani să descâlcească povestea
08:55Apartamentele în România s-au scumpit de opt ori în ultimii 25 de ani, dar sunt mai accesibile ca oricând
20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte