miercuri 25 iunie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 29 aprilie 2022

Iașiul ar putea avea cel mai tânăr judecător al Curții Constituționale

Cine este ieșeanca Iulia Scântei (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Cine este ieșeanca Iulia Scântei (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Cine este ieșeanca Iulia Scântei. Laura-Iuliana Scântei – sau, aşa cum se prezintă ea, Iulia Scântei – are şanse mari să devină al şaselea judecător pe care Iaşul îl va avea la Curtea Constituţională în cei 30 de ani de când funcţionează această instituţie.

Cine este ieșeanca Iulia Scântei

Iulia Scântei a absolvit în anul 2000 Facultatea de Drept a Universităţii "Al.I. Cuza", dar din 2008 profesează ca notar public în Bucureşti. În 2021, a trecut în declaraţia de avere venituri nete de un milion de lei, respectiv 864 de mii din activitatea notarială şi 136 de mii din indemnizaţia de senator.

Citește și: Statele Unite îi dau lovitura finală lui Putin: 20 de miliarde de dolari, sprijin pentru Ucraina în armament și muniție. Alte 13 miliarde, asistență economică și umanitară

În acelaşi an, cel mai mare venit declarat de un judecător al Curţii Constituţionale, respectiv de preşedintele Valer Dorneanu (care îşi va încheia mandatul pe 9 iunie), a fost de 391 de mii de lei.

În Parlament, Iulia Scântei a intrat în 2016, iar de atunci a făcut parte din Comisia juridică, pe care a condus-o mai întâi ca vicepreşedinte, la sfârşitul mandatului trecut, apoi ca preşedinte, de la alegerile parlamentare din decembrie 2020 până acum.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră