/

Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul dacă ai fie și un leu datorie la stat

Nu-ți poți vinde casa dacă ai un leu datorie la stat Foto: Facebook

Încă o idee a lui Boloș, strecurată într-o ordonanță de urgență: nu-ți poți vinde casa sau terenul decât cu acordul ANAF (care nu este clar cum se acordă) dacă ai fie și un leu datorie la stat.

Pe de altă parte, notarul este obligat să verifice dacă ți-ai achitat datoriile la stat, înainte de a autentifica vânzarea, ceea ce practic o blochează până la stingerea obligațiilor către ANAF.

Prevederea a fost strecurată într-un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Codului Fiscal care are 34 de pagini și peste 100 de modificări.

Citește și: Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă, politruci PSD-PNL

Ce prevede proiectul de ordonanță de urgență:

Nu-ți poți vinde casa dacă ai un leu datorie la stat

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri reprezentând clădiri și terenuri, proprietarul și persoana căreia i se transferă dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central.

În cazul în care în certificatul de atestare fiscală emis pe numele proprietarului, sunt cuprinse obligații fiscale/bugetare restante, acesta conține acordul organului fiscal central pentru înstrăinarea bunului cu menționarea contului în care se virează suma aferentă obligațiilor fiscale/bugetare datorate de către proprietar.

În acest caz, notarul verifică, înainte de autentificarea actului de înstrăinare a dreptului de proprietate, existența dovezii plății obligațiilor fiscale/bugetare în contul indicat de organul fiscal central, până la concurența prețului de înstrăinare sau a obligațiilor fiscale/bugetare restante cuprinse în certificatul de atestare fiscală, după caz.

În situația în care se încheie contract de donație, trasferul dreptului de proprietate se realizează cu condiția ca donatorul să nu înregistreze obligații fiscale/bugetare restante conform certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal central.

În cazul în care persoana căreia i se transferă dreptul de proprietate înregistrează obligații fiscale/bugetare restante cuprinse în certificatul de atestare fiscală, notarul public transmite organului fiscal central, prin mijloace electronice de comunicare, o copie a titlului de proprietate încheiat ca urmare a transferului dreptului de proprietate.

Ce-l îngrijorează pe Boloș

„Prin această măsură, statul are în vedere să prevină periclitarea colectării creanțelor bugetare, prin condiționarea realizarii tranzacțiilor de înstrăinare a bunurilor imobile, de achitarea obligațiilor fiscale/bugetare restante datorate de proprietar.

În caz contrar, există riscul ca proprietarul să intre in starea de insolvabilitate sau de insolvență, ceea ce ar conduce la nerecuperarea obligațiilor bugetare la bugetul general consolidat.

În fapt, și în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale, transferul dreptului de proprietate este condiționat de achitarea acestor obligații”, se arată în nota de fundamentare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

10 comentarii

  1. Problema e ca fiscul inventează datorii în cam 50% din cazuri, nu e o cifra scoasa din burta… e procentul de procese pe care fiscul îl pierde cu cu contribuabilii. Pe anumite spete pretențiile fiscului sunt respinse de instanta in procent de 70%! E vorba in primul rand de legislatia haotica in combinatie cu incompetenta dar si cu volumul mare de munca care produce erori (in mod ciudat – doar in favoarea statului), mai sunt sume care au fost platite dar nu s-au actualizat in sistem, decizii de impunere care nu au baza legala si asa mai departe.

  2. Daca vor sa stie ce am mancat si ce am defecat (vezi efactura pentru persoane fizice). Vreau si eu sa pot sa stiu cum cheltuie statul banutii mei. Vreau stiu clar pana la ultimul banut cat costa orice de la panselute pana la autostrazi si cine a castigat „licitatia”.

  3. Ce înseamnă datorii la stat?
    Datorii la casele de ajutor reciproc (CAR-uri),sunt datorii la stat?
    Nu putem vinde casa care este ipotecata pe numele băiatului meu….nu este el proprietarul locuinței.

  4. Împrumuturile la casele de ajutor reciproc,sunt datorii la stat?Care sunt acele datorii la stat care te împiedică să-ți vinzi o proprietate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:31Ciolacu i-a repus în funcție pe controversații șefi ai Agenţiei pentru Evaluarea Întreprinderilor Publice, la trei luni după ce i-a demis
13:16Cum ciupesc magistrații câteva mii de lei fără să facă mai nimic: s-au plasat, în mare grabă, în birourile electorale de circumscripție
10:18Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt șase sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil
09:31După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Anonescu, legături subterane cu Geoană
08:46Pompieri trimiși la inundații pe mâncarea și apa lor: „Așa este în situațiile de alarmă generală, soldatul trebuie să aibă mereu pregătit un rucsac cu alimente și altele”
08:34Noi beneficiari ai ajutorului de deces, potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie. Noul cuantum, semnificativ
07:50Cotnari și alte podgorii din Moldova anunță o producție mare și bună de struguri: 2024 va fi un an de colecționat
21:37EXCLUSIV Scandalul falsurilor Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României a generat un cost de 85.000 EUR. Culmea, banii vor fi încasați de directorul Muzeului, care a girat falsurile
20:32Donatorii de sânge pot fi scutiți de la plata impozitului pe proprietate. Care sunt condițiile de îndeplinit
19:31EXCLUSIV Decizia Liei Savonea de a salva beizadeaua Mario Iorgulescu, desființată de judecătorul Dan Enescu: Suntem în prezența unei fapte intenționate
16:52Poliția s-a dus acasă la Nuțu Cămătaru ca să găsească un cal furat, dar a descoperit o cămilă și două maimuțe
15:58Bugetarii și pensionarii speciali, marii câștigători ai rectificării bugetare
14:37I-a crescut pensia după recalculare de la 31.511 de lei la 33.654 de lei. Dar au existat și măriri de un leu sau scăderi
14:23Pagerele Hezbollah au avut un mic dispozitiv exploziv inserat, cel mai probabil asta a cauzat exploziile, opinează universitari români
13:26Nicuşor Dan: Săptămâna viitoare voi anunţa public lista solicitărilor privind Capitala adresată candidaţilor la Preşedinţie