Cine este candidatul-surpriză pe care Nicușor Dan l-ar fi propus premier
Candidatul-surpriză pe care președintele Nicușor Dan l-ar fi propus pentru funcția de premier este Luca Niculescu, fost jurnalist la RFI, apoi ambasador în Franța și acum secretar de stat în ministerul de Externe, responsabil de aderarea la OECD.
Șeful statului ar fi sunat, la finalul săptămânii trecute, liderii partidelor din fosta coaliție și le-a propus să studieze această variantă de premier.
Nicușor Dan a fost întrebat luni dimineață dacă îl va propune pe Luca Niculescu, dar nu a răspuns.
PSD, aproape de o majoritate cu transfugi AUR
„Nu este clar care va fi răspunsul partidelor la această propunere, pentru că aceasta a fost făcută neoficial, înainte de a exista consultări formale cu partidele”, arată surse politice citate de Antena 3.
Luca Niculescu a fost propus ministru de Externe în guvernele Tomac și Vestea.
Nu este clar dacă, acum, el va strânge 233 de voturi, în parlament. Un site apropiat PSD, stiripesurse.ro, scria, azi, că Nicușor Dan și Sorin Grindeanu nu au mai discutat de două săptămâni.
„În ceea ce privește formarea viitorului Guvern, liderii social-democrați au decis să aștepte nominalizarea pentru funcția de premier, pe care o va face președintele Nicușor Dan. De asemenea, conform surselor noastre, susținerea unui premier independent va fi discutată la momentul respectiv, dacă va fi cazul”, arăta acest site.
Pe de altă parte, PSD pare că reușește să facă o majoritate cu AUR, așa că nu ar avea motive să susțină un independent apropiat de Nicușor Dan. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad au fost invitați împreună duminică seară la Realitatea Plus și au cerut discuții cu Sorin Grindeanu pentru un guvern cu PSD.
Surse politice arată că Nicușor Dan ar vrea ca votul din Parlament pentru noul guvern să fie dat înainte ca agenția de rating Standard & Poor’s să emită noul raport din 2 octombrie în care va decide dacă menține sau nu ratingul de țară pentru România.
Misiunea agenţiei de rating Standard & Poor’s va veni în România peste trei săptămâni, iar rezultatele clare, comunicate continuu şi transparent, disciplina fiscală, fără să fie frânate investiţiile, şi responsabilitatea sunt cheia credibilităţii României, a scris, joi seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
„Este un examen la fel de important ca şi celelalte pe care le-am avut şi le-am trecut cu succes în luna august”, a transmis ministrul printr-un mesaj video publicat pe reţeaua de socializare.
Între 1992 și 2016, Luca Niculescu a fost jurnalist. Redactor-șef al postului de radio RFI România, precum și realizator de emisiuni la mai multe televiziuni: Money Channel, TVR 1, Digi24. Specializat mai ales în relații internațională, a avut timp de cinci ani, o rubrică săptămânală în Dilema Veche. A fost, în același timp, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération).
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995), este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996).
Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București.