vineri 11 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

10161 articole
Eveniment

Un sindicat al polițiștilor amenință că va „bloca sistemul” dacă li se taie din pensie și vor fi obligați să muncească până la 65 de ani

Un sindicat al polițiștilor, SNPCC, amenință că va „bloca sistemul” dacă li se taie din pensie și vor fi obligați să muncească până la 65 de ani. Ei cer ca legea 223/2015 - privind pensiile pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - să fie scoasă din PNRR. Dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, ei vor protesta în stradă, putând să meargă până la „blocarea sistemului” - fără a explica însă ce înseamnă această amenințare. Un sindicat al polițiștilor amenință că va „bloca sistemul” „SNPCC va declanșa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcție de evoluția situației să adopte noi măsuri de reacție și protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care își pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în M.A.I, când, pentru prima dată, în școlile de agenți de poliție, după etapa verificării cunoștințelor, au rămas 0,57 candidați/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranță vor reduce și mai mult numărul de candidați rămași în cursă. Astfel, în urma consultării celor 74 de organizații SNPPC din țară (poliție, poliție de frontieră și poliție imigrări), SNPPC a luat decizia organizării de mișcări sindicale având 2 revendicări principale: Aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională începând cu 01.07.2023. Scoaterea Legii 223/2015 din PNRR. Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților Într-o primă etapă SNPPC va organiza și desfășura proteste la sediile MAI - Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 și 8 iunie 2023, între orele 11.00-14.00 urmând să le extindem la Guvern, Comisia Europeană (sediul din București) și Camera Deputaților.După aceste prime proteste, în funcție de evoluția situației le vom intensifica, putând ajunge chiar la blocarea sistemului”, se arată în comunicatul acestui sindicat. Citește și: Pensiile Apărării și Internelor: costuri de 800 de milioane de lei/ lună. Cea mai mare pensie MApN: 40.176 lei. Cea mai mare pensie plătită de Interne: 19.955 de lei Potrivit datelor furnizate Parlamentului de ministerul de Interne, în iunie 2022, Internele plătesc pensiile pentru 99.391 de persoane și, lunar, în medie achită, din bugetul de stat, circa 465 de milioane de lei. Datele au fost furnizate la finalul lunii mai 2022.

Un sindicat al polițiștilor amenință că va „bloca sistemul” dacă li se taie din pensie și vor fi obligați să muncească până la 65 de ani
Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani - deputat PSD. În consecință, a început procesul de majorare a pensiilor
Eveniment

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani - deputat PSD. În consecință, a început procesul de majorare a pensiilor

Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani, arată un deputat PSD, Mirela Adomnicăi, care cere ministerului Justiției un calcul privind impactul bugetar al acestei măsuri. Decizia de majorare salarială vine ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în acest sens şi „pentru uniformizarea regulilor de salarizare”,a explicat Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% „Într-un moment în care întreaga opinie publică se așteaptă la economisiri și la o administrare mai eficientă a cheltuielilor bugetare, magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25% și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani. Astfel, am aflat că majorarea de 25% s-ar aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2018 pentru personalul din instanțe și de la 7 decembrie 2018 pentru personalul din parchete. Prin urmare, judecătorii și procurorii ar trebui să primească diferențele salariale pentru ultimii 5 ani, ceea ce înseamnă sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru fiecare magistrat. Mai mult de atât, magistrații care au ieșit la pensie în ultimii 5 ani au început deja să solicite adeverințe cu noua salarizare pentru recalcularea pensiei de serviciu. Potrivit actualei legi, magistrații beneficiază de pensie specială de 80% din ultimul salariu brut ceea ce duce, în unele cazuri, la o pensie netă mai mare ca salariul net”, scrie Adomnicăi către ministerul Justiției. Ea îi reproșează ministrului Justiției că nu ia atitudine. „Ministerul Justiției ar trebui să ia atitudine pentru că o astfel de majorare salarială, dincolo de caracterul sfidător, este pur și simplu imposibil de aplicat, banii necesari nefiind prevăzuți în bugetele instituțiilor. Separat de aspectul practic rămâne însă și componenta morală, de echitate socială. Dincolo de impactul financiar, care nici măcar nu a fost evaluat, decizia ÎCCJ afectează grav încrederea cetățenilor în justiție”, a arătat ea. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Magistrații amenință cu demisii în masă Azi, la Radio România Actualități, președintele CSM, Daniel Grădinaru, avertiza din nou că schimbarea prevederilor privind pensionarea magistraților va duce la un val de pensionări din sistem: „Dacă undeva la 240 de cereri de pensionare au fost soluționate în 2021 la judecători, în 2022 numărul acestora aproape s-a dublat, ajungând la 464. De asemenea, tot la nivel de judecători eligibili, la nivelul întregii ţări, la toate instanţele, sunt undeva la 540 de judecători care ar putea să se pensioneze până la sfârșitul acestui an”.

Rafila minte din nou: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu”. Datele publice arată că aceștia au circa 8.800 de lei, net, fără sporuri
Eveniment

Rafila minte din nou: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu”. Datele publice arată că aceștia au circa 8.800 de lei, net, fără sporuri

Ca să justifice noi creșteri salariale în sistemul medical de stat, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila minte din nou: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu”. Această afirmație este contrazisă de datele publice, valoarea salariilor diind publicată trimestrial pe site-urile spitalelor. Rafila minte din nou Astfel, la Spitalul Județean Baia Mare, directorul financiar are 8.797 de lei, sporuri de 1.320 de lei și indemnizație de hrană de 300 de lei. La spitalul universitar de urgență București, ultimele date sunt din 2021, când directorul financiar avea exact aceleași venituri salariale ca omologul de la Baia Mare. La spitalul Tulcea, aceeași situație ca la Baia Mare sau la București. La Spitalul Județean Bistrița, veniturile erau mai spectaculoase: salariul net al directorului financiar contabil era de 12.063 lei, în 2022. „Gândiți-vă că un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu, în condițiile în care rulează un buget foarte mare, e o mare responsabilitate, e un salariu mai mic decât al unui asistent medical. Nu este normal să existe aceste discriminări”, a declarat Alexandru Rafila, al B1 TV. Și această comparație este falsă, asistenții medicali având circa 4-5.000 de lei, dar veniturile lor variază extrem de mult de la o secție la alta. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Ministrul Sănătății a anunțat că vrea să angajeze circa 14.000 de persoane în sistemul medical de stat. „În total, sunt vreo 14.000 de posturi care sunt solicitate ca să fie ocupate, adică chiar pot să vă dau și această cifră, aproape 4.000 la Sănătate, în jur de 10.000 la autoritățile locale. Vom promova cât de curând acest memorandum prin Guvern și atunci, în momentul în care el va fi acceptat de către Guvernul României, se pot organiza concursuri pentru ocuparea acestor posturi”, a declarat Alexandru Rafila la postul B1TV. Ungureanu: „Este o minciună cap-coadă că s-au deblocat posturi în sistemul sanitar” În 19 mai 2023, deputatul USR Emanuel Ungureanu susținea că Rafila a mințit când a susținut că s-au deblocat posturile din sistemul sanitar. „Este o minciună cap-coadă că s-au deblocat posturi în sistemul sanitar. Din anul 2022, mii de posturi sunt blocate. Totuşi, cu consimţământul domnului Rafila, mii de sinecuri din sistemul sanitar s-au ocupat, dar nu posturile din spitale. Domnul Rafila spunea ipocrit acum două zile că îi îndeamnă pe cei o mie de medici specialişti să vină să facă demersuri pentru concursuri în spital. Nu este absolut nicio şansă să se întâmple ceva bun, pentru că domnul Rafila, spre exemplu, la Institutul ‘Marius Nasta’, a blocat posturile încă din 2022. Aceste posturi nu au fost niciodată scoase la concurs, pentru că ministerul nu doar că nu aprobă, dar nu au trimis niciun fel de răspuns la memoriile primite”. Deputatul USR l-a acuzat de asemenea pe ministrul Sănătăţii că blochează concursurile pentru funcţia de manager al serviciilor judeţene de ambulanţă din ţară, toate aceste servicii fiind conduse de manageri interimari, a căror numire este prelungită din şase în şase luni prin ordin al ministrului, care îşi asigură astfel liniştea.

La Cannes, dedicație specială pentru Putin, din partea unui top-model ucrainean. Poliția franceză a reținut-o
Eveniment

La Cannes, dedicație specială pentru Putin, din partea unui top-model ucrainean. Poliția franceză a reținut-o

Dedicație specială pentru Putin, din partea unui top-model ucrainean: Alina Baikova a apărut pe covorul roșu de la Cannes purtând un tricou galben, pe care scria cu litere albastre - culorile drapelului ucrainean - mesajul „F*ck you Putin”. Baikova a scris ulterior pe Instagram că aceasta este „dovada suportului adevărat pentru Ucraina! Am fost arestată și mi s-a cerut să părăsesc covorul roșu”. View this post on Instagram A post shared by Alina Baikova (@alina_baikova) Ea are 3,6 milioane de urmăritori pe Instagram. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Foto: Twitter Dedicație specială pentru Putin, din partea unui top-model „Iată dovada "SUPORTULUI REAL" pentru Ucraina! Am fost arestată și mi s-a cerut să părăsesc covorul pentru că Festivalul nu vrea să facă politică ??‍♀️ (mi-au permis să continui pe covor fără să-mi deschid geaca). Da, eu și toți oamenii mei vrem să ne trăim în continuare viețile noastre frumoase. Dar nu putem! Viețile noastre ne-au fost luate. Oamenii mei sunt uciși în fiecare zi de ruși! Pentru ce? Rușii tocmai au sărbătorit eliberarea orașului Bakhmut (căutați pe Google Bakhmut sau treceți la ultimul diapozitiv), i-au ucis pe toți cei de acolo și au șters complet orașul. L-au eliberat de la cine și pentru ce? Ce se întâmplă? Și de ce trebuie să suferim așa? Nu crezi că noi, ucrainenii, suntem obosiți de acest război la fel de mult cum și tu ești obosit să auzi despre el ? Și ca să răspund la cea mai frecventă întrebare: de ce războaiele altor țări nu sunt atât de mediatizate?Pentru că noi strigăm despre ele ori de câte ori avem ocazia! Și președintele nostru se asigură că face știri în fiecare zi pentru ca oamenii să nu uite că încă se întâmplă și că trebuie să se termine! Iar rușii trebuie să se retragă din țara noastră și să ne lase în pace! Acceptați faptul că suntem o țară liberă și democratică nu vrem să fim sub controlul lor! Nu ne vom opri până nu ne vor lăsa în Pace!”, a scris ea. Ukrainian supermodel Alina Baikova came to Cannes Film Festival wearing a "F**K YOU PUTIN" T-shirt. Security tried to shield her clothes from view.This happened during a premiere of The Old Oak movie by Ken Loach. Reportedly, security acted that way because any type of protests… pic.twitter.com/iDsSbSs5qZ— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) May 27, 2023

Vasile Dîncu se plânge că presa l-a fotografiat la restaurant, alături de Coldea și Târziu, dar n-a remarcat sacoșele de cărți pe care le-a cumpărat de la Bookfest
Eveniment

Vasile Dîncu se plânge că presa l-a fotografiat la restaurant, alături de Coldea și Târziu, dar n-a remarcat sacoșele de cărți pe care le-a cumpărat de la Bookfest

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, se plânge că presa l-a fotografiat la restaurant, alături de fostul director-adjunct al SRI, Florian Coldea, și Claudiu Târziu, ideologul AUR, dar n-a remarcat sacoșele de cărți pe care le-a cumpărat de la Bookfest. Fostul ministru al Apărării Vasile Dîncu și un alt deputat PSD, Radu Popa, au fost surprinși la un restaurant libanez din București cu ideologul AUR, Claudiu Târziu, și controversatul ex-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea. Foto: Gandul/ Facebook Vasile Dincu Dîncu se plânge că presa n-a remarcat sacoșele de cărți „Era o zi care nu anunța nimic, dar a fost o zi plină. De dimineață, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni. Nici nu a venit cineva să mă ajute la rucsacul și plasele cu cărți (...) Rămas în Bucuresti, Radu și Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulți oameni pe care-i cunoșteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar și Florian Coldea, niște apropiați ai șefului PSD, iar, la ieșire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă. Au fost chemate niște persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înțeles de ce, dar am primit explicații, seara, din partea specialiștilor și a experților de prime time ai televiziunilor. Acasă am citit dintr-o cărămidă groasă, ”?? ?????́??́ ??? ?????”, coordonată de Didier Fassin și am terminat volumul pe care îl car după mine pe avioane, de vreo trei săptămâni, datorat lui Srđa Popović - ”??????? ????? ?????? ?? ?????????” (...) Spre seară, a apărut o furtună mediatică cu subiectul prezenței mele la restaurantul respectiv. Analiștii au dezvoltat minunate polisilogisme și fascinante oximoroane despre comploturi, conclavuri sau lovituri de stat. Am fost mândru să fiu contemporan cu mine!”, a scris Dîncu, pe Facebook. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Și înainte de a fi dat afară de la ministerul Apărării, Vasile Dîncu și-a făcut poze într-o librărie și a scris: „Aici nu se aude vocea idioților, linistea este intreruptă doar rareori de foșnetul moale al paginilor. Aici cărtile te asteaptă cuminți, aliniate ca soldații în formație”.

Cum au ajuns părinții să-i umilească pe profesori chiar în școală, de față cu elevii - în fața lor tremură "până și măritul Sauron cu tot Mordorul lui"
Eveniment

Cum au ajuns părinții să-i umilească pe profesori chiar în școală, de față cu elevii - în fața lor tremură "până și măritul Sauron cu tot Mordorul lui"

Părinții umilesc profesori, învățători în școală. Cercetătorul și autorul Ștefan Colceriu s-a pus "În pielea unui profesor tânăr" (după cum și-a intitulat acesta articolul publicat pe portalul Republica.ro) într-o pledoarie în favoarea grevei din educație nu doar pentru salarii, ci pentru demnitate. Părinții umilesc profesori, învățători în școală "Tu crezi că locul tău de la catedră e cumva sacrosanct și începi să faci observații de bun simț ca să pui lucrurile la punct. Îi mai scoți pe unii la tablă. Încă nu urli. Dar a doua zi te trezești pe holurile școlii cu fiara fiarelor, adevărații stăpâni ai inelelor în fața cărora tremură, din experiență, și colegii tăi de cancelarie, de la mic la mare, și secretara, și contabila, și directoarea adjunctă, și directorul plin, și orcii, și până și măritul Sauron cu tot Mordorul lui: părintele! Care are voluptatea nesfârșită să te vestejească de față cu propriii colegi, ideal chiar cu propriii elevi pentru că ai îndrăznit să-i verifici cu exigența ta de mucos tema ilustrei sale odrasle. După ce că ești tânăr și n-ai un chior în buzunar, cu burta ta lipită de spate, mai faci și talente cu materia ta irelevantă la care copilul este îndrituit să ia nota maximă indiferent de ce știe sau nu, pentru că, nu-i așa?!, n-o să aibă nevoie în viață de limba ta marginală și de toată cohorta ei de verbe neregulate. Uite, el sau ea, de pildă, are mașina mașinilor, e stăpân peste o armată de sclavi, face și drege, risipește în stânga și dreapta, e prieten cu parlamentarul X, bea cu ofițerul Y, a călătorit până la capătul lumii și înapoi, chiar de mai multe ori, pe când tu ce ai văzut din lume, știi tu cum se învârtește ea? Dacă vrea și va vrea, o să te stâlcească cu presiunile, cu banii, cu pilele. Ești în general un nimeni, dacă ai nevoie te învață el cum, ce și cât să predai ca să-i edifici odrasla. Jagardea! Din clipa asta înțelegi că te afli în Mordor, Valea Plângerii și te resemnezi: tremuri ca frunza la orice adiere, te conformezi, stai în banca ta și îți duci zilele depresiv până la pensia ta de mizerie.", a scris Colceriu. "Miza, restabilirea demnității profesorilor" Care a conchis că "Greva profesorilor, atât de așteptată, e, sper, dovada că participanții la ea au înțeles că nu au numai nevoie de măriri de salarii. Ele sunt absolut necesare și legitime. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Dar miza majoră a acestei mișcări ample de protest reprezintă, în fond, restabilirea demnității profesorilor, recâștigarea autorității lor suverane în clase, instituirea unor examene serioase, scuturarea de presiuni de tot felul, adică redobândirea fondului pierdut de atâta vreme, încă din anii regimului comunist. Nimic din toate cele enumerate de mai sus nu se poate face fără forțarea drastică a mâinii factorului politic, singurul în măsură să intervină în această privință. E momentul ca adevărul să zdrobească minciuna. Altfel, cu o simplă majorare de salariu nu se va face primăvară. Cereți totul!".

Greva continuă, anunță sindicatele din Educație după ultima ofertă a Guvernului. Marți, noi proteste în stradă
Eveniment

Greva continuă, anunță sindicatele din Educație după ultima ofertă a Guvernului. Marți, noi proteste în stradă

Greva continuă, anunță sindicatele din Educație după ultima ofertă a Guvernului, care a oferit mai multe prime, deși acestea fuseseră deja respinse de protestatari. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru News.ro, că angajaţii din sistemul de învăţământ vor continua greva şi nu renunţă nici la protestul anunţat pentru marţi, la Bucureşti, acţiune la care se anunţă participarea a 20.000 de oameni. Greva continuă, anunță sindicatele din Educație „Răspunsul l-au primit la ultima acţiune de protest şi a fost un răspuns categoric: Nu. Noi am dat un răspuns la o acţiune la care au participat 14.000 de oameni în faţa Guvernului şi nu numai. S-a schimbat ceva radical între timp? Cu un pic de bani şi că au redenumit primele, îmi pare rău, dar nu asta aşteaptă colegii noştri”, a declarat Marius Nistor duminică, pentru News.ro, întrebat cum răspuns angajaţii din sistemul de educaţie noi oferte anunţate duminică de Guvern prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru. Citește și: Guvernul dă OUG pentru a plăti sume de până la 1.000 de euro fiecărui cadru didactic și membru al personalului auxiliar, în două-trei tranșe Nistor a precizat că profesorii nu vor renunţa la protestul anunţat pentru marţi, în Capitală, în Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni, acţiune la care sunt aşteptaţi 20.000 de salariaţi din educaţie. „Continuă acţiunile de protest şi în alte mari oraşe” a anunţat Nistor. Amânarea bac-ului nu este exclusă În ceea ce priveşte faptul că proiectul de act normativ anunţat duminică a fost publicat deja pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi pus în transparenţă publică, liderul sindical spune: „Nu mă interesează ce apare pe site-ul Ministerului Fondurilor sau ce se discută la nivel de Guvern, pe mine mă interesează ce comentează colegii noştri din unităţile de învăţământ care au făcut cinci zile de grevă şi care de luni continuă acţiunea de protest. Asta contează! Iar Guvernul acesta cu bune intenţii, în ghilimele, îşi permite să modifice Legea Dialogului Social, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, aşa, la sfârşit de săptămână, ca să exercite presiuni asupra colegilor noştri! Aşa că nu mă interesează ce discută Guvernul pe site-urile lor! Să vină cu o ofertă corectă, cu o soluţie corectă în faţa colegilor noştri şi dacă au neclarităţi să meargă în şcoli!” Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenului de bacalaureat şi a Evaluării Naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.

Lukaşenko, spitalizat „de urgenţă” la Moscova, după o întâlnire cu Putin, anunţă opozantul belarus Valeri Ţepkal
Eveniment

Lukaşenko, spitalizat „de urgenţă” la Moscova, după o întâlnire cu Putin, anunţă opozantul belarus Valeri Ţepkal

Președintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, ar fi fost spitalizat ”de urgenţă” la Moscova, după o întâlnire cu omologul rus, Vladimir Putin, anunţă opozantul belarus Valeri Ţepkal, un fost amabsador în SUA. „Potrivit unor informaţii preliminare, sub rezerva unor confirmări suplimentare, Lukaşenko a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Central din Moscova, după o întâlnire cu uşile închise cu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, scrie într-o postare pe Twitter fostul candidat la preşedinţie. According to preliminary information, subject to further confirmation, #Lukashenko was urgently transported to Moscow's Central Clinical Hospital after his closed-door meeting with #Putin. Currently, he remains under medical care there. Leading specialists have been mobilized to… pic.twitter.com/xTQ1O7Yp2W— Valery Tsepkalo (@ValeryTsepkalo) May 27, 2023 Lukaşenko, spitalizat „de urgenţă” la Moscova Ţepkalo susţine că Lukaşenko este supus unor proceduri de ”purificarea sângelui”. „În prezent, el se află în continuare sub îngrijire medicală acolo. Specialişti de prim-plan au fost mobilizaţi să se ocupe de starea critică în care se află. S-au efectuat proceduri de purificarea sângelui, iar Lukaşenko a fost considerat netransportabil”, susţine el. „Eforturile de salvare a dictatorului belarus vizează să disipeze speculaţii cu privire la o presupusă implicare a Kremlinului în otrăvirea acestuia”, susţine Ţepkalo. Ţepkalo a evocat ulterior o încercare de muşamalizare prin evocarea unor examene medicale, potrivit publicaţiei online ucrainene Ukrainska Pravda. „Apariţia unei astfel de versiuni este naturală, o încercare de ascundere a stării reale a pacientului, care este în continuare critică. Cazuri anterioare de slăbire a sănătăţii au trecut sub tăcere. Iar în acest caz, pentru a nu trezi bănuieli, avionul său a fost trimis la Minsk”, susţine el. Nu există informaţii despre locul unde se află Aleksandr Lukaşenko şi despre starea sănătăţii sale de mult timp, scrie Ukrainska Pravda, precizând că acesta nu a mai apărut în public şi nu a participat la evenimente de la 9 Mai, Ziua Victoriei împotriva nazimului în Rusia şi Belarus. Potrivit unor jurnalişti independenţi, convoiul lui Lukaşenko, escortat de o unitate specială a poliţiei rutiere, a fost, la 13 mai, la Centrul republican de medicină clinică al Adminsitraţiei prezidenţiale. Lukașenko, bolnav, acceptă arme nucleare rusești în Belarus Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia a îndemnat opoziţia, atunci, în urma unor zvonuri despre starea sănătăţii lui Aleksandr Lukaşenko, să fie ”bine pregătită pentru orice scenariu”. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Marţi, Lukaşenko anunţa că a lipsit din viaţa publică din cauza unui ”adenovirus”, dar că nu va muri. Aleksandr Lukaşenko a participat miercuri la un Forum Economic Eurasiatic la Moscova, unde a anunţat că armamnt nuclear rusesc a început să fie transportat în Belarus în baza unui acord. Opozantul rus face aceste declaraţii după ce Rusia şi Belarusul au încheiat un acord în vederea desfăşurării de armament nuclear tactic rus pe teritoriul belarus, sub controlul Kremlinului, precizează news.ro.

Nu există pericol de iradiere nucleară în România din cauza unui atac rusesc în Ucraina, arată IGSU, care atrage atenția asupra unui fake news
Eveniment

Nu există pericol de iradiere nucleară în România din cauza unui atac rusesc în Ucraina, arată IGSU, care atrage atenția asupra unui fake news

Nu există pericol de iradiere nucleară. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia că o informaţie apărută în spaţiul public, potrivit căreia ar fi transmis un mesaj privind un posibil pericol de iradiere generat de faptul că Rusia ar fi distrus un depozit de obuze cu uraniu sărăcit primite de Ucraina din Marea Britanie este falsă şi nu aparţine IGSU. Nu există pericol de iradiere nucleară "Având în vedere sesizările primite din partea cetăţenilor cu privire la un mesaj care circulă prin intermediul aplicaţiei WhatsApp referitor la măsurile de autoprotecţie pentru populaţie în cazul contaminării radioactive a mai multor regiuni din ţară, facem precizarea că IGSU se delimitează clar de aceste informaţii care se înscriu în spectrul datelor de tip fake news. Mai mult, adresa de contact a instituţiei noastre nu este cea menţionată în textul mesajului", transmite IGSU pe pagina sa de Facebook. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar În acest sens, pentru combaterea dezinformării, IGSU face un apel către cetăţeni să se informeze doar din surse oficiale şi să verifice datele şi informaţiile primite prin diferite canale de comunicare.

Cooperare între Nicușor Dan și soțul Gabrielei Firea, primarul Pandele: zece linii metropolitane operate de STB sunt transferate către ST Voluntari
Eveniment

Cooperare între Nicușor Dan și soțul Gabrielei Firea, primarul Pandele: zece linii metropolitane operate de STB sunt transferate către ST Voluntari

Cooperare între Nicușor Dan și soțul Gabrielei Firea, primarul Florentin Pandele: zece linii metropolitane operate de STB sunt transferate către ST Voluntari. Urmare a acestei măsuri, vor putea fi suplimentate autobuzele pe mai mai multe linii aglomerate care operează în Capitală. Cooperare între Nicușor Dan și soțul Gabrielei Firea „De la 1 iunie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - TPBI suplimentează numărul vehiculelor pe 33 linii urbane și metropolitane, linii care fac legătura între București și localitățile limitrofe. Astfel, 10 linii metropolitane operate de STB SA sunt transferate și vor fi operate de către ST Voluntari SA. Este vorba de linii care fac legătura între București și localitățile Glina, Căldăraru, Manolache, Popești Leordeni (Danubiana), Islaz, Pantelimon, Dobroești, Piteasca, Brănești, Cernica (liniile 405, 406, 408, 439, 452, 454, 455, 457, 458 și 472) În acest fel sunt disponibilizate vehicule care vor fi redistribuite de STB SA pe 28 linii care au cerere mare de transport (liniile de autobuz 105, 112, 138, 196, 216, 221, 222, 241, 243, 304, 330, 343, 382, 418, 419, 420, 421, 423, 424, 431, 434, 438, 441, 443, 446, 465, 475 și 783). Și transportul electric va beneficia de suplimentare a capacității de transport, liniile 16, 19, 44, 47, 62, 85 și 96 vor avea mai multe vehicule în trasee. În plus, a fost crescută capacitatea de transport prin prelungirea timpului de lucru pentru unele vehicule pentru a asigura în intervalele de vârf preluarea tuturor călătorilor pe liniile 16, 23, 27, 44, 62, 85 și 96. Aceste suplimentări au fost posibile ca urmare a creșterii bugetului pentru transportul public, propunere pe care am făcut-o recent Consiliului General și care a fost aprobată, precum și a monitorizării pe termen lung a liniilor din regiune, dar și pe baza analizei solicitărilor venite din partea călătorilor”, a scris Nicușor Dan pe Facebook. În 16 mai, Nicuşor Dan a anunţat că, în primele trei luni ale acestui an, au fost cumpărate cu 30% mai multe abonamente şi călătorii STB, faţă de începutul anului trecut. El a adăugat că încasările la nivelul STB sunt cu 25% mai mari, comparativ cu primele trei luni ale anului anterior. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători

VIDEO Comandantul militar al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi: „Este timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru”
Eveniment

VIDEO Comandantul militar al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi: „Este timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru”

Comandantul militar al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a transmis un mesaj pe Telegram, mesaj intitulat „Este timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru”. Mesajul este interpretat ca un semnal că ofensiva ucraineană se apropie, deși Kievul ține strict secret atât momentul începerii ei, cât și locul în care va fi declanșată. „Este timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru” Textul apare sub o înregistrare video de puțin peste un minut care arată forțele ucrainene antrenându-se, cel mai probabil, la răsăritul soarelui. Imaginile video prezintă o serie de echipamente furnizate de Occident, inclusiv tancuri Leopard 2 de fabricație germană, considerate una dintre principalele achiziții pe câmpul de luptă ale Ucrainei în ultimele luni, precum și vehicule blindate MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) de fabricație americană, piese de artilerie M777 și lansatoare de rachete HIMARS. Înregistrarea se încheie cu soldații și comandantul lor scandând un mesaj sfidător: „Ucraina, patria mea natală, Doamne, Tatăl nostru ceresc, binecuvântează ofensiva noastră decisivă, răzbunarea noastră sacră, victoria noastră sfântă”. „Valeri Zalujnîi comandantul-șef al armatei ucrainene, a publicat un videoclip intitulat «Este timpul să luăm înapoi ceea ce este al nostru» - o rugăciune pentru eliberarea Ucrainei. Videoclipul a fost inspirat de o rugăciune scrisă de Osyp Mashchak în urmă cu aproape 100 de ani. Tema principală a rugăciunii moderne este «Binecuvântați ofensiva noastră hotărâtă!», a explicat, pe Twitter, Anton Gerașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne. Valerii Zaluzhnyi, Commander-in-Chief of the Ukrainian Army, published a video titled "Time to take back what is ours" - a prayer for liberation of Ukraine.The video was inspired by a prayer written by Osyp Mashchak almost 100 years ago. The main theme of the modern prayer is… pic.twitter.com/u9t42rmyr5— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) May 27, 2023 Comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a apărut și joi într-o înregistrare video postată de un ofiţer al armatei ucrainene pentru a dezminţi zvonurile potrivit cărora ar fi fost ucis sau rănit într-un atac rusesc, zvonuri care au fost răspândite în ultimele zile de către utilizatorii pro-ruşi pe reţelele de socializare. Generalul Valeri Zalujnîi Foto: Twitter Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători

Raluca Turcan, despre proiectul de reducere a pensiilor speciale: modificare superficială, o tentativă de a păcăli Comisia Europeană
Eveniment

Raluca Turcan, despre proiectul de reducere a pensiilor speciale: modificare superficială, o tentativă de a păcăli Comisia Europeană

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, despre proiectul de reducere a pensiilor speciale: modificare superficială, e de faţadă, e un fel de tentativă de păcăli Comisia Europeană. Tentativă de a păcăli Comisia Europeană „Încă nu pot să spun că există o reformă asumată de Ministerul Muncii, pentru că varianta transmisă Parlamentului nu răspunde cerinţelor din PNRR pentru a obţine finanţarea pe care o aşteaptă toată România. (...) Dacă într-un final nu se respectă cerinţele din PNRR, nu se respectă angajamentul României, riscăm să pierdem bani, per ansamblu. (...) Revenind la partea de reformă, nu există încă ceva asumat foarte clar şi asta pentru că prin obligaţia de a corecta de fapt o problemă pe care o resimt toţi românii – că eşti angajat, că eşti pensionar, că lucrezi la stat sau la privat, când priveşti spre inechitatea crasă dintre sistemul public de pensii şi sistemul de pensii speciale simţi o revoltă şi te întrebi de ce clasa politică, în decursul timpului, nu a reuşit să găsească o rezolvare, să-şi asume rezolvarea acestei probleme. Este adevărat că şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a creat, oarecum, o legislaţie ambiguă şi atunci politicienii, în funcţie de presiunile, lobby-ul pe care l-au avut de la diferite categorii socio-profesionale, au perpetuat această problemă, în loc să caute rezolvare”, a afirmat Raluca Turcan sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic. Pensionar special cu 50.000 lei/lună ar pierde 7.000 lei Aceasta a arătat că, în condiţiile în care modificările legislative ar trebui să aducă nivelul pensiilor de serviciu cât mai aproape de contributivitate, proiectul aflat în prezent în Parlament pentru dezbateri, proiect adoptat de Senat, aduce doar „o modificare de faţadă”, prin faptul că aduce o impozitare de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor se serviciu. „Cred că cel mai bine se înţelege lucrul acesta din exemple, de ce, până la urmă, modificarea este superficială, e de faţadă, e un fel de tentativă de a păcăli Comisia Europeană. Pentru că cele mai mari pensii, de exemplu speciale, sunt undeva în jur de 50.000 venit net în momentul de faţă. Or formula din Parlament aduce o reducere a acestor pensii cu maxim 7000 de lei”, a exemplificat fostul ministru. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători Puterea de cumpărare a pensiilor se va înjumătăți Ea adaugă că proiectul aflat în Parlament nu răspunde nici la cerinţa privind crearea unui sistem sustenabil pe termen lung pentru întregul sistem de pensii, în condiţiile în care de ani de zile există deficit la bugetul de pensii, iar acesta este în creştere. „Noi, dacă nu face ceva astfel încât să asigurăm o sustenabilitate a întregului sistem de pensii, riscăm ca acest deficit să se adâncească. Nu vreau să se sperie lumea şi să creadă că nu or să mai fie bani de plată a pensiilor, pentru că întotdeauna se vor transfera aceşti bani, dar transferând aceşti bani de la bugetul de stat, înseamnă că tu, de fapt, periclitezi bugetul statului şi scade puterea de cumpărare a pensiilor şi există studii care arată că dacă nu se întâmplă nimic în materie de pensii în sistemul public din România, atunci puterea de cumpărare a pensiilor din România va fi destul de redusă, aproape jumătate din cât avem noi astăzi”, a adăugat Raluca Turcan.

Șofer începător de 19 ani, vitezoman, a ucis o fetiță de 11 ani și a băgat-o în comă pe prietena ei, a rupt un stâlp și a distrus un gard. De ce mai este liber?
Eveniment

Șofer începător de 19 ani, vitezoman, a ucis o fetiță de 11 ani și a băgat-o în comă pe prietena ei, a rupt un stâlp și a distrus un gard. De ce mai este liber?

A ucis cu mașina în sat. O fetiţă de 11 ani a murit iar prietena ei se află în stare gravă la spital după un tragic accident rutier produs ieri în localitatea Domniţa, comuna Ţibana (Iași). A ucis cu mașina în sat Fetiţele, Elena şi Alexandra, colege de clasă, mergeau să îşi cumpere îngheţată, şi se aflau pe marginea şoselei. Deodată, cele două au fost luate în plin de o maşină care circula cu viteză foarte mare. Autoturismul, condus de Catalin Dumbrava, a lovit fetele, a pus la pământ un stâlp electric, a dărâmat o poartă. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători Apoi s-a oprit în curtea părinţilor Alexandrei, fata care se află în stare gravă la spital. Cele două prietene abia ieşiseră pe poartă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar
Eveniment

Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar

Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor. Cristi Danileț, judecătorul care are o prezență foarte intensă în mediul școlar prin intermediul cursurilor sale de educație juridică, a surprins vineri pe mulți din fanii săi de pe Facebook. Citește și: Sindicalistul Hadăr a fost angajat de Firea la Compania Municipală Consolidări SA. El respingea acuzațiile de incompatibilitate: „Noi (sindicaliștii – n.r.) negociem cu Guvernul, Firea nu e în Guvern”. Azi, Firea e ministru Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor Danileț a share-uit o postare a Asociației "VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie", pe care a însoțit-o de un comentariu foarte scurt: "Nu e chiar rău...". În postarea VeDem Just erau făcute publice veniturile lunare ale celor trei lideri sindicali din Educație (Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr): între 21.000 de lei și aproape 44.000 de lei. Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament Multe dintre comentarii au fost critice la adresa lui Danileț, acuzând irelevanța informațiilor.

CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta pensionării. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători
Eveniment

CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta pensionării. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători

CSM exercită noi presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: acest consiliu arată că peste 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La Înalta Curte de Casație și de Justiție ar pleca 82 din cei 104 judecători aflați acum în funcție. Reacţia CSM vine după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană privind eliminarea pensiilor speciale. Modificarea urmează să fie aplicată prin introducerea unor amendamente în Parlament. CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale Într-o hotărâre adoptată joi de Plenul CSM, se arată că, la sfârşitul anului 2023, ar fi eligibili pentru pensionare 540 judecători şi 331 procurori; în anul 2024 ar fi eligibili alţi 273 judecători şi 73 procurori, iar în anul 2025 s-ar putea pensiona încă 199 judecători şi 111 procurori, totalul fiind de 1.527 de magistraţi care se pot pensiona până la sfârşitul anului 2025. Edificatoare în acest sens este situaţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde dintr-o schemă de 122 posturi, îşi desfăşoară activitatea 104 judecători, dintre care 82 îndeplinesc condiţiile legale de pensionare sau le vor îndeplini până la sfârşitul anului 2023. De asemenea, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintr-o schemă de 161 posturi, funcţionează efectiv 68 de procurori, dintre care 28 îndeplinesc condiţiile de pensionare până la sfârşitul acestui an. În acest moment, transmite CSM, sunt vacante 1.129 de posturi de judecători, dintr-o schemă de 5.304 posturi, respectiv 818 posturi vacante de procurori, dintr-o schemă de 2.948 posturi. Numărul mare al locurilor vacante este rezultatul valului de pensionări din magistratură din ultimii ani, ca urmare a discuţiilor din spaţiul public privind eliminarea pensiilor speciale. Astfel, analiza datelor statistice relevă că numărul judecătorilor şi procurorilor care au părăsit sistemul judiciar în anul 2022 este aproape dublu comparativ cu anul 2021. Dacă în anul 2020 s-au pensionat 174 de judecători şi 129 de procurori, iar în anul 2021 s-au pensionat 248 de judecători şi 143 de procurori, s-a ajuns ca în anul 2022 sa se pensioneze 464 de judecători şi 256 de procurori. CSM, de acord cu modificări, dar peste 15-20 de ani CSM propune ca soluţie o creştere etapizată a vârstei de pensionare, poate într-un interval de 15-20 de ani. "Orice modificare a condiţiilor de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât şi din cea a stagiului minim obligatoriu şi a vârstei de pensionare, nu poate interveni intempestiv, cu afectarea aşteptărilor fireşti ale magistraţilor în funcţie, care ar îndeplini aceste condiţii pe viitor. Aşadar, aplicarea unor dispoziţii legale de această natură nu se poate realiza decât etapizat, pe o perioadă de timp rezonabilă, tocmai pentru a răspunde cerinţei de previzibilitate a cadrului normativ, evocată constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", spune CSM. O reglementare etapizată a condiţiilor de pensionare trebuie să asigure recunoaşterea în continuare, în mod real, a dreptului la pensionare, într-un interval care să nu difere fundamental de aşteptările beneficiarilor, întemeiate în mod legitim pe cadrul normativ în vigoare, arată reprezentanţii Consiliului. "Un exemplu edificator în acest sens este oferit de reglementări anterioare în domeniul legislaţiei privind sistemul public de pensii, în care majorarea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare a fost realizată etapizat pe o perioadă îndelungată de timp, prin creşterea treptata a condiţiilor menţionate, astfel încât impactul unor asemenea modificări să fie minim din perspectiva beneficiarilor. Astfel, prin Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care vârsta de pensionare a fost majorată de la 57 ani la 63 ani pentru femei, respectiv de la 62 ani la 65 ani pentru bărbaţi, perioadele de creştere de 6 ani şi, respectiv de 3 ani, au fost etapizate pe o durată de aproximativ 20 ani şi, respectiv 15 ani", argumentează CSM. Amenințarea depopulării sistemului CSM atrage atenţia că pensionarea în masă a magistraţilor va duce la un veritabil blocaj în activitatea judiciară. "Imaginea depopulării sistemului judiciar devine şi mai accentuată dacă este avută în vedere şi perspectiva extrem de probabilă în care judecătorii şi procurorii aflaţi în prima parte a carierei ar părăsi sistemul judiciar ca efect al demotivării lor, în condiţiile pierderii oricărei posibilităţi de dobândire a unei pensii de serviciu, aşa cum aceasta este prevăzută de reglementarea în vigoare. În acest sens, trebuie avut în vedere că, la 1.12.2023, în sistemul judiciar vor exista un număr de 1.403 judecători şi 658 de procurori cu o vechime de cel mult 10 ani, care ar putea opta pentru alte profesii, mai puţin solicitante, fără interdicţiile şi incompatibilităţile specifice şi cel puţin la fel de motivante financiar", consideră CSM. Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră