duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 21 iulie 2023

Eurostat: Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T1

Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului  Foto: Inquam/ Octav Ganea
Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului Foto: Inquam/ Octav Ganea

Ungaria şi România au cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T1, arată Eurostat.

Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în primul trimestru din 2023 la 3,2% din PIB în zona euro şi la 3% din PIB în Uniunea Europeană, iar Ungaria şi România sunt ţările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului

În perioada ianuarie-martie 2023, s-a înregistrat în UE şi în zona euro o scădere a deficitelor, comparativ cu trimestrul patru din 2022, în urma reducerii cheltuielilor totale, precum şi a creşterii PIB-ului nominal. Măsurile adoptate de guverne pentru a atenua impactul preţurilor ridicate la energie au avut un impact puternic asupra finanţelor publice în semestrul doi din 2022 şi în primul trimestru din 2023, iar majoritatea statelor membre UE continuă să înregistreze deficit guvernamental.

În primul trimestru din 2023, singurele state membre UE care înregistrau excedent guvernamental erau Irlanda (3,1%), Danemarca (3% din PIB) şi Portugalia (2,8% din PIB).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile date, cel mai ridicat deficit guvernamental în primul trimestru din 2023 s-a înregistrat în Ungaria (11,1% din PIB) şi România (6% din PIB). România a înregistrat un deficit de 7,5% din PIB în trimestrul patru din 2022 şi un deficit de 6,6% din PIB în primele trei luni din 2022.

În UE, veniturile guvernamentale totale s-au situat la 45,4% din PIB în primul trimestru din 2023, o scădere de la 46,2% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile guvernamentale totale s-au situat la 48,5% din PIB, o scădere comparativ cu 50,7% din PIB în trimestrul precedent.

Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră