Un preot vasluian a luat zeci de mii de lei de la enoriași și i-a pierdut la păcănele. Inclusiv dascălul are de recuperat bani

Un preot, banii enoriașilor la păcănele. Popa și-a pus în cap toată comunitatea, după ce a împrumutat diverse sume de bani de la enoriași, pe care a omis să le mai restituie.
Un preot, banii enoriașilor la păcănele
Oamenii vorbesc pe la colțuri că părintele ar fi "căzut în patima păcănelelor". Preotul cu pricina este Daniel Pleșu, parohul din Hălărești și Siliștea, comuna Iana, județul Vaslui. Cel puțin 20 de localnici spun că i-au împrumutat bani părintelui, fără să-i mai vadă înapoi, potrivit Vremea nouă.
Localnicii păgubiți susțin că preotul ar fi pierdut banii la păcănele. O bătrână de la care preotul Daniel Pleșu a luat nu mai puțin de 21.700 de lei, a murit de curând, fără a mai reuși să recupereze nimic. Cei care o moștenesc pe bătrână susțin că aceasta de pe patul de moarte l-a rugat pe preot să îi înapoieze banii strânși cu greu.
Culmea, chiar dascălul de la biserică este cel care a moștenit-o pe bătrână și care încearcă acum să recupereze banii pentru a-i putea face toate cele necesare bătrânei, după moarte.