Angajatorul nu plătește salariul la timp: ce poate face salariatul și cum își recuperează banii
Salariul nu este o plată pe care angajatorul o poate amâna după bunul plac atunci când firma are probleme financiare.
Codul muncii prevede că salariul trebuie plătit cel puțin o dată pe lună, la data stabilită prin contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern.
Dacă termenul a trecut, salariatul are mai multe căi pentru a-și cere banii: solicitare scrisă către angajator, sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă și, dacă plata nu este făcută, acțiune în instanță.
Din ce moment salariul este considerat restant
Primul lucru pe care angajatul trebuie să-l verifice este data la care salariul trebuia plătit.
Aceasta trebuie să rezulte din documentele care reglementează raportul de muncă.
De exemplu, dacă în contract este prevăzut că salariul se plătește pe data de 15 a lunii, iar banii nu sunt virați la termen, obligația angajatorului este deja scadentă.
Nu este nevoie ca salariatul să aștepte o lună pentru a putea reclama faptul că nu și-a primit salariul.
Codul muncii stabilește expres că întârzierea nejustificată sau neplata poate atrage inclusiv plata unor daune-interese pentru prejudiciul produs.
Pragul de o lună are însă importanță pentru sancțiunea contravențională.
Dacă angajatorul depășește cu mai mult de o lună termenul de plată, poate primi o amendă între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare salariat căruia nu i-a plătit salariul.
Excepția prevăzută de Codul muncii privește angajatorii aflați sub incidența legislației insolvenței.
Primul pas: cereți plata în scris
O discuție verbală cu șeful sau cu departamentul de contabilitate poate rezolva problema, dar este greu de dovedit ulterior.
De aceea, dacă salariul întârzie, este utilă o solicitare scrisă transmisă angajatorului – prin e-mail, registratură sau alt mijloc care permite păstrarea dovezii comunicării.
Dacă depuneți solicitarea fizic, la registratură, asigurați-vă că primiți o copie a documentului pe care este aplicată ștampila firmei, data, semnătura primitorului și numărul de înregistrare.
Dacă angajatorul refuză primirea, trimiteți documentul prin poștă/curier cu confirmare de primire și conținut declarat.
Salariatul poate indica luna pentru care nu a fost achitat salariul, suma datorată dacă o cunoaște și data la care plata trebuia efectuată.
Această etapă nu este o condiție obligatorie pentru sesizarea ITM sau pentru introducerea unei acțiuni în instanță, dar poate deveni o dovadă importantă a demersurilor făcute de angajat.
Ce dovezi trebuie păstrate
Chiar dacă, într-un proces de muncă, sarcina probei revine în mare măsură angajatorului, salariatul nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe această regulă.
Codul muncii prevede că plata salariului este dovedită prin statele de plată semnate sau prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Este util să fie păstrate:
- contractul individual de muncă și actele adiționale;
- documentul din care rezultă data plății salariului;
- fluturașii de salariu;
- extrasele de cont pentru lunile în care banii nu au fost virați;
- pontaje sau alte dovezi privind activitatea prestată;
- e-mailuri și mesaje referitoare la salariile restante;
- solicitările scrise adresate angajatorului și răspunsurile primite;
- eventualele notificări în care firma recunoaște că are salarii neachitate.
Un extras din REGES-Online poate fi de asemenea util pentru verificarea informațiilor privind contractul și salariul înregistrat, însă extrasul nu demonstrează, prin el însuși, că salariul a fost efectiv plătit.
Sesizarea la ITM: ce poate face inspectorul de muncă
Salariatul poate sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă. Inspecția Muncii pune la dispoziție inclusiv un formular electronic pentru petiții, iar sesizările pot fi transmise și prin e-mail, poștă, fax sau depuse la ghișeu.
În urma sesizării, inspectorii pot verifica situația, pot solicita angajatorului documente și dovada achitării salariului și pot dispune măsuri pentru remedierea neregulilor constatate.
În condițiile prevăzute de Codul muncii, pot fi aplicate și sancțiuni contravenționale.
Există însă o diferență importantă între controlul ITM și recuperarea silită a banilor.
ITM poate controla și sancționa angajatorul, dar atunci când există un conflict privind drepturile bănești și angajatorul refuză în continuare plata, instanța este cea care poate soluționa litigiul și stabili obligația de plată printr-o hotărâre judecătorească.
ITM sau instanță? Nu sunt același lucru
Cele două variante nu se exclud, dar nu sunt acelați lucru.
Sesizarea ITM este utilă pentru declanșarea unui control și constatarea unor încălcări ale legislației muncii.
Acțiunea în instanță este calea prin care salariatul poate cere efectiv obligarea angajatorului la plata salariilor restante și, după caz, a sumelor suplimentare generate de întârziere.
Inspecția Muncii explică explicit că, dacă angajatorul nu achită salariile nici după intervenția inspectorilor, salariatul se poate adresa tribunalului.
Conflictele de muncă se judecă în regim de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Salariatul poate cere și despăgubiri pentru întârziere
Recuperarea banilor nu se limitează obligatoriu la salariul nominal rămas neachitat.
Articolul 166 din Codul muncii prevede că întârzierea nejustificată sau neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În funcție de situația concretă și de ceea ce se solicită în proces, pot intra în discuție și accesoriile aferente unei obligații bănești neachitate la scadență, inclusiv dobânda legală penalizatoare.
Codul civil și legislația privind dobânda legală reglementează despăgubirea pentru neplata la termen a unei sume de bani, iar Înalta Curte a analizat în mai multe hotărâri aplicarea acestor reguli în materia drepturilor salariale.
Cu alte cuvinte, un salariat care ajunge în instanță ar trebui să formuleze cu atenție toate pretențiile, nu doar să ceară suma inițială restantă.
Termenul de trei ani este esențial
Salariatul nu poate amâna la nesfârșit recuperarea salariilor.
Dreptul la acțiune pentru salariile restante și pentru daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariului se prescrie în trei ani de la data la care fiecare drept era datorat.
Asta înseamnă că termenul nu începe, de regulă, abia când angajatul pleacă din firmă.
Pentru un salariu care trebuia achitat, de exemplu, în august 2026, termenul se raportează la scadența acelui drept salarial.
Este important mai ales pentru salariații cărora angajatorul le datorează bani de mai multe luni sau ani: fiecare salariu restant are propria scadență, iar apropierea termenului de trei ani nu trebuie ignorată.
Plata parțială a salariului
O altă situație frecventă este plata parțială.
Angajatorul virează o parte din bani și îi cere salariatului să aștepte diferența.
Codul muncii protejează angajatul și în această situație.
Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea documentelor pentru suma primită nu înseamnă renunțarea la diferența de salariu la care persoana are dreptul.
Prin urmare, diferența neachitată poate fi cerută ulterior.
Plecarea din firmă nu șterge salariile restante
Încetarea contractului individual de muncă nu îl eliberează pe fostul angajator de obligația de a achita drepturile salariale deja câștigate.
Dacă raportul de muncă s-a încheiat și există bani restanți, recuperarea acestora se face prin instanță.
ITM Maramureș precizează explicit că recuperarea drepturilor bănești ale foștilor salariați depășește competența inspectoratului atunci când contractul a încetat, litigiul urmând să fie soluționat de instanță.
Ce ar trebui să facă, practic, salariatul
Ordinea cea mai prudentă este simplă: verificarea datei de plată din contract, păstrarea tuturor documentelor, solicitarea salariului în scris, sesizarea ITM dacă problema nu este rezolvată și, atunci când angajatorul continuă să refuze plata, acțiunea la tribunal.
Important este ca salariatul să nu lase lunile să treacă în ideea că „firma va plăti când va avea bani”.
Lipsa banilor în conturile angajatorului nu transformă salariul într-o plată facultativă, iar termenul de trei ani pentru revendicarea drepturilor salariale continuă să curgă.
