vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 03 august 2025

Apele Române, cheltuieli uriașe pentru sedii, în timp ce pierde fondurile europene pentru diguri și baraje, acuză ministrul Mediului

Bani pierduți din PNRR pentru diguri (sursa: Facebook/Diana Buzoianu)
Bani pierduți din PNRR pentru diguri (sursa: Facebook/Diana Buzoianu)

Bani pierduți din PNRR pentru diguri. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, critică dur conducerea Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) pentru neaccesarea a peste 350 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri destinate lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor.

Bani pierduți din PNRR pentru diguri

„Pentru zona de Apele Române, avem peste 350 de milioane de euro care ar fi trebuit să fie alocaţi pe diguri, baraje, poldere.

Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu

Un singur polder este acum în etape finale, din 13. Inițial, în plan erau trecuți 510 kilometri de diguri.

A fost scăzută ținta la 400 de kilometri, dar s-au făcut zero”, a declarat Buzoianu la Digi24.

Ministrul a avertizat că banii sunt practic pierduți:

„Comisia Europeană cu siguranţă nu va accepta să ne mai lase aceşti bani în program.

Este o şansă istorică pe care România nu a valorificat-o.”

Buzoianu cere demisia directorului ANAR

Ministrul consideră că directorul Administrației „Apele Române” ar fi trebuit deja să-și asume responsabilitatea și să demisioneze.

O decizie fermă privind demiterea acestuia va fi luată imediat ce va fi finalizat raportul Corpului de Control în cazul Praid.

„Mi s-ar fi părut normal să-şi dea demisia de mult timp deja. Nu a făcut asta, dar nu este niciun fel de problemă.

Vom avea zilele acestea raportul Corpului de Control și voi lua o decizie instantaneu”, a precizat ministrul.

Cheltuieli uriașe pentru sedii

Diana Buzoianu a mai atras atenția asupra cheltuielilor mari făcute de ANAR cu sediile instituției.

Potrivit ministrului, ANAR plătește o chirie lunară de 54.000 de euro pentru sediul din București și intenționează să achiziționeze o clădire de 6.000 de metri pătrați pentru 270 de angajați, la un preț estimat de 75 de milioane de lei.

„Am avut o discuţie în care reprezentanţii Apele Române mi-au spus că aveau buget alocat pentru anul anterior 75 de milioane de lei, ca să cumpere un spaţiu.

Le-am explicat că, într-un an în care nu au atras niciun euro din PNRR, să primească 75 de milioane de lei pentru sediu nu este un semnal bun”, a explicat Buzoianu.

Ministrul a solicitat o listă completă a tuturor imobilelor administrate de instituțiile subordonate, pentru a evalua ce clădiri pot fi folosite eficient.

Corpul de Control verifică activitatea ANAR

Ministrul Mediului a anunțat că a trimis de săptămâna trecută Corpul de Control la ANAR pentru a analiza detalii esențiale privind funcționarea instituției.

Sunt vizate schema de personal, modul în care au fost gestionate fondurile europene și eficiența controalelor în teren.

„La Apele Române, fondurile europene nu au reuşit să fie atrase.

Asta înseamnă că, în faţa comunităţilor afectate de inundaţii, trebuie să ne întrebăm de ce o instituţie cu peste 8.000 de angajaţi nu a reușit să prioritizeze și să implementeze proiecte”, a subliniat Diana Buzoianu.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră