marți 21 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: director

58 articole
Eveniment

Cel mai bun director de liceu

Cel mai bun director de liceu. Pentru al doilea an consecutiv, județul Iași are un reprezentant desemnat Directorul Anului 2024. Cel mai bun director de liceu Daniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate "Unirea" din Pașcani, a primit titlul de Directorul Anului 2024 în cadrul celei de-a opta ediții a Galei Directorilor Anului 2024. Citește și: Banca îți poate șterge creditul dacă demonstrezi că nu ai nici o posibilitate să plătești. Cum a reușit asta un român prin intermediul CSALB De asemenea, Iașiul se poate mândri și cu un premiu la categoria Egalitate de Șanse, obținut de Ana Maria Chelaru, directoarea Liceului Teoretic "Comandor Alexandru Cătuneanu" din Lunca Cetățuii. La Gala Directorilor Anului 2024 au fost acordate premii pentru directorii de școli la categoriile Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse, precum și marele premiu – Directorul Anului 2024. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cel mai bun director de liceu din România e din Pașcani. În imagine, Ana Maria Chelaru, cel mai bun director în privința egalității de șanse (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Director de spital care a luat șpagă scapă fără o zi în închisoare Foto: Club Feroviar
Eveniment

Director de spital care a luat șpagă scapă fără o zi în închisoare

Un director de spital care a luat șpagă de 146 de ori scapă fără nici o zi în închisoare: el și-a recunoscut vina și a promis că va da banii furați înapoi. Citește și: EXCLUSIV Dronele Watchkeeper X contractate de MApN cu Elbit pentru 2025 nu mai ajung în România: compania israeliană a invocat războiul din Gaza, „eveniment de forță majoră” Bucur Șerban, care a fost până de curând director al Spitalului Clinic CF nr.2 București (în iunie 2024, el depunea declarație de avere în calitate de manager), spital subordonat ministerului Transporturilor, a recunoscut în fața DNA că lua șpagă între 5 și 10% din valoarea contractelor. Director de spital care a luat șpagă scapă fără o zi în închisoare Prejudiciul constatat de DNA este de 764.370 de lei. „Cele 146 de acte materiale reprezintă tot atâtea împrejurări în care managerul spitalului ar fi primit sumele de bani, în numerar, de regulă în plic, de la reprezentanții societăților comerciale, cu prilejul întâlnirilor care au avut loc la biroul său de la Spitalul Clinic CF nr. 2 din București, în perioada menționată. Contractele aveau ca obiect asigurarea hranei zilnice a pacienților, lucrări de reparații, întreținere a instalațiilor electrice, sanitare, termice și de altă natură, inclusiv lucrări de reabilitare a unor secții sau compartimente din cadrul Spitalului, servicii privind sistemul informatic de programare electronică online a pacienților, achiziționarea de huse, halate, seturi sterile, produse de curățenie și dezinfectanți”, arată un comunicat al DNA. În consecință, Bucur a spus că este de acord să primească o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, plus prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 120 zile și cu confiscarea de către instanța de judecată a sumei 764.370 de lei. Bucur nu declară nici un cont de peste 5.000 de euro, dar are o casă de 250 mp în București și două apartamente mari, tot în București, de 150 mp și 70 mp. Soția sa este tot bugetară, lucrează la ministerul Muncii, de unde a luat, în 2023, net, 119.000 de lei. Salariul net, anual, al managerului Bucur era, în anul fiscal 2023, de 158.416 lei. O firmă la care acționar soția sa i-a adus dividende de un milion de lei, doar în 2023. În anul fiscal 2022 dividendele de aici au fost de 250.000 de lei, iar în 2021 de 180.000 de lei. Dosarul urmează să ajungă la Tribunalul București.

Finul Laurei Vicol, directorul Portului Constanța (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea, Facebook/Sorin Grindeanu, Laura Vicol)
Investigații

Finul Laurei Vicol, directorul Portului Constanța

Finul Laurei Vicol, directorul Portului Constanța. Mihai Teodorescu, șeful Portului Constanța, a beneficiat de o serie de sinecuri sub patronajul Gabrielei Firea, de la care a fost preluat de Laura Vicol și Sorin Grindeanu. În mandatul de primar al Gabrielei Firea, tânărul Mihai Teodorescu a fost numit director comercial la RATB, apoi șef peste Direcția Transporturi din Primăria Capitalei și președinte al Consiliului de Administrare al Companiei Municipale Eco Igienizare. Citește și: EXCLUSIV În timp ce se judeca cu clienți care nu primiseră apartamentele plătite, Nordis a cumpărat cu banii jos un Ferrari F8 Tributo de 300.000 de euro Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu l-a băgat în Consiliul de Administrație al Metrorex, apoi, director executiv la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. Tot ministrul Sorin Grindeanu l-a numit director general al Portului Constanța. Studii în agricultură Mihai Teodorescu a absolvit Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în anul 2009. A continuat cu un master în Management Agroturistic și Alimentație Publică. În timpul facultății a lucrat ca manager de vânzări la Art Focus Studio. A fost angajat apoi ca manager al departamentului pentru corporații la agenția de turism Paralela 45. A renunțat la munca la privat în mai 2012, atunci când a fost numit șef birou controlori la RATB. Apoi, la scurt timp după ce Gabriela Firea a câștigat mandatul de primar al Municipiului București, Mihai Teodorescu a fost avansat pe funcția de director comercial. Favoritul Gabrielei Firea În septembrie 2018, Teodorescu a fost numit director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului București. În paralel, era și președinte al Consiliului de Administrație la Compania Municipală Eco Igienizare București, companie înființată de edilul Gabriela Firea pentru servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. În februarie 2022, ministrul Sorin Grindeanu a decis să îl plaseze în Consiliul de Administrație al Metrorex, companie deținută de Ministerul Transporturilor. Totodată, Teodorescu a fost angajat pe funcția de director executiv la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, chiar dacă nu avea nici o tangență cu domeniul naval. Ulterior, în martie 2024, a fost uns pe funcția de director general al Portului Constanța. Finul Laurei Vicol, directorul Portului Constanța Mihai Teodorescu s-a căsătorit în anul 2023 cu Ioana Teodora, cadru militar la UM 0472 București, o unitate militară a Serviciului Român de Informații. Nunta a fost organizată la Pitești, eveniment de pe urma căruia familia Teodorescu s-a ales cu 24.000 de euro. Surse din cadrul PSD au declarat, sub protecția anonimatului, că nași la nuntă ar fi fost Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, cel care controlează controversata afacere Nordis. Iar pe lista invitaților s-ar fi aflat și ministrul Sorin Grindeanu. DeFapt.ro l-a întrebat pe Mihai Teodorescu dacă Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, i-a fost nașă de cununie. Șeful Portului Constanța a negat că i-ar fi fost nașă de... botez. Vicol a fost la nunta lui Teodorescu "Doamna Laura Vicol nu este nașă de botez. Nici nu se pune problema. Nu există această situație despre care vorbiți. A fost invitată la nuntă, dar nu este nașa de botez. Nu înțeleg de unde aveți aceste informații", a spus Mihai Teodorescu pentru DeFapt.ro. Întrebat de câteva ori dacă Laura Vicol este nașa sa de cununie, Mihai Teodorescu a refuzat să răspundă concret: "Nu mi-a botezat copilul sub nici o formă... V-am răspuns la toate întrebările… V-am răspuns la toate întrebările adineauri, nu văd… Eu v-am spus tot ce aveam de declarat, altceva nu am de declarat". Cât despre participarea ministrului Sorin Grindeanu la nuntă sa, Mihai Teodorescu a refuzat să dea detalii: "Nu vă supărați, este un eveniment… Sunt evenimente care fac parte din viața unui om. Nu văd care este elocvența (relevanța, probabil - n.r.) listei de invitați". Grindeanu a numit director în Port în ciuda PSD Funcția de director general al Portului Constanța a revenit PSD în urma împărțirii funcțiilor publice cu PNL. Potrivit cutumei din partid, pe această funcție urma să fie desemnată o persoană desemnată de filiala PSD Constanța. Dar ministrul Sorin Grindeanu nu a ținut cont de filiala de la Constanța și a decis să îl numească pe Mihai Teodorescu care susține că nici măcar nu este membru de partid. Întrebat dacă Laura Vicol a contribuit la numirea sa în funcția de șef al Portului Constanța, Mihai Teodorescu a spus că nu are ce declarație să facă pe acest subiect. La fel a răspuns și când a fost întrebat despre legăturile sale cu fosta deputată PSD. Refuză să comenteze sponsorizările pentru PSD DeFapt.ro: Nu ați menționat în declarația de interese că sunteți membru PSD. Mihai Teodorescu: Nu sunt. Nu am avut niciodată în viața mea… membru de partid, carnet de partid sau vreo adeziune. Niciodată în viața mea. DeFapt.ro: Cum vă explicați că ați fost numit pe o funcție a PSD? Mihai Teodorescu: Nu pot să comentez această decizie. V-am spus, dacă vreți să clarificăm mai multe ne putem întâlni. DeFapt.ro: Nu ați sponsorizat niciodată PSD? Mihai Teodorescu: Deci, eu nu am avut niciodată adeziune, da? Sau calitate de membru de partid. DeFapt.ro: Deci, nu ați sponsorizat PSD? Mihai Teodorescu: V-am răspuns adineauri. DeFapt.ro: Ați sponsorizat PSD? Mihai Teodorescu: Scoateți din context. Haideți să ne vedem când vreți dumneavoastră. Sunt deschis la dialog. Prefer să discut față în față, nu la telefon.

Șeful investițiilor de la Metrou, fost muncitor necalificat (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Șeful investițiilor de la Metrou, fost muncitor necalificat

Șeful investițiilor de la Metrou, Denis Gabriel Panait, este un fost muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, dar nepot de lider sindical. El a fost numit recent în funcția de „Director Strategie, Dezvoltare, Pregătire și Urmărire Proiecte Investiții”. Și soția sa, Genovica, lucrează la Metrorex. Citește și: Siegfried Mureșan: „Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene” Metroul București construiește acum Magistrala 6, spre aeroportul Otopeni, o investiție evaluată la circa 10 miliarde de lei. Citește și: Pe cine a pus Grindeanu șef peste metrou: o doamnă care a reparat semafoarele dintre stații. Plus: Ministrul PSD fusese avertizat că metroul nu are bani de revizii cruciale Șeful investițiilor de la Metrou, fost muncitor necalificat Potrivit CV-ului depus pe site-ul Metrorex, acesta a terminat liceul în 1997 și apoi a lucrat la metrou ca muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, până în 2001. Ulterior a fost promovat „revizor tunel” și subinginer, până în 2004. În 2012, Panait a terminat facultatea de ingineri, la Universitatea Ecologică. Tot în 2012 a ajuns șef de proiect, iar din 2023 este director de investiții. În septembrie 2024, funcția a fost redenumită „Director Strategie, Dezvoltare, Pregătire și Urmărire Proiecte Investiții”. „Este nepotul lui Ghiță Nichifor, fost vicepreședinte al Unitatea – Sindicatul Liber Metrou”, scrie Adevărul, care mai menționează că toți cei promovați recent la conducerea Metrorex sunt „apropiații” lui Marian Artimon, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou și consilier PSD în Consiliul General al Municipiului București. Citește și: Guvernul a tăiat 16 miliarde lei din cheltuielile cu PNRR și a crescut cu 18 miliarde de lei cheltuielile cu salariile bugetarilor. Consiliul Fiscal atrage atenția asupra riscurilor majore Artimon a fost nelipsit în campania Gabrielei Firea din 2024, pentru funcția de primar general al Capitalei.

Grindeanu refuză ilegal numirea unui director de spital (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Grindeanu refuză ilegal numirea unui director

Grindeanu refuză ilegal numirea unui director. O situație nemaiîntâlnită în sistemul sanitar: un manager de spital așteaptă de luni bune să îi vină decizia de numire în funcție, după ce a câștigat concursul. Grindeanu refuză ilegal numirea unui director Este vorba despre Spitalul CF Iași, unde dr. Mihai Glod a câștigat concursul pentru funcția de manager în decembrie 2023. Citește și: Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă, pesedistul pus de Ciolacu în fruntea AEP ca să hăituiască opoziția La concurs a mai concurat și dr. Cristina Mitrofan, care a rămas manager interimar până în prezent. Ba mai mult, sursele noastre au explicat că zilele acestea, la minister, se pregătește ordinul de ministru de prelungire a interimatului dr. Cristina Mitrofan pentru încă șase luni. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Pe cine a pus Grindeanu șef peste metrou Foto: Captură video/Economedia
Eveniment

Pe cine a pus Grindeanu șef peste metrou

Pe cine a pus Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, șef peste metrou: o doamnă care, timp de zece ani, a reparat semafoarele dintre stații. Două trenuri s-au ciocnit în această seară în stația Timpuri Noi, iar alte două s-au defectat, în incidente separate. Citește și: VIDEO Dezinteres șocant al judecătoarei din dosarul ucigașului drogat Vlad Pascu: l-a întrebat pe tatăl unui tânăr omorât în accident dacă fiul lui este în sală Pe cine a pus Grindeanu șef peste metrou Mariana Miclăuș, numită director al Metrorex în septembrie 2023, a lucrat din 1981 în 1991 ca „montator” la „realizarea revixiilor de întreținere a instalațiilor de automatizare a traficului”. Născută în 1963, ea a absolvit - potrivit propriului CV - ASE-ul în 1989, probabil la seral, fiindcă doar astfel putea lucra și urma o facultate în timpul regimului comunist. Abia din 1991 a început să lucreze ca economist la metrou, iar în noiembrie 2019 a ajuns director general, funcție pe care a ocupat-o până în iulie 2020. În septembrie 2023, ea a primit un mandat de patru ani la conducerea acestei companii. Și soțul Marianei Miclăuș lucrează la Metrorex. Ministrul PSD, avertizat că metroul nu are bani de revizii cruciale La metrou lucrează circa 5.500 de persoane, salariul mediu fiind de circa 12.000 de lei. Metrorex avertiza, în 2023, că nu are bani de reparații: „Precizăm că nerealizarea întreţinerii şi reparaţiei căii de rulare (înlocuiri parţiale ale elementelor ce intră în componenţa acesteia) va conduce la încălcarea normelor de siguranţă a circulaţiei cu repercusiuni majore, deoarece neefectuarea acestor lucrări va determina în mod obligatoriu introducerea de limitări de viteză cu consecinţe directe în ceea ce priveşte: scăderea veniturilor din încasări ca urmare a diminuării numărului de călători transportaţi (scăderea vitezei determină creşterea intervalului de succedare a trenurilor şi implicit scăderea numărului de călători transportaţi); uzura accelerată a elementelor ce intervin în contactul roată – şină deoarece sistemul de cale de rulare este proiectat să funcţioneze optim în relaţia cu trenurile de metrou la valori predefinite de viteză conform normelor de proiectare şi siguranţă feroviară”. Informația a fost publicată de Club Feroviar, care arată că ea apare în nota de fundamentare a bugetului Metrorex pe 2023.

Un muncitor frezor, Tiberiu Alexandru Pirvu, director la uzina de armament din Plopeni Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Un muncitor frezor, director la uzina de armament din Plopeni

Un fost muncitor frezor care știe limba rusă, Tiberiu-Alexandru Pirvu, a fost pus, acum câteva zile, director la uzina de armament din Plopeni. El îl înlocuiește pe Popa Viorel Stelian, care a absolvit în 2007 Facultatea de Teologie Ortodoxa, iar între 2017 și 2019 a fost director administrativ la Circul Globus – instituție subordonată primăriei București. Citește și: EXCLUSIV Șeful CNAIR admite că podul de la Brăila, deschis circulației, are infiltrații grave de apă pluvială care pot afecta structura de rezistență, dar se ascunde după lipsa recepției Uzina, subordonată Romarm, ar trebui să fie principalul furnizor de muniție al României. Însă, într-un interviu publicat recent de Europa Liberă se arată că România nu produce muniție la standarde NATO. „La nivelul actual de cerințe, ne-ar trebui 30 de ani pentru ca industria națională de apărare să ne poată produce muniția de care avem nevoie”, a arătat generalul Vlad Gheorghiță. În 2022, uzina avea pierderi de trei milioane de lei. Un muncitor frezor, director la uzina de armament din Plopeni Potrivit unui CV publicat pe site-ul uzinei din Plopeni, Pîrvu, născut în septembrie 1966, a fost „muncitor frezor” la uzina din Plopeni din 1985 în 1990. În 1992 a absolvit o facultate de subingineri la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. În 2008, a finalizatși studiile de marketing la universitatea Spiru Haret. Din 1990 în 2007, noul director de la uzina Plopeni a lucrat la serviciul de aprovizionare al acestei companii. În 2007 a ajuns director comercial la Plopeni, între 2014 și 2020 a fost director general, iar în 2020 a preluat conducerea, în calitate de director general, a uzinei de produse speciale Dragomirești. DeFapt.ro a scris acum o săptămână că directorul comercial de la Plopeni a fost anchetat de DNA, fiind trimis în judecată pentru trafic de influență. Directorul comercial, acuzat că lua miei drept șpagă „În cursul lunii aprilie 2022, în calitate de consilier în management al directorului general al Uzina Mecanica Plopeni SA, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, consilier juridic, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri (martor) sume de bani și alte produse, în schimbul exercitării influenței asupra directorului general al uzinei, în vederea aprobării unei plăți, a emiterii unor bilete la ordin și a continuării raporturilor comerciale pe care uzina le avea cu firma omului de afaceri. Concret, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, ar fi pretins de la omul de afaceri 50% din valoarea unui contract de livrare produse de curățenie (aprox. 60.000 lei) și 50% din valoarea contractelor viitoare pe care uzina ar fi urmat să le încheie cu firma omului de afaceri. Ulterior, primul inculpat, cu ajutorul coinculpatei, ar fi primit pentru sine și pentru alții, sumele de 8.500 euro, 7.000 lei și 13 carcase de miel pentru Paște (în valoare de aprox. 6.000 lei) în scopul anterior menționat”, se arată în comunicatul DNA.

Directorul școlii, sex cu eleva minoră (sursa: Monitorul de Suceava)
Eveniment

Directorul școlii, sex cu eleva minoră

Directorul școlii, sex cu eleva minoră. Caz șocant la Zamostea, unde un profesor de educație fizică de la școala din comună a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, victimă fiind o elevă în vârstă de 15 ani, scrie Monitorul de Suceava. Directorul școlii, sex cu eleva minoră La vremea comiterii faptelor de care este acuzat, Nicolae Adrian Achihăiei era și directorul Școlii Zamostea. Bărbatul de 41 de ani a ajuns director și pentru că era și este consilier local, ales de cetățenii din Zamostea pe listele PSD. Citește și: BRD, a treia mare bancă din România, deținută de Societe General, a fost scoasă la vânzare Profesorul a fost deja judecat de prima instanță – Judecătoria Rădăuți, care l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor și l-a condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare. Profesorul a înaintat apel, iar ultima fază a procesului are loc la Curtea de Apel Suceava. Monitorul de Suceava arată că profesorul avea, practic, o relație amoroasă cu eleva de 15 ani (detaliile cazului, aici).

Cine conduce uzina de armament Plopeni Foto: Necenzuratph.ro
Politică

Cine conduce uzina de armament Plopeni

Cine conduce uzina de armament Plopeni, aflată în subordinea Romarm, respectiv a ministerului Economiei: directorul este teolog, ex-director la circ; directorul comercial - a fost anchetat de DNA, fiind trimis în judecată pentru trafic de influență; iar șefa CA-ului este absolventa unei facultăți private, Spiru Haret, finalizată la 29 de ani. Citește și: Parlamentul blochează legislația care ar permite României să se pregătească de o ofensivă a Rusiei, nu producem muniție la standarde NATO, iar bocancii „noi” vor veni în circa un an Uzina ar trebui să fie principalul furnizor de muniție al României. Însă, într-un interviu publicat azi de Europa Liberă se arată că România nu produce muniție la standarde NATO. „La nivelul actual de cerințe, ne-ar trebui 30 de ani pentru ca industria națională de apărare să ne poată produce muniția de care avem nevoie”, a arătat generalul Vlad Gheorghiță. În 2022, uzina avea pierderi de trei milioane de lei. Cine conduce uzina de armament Plopeni Directorul comerical, Marian Bratu, are însă o avere uriașă, potrivit declarației de avere depuse în 2023: două case, din care una în București, și un apartament, patru mașini, din care un Audi A6 și un Volvo XC60 și peste patru hectare de teren agricol, inclusiv la Grădiștea, în Ilfov. Dar, în anul fiscal 2022, el a avut un salariu de doar 19.000 de lei, iar soția sa - 3.000 de lei. „În cursul lunii aprilie 2022, în calitate de consilier în management al directorului general al Uzina Mecanica Plopeni SA, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, consilier juridic, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri (martor) sume de bani și alte produse, în schimbul exercitării influenței asupra directorului general al uzinei, în vederea aprobării unei plăți, a emiterii unor bilete la ordin și a continuării raporturilor comerciale pe care uzina le avea cu firma omului de afaceri. Concret, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, ar fi pretins de la omul de afaceri 50% din valoarea unui contract de livrare produse de curățenie (aprox. 60.000 lei) și 50% din valoarea contractelor viitoare pe care uzina ar fi urmat să le încheie cu firma omului de afaceri. Ulterior, primul inculpat, cu ajutorul coinculpatei, ar fi primit pentru sine și pentru alții, sumele de 8.500 euro, 7.000 lei și 13 carcase de miel pentru Paște (în valoare de aprox. 6.000 lei) în scopul anterior menționat”, se arată în comunicatul DNA. Un CV al lui Bratu nu apare pe site-ul uzinei din Plopeni. De la circ la producția de muniție Directorul general al uzinei din Plopeni, Popa Viorel Stelian, a absolvit în 2007 Facultatea de Teologie Ortodoxa. Între 2017 și 2019 a fost director administrativ la Circul Globus - instituție subordonată primăriei București. Gabriela Firea era primar în perioada în care el conducea circul. El a mai fost și director adjunct la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane din București. Din 2022, când ministerul Economiei era condus de Florin Spătaru (PSD), a fost propulsat la conducerea uzinei din Plopeni. Șefa consiliului de administrație, David Emilia Mirela, a făcut economie la Spiru Haret, absolvind facultatea în 2011, la șapte ani după finalizarea liceului. În 2008, lucra la Vodafone, „specialist serviciu clienți”, oferind „consultanță” privind serviciile optime pentru nevoia clientului. Din 2017, când PSD era la guvernare, ea a început să lucreze în ministerul Economiei, mai întâi în calitate de consilier al unui secretar de stat. Ulterior ea a ajuns referent pe relații externe la Romaero. Citește și: Grădiniță în totală ilegalitate, în Oradea: nu putea fi verificată fiindcă nu exista. Un copil a murit, fiindcă personalul grădiniței nu știa să acorde primul ajutor Potrivit declarației de avere din 2023, în anul fiscal 2022 David Emilia Mirela făcea parte și din CA-ul șantierului naval din 2 Mai, Mangalia, o altă unitate economică subordonată ministerului Economiei.

Șefia DSP Timiș, dată unui șofer (sursa: Facebook/Ministerul Sănătății - România)
Investigații

Șefia DSP Timiș, dată unui șofer

Șefia DSP Timiș, dată unui șofer. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a decis să-l numească în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică Timiș pe inspectorul Florin Ardelean, care a fost angajat inițial ca șofer al direcției. Citește și: Disperare: Vodafone crește unilateral prețurile abonamentelor și introduce o clauză în contract potrivit căreia poate indexa anual, tot unilateral, prețul Asta în contextul în care pesedistul Alexandru Rafila a susținut în ultima perioadă că la conducerea Direcțiilor de Sănătate Publică, aflate direct în subordinea sa, ar trebui numiți medici, la fel cum la Direcțiile Sanitar Veterinare sunt numiți medici veterinari. Citește și: EXCLUSIV Adjuncta DSP Timiș, 133 de zile de concediu medical și 14 zile concediu de odihnă în opt luni. O săptămână de concediu medical a fost petrecută în Tunisia de Cornelia Cismaș Malac Medicii de la Direcția de Sănătate Publică Timiș sunt revoltați de această numire controversată, în contextul în care instituția ar urma să implementeze două proiecte majore finanțate prin PNRR. Angajat ca șofer în 2008, licențiat în Drept în 2013 Florin Ardelean a fost angajat în anul 2008 pe postul de șofer în cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, în baza unui contract individual de muncă. Ardelean îl deservea pe directorul instituției, renumitul profesor ortoped Horia Vermeșan. Documentele obținute de către DeFapt.ro arată că Florin Ardelean în paralel s-a înscris și la Facultatea de Drept din cadrul Universității Europene "Drăgan" din Lugoj. A absolvit facultatea în iulie 2013, atunci când și-a luat licența în drept cu media 7,80. Câteva luni mai târziu, în decembrie 2013, directorul Horia Vermeșan a decis să organizeze un concurs de recrutare pentru funcția de inspector I debutant pentru serviciul control în sănătate publică. După ce s-a uitat de jur împrejur, și-a fixat privirea asupra șoferului său, Florin Ardelean. Făcut inspector DSP în ajunul Crăciunului Pe care a decis să-l angajeze prin dispoziția 137 din 24 decembrie 2013. Adică chiar ajunul Crăciunului. Astfel, șoferul lui Vermeșan urma să verifice calitatea serviciilor medicale publice din județul Timiș, de la serviciile de urgență până la calamități, epidemii și alte catastrofe. Pe lângă. Ardelean asta trebuia să controleze, monitorizeze și să evalueze derularea programelor naționale și locale de sănătate cu privire la asistența medicală în comunitățile de risc. Dar, pentru că nu avea studii de specialitate, inspectorul Florin Ardelean mergea doar la reclamații. Salariul de bază al lui Florin Ardelean la încadrarea pe funcția de inspector debutant a fost de 1.021 lei, în care erau incluse sporul de vechime de 25%, spor de încordare psihică de 15% și 11% sporul de prevenție. Șefia DSP Timiș, dată unui șofer La data de 20 decembrie 2023, ministrul Alexandru Rafila a decis să îl numească pe inspectorul Florin Ardelean în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică Timiș. Decizie care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024 pentru o perioadă de trei luni. "Pe perioada funcției de conducere de director executiv gradul II la Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, domnul Ardelean Florin beneficiază de un salariu de bază de 9.980 lei", se menționează în decizia semnată de ministrul Alexandru Rafila. Ordinul de numire la șefia interimară a DSP Timiș (sursa: defapt.ro) Contactat de către DeFapt.ro, ministrul Alexandru Rafila a declarat, sec: "Nu cred că e vorba de un șofer". Apoi a închis telefonul. Averea crește brusc în 2022 Inspectorul Florin Ardelean avea în anul 2015 un apartament în Timișoara, locuință pe care a primit-o ca donație în 2004. Tot pe atunci, avea un Audi fabricat în 2002, plus bijuterii și tablouri evaluate la 8.500 de euro. Salariul său anual era de 10.572 lei, iar soția sa câștiga de două ori mai mult de la Ursus Breweries SA. În anul 2022, declarație de avere era aproape identică. Singurele modificări erau la capitolul salarii. Dar, în anul 2023, Ardelean a declarat că în anul precedent cumpărase un apartament și o vilă, ambele în localitatea Moșnița Nouă, aflată lângă Timișoara. În plus, vânduse un apartament cu 125.000 de euro. Tot în 2022, luase un credit de 150.000 lei de la BCR pe care-l și restituise, plus un altul de 130.000 lei, scadent în 2027. De la sora soției luase un alt împrumut, de 90.000 de euro, bani pe care trebuie să îi restituie până în 2025.

Schimbare politică pe față la TVR (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Schimbare politică pe față la TVR

Schimbare politică pe față la TVR. Schimbări majore la postul local din Iași al Televiziunii Române, TVR Iaşi. Schimbare politică pe față la TVR Surse din interiorul postului au arătat că la reuniunea de săptămână trecută a Consiliului de Administraţie al TVR s-a luat decizia înlăturării din funcţia de conducere a experimentatului jurnalist Cătălin Sava. Citește și: Austria a fost ținută trei ani la poarta Schengen de către Germania, nemulțumită de frontierele șvaițer austriece. După negocieri dure, Viena a intrat în Schengen doar aerian, inițial Acesta fusese numit director general al TVR Iaşi în aprilie 2022. În locul acestuia, Consiliul de Administraţia l-a preferat pe Ovidiu Mihăiuc. Un jurnalist cu experienţă pe plan local, care a lucrat şi ca purtător de cuvânt la Prefectura Iaşi, în mandatul fostului prefect liberal, şi care s-a angajat de un an de zile la TVR. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Directoare de spital, concurs pentru sine (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Directoare de spital, concurs pentru sine

Directoare de spital, concurs pentru sine. Concursul "cu cântec" de la Spitalul CF Iaşi continuă cu o nouă etapă. Directoare de spital, concurs pentru sine Astfel, după analizarea CV-urilor celor doi candidaţi, comisia, din care nu face parte niciun membru al UMF Iaşi, a concluzionat că dr. Mihai Glod nu poate merge în etapa următoare. Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună Motivul? Acesta ar fi avut probleme legale, înscrise în cazierul judiciar. Glod a confirmat cazul, ce a apărut, de altfel, şi în presă: a fost prins conducând după ce a consumat băuturi alcoolice în 2020. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Spitalul Județean Craiova, condus de un asistent medical Foto: Sanatatea buzoiana
Eveniment

Spitalul Județean Craiova, condus asistent medical

Spitalul Județean Craiova, fieful PSD și al Olguței Vasilescu, este condus de un asistent medical, după ce managerul și directorul medical au dezertat: postul de director medical este vacant, managerul este în concediu medical pentru cel puțin 14 zile, iar unitatea este condusă de un asistent medical, care este director de îngrijiri medicale. Citește și: Cea mai bogată consilieră a lui Ciolacu, cu bijuterii și artă de 250.000 de euro, va fi europarlamentar PSD. Carmen Orban, ex-manager peste spitale de stat, are o avere imensă Informațiile apar într-o scrisoare publicată de presa locală - fără semnături - și care ar fi fost trimisă ministrului Rafila. Spitalul este, oficial, controlat de Consiliul Județean, dar acesta este dominat de organizația PSD, aflată la rândul ei sub controlul Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. Spitalul Județean Craiova, condus de un asistent medical „Aducem la cunoștință Ministerului Sănătății și totodată opiniei publice faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Craiova este într-un grav impas funcțional. De peste două luni Spitalul funcționează fără Director Medical (nefiind făcute până acum demersuri privind ocuparea acestui post vital), atribuțiile acestuia fiind preluate de către Manager, iar de aproape două săptămâni și fără Manager, care a intrat în concediu medical, deocamdată pe termen de 14 zile. Nu știm dacă acest termen este unul final sau va fi prelungit, dar este evident că la această oră, cel mai mare spital din Oltenia este fără conducere. Atribuțiile de management nu pot sa revină unui asistent medical, care este și Directorul de Îngrijiri într-un spital cu peste 1000 paturi. Pentru că nu este numai ilegal, dar și imoral. Ne confruntăm cu lipsa acută de medicamente și materiale sanitare, cu disfuncționalități în aprovizionare, fapt ce pune în pericol atât activitatea medicului cât și calitatea actului medical, în tot acest demers suferind în primul rând pacienții. Consiliul medical al spitalului nu s-a întrunit de luni bune să discute problemele de aprovizionare cu medicamente și materiale sanitare, precum și prioritățile specifice fiecărei secții în parte sau aspecte legate de memorandumurile impuse de implementarea recentei «legi a austerității»”, se arată în scrisoare. Manager: 97% din veniturile de la CNAS, pe salarii În replică, managerul spitalului, i-a desființat pe medici: „La momentul actual, din banii de la Casa de Asigurări, 97% se duc pe salarii. În momentul în care nu se stă la serviciu, nu se coboară în UPU. Am fost ziua în UPU, am fost noaptea, personal am sunat colegii să vină, să vadă pacienţii, să nu-i lase în UPU 24-48 de ore, până decid între secţii unde să îi trimită”. Citește și: Falimentul spitalelor de stat: CNAS n-a mai făcut, de duminică, nici o plată – efectul ordonanței privind reducerile de cheltuieli la buget O publicație locală, Oltenia Maximă, scrie că, la acest spital, „medicamentele și materialele sanitare sunt asigurate prin atribuire directă numai scriptic, nu și faptic, în depozite și magazii nu mai există nimic, nici măcar bandaje, ser fiziologic, iar pentru anestezie nu mai există nimic specific”. Potrivit acestui site, blocul alimentar modernizat și autorizat este închis de 4 ani, datorită intereselor proprii de a atribui contractele de hrană în alte locații insalubre, neautorizate sanitar și sanitar veterinar, unor firme cu obligații fiscale colosale la ANAF.

PSD are cheia la porțile traficului de droguri Foto: Facebook
Eveniment

PSD are cheia la porțile traficului de droguri

PSD are cheia la porțile traficului de droguri: portul Constanța este controlat de politrucii puși de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prietenul lui Marcel Ciolacu. Citește și: Șoferul drogat care a ucis la 2 Mai a fost eliberat de polițiști în noaptea tragediei pentru că petrecea cu odrasle de oameni importanți din Constanța, susține șeful sindicatului polițiștilor Europol Presa a relatat în repetate rânduri că în port sunt doar două scannere, complet insuficiente pentru traficul uriaș. Mai mult, unul din aceste scanere nu funcționează sub 80 de centimetri. Ultimele capturi, realizate pe baza unor informații de la alte agenții europene „Azi în Portul Constanța, orice persoană poate să intre sau să iasă fără să fie întrebată de sănătate. Dacă un marinar de pe o navă care intră în România vrea să aducă 2 kg de cocaină poate să le aducă fără niciun fel de problemă și să iasă cu ele din port să le vândă la primul comerciant din Constanța. Ultimele capturi au fost toate realizate pe baza unor informații obținute de alte agenții europene, care luptă împotriva traficului de droguri. Iar autoritățile din România nu au niciun fel de capacitate, nici tehnică, nici operativă de a putea depista cantitățile de droguri care intră în țara noastră”, spunea, ieri, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol. „Controlul efectiv vizual al conținutul containerelor și din punct de vedere al verificării cu instrumente de tip scanner, nu există. Putem spune cu certitudine că portul Constanța reprezintă un paradis pentru traficanții de droguri care vor să aducă cantități de droguri în UE”, a mai susținut Andreica. PSD are cheia la porțile traficului de droguri Directorul general al portului este Florin Vizan, un afacerist local, care se plimba prin Mamaia cu un Rolls Royce de 400.000 de euro - cumpărat pe firmă, potrivit propriei declarații. Presa locală scrie că el a fost impus la conducerea portului Constanța de PSD-ul din acest județ. Vizan este contabil, absolvent al ASE, și, din 1984 în 1993, a lucrat la Uniunea Cooperativelor de Consum. „Vizan le da clasa in avere tuturor fostilor (si probabil viitorilor) directori ai administratiei portuare. Oficial are zece firme, vreo cinci cladiri si cinci terenuri ( dintre care unul de 50.000 mp). Spunem oficial. Pentru ca in realitate, averea ii este mult mai mare. Pe numele sau, apare trecut doar un scuter. In fapt, il vezi conducand doar masini de lux – Rolls Royce Wraith fiind un bun exemplu”, scria presa locală. Directoir executiv este Mihai Teodorescu, un inginer agronom provenit din primăria Capitalei, pe vremea când era condusă de Gabriela Firea. Când aceasta era primar, Tedorescu a ajuns președinte al consiliului de administrație la societatea Eco Igienizare, deținută de primărie. Între 2012 și 2016, el fusese șeful controlorilor RATB. El a fost plasat de Grindeanu și-n CA-ul Metrorex. Directorul de strategie-dezvoltare este Eugen Căruntu, cu studii de drept la Spiru Haret și cu o lungă carieră profesională în primăria lui Radu Mazăre. În prezent coordonează poliția locală, având funcția de șef de birou. Citește și: Nici o captură de droguri în portul Constanța în ultimii doi ani, deși România e inundată de stupefiante și numărul consumatorilor tot crește Două scannere, din care unul nu bate sub 80 de centimetri În port sunt două scanere funcționale și un al treilea urmează să fie achiziționat. Unul este al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a fost pus la dispoziție de Administrația Portului Constanța, în timp ce al doilea scanner este unul mobil și este folosit de Poliția Transporturi. Anul trecut, într-o anchetă „România, te iubesc” jurnalistul Paul Angelescu a arătat că scannerul cu care lucrau vameșii era vechi de aproape 20 de ani, de producție chinezească și care, din când în când, se mai strica. O reparație a unui scaner poate dura săptămâni întregi. În plus, Aparatul scanează numai de la înălțimea de 80 de centimetri în sus, deci nu vede dacă sub camionale care se dau jos de pe feribot sunt ascunse droguri sau marfă de contrabandă, arăta Pro TV.

Achitare DNA, daune grele plătite achitatului (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Achitare DNA, daune grele plătite achitatului

Achitare DNA, daune grele plătite achitatului. Procurorii DNA ieşeni au reuşit să se facă de băcănie. Achitare DNA, daune grele plătite achitatului Au trimis în judecată un director în Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru o pagubă de 10.000 de euro. Citește și: Ziua în care Ciolacu blochează spitalul construit din donații publice de către Asociația „Dăruiește Viață”. Organizația cheamă la proteste publice Procesul l-a absolvit în cele din urmă pe funcţionar, constatându-se că nu fusese vorba de nicio infracţiune. Ulterior, acesta a cerut despăgubiri, iar Tribunalul i le-a aprobat parţial. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră