Șeful investițiilor de la Metrou este un fost muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, dar nepot de lider sindical. Pe mâna lui e magistrala 6, proiect de zece miliarde de lei


Șeful investițiilor de la Metrou, Denis Gabriel Panait, este un fost muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, dar nepot de lider sindical. El a fost numit recent în funcția de „Director Strategie, Dezvoltare, Pregătire și Urmărire Proiecte Investiții”. Și soția sa, Genovica, lucrează la Metrorex.
Citește și: Siegfried Mureșan: „Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene”
Metroul București construiește acum Magistrala 6, spre aeroportul Otopeni, o investiție evaluată la circa 10 miliarde de lei.
Șeful investițiilor de la Metrou, fost muncitor necalificat
Potrivit CV-ului depus pe site-ul Metrorex, acesta a terminat liceul în 1997 și apoi a lucrat la metrou ca muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, până în 2001. Ulterior a fost promovat „revizor tunel” și subinginer, până în 2004. În 2012, Panait a terminat facultatea de ingineri, la Universitatea Ecologică.

Tot în 2012 a ajuns șef de proiect, iar din 2023 este director de investiții. În septembrie 2024, funcția a fost redenumită „Director Strategie, Dezvoltare, Pregătire și Urmărire Proiecte Investiții”.
„Este nepotul lui Ghiță Nichifor, fost vicepreședinte al Unitatea – Sindicatul Liber Metrou”, scrie Adevărul, care mai menționează că toți cei promovați recent la conducerea Metrorex sunt „apropiații” lui Marian Artimon, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou și consilier PSD în Consiliul General al Municipiului București.
Artimon a fost nelipsit în campania Gabrielei Firea din 2024, pentru funcția de primar general al Capitalei.