Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic


Fostul director Romsilva, Teodor Țigan, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic. Țigan este acum director la Direcția Silvică Arad. Direcția pe care o conduce a avut o pierdere de 14 milioane de lei la final de 2024, potrivit datelor publicate de ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Fostul director Romsilva s-a reangajat și are salariu astronomic
Declarația de avere depusă în 2024 arată că în anul fiscal 2023 Țigan a avut un salariu net, anual, de 473.488 de lei. În 2023 a încasat și pensii în valoare netă, anuală, de 62.757 de lei.
Fostul director al regiei are o avere imensă: trei case în județul Arad, din care una de 320 mp, și patru apartamente în Arad, dar nu declara nici un venit din chirii. Doar în perioada 2021-2023 a acumulat bijuterii de 30.000 de euro.
Primele acordate angajaților Romsilva în 2024 au fost de178 de milioane de lei, adică 10% din toate cheltuielile cu salarizarea.
„Dacă ne uităm la cifre, putem să observăm că primele ce au fost plătite în anul 2024, aproximativ 178 de milioane de lei, dacă citesc bine din memorie, înseamnă cel puţin 10% din valoarea totală a cheltuielilor cu salarizarea în Regie, respectiv 1,8 miliarde. Doar prin eliminarea acestor sporuri avem o economie de 10% la costurile cu salariile, ceea ce, în opinia mea, poate să însemne un procent semnificativ”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.