VIDEO De ce se agață Nicușor și Grindeanu unul de celălalt: doar dacă joacă împreună rămân pe funcții („Cum e, de fapt?”, podcastul DeFapt.ro)
Mircea Marian și Cătălin Prisacariu explică, la „Cum e, de fapt?”, podcastul DeFapt.ro, de ce președintele României îl susține pe Sorin Grindeanu, iar președintele PSD îi ține spatele lui Nicușor Dan.
Nicușor și Sorin se susțin reciproc să nu cadă
Ecuația este simplă: în cazul unei proceduri de suspendare a președintelui țării, Nicușor Dan va pierde cu siguranță Cotroceniul - la referendum, președintele nu va fi susținut de nimeni și poporul îl va trimite acasă.
În acest caz, însă, noul președinte rezultat din alegeri nu va fi nici de la PSD, nici de la PNL și nici de la USR, ci, cel mai probabil, de la AUR - George Simion.
Sau Călin Georgescu, independentul guru.
Ceea ce înseamnă că Sorin Grindeanu își va pierde poziția de șef la PSD pentru ca Lia Olguța Vasilescu să alieze PSD cu AUR și să guverneze împreună.
Așadar, în acest moment, Nicușor Dan are nevoie de Sorin Grindeanu șef la PSD pentru a nu fi suspendat iar Sorin Grindeanu are nevoie de Nicușor Dan la Cotroceni pentru a nu pierde funcția de președinte al PSD.
Simion sau Georgescu la Cotroceni
„CP: Cine e următorul președinte?
MM: Dacă ar fi să mă uit în globul de sticlă pe care îl am în dormitor, aș zice Călin Georgescu, pentru că, în momentul ăla, dacă e suspendat Nicușor Dan, tot statul se resetează și s-ar putea ca toate interdicțiile aplicate lui Călin Georgescu să nu mai funcționeze și să-i dea drumul.
Dar, dacă nu e Călin Georgescu, atunci probabil Simion. Deci în zona asta ne ducem în acest moment. (...)
CP: Dar PSD nu contează în jocul ăsta?
MM: Eu nu-l văd pe Grindeanu contând. Nu îl văd.
CP: Olguța Vasilescu.
MM: Olguța Vasilescu? Nu cred personal că are... E prea îmbătrânită în rele. Îmi pare rău că spun asta despre o doamnă. Îmi cer scuze. (...)
Dar îmbătrânită în rele. Adică are atâtea: a fost la PRM, a fost cu Vadim Tudor, a condus orașul ăla, l-a făcut zob. Deci nu. Acum nu se scrie, pentru că e în balta ei, dar dacă iese la suprafață o să arate lumea ce a făcut la Craiova.
CP: Deci ar fi un joc, practic, în cazul unei suspendări... Nu al unei suspendări, al unei demiteri, practic, a președintelui. Dacă la referendum poporul vine și spune „pa”, va fi un joc între...
MM: George Simion, cu siguranță, n-are niciun fel de problemă la suspendare. Prima probă: cine o să vină să-l susțină pe Nicușor? (...)
Mi-e teamă că așa se va întâmpla și vin ăia. Nu vine nucleul hardcore. Nu știu dacă are vreun sondaj în acest moment, dar, în orice caz, nu va avea niciun partid în spate să-l mobilizeze, să-l ajute. Nu va avea nicio televiziune în spate. Nu va avea niciun site. Nu va avea aproape pe nimeni pe rețelele sociale să-l susțină. (...)
Băsescu, atunci când l-au suspendat și l-au dat afară din Cotroceni, a avut PD-ul, care era armată în spatele lui, a avut zeci de ziariști, a știut să facă o poveste de fiecare dată. A doua oară, când i-a trecut glonțul pe la ureche, au găsit soluția: n-au validat referendumul pe bază de prezență. (...)
CP: Deci, repet, pe ce știm: suspendarea este acum probabilă mai mult de 50% sau mai puțin de 50%?
MM: Nu, sub 50% în acest moment. Pentru că PSD-ul ar pierde în acest moment dacă este suspendat Nicușor Dan, dar, pe măsură ce trece timpul, s-ar putea să se răzgândească.
CP: Perfect. Așadar, blestemul momentului: să-l păstrăm pe Sorin Grindeanu la PSD, cum am stabilit într-un alt episod al podcastului, și pe Nicușor Dan la Cotroceni, pentru că lucruri și mai rele pot urma.”