sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Economie 05 aprilie 2024

Bulgaria și România, țările din UE în care s-a înregistrat cea mai mare creștere anuală a prețurilor la carne - Eurostat

Bulgaria și România, cea mai mare creștere a prețurilor la carne
Bulgaria și România, cea mai mare creștere a prețurilor la carne

Bulgaria și România, țările din UE în care s-a înregistrat cea mai mare creștere anuală a prețurilor la carne, arată datele Eurostat publicate azi.

Oficial, Guvernul a plafonat prețurile la carnea de pui și de porc, dar și la alte produse magiunul.

Citește și: Fapte: prețurile la benzină și motorină au crescut cu aproape 10% în trei luni. Litrul de benzină la o stație Petrom a ajuns la 7,24 lei, iar cel de motorină la 7,47 lei

„Susțin amendamentul depus astăzi în Parlament de #PSD, amendament care prelungește plafonarea adaosurilor la prețurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024 (...) PSD este singurul partid care vine cu soluții concrete pentru stabilizarea prețurilor, aceasta fiind cea mai importantă așteptare a românilor în 2024!”, anunța, la 18 martie, premierul PSD Marcel Ciolacu.

Bulgaria și România, cea mai mare creștere a prețurilor la carne

Datele Eurostat contrazic aceste afirmații: din februarie 2023 în februarie 2024, prețul la carne a crescut, în România, cu 7,7%. Doar în Bulgaria a crescut mai mult prețul acestor produse, cu 8,2%.

„În schimb, treio țări au înregistrat o scădere a prețurilor la carne: Cehia (-5,1%), Finlanda (-2,2%) și Danemarca (-0,6%)”, arată Eurostat.

Media UE a fost de 3,3%.

Pe categorii, carnea de porc a înregistrat cea mai mare creştere de preţuri la nivelul UE (5,7%), urmată de carnea de oaie sau capră (4,5%) şi carnea de vită sau viţel (3%). În schimb, preţurile la carnea de pasăre au scăzut cu 1,6%, la nivelul UE, în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023.

Eurostat a anunţat anterior că rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Separat, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a coborât în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră