joi 13 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 15 ianuarie 2025

Consilierul lui Putin, Patrușev: Ucraina și Moldova ar putea să nu mai existe ca state. Ucraina, chiar de anul acesta

Declarații alarmante despre Ucraina și Moldova (sursa: kremlin.ru)
Declarații alarmante despre Ucraina și Moldova (sursa: kremlin.ru)

Declarații alarmante despre Ucraina și Moldova. Nikolai Patrușev, consilierul președintelui rus Vladimir Putin, a făcut declarații alarmante despre viitorul Ucrainei și Republicii Moldova. Patrușev a sugerat că aceste state ar putea să își piardă independența, invocând factori precum criza energetică și politicile antiruse.

Declarații alarmante despre Ucraina și Moldova

Într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, Patrușev a declarat că există posibilitatea ca Ucraina să înceteze să existe ca stat independent în 2024.

Citește și: EXCLUSIV Ministrul Justiției a împărțit, ca om de încredere, averea de milioane de euro a lui Doru „Măgaru’”, cel care punea la masă interlopi craioveni cu șefi din servicii și justiție

El a subliniat că Rusia urmărește atingerea obiectivelor stabilite de Vladimir Putin, inclusiv recunoașterea internațională a alipirii regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson și Crimeea la Federația Rusă.

Potrivit consilierului rus, naționalismul și rusofobia ar fi contribuit la destabilizarea Ucrainei înainte de invazia rusă.

Viitor incert pentru Republica Moldova

În ceea ce privește Republica Moldova, Patrușev a afirmat că politica sa „antirusă agresivă” ar putea duce fie la integrarea în alt stat, fie la dispariția sa ca entitate independentă.

El a acuzat conducerea de la Chișinău de discriminarea populației rusofone și a asociat criza energetică din Moldova cu directivele primite de la Bruxelles pentru reducerea dependenței de gazul rusesc.

Negocieri Rusia-SUA, fără UE

Patrușev a evidențiat că negocierile de pace asupra Ucrainei ar trebui să aibă loc exclusiv între Rusia și SUA, fără implicarea altor țări occidentale.

El a criticat Uniunea Europeană, susținând că nu mai are autoritatea de a reprezenta interesele tuturor statelor membre, menționând țări precum Ungaria, Slovacia și România ca exemple de state cu poziții „echilibrate” față de Rusia.

Cine este Nikolai Patrușev?

În vârstă de 73 de ani, Nikolai Patrușev este considerat un apropiat al lui Vladimir Putin și un posibil succesor al acestuia.

Fost director al Serviciului Federal de Securitate (FSB) și secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, Patrușev a jucat un rol esențial în anexarea Crimeei în 2014 și în decizia de a invada Ucraina în 2022.

Comentariile sale recente reflectă o viziune radicală asupra geopoliticii și a relațiilor internaționale.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră