/

EXCLUSIV Avere de polițist de provincie: două vile, două apartamente, opt case de vacanță, terenuri, spațiu comercial, Porsche. Explicația DNA: afaceri ilegale prin interpuși cu bani UE

Averea comisarului: două apartamente, zece case
Averea comisarului: două apartamente, zece case (sursa: Facebook/Poliția Română)

Averea comisarului: două apartamente, zece case. Comisarul de poliție George Alexandru Zeriu a strâns o avere de invidiat pentru un polițist de provincie: două vile, două apartamente și opt case de vacanță, plus un spațiu comercial primit ca donație.

Citește și: Ce nu spun autoritățile când se laudă cu ridicarea vizelor pentru SUA: românii vor trebui să ceară o viză electronică, on-line

Direcția Națională Anticorupție îl acuză acum că a folosit mai mulți interpuși pentru a frauda fonduri europene cu documente false. Concret, a obținut ilegal aproape 500.000 de euro de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Anchetatorii au mai stabilit că polițistul George Alexandru Zeriu se ocupa și cu vânzarea animalelor, administra o firmă cu un abator, iar pe numele unor interpuși avea mai multe mașini de lux, inclusiv un Porsche Cayenne și un Audi A5.

Bogatul comisar din săraca Simeria

Simeria este una dintre cele mai sărace localități din județul Hunedoara, dar are unul dintre cei mai bogați comisari de poliție din România. Este vorba de comisarul de poliție George Alexandru Zeriu, care a strâns o avere impresionantă în ultimii 15 ani.

În anul 2009, avea un teren intravilan de aproape 1.300 mp în localitatea de baștină Brad, plus o vilă de 221 mp. Apoi, în anul 2015, a cumpărat pe persoană fizică un teren agricol de 104 hectare în localitatea hunedoreană Balșa.

La un preț minim de 3.000 de euro hectarul rezultă că valoarea acestui teren depășește cu ușurință 300.000 de euro, deși polițistul nu dispunea de acești bani.

Averea comisarului: două apartamente, zece case

Un alt teren agricol, de 49,4 hectare, l-a cumpărat în anul 2018. Doi ani mai târziu, a primit ca donație un teren intravilan în localitatea Brad de 4.420 mp. Apoi, în 2021, a mai cumpărat un teren intravilan de 360 mp în Simeria.

În anul 2016 și-a cumpărat prima casă de vacanță, de 110 mp. Un an mai târziu și-a cumpărat un apartament în Deva și o nouă casă de vacanță în Balșa. Anul 2018 i-a adus în portofoliu alte patru case de vacanță.

În 2020, a primit ca donație un spațiu comercial. Apoi, în 2021, a cumpărat alte două case de vacanță și o vilă de 146 mp. Ultima achiziție a fost în 2023, atunci când a cumpărat un alt apartament, în Deva.

Împrumuturi de ochii lumii

La capitolul mașini, a menționat că deține un autoturism Hyundai, vechi din 2009, și două remorci. Dar are și datorii. În 2017, a luat un împrumut de 155.000 de lei de la BRD, scadent în 2047. Patru ani mai târziu, adică în 2021, a mai luat alți 292.000 lei.

Tot în 2021, comisarul a mai luat un credit, de 70.000 de euro, de la o anume Andreea Iulia Simina. Femeia își vrea banii înapoi în 2051. De la aceasta, polițistul încasa o arendă de 400 lei în anul 2020.

Comisarul de poliție George Alexandru Zeriu și-a secretizat salariu de ofițer pe care îl primește de la statul român. Însă a menționat că din chirii și arendă a încasat anul trecut 18.300 lei. Alți 50.000 lei i-a obținut din creșterea animalelor, iar din curățarea pășunii și vânzarea de masă lemnoasă din satul Romuli a încasat 350.000 de lei.

DNA i-a dezvăluit secretul

Averea secretă a comisarului de poliție George Alexandru Zeriu a fost făcută publică de Direcția Națională Anticorupție, care-l acuză pe comisar că a fost artizanul unei fraude de aproape 500.000 de euro, bani obținuți prin interpuși de la APIA.

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2019 – 2023, polițistul a determinat mai multe persoane fizice să ceară subvenții de APIA – Centrul Județean Hunedoara și Centrul Local Brad în baza unor documente false.

Din documente rezulta că interpușii utilizau mai multe suprafețe de teren și dețineau animale, dar unii dintre aceștia nu îndeplineau calitatea de fermier deși primeau subvenții europene pentru acest lucru. Banii ajungeau la comisarul de poliție.

Afaceri prin interpuși

„În fapt, inculpatul Zeriu George – Alexandru ar fi fost beneficiarul real al plăților A.P.I.A., având ca rezultat producerea unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare totală de 2.462.495 lei (aprox. 493.000 euro).

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În același timp, inculpatul ar fi ajutat persoanele în numele cărora erau depuse cererile pentru plățile A.P.I.A. să obțină adeverințe din care să rezulte că terenurile sunt utilizate de ele, deși contractele de arendare au fost încheiate de inculpat, dar pe numele altor persoane”, susțin anchetatorii.

În ultimii șapte ani, comisarul George Alexandru Zeriu, cu încălcarea interdicțiilor legale, ar fi efectuat, direct, activități de comerț cu animale și produse, folosindu-se de abatorul unei societăți comerciale pe care o administra în fapt.

Mai mult, acesta a cumpărat pe numele unor persoane interpuse un Porsche Cayenne, un Audi A5, o autoutilitară Toyota Hilux, o alta Mercedez Benz Vito și un Ford Transit.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

17 comentarii

  1. Bravo lui,va ramâne cu tot ce are,știe avocatul lui unde să dea darul și se rezolvă.As fura și eu ,dar nu am ce „decât” pavele lui Negoiță de pe aleea blocului,cine dracu le cumpără?

  2. Parca e singurul milițian care are așa avere. …DNA!!! Ia uita te în declarațiile de avere ale unor șefi de post de provincie…serios…chiar va mirați?

  3. Acesta este capitalismul. Pe combinații. Nu are nici o tangenta cu socialismul. Degeaba așteptați să fie bine pt toți ,căci nu va fi.
    Romanii vor socialism in regim capitalist. Aici patronii, directorii sunt miezul, in socialism importanti erau clasa muncitoare, baza.

    Capitalismul distruge tot, trai, oameni, resurse . Oamenii sunt sclavii cămătarilor legali. Progresismul ne omoară pe toți, mediu, hrana, trai .

    Vreți schimbare? Trebuie desființat capitalismul cu mizeria lui de a avea profit și cu datoriile la bănci. Fără datorii nu exista bani in capitalism. Deficitul nu va fi acoperit niciodată. Restul este can can.
    Nu doresc socialism comunism,dar nici capitalism. Avem necesar de ceva bun și nou.

    Daca nu ne sprijinim între noi, vom deceda cu toții .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:16Curtea Constituțională a respins de cel puțin patru ori, în 1996, 2000, 2009 și 2014, contestațiile împotriva candidaturii lui Vadim Tudor
11:18Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei
10:29În Buzău, castanii au înflorit pentru a doua oară. Specialiștii susțin că arborii „și-au pierdut calendarul”
10:15Românii, mai avuți de la un an la altul, spune INS: veniturile totale medii pe gospodărie, 8.210 lei în prezent, cu aproape 20% mai mari decât anul trecut
10:07Ramura armată a Hamas a fost învinsă, dar Israelul duce un război de lungă durată, spune șeful forțelor israeliene
09:47Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin: românca are 1.155 de goluri
09:42Primarul unui oraș mexican, ucis și decapitat la câteva zile după instalarea în funcție. Și secretarul primăriei a fost asasinat
09:19Casa donată de părinți nu e acasă: iad într-o familie extinsă, după ce părinții și fiica măritată au decis să locuiască sub același acoperiș
09:05Dedeman își extinde domeniul de activitate: va construi clădiri pe care le va închiria. Primul proiect are o suprafață de 4,6 hectare
08:57Elevii români, transformați în hamali: ghiozdanul ar trebui să aibă maximum patru kg, dar ajunge și la zece
08:45EXCLUSIV Rafila a refuzat să trimită Inspecția Sanitară de Stat să verifice decesele suspecte de la spitalul „Sf. Pantelimon” în primăvară, acum refuză să explice de ce
22:25OFICIAL Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale, a decis BEC duminică seară. Și această decizie poate fi contestată la CCR
21:08Un atac cu armă de foc a avut loc în sudul Israelului. O persoană a murit și mai multe au fost rănite
21:02Iranul a anulat zborurile în toate aeroporturile ţării. Autoritățile au invocat „constrângeri operaţionale”
20:50UDMR vrea să fie la guvernare din 2025, spune Kelemen Hunor, care are și un program de guvernare. Printre marile obiective: creșterea populației