sâmbătă 08 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8706 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Internațional

SUA, îngrijorate că Zelenski i-ar putea lovi pe ruși la ei acasă: președintele Ucrainei plănuia atacuri dincolo de graniță și atacarea unei conducte care transporta petrol în Ungaria

SUA, îngrijorate că Zelenski i-ar putea lovi pe ruși la ei acasă: președintele Ucrainei plănuia atacuri dincolo de graniță și atacarea unei conducte care transporta petrol în Ungaria, scrie Washington Post, care citează documente secrete publicate pe Internet. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Până acum, doar Marea Britanie a oferit Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, în timp ce SUA refuză constant acest lucru. SUA, îngrijorate că Zelenski i-ar putea lovi pe ruși la ei acasă „În spatele ușilor închise, liderul Ucrainei a propus să meargă într-o direcție mai îndrăzneață - să ocupe sate rusești pentru a pune presiuni asupra Moscovei, să bombardeze o conductă care transferă petrol rusesc în Ungaria, membră NATO, și să dorească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte în interiorul granițelor Rusiei, potrivit unor documente secrete ale serviciilor secrete americane care detaliază comunicările sale interne cu consilieri de top și lideri militari. Documentele, care nu au fost dezvăluite anterior, fac parte dintr-o scurgere mai amplă de secrete americane care a circulat pe platforma de mesagerie Discord și a fost obținută de The Washington Post. Acestea dezvăluie un lider cu instincte agresive care contrastează puternic cu imaginea sa publică de om de stat calm și stoic care rezistă la atacul brutal al Rusiei. Informațiile au fost culese prin intermediul comunicațiilor digitale interceptate, oferind o privire rară asupra deliberărilor lui Zelenski în mijlocul barajelor de rachete rusești, al atacurilor asupra infrastructurii și al crimelor de război”, scrie Washington Post. Citește și: Planul de pace în Ucraina al Papei Francisc, discutat în detaliu cu Zelenski, la Roma. Președintele ucrainean, însă, insistă că nu are nevoie de mediator: Decizia e a noastră, războiul e pe teritoriul nostru Ucraina dorea să-i taie petrolul lui Orban De exemplu, la mijlocul lunii februarie, la o ședință cu vicepremierul Iulia Svrîdenko, Zelenski a sugerat să fie "aruncată în aer" conducta Drujba, construită de sovietici, care furnizează petrol rusesc Ungariei. "Zelenski a subliniat că Ucraina ar trebui pur şi simplu să arunce în aer conducta şi să distrugă, probabil, industria lui Viktor Orban, care se bazează în mare măsură pe petrolul rusesc", se arată în document. În detalierea conversaţiei, oficialii serviciilor americane de informaţii notează că Zelenski "îşi exprima furia faţă de Ungaria şi, prin urmare, putea face ameninţări hiperbolice, fără sens", o caracterizare care nu însoţeşte celelalte relatări despre Zelenski care sugerează acţiuni militare îndrăzneţe. „Deşi Ungaria face oficial parte din alianţa vestică, Orban este considerat cel mai apropiat lider european de Kremlin”, notează Washington Post.

SUA, îngrijorate că Zelenski i-ar putea lovi pe ruși la ei acasă: președintele Ucrainei plănuia atacuri dincolo de graniță și atacarea unei conducte care transporta petrol în Ungaria
Boloș și Budăi se duc la Bruxelles să renegocieze PNRR și să discute despre pensiile speciale
Eveniment

Boloș și Budăi se duc la Bruxelles să renegocieze PNRR și să discute despre pensiile speciale

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL), și cel al Muncii, Marius Budăi (PSD), se duc, săptămâna viitoare, la Bruxelles ca să renegocieze PNRR și să discute despre pensiile speciale. Anunțul a fost făcut de Marcel Boloș, la Antena 3. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Boloș s-a alăturat declarațiilor lui Budăi și a criticat plafonul de 9,4% pentru cheltuielile cu pensiile, plafon prevăzut în PNRR. Boloș și Budăi se duc la Bruxelles „Suntem o echipă guvernamentală și trebuie să mergem împreună și participăm împreună, vă confirm acest lucru. Marți avem întâlnirea cu Comisia Europeană pentru a relua practic discuțiile pe tema pensiilor speciale și a vedea care sunt solicitările suplimentare pe care Comisia le are, mai ales pentru ceea ce înseamnă cererea de plată numărul 3 - unde avem reforma pensiilor speciale, reforma guvernanței corporațiilor de stat. Avem de pus în aplicare jalonul cu ceea ce înseamnă decarbonizarea. Deci toate acestea sunt piese grele pentru ceea ce înseamnă încasarea banilor pentru cererea de plată numărul 3 și care necesită un efort comun guvernamental", a spus Boloş la Antena 3 CNN. Citește și: Cel mai mare scandal din Polonia: rachetă rusească, care putea transporta focoase nucleare, a căzut la 15 km de o bază NATO. Armata n-a raportat incidentul, racheta, găsită de un civil „Ne-am pregătit pentru acest moment și trebuie să avem argumentele care țin de rata inflației și de eliminarea inechităților din sistemul de pensii general care vor aduce o creștere a cheltuielilor din sistemul general de pensii destul de semnificativă încât să fie necesară o nouă reașezare a acestui indicator de disciplină financiară pentru că el este pe o perioadă lungă de timp. 50 de ani este totuși o perioadă lungă în care nu știm cum vor evolua condițiile macroeconomice", a încheiat el.

OECD arată care au fost, în 2022, țările cu cel mai competitiv sistem de taxare: Estonia, care are cotă unică, pe primul loc
Eveniment

OECD arată care au fost, în 2022, țările cu cel mai competitiv sistem de taxare: Estonia, care are cotă unică, pe primul loc

OECD arată care au fost, în 2022, țările cu cel mai competitiv sistem de taxare: Estonia, care are cotă unică, este pe primul loc. Această organizație, din care România nu face parte, dar unde încearcă să fie primită, publică anual un index al competitivității fiscale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ungaria, o altă țară care folosește cota unică de impozitare, este pe locul șapte în acest index. Țările cu cel mai competitiv sistem de taxare PSD a susținut, în mod fals, că doar Rusia mai are, în Europa, cotă unică de impozitare. „Mai există cred că un singur stat european care nu are impozitarea progresivă (…) Rusia mai are cotă unică (…) Dacă vrem să ne raportăm la Rusia economic, nu am nicio problemă”, declara, la 1 mai, Marcel Ciolacu. Citește și: EXCLUSIV Primarul Minea de la Chiajna a ascuns 14 case și terenuri: a declarat doar opt, dar DNA i-a pus sechestru pe 22. Edilul a finanțat ilegal clubul de fotbal Concordia cu 45 de milioane de lei de la buget „Pentru al nouălea an consecutiv, Estonia are cel mai bun cod fiscal din OECD. Punctajul său de top se datorează celor patru caracteristici pozitive ale sistemului său fiscal. În primul rând, Estonia are o rată de impozitare pe profit de 20 %, care se aplică doar profiturilor distribuite. În al doilea rând, are o cotă unică de 20% pe venitul persoanelor fizice (…) În al treilea rând, impozitul pe proprietate se aplică numai la la valoarea terenurilor (...) În sfârșit, are un sistem de impozitare teritorial care scutește 100% profiturile obținute de corporațiile naționale în străinătate de la taxarea domestică, cu puține restricții”, se arată în indexul competitivității fiscale. Estonia este și pe locul opt în indexul libertății presei, elaborat de Reporteri fără frontiere, in timp ce România este pe locul 53. The most competitive tax systems in the OECD: 1. ?? Estonia 2. ?? Latvia 3. ?? New Zealand 4. ?? Switzerland 5. ?? Czech Republic 6. ?? Luxembourg 7. ?? Hungary 8. ?? Lithuania 9. ?? Turkey10. ?? IsraelSee more: https://t.co/5K4PUy1XF3 pic.twitter.com/9NhRLzre4T— Tax Foundation (@TaxFoundation) May 12, 2023 În cazul Ungariei, documentul menționează ca fiind un avantaj faptul că are cotă unică de impozitare a veniturilor personale. Și Bulgaria are cotă unică, dar nu se află în OECD.

Scandal uriaș în Polonia: rachetă rusească, care putea transporta focoase nucleare, a căzut la 15 km de o bază NATO. Armata n-a raportat incidentul, racheta a fost găsită de un civil
Eveniment

Scandal uriaș în Polonia: rachetă rusească, care putea transporta focoase nucleare, a căzut la 15 km de o bază NATO. Armata n-a raportat incidentul, racheta a fost găsită de un civil

Cel mai mare scandal din Polonia: o rachetă rusească, care putea transporta focoase nucleare, a căzut la 15 km de o bază NATO de antrenament, la Bydgoszcz. Armata n-a raportat incidentul, care a avut loc în decembrie, iar racheta a fost găsită de un civil, în pădure. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Acum, ministrul Apărării și generalii care conduc armata pasează vina de la unul la altul. Opoziția cere demisia ministrului Apărării. Rachetă rusească a căzut la 15 km de o bază NATO În aprilie, autoritățile poloneze au declarat că rămășițele unui obiect militar au fost găsite în nordul Poloniei, în apropiere de orașul Bydgoszcz, la peste 500 de kilometri de granița cu Ucraina. Locul unde a căzut racheta Imagine: Twitter Descoperirea a determinat o anchetă oficială care încă nu a dat rezultate, dar mulți au speculat că ar fi vorba de o rachetă de croazieră rusă care s-a rătăcit. Miercuri, două agenții de presă poloneze au raportat că era vorba de o rachetă rusă KH-55, un tip utilizat în mod obișnuit în atacurile asupra Ucrainei. Joi, ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a dezvăluit că armata era conștientă de o posibilă rachetă care s-a îndreptat spre Polonia în decembrie, dar nu a informat guvernul. "S-a stabilit că, pe 16 decembrie, centrul de operațiuni aeriene subordonat comandantului operațional a primit informații de la partea ucraineană despre un obiect care se apropie de spațiul polonez, care ar putea fi o rachetă", a declarat Blaszczak. Racheta, căutată puțin și apoi uitată "Doar o patrulă de poliţie a fost trimisă la faţa locului, iar o căutare cu elicopterul a fost efectuată abia pe 19 decembrie. Soldaţii din forţele de apărare teritorială aflaţi în serviciu nu au fost incluşi în căutare. După 19 decembrie, căutarea a fost complet abandonată", a arătat ministrul apărării. Citește și: EXCLUSIV Primarul Minea de la Chiajna a ascuns 14 case și terenuri: a declarat doar opt, dar DNA i-a pus sechestru pe 22. Edilul a finanțat ilegal clubul de fotbal Concordia cu 45 de milioane de lei de la buget Premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că a aflat pentru prima dată despre existenţa obiectului militar găsit într-o pădure poloneză în luna aprilie. Racheta a fost găsită din întâmplare, de un civil, care a anunțat poliția. Racheta KH-55 KH-55 are o rază de acțiune de aproximativ 1.800 de mile și poate zbura cu peste 600 de km/h la altitudini joase, ceea ce o face dificil de detectat și urmărit.

VIDEO Bakhmut: în 48 de ore, Ucraina a recuperat teritorii ocupate de Rusia în decursul a aproape trei luni de lupte. Prigojin susține că tot frontul se prăbușește
Eveniment

VIDEO Bakhmut: în 48 de ore, Ucraina a recuperat teritorii ocupate de Rusia în decursul a aproape trei luni de lupte. Prigojin susține că tot frontul se prăbușește

Bakhmut: în 48 de ore, Ucraina a recuperat teritorii ocupate de Rusia în decursul a aproape trei luni de lupte, arată mai mulți analiști. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin susține că tot frontul se prăbușește, pe o lungime de 95 de kilometri, iar milibloggeri ruși se tem că, de fapt, contraofensiva ucraineană a început. Ucraina a recuperat teritorii ocupate de Rusia în decursul a luni de lupte „Armata ucraineană avansează prin atacuri localizate în apropiere de orașul Bakhmut din estul țării, au declarat vineri comandanții ucraineni. Luptele au deplasat doar puțin linia frontului, dar au declanșat alarma, în Rusia, că a început mult așteptata contraofensivă a Kievului. Soldații ucraineni au străpuns miercuri liniile rusești la sud de oraș și de atunci au exploatat această breșă și au atacat forțele rusești și în alte părți în apropiere de Bakhmut, amenințând flancurile lor la nord și la sud, a precizat armata ucraineană”, arată New York Times. The Armed Forces of #Ukraine are storming Russian positions south of Ivanovsky N., in the direction of #Bakhmut pic.twitter.com/9CQMsKX6VB— TOGA (@KrzysztofJano15) May 12, 2023 „În seara zilei de 11 mai, canalele de telegram au anunțat că ar fi început o contraofensivă a Forțelor Armate ale Ucrainei. S-a scris că militarii ucraineni au făcut o breșă în zona Soledar, au început o operațiune de încercuire a forțelor rusești în Bakhmut, iar în apropiere de Harkov s-a observat un număr mare de tancuri ucrainene care se îndreptau spre granița cu Rusia. Ministerul Apărării al Federației Ruse a declarat că rapoartele nu sunt adevărate”, afirmă site-ul Meduza. Citește și: EXCLUSIV Primarul Minea de la Chiajna a ascuns 14 case și terenuri: a declarat doar opt, dar DNA i-a pus sechestru pe 22. Edilul a finanțat ilegal clubul de fotbal Concordia cu 45 de milioane de lei de la buget Însă azi, același minister a confirmat o retragere substanțială în zona Bakhmut. BREAKING:The Russian Ministry of Defense has announced that the Russian Army has pulled back from the northern outskirts of Bakhmut to “more advantageous positions by the Berkhivka Reservoir.”This means a retreat of several kilometers!The Ukrainian Army is on the move! pic.twitter.com/ZMGUh3xK7w— Visegrád 24 (@visegrad24) May 12, 2023 Evgheni Prigojin, șeful Wagner, ai cărui luptători au luptat aproape un an pentru Bakhmut, a părut să susțină evaluarea bloggerilor cu privire la progresele ucrainene. ⚡️The flanks are falling. The front is failing, - Prigozhin:➡️We lost a territory of 5 square kilometers in the Bakhmut district.➡️The Chasiv Yar - Bakhmut road is completely freed in AFU➡️When the AFU enter Berkhivka, the gradual encirclement of Bakhmut will begin. pic.twitter.com/QMbBcSCAkb— ??Ukrainian Front (@front_ukrainian) May 12, 2023 Joi, el a postat o scrisoare deschisă adresată ministrului rus al apărării, Serghei K. Șoigu, cu privire la pierderile de pe flancuri, afirmând că „inamicul a efectuat mai multe contraatacuri de succes". The occupiers' dugout was destroyedThe commander of TGr "A" Andriy Biletskyi shared a unique video from the assault near #Bakhmut of the 1st Assault Battalion of the 3rd OShBr.#UkraineWar pic.twitter.com/23g8bUxlFp— TOGA (@KrzysztofJano15) May 12, 2023

După ce a pompat zeci de milioane de lei în angajări și în înființarea ministerului lui Firea, PSD se gândește acum să-l desființeze
Politică

După ce a pompat zeci de milioane de lei în angajări și în înființarea ministerului lui Firea, PSD se gândește acum să-l desființeze

După ce a pompat zeci de milioane de lei în angajări și în înființarea ministerului lui Firea, așa-numitul minister al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, PSD se gândește acum să-l desființeze, afirmă surse din acest partid. La schimb, PNL ar urma să desființeze, în viitorul guvern, condus de Marcel Ciolacu, ministerul Antreprenoriatului și Turismului, condus de Constantin-Daniel Cadariu. A pompat zeci de milioane de lei în angajări și în înființarea ministerului lui Firea În 2022, ministerul lui Firea a fost o mașină de tocat bani publici, întrucât întregul an a fost ocupat cu angajări. Anul trecut, bugetul acestei structuri a fost ce circa 600 de milioane de lei. În 2023, bugetul este de puțin peste 500 de milioane de lei. Gabriela Firea toacă 500.000 de euro/an pe chiria pentru imobilul care vă găzdui sinecura pe care o conduce, ministerul Familiei, deși această instituție nu a elaborat până acum aproape nici un proiect de interes public major. Ministerul ar urma să aibă aproximativ 250 de angajați. În august 2022, potrivit datelor ministerului de Finanțe, Firea angajase deja 214 persoane. Ministerul are nu mai puțin de trei secretari de stat. Zvonul scoaterii lui Firea din Executiv circulă de mai multe săptămâni, ea urmând să fie trimisă să preia din nou primăria Capitalei. Citește și: O „bombă murdară” (cu elemente radioactive) poate schimba radical conflictul din Ucraina: Șoigu pretinde că Ucraina s-ar autobombarda, SUA respinge „afirmațiile clar false” rusești La ministerul Antreprenoriatului și Turisumului, bugetul a fost, în 2022, de circa patru miliarde de lei. În 2023, acesta ar coboră, brusc, la 843 de milioane de lei. Acest minister are cinci secretari de stat, un secretar general și doi secretari generali adjuncți. În noiembrie 2021, când se negocia structura cabinetului Ciucă, fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu (PSD) contesta înființarea ministerului Familiei „Nu cred că e cazul, nu se pune problema. Nu ştiu dacă propunerea a fost făcută la modul serios”, a spus Vasilescu despre înființarea acestei noi structuri guvernamentale.

Austriecii de la OMV au dat lovitura: rezervele de gaze din Marea Neagră, mult mai mari decât estimările inițiale
Economie

Austriecii de la OMV au dat lovitura: rezervele de gaze din Marea Neagră, mult mai mari decât estimările inițiale

Rezervele de gaze din Marea Neagră, din perimetrul exploatat de OMV și Romgaz, sunt mult mai mari decât estimările inițiale, scrie Ziarul Financiar, citând un document trimis de OMV către Bursă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Rezervele de gaze din Marea Neagră, mai mari decât estimările Potrivit acestui document, OMV ar putea exploata 50 de miliarde de metri cubi de gaze, doar partea sa. Cum OMV deține 50% din proiect (dar este operatorul investiției), iar Romgaz tot 50%, înseamnă din perimetrul Neptun Deep s-ar putea extrage circa 100 de miliarde de metri cubi. Rezervă estimată iniţial era de 42-84 de miliarde de metri cubi, deci evaluarea actuală arată o creștere de minimum 19%. Ziarul Financiar arată că România are o cerere internă de gaze de circa 12 mld. metri cubi. „La preţul mediu al gazului din primul trimestru, această rezervă de gaze ar putea fi evaluată la 55 de miliarde de euro”, scrie ZF. Exploatarea, din 2026 „În primul rând - primele gaze vor fi extrase începând din toamna anului 2026. În al doilea rând - aşa cum arată volumul rezervat de cele două companii pe conductă, producţia anuală de gaze a zăcământului Neptun va fi mult mai mare faţă de ce s-a estimat până acum. Cei 9.800 MWh de gaze transportaţi orar înseamnă un volum anual de 8,1 miliarde metri cubi de gaze care vor intra din Marea Neagră în reţeaua naţională de transport. Timp de zece ani, până în toamna lui 2036, cele două companii au estimat că ar putea extrage în fiecare an circa 8 miliarde de metri cubi de gaze anual şi au rezervat în consecinţă capacitate pe conductă. Volumele vor scădea în anii următori, dar zăcământul va rămâne productiv şi în anul 2042, potrivit datelor referitoare la capacitatea rezervată“, a spus Ion Sterian, şeful Transgaz, pentru Anuarul ZF Energie. Citește și: Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face” Iniţial, estimările arătau că producţia pe vârf din Neptun Deep ar putea ajunge la 6,1 miliarde de metri cubi, datele de acum indicând cantităţi cu peste 30% mai mari.

Siegfried Mureșan (PNL) îl contrazice pe Dragoș Pîslaru (REPER): „Informația că planul «REPowerEU» al României ar fi fost respins nu este corectă”
Politică

Siegfried Mureșan (PNL) îl contrazice pe Dragoș Pîslaru (REPER): „Informația că planul «REPowerEU» al României ar fi fost respins nu este corectă”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) îl contrazice pe colegul său din legislativul de la Strasbourg, Dragoș Pîslaru (REPER): „Informația că planul «REPowerEU» al României ar fi fost respins nu este corectă”, a afirmat Siegfried Mureșan, pe Facebook. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Pîslaru: „Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale Guvernului” Ieri, Pîslaru a scris pe Facebook: „Într-o totală lipsă de transparență și pe repede înainte, Guvernul a cerut finanțare pentru proiecte venite pe filieră de partid, precum: investiții ineficiente pe lacuri aflate în fiefurile PSD-PNL din Oltenia sau pe canalele de irigații din Brăila pentru a servi clientela locală sau investiții ale companiilor de stat, inclusiv cele care au fost exceptate de impact de mediu într-un mod abuziv. Ca răspuns, Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale Guvernului pentru RePowerEU și a a aprobat doar investițiile legate de eficiență energetică și care ajută gospodăriile și antreprenorii să își reducă facturile - adică exact ce am transmis împreună cu partidul Partidul REPER ca soluții”. În această dimineață, Pîslaru a revenit și a scris: „Atenție, nu este vorba de faptul că am pierdut deja cei 1,4 mld de euro deja, nici nu am spus asta, ci de faptul că propunerea Guvernului de alocare a fost considerată în cea mai mare parte (90%) inacceptabilă de către Comisia Europeană”. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a arătat că „România nu a depus încă acest plan la Comisie, astfel că nu avea cum să fie respins”. Citește și: Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face” Siegfried Mureșan îl contrazice pe Dragoș Pîslaru „Planul „REPowerEU” al României nu poate fi respins de Comisia Europeană înainte de a fi depus de țara noastră Informația referitoare la faptul că Planul "REPowerEU" al României - prin care vom investi 1,4 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, în sectorul energetic - ar fi fost respins de Comisia Europeană nu este corectă. România nu a depus încă acest plan la Comisie, astfel că nu avea cum să fie respins. De altfel, am fost informați oficial încă din luna aprilie, într-o ședință publică a Parlamentului European, că doar Franța și Estonia vor depune planurile până la sfârșitul lunii respective. Informația ne-a fost transmisă atunci de vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, și de comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni. Planul „RepowerEU” este un instrument nou pe care l-am aprobat în luna februarie a acestui an, după ce l-am negociat la nivel european timp de nouă luni. În calitate de co-raportor al Parlamentului European pentru acest plan, îmi doresc ca toate statele să se miște cât mai repede și să depună planurile pentru a începe cât mai repede investițiile în energie. Dar realitatea este că doar 2 state membre din 27 au depus planurile în primele 2 luni de la aprobarea legislației europene”, a explicat europarlamentarul liberal.

Zelenski, împiedicat să vorbească la Eurovision, deși țara sa a fost lipsită de posibilitatea de a găzdui concursul, urmare a războiului
Eveniment

Zelenski, împiedicat să vorbească la Eurovision, deși țara sa a fost lipsită de posibilitatea de a găzdui concursul, urmare a războiului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost împiedicat să vorbească la Eurovision, deși țara sa a fost lipsită de posibilitatea de a găzdui concursul, urmare a războiului. Ucraina ar fi trebuit să găzduiască Eurovision 2023, după ce Kalush Orchestra a câștigat competiția, în 2022. Însă, în octombrie 2022, radioteleviziunea națională a Ucrainei a arătat că nu are capacitatea să organizeze evenimentul. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În consecință, Eurovision va avea loc la Liverpool, în Marea Britanie. Președintele Zelenski a declarat, la BBC, că, deși are un mare respect pentru Marea Britanie, ar fi preferat ca acest concurs să se desfășoare într-o țară de graniță cu Ucraina, pentru ca ucrainenii să poată participa în număr cât mai mare. Zelenski, împiedicat să vorbească la Eurovision „O cerere a liderului ucrainean de a avea o apariție video surpriză în timpul finalei, în care se aștepta ca el să îndemne publicul global de 160 de milioane de persoane să continue să susțină Ucraina în fața agresiunii rusești, a fost refuzată de proprietarii evenimentului. Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), alianța a peste 100 de radiodifuzori care supervizează concursul, BBC fiind gazda din acest an, este îngrijorată că o apariție a președintelui riscă să politizeze evenimentul. To protect the non-political nature of the Eurovision Song Contest, the decision not to have President Zelensky of Ukraine appear in the show was made by EBU management, and not EBU Members.Please find the full statement on the decision here: https://t.co/iaGL6bBB6i— EBU (@EBU_HQ) May 11, 2023 «Concursul Eurovision Song Contest este un spectacol internațional de divertisment și este guvernat de reguli și principii stricte care au fost stabilite încă de la crearea sa. Ca parte a acestora, una dintre pietrele de temelie ale concursului este caracterul apolitic al evenimentului. Acest principiu interzice posibilitatea de a face declarații politice sau similare în cadrul concursului. Solicitarea domnului Zelensky de a se adresa publicului la concursul Eurovision, deși a fost făcută cu intenții lăudabile, din păcate nu poate fi acordată, deoarece ar fi contrară regulilor evenimentului», a declarat un purtător de cuvânt al EBU”, scrie The Times. The final of the Eurovision Song Contest will be held in Liverpool tomorrow night with 26 countries competing for the trophy.Overnight, it emerged that President Zelensky will not be allowed to address the event even though Ukraine won last year.@NickDixonITV reports. pic.twitter.com/2BiyMwr5kG— Good Morning Britain (@GMB) May 12, 2023 Finala de la Liverpool, „un omagiu adus Ucrainei” Finala, care va avea loc sâmbătă şi în care vor concura 26 de ţări, va fi un omagiu Ucrainei, cu prezenţa a unsprezece artişti ucraineni pe scenă, inclusiv Kalush Orchestra, câştigătoarea de anul trecut, a declarat EBU. Citește și: Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face” Clipurile video difuzate în cursul serii vor prezenta 37 de locuri din Ucraina. Liverpool a dezvăluit, de asemenea, un monument „simbol al speranţei” pentru Ucraina, o statuie de aluminiu a unui bărbat care ţine în mână o carte din care scapă un porumbel cu un steag ucrainean. Potrivit The Times, încă se mai desfășoară negocieri pentru ca Zelenski să se poată adresa celor care vizionează Eurovision.

Complotul rusesc pentru înlăturarea Maiei Sandu ar fi fost dirijat de la Londra de către un fost șef al poliției din Republica Moldova
Eveniment

Complotul rusesc pentru înlăturarea Maiei Sandu ar fi fost dirijat de la Londra de către un fost șef al poliției din Republica Moldova

Complotul rusesc pentru înlăturarea Maiei Sandu ar fi fost dirijat de la Londra de către un fost șef al poliției din Republica Moldova, scrie, azi, The Times, citând un document transmis ministerului britanic de Externe de către un grup de avocați din Moldova și Marea Britanie. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Complotul rusesc, dirijat de la Londra Afirmațiile din documentul obținut de The Times au fost susținute de guvernul de la Chișinău, care a declarat că a cerut extrădarea lui Gheorghe Cavcaliuc, un ofițer de poliție acuzat că a acumulat ilegal o avere care depășește cu mult veniturile sale oficiale. Documentul a fost pregătit de militanții care au cerut Marii Britanii să îi înghețe activele folosind regimul de sancțiuni britanic. Cavcaliuc a negat cu tărie acuzațiile. "Acuzațiile împotriva mea sunt total false din toate punctele de vedere", a declarat el. Citește și: Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face” Fostul șef al poliției a părăsit Moldova în 2020, când Maia Sandu, o militantă pro-occidentală anticorupție, a fost aleasă președinte, învingându-l pe pro-rusul Igor Dodon. De atunci, președintele Putin a încercat să-i răstoarne guvernul cu ajutorul unor interpuși, explică The Times. Cavcaliuc ar fi fost un jucător cheie în eforturile de a răsturna regimul Maia Sandu, a susținut un purtător de cuvânt al guvernului moldovean. "El și-a folosit legăturile din trecut pentru a recruta foști ofițeri de poliție pentru un grup paramilitar care «protejează» falsele demonstrații împotriva guvernului", a declarat pentru The Times Radu Marian, deputat din partea Partidului PAS, al lui Sandu, și președinte al grupului parlamentar de prietenie Marea Britanie-Moldova. Colonelul are bani să trăiască la Londra și să conducă un partid Înainte de a ajunge în Marea Britanie, Cavcaliuc, în vârstă de 40 de ani, a fost colonel de poliție cu 20 de ani de experiență în cadrul forțelor de ordine din Moldova. În timpul președintelui pro-rus Dodon, el a fost șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție al Republicii Moldova, numărul doi în ierarhia instituției. Citește și: Banca Mondială desființează proiectul pensiilor speciale: „Nici un impact” sau „efect neglijabil”. Budăi spune că nu a citit raportul băncii, Ciucă așteaptă „concluziile” De la Londra, el conduce acum propriul său partid politic moldovean, PACE, care a obținut 1,28% din voturi la alegerile parlamentare din 2021. Cavcaliuc a susținut că partidul, format în 2020, a fost finanțat din donații individuale de la 20.000 de membri.

Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face”
Eveniment

Maia Sandu publică în The Economist: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, publică un eseu în The Economist, în care scrie: „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Eseul este intitulat „Eforturile Rusiei de a destabiliza Moldova vor eșua, afirmă președintele acesteia. Maia Sandu consideră că țara sa este destinată să adere la UE”. Maia Sandu publică în The Economist „Războiul nemilos și lipsit de sens al Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui să ne facă pe noi și pe alte țări să cedăm sub presiune. Nu o vom face. În calitate de președinte, sunt încurajat să văd rezistența și perseverența poporului nostru în fața crizelor întrepătrunse: războiul de la ușa noastră, șantajul energetic al Rusiei și inflația în creștere, recesiunea economică și protestele înscenate care au rezultat. Cetățenii noștri au rămas fermi, iar parteneriatele noastre cu prietenii și aliații ne-au ajutat să trecem peste furtună. Moldova devine mai puternică. Aceasta este o criză care cred că va consolida, nu va rupe, țara noastră și va stabili direcția în care vom călători în următoarele decenii”, scrie președintele Republicii Moldova. Ea descrie, în eseul publicat de The Economist, războiul hibrid dus de Rusia împotriva țării pe care o conduce și modul în care România și UE au ajutat-o. „Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o invazie militară. Asaltul ei asupra Moldovei este hibrid și este conceput pentru a ne destabiliza și a ne forța, pe noi, ca și pe Ucraina, să ne întoarcem pe orbita Moscovei. Strategia nu a reușit în Ucraina și nu va reuși nici în Moldova. Am menținut linia de rezistență mai bine de un an și vom continua să facem acest lucru. Luptăm împotriva acestei ofensive hibride prin consolidarea rezistenței noastre, prin reformarea instituțiilor noastre și prin apropierea de UE. Interconexiunile energetice cu România și cu alte țări europene ne-au ajutat să rezistăm șantajului cu gazele, să accesăm noi surse de energie și să menținem lumina aprinsă și casele încălzite în timpul unei ierni dificile. Ne-am reorientat exporturile către noi piețe și am menținut economia în funcțiune. Două treimi din schimburile noastre comerciale sunt cu UE”, arată Maia Sandu. Moldova vrea ca, în 2024, să înceapă negocierile de aderare la UE Ea roagă însă Uniunea Europeană să înceapă negocierile de aderare a Republicii Moldova în 2024: „Acest pas ne va da impulsul de care avem nevoie pentru a susține reformele și pentru a consolida poziția Moldovei ca viitor membru”. „Lumea s-a schimbat dramatic din februarie anul trecut, dar nu în modul în care s-ar fi așteptat cei care au comandat războiul. Ei au sperat să ne forțeze, împreună cu Ucraina, să privim înapoi, dar au reușit doar să ne întărească hotărârea de a rămâne parte a lumii libere. Au sperat să slăbească securitatea colectivă a Europei, dar, în schimb, noi am consolidat-o. Au vrut ca fragilitatea să înlocuiască agilitatea, dar a fost încă o eroare de calcul. Noi nu facem decât să devenim și mai agili pe măsură ce ne continuăm traiectoria europeană. Republica Moldova, un viitor membru al UE, este fermă, puternică și încrezătoare”, își încheie Maia Sandu eseul. Citește și: Penurie șocantă de medicamente la un spital de provincie: o fiolă de calmant împărțită între doi pacienți ieșiți din operație! Medicii operează fără analize preliminare, fiindcă nu sunt bani

Încă un spital-cimitir: la Huși, doi pacienți ar fi murit pentru că nu li s-a asigurat tratamentul adecvat. Un medic a scris că din 1 mai nu a mai primit antibioticele necesare
Eveniment

Încă un spital-cimitir: la Huși, doi pacienți ar fi murit pentru că nu li s-a asigurat tratamentul adecvat. Un medic a scris că din 1 mai nu a mai primit antibioticele necesare

Încă un spital-cimitir: la spitalul municipal Huși, doi pacienți ar fi murit pentru că nu li s-a asigurat tratamentul adecvat. Cei doi aveau nevoie de un tratament cu antibiotice de vârf, dar ele nu existau în spital și, într-o primă etapă, medicii ar fi cerut familiilor să le cumpere. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Spitalul este subordonat primăriei Huși. Manager este un consilier județean PSD, Bogdan Popa, celebru după ce, recent, s-a bătut, într-un bar, cu un consilier local, tot de la PSD. Încă un spital-cimitir, la Huși Un medic le-a transmis colegilor, pe un grup în care își împărtășesc unii altora problemele, un mesaj în care arată cum au murit cei doi pacienți, unul de 66 ani și altul de 53 ani, din cauză că au lipsit medicamentele salvatoare. „C. s. șoc septic cu disfuncție multiplă de organ, 66 ani, sepsis cu punct de plecare pulmonar, ajuns în ATI cu TGO 13MII LDH 10.MII, albe mari, lipaza mare, creatinina 4!! Tensiune 74/35mmhg!! Printr-o minune și nu doar (imipenem linezolid dublu suport, etc) a depășit perioada. Constanțele s-au îmbunătățit, dar s-a terminat… antibioticul! A trecut pe ampicilină cipro mnz.. Insuficient pentru sepsisul lui, pentru care trebuia 21 de zile de imipenem cu linezolid.. Aseară a murit! Dumnezeu să îl ierte, iar celor care știu că până pe data de 2 (2 mai, n.r.) nu se dau comenzi sau care nu semnează sau treaba lor să le dea același Dumnezeu înțelepciunea de a nu sta răstigniți pe niște scaune și îmi pare nespus de rău că pe acest grup nu este și directorul economic, să vadă ce cimitir are!!”, a scris acest medic, potrivit Vremea Nouă. „Metoclopramid nu mai este” Același medic scrie: „În ATI este și o doamnă extraordinară, al cărei fiu este medic în Germania, tot cu o radiografie groaznică, despre care medicul curant îi zicea “doamna, din păcate, a venit în perioada fără antibiotice” și i-am pus Ampicilina și Cipro .. Are saturație 84% …. Dacă aș trece sub tăcere, ar însemna să fiu complice și nu vreau!! Sunt, prin natura meseriei mele, salvator, dar se pare ca sunt salvator cu mâinile goale. P.S.: în CPU a venit o persoană de 53 de ani, în comă, intoxicație polimedicamentoasă memotal b-uri, etc. S-au căutat prin tot spitalul.. Dr. Sandu are o lehuză cu vărsături incoercibile de 4 zile, ultimul Osetron de 4 mg s-a luat din cpu și nici Metoclopramid nu mai este!!! Si multe altele… Vasluiul nu ne primește cazurile, așa că trebuie să avem cu ce le rezolva aici!!”. Foto: Vremea Nouă Urmare a crizei de medicamente, în martie, tot la acest spital, fiolă de calmant a fost împărțită între doi pacienți ieșiți din operație, scria tot Vremea Nouă din Vaslui. Citește și: Penurie șocantă de medicamente la un spital de provincie: o fiolă de calmant împărțită între doi pacienți ieșiți din operație! Medicii operează fără analize preliminare, fiindcă nu sunt bani

Banca Mondială desființează proiectul pensiilor speciale: „Nici un impact” sau „efect neglijabil”. Budăi spune că nu a citit raportul băncii, Ciucă așteaptă „concluziile”
Politică

Banca Mondială desființează proiectul pensiilor speciale: „Nici un impact” sau „efect neglijabil”. Budăi spune că nu a citit raportul băncii, Ciucă așteaptă „concluziile”

Banca Mondială desființează, într-un raport făcut public azi, proiectul pensiilor speciale, care a trecut de Senat și se află acum la Camera Deputaților. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Chestionat în legătură cu criticile Băncii Mondiale, premierul Ciucă a spus: „Studiul este în analiză la Ministerul Muncii şi am convenit în coaliţie ca, în momentul în care se va finaliza, vom avea concluziile de la Ministerul Muncii să poată să fie prezentate şi să luăm o decizie în coaliţie”. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat: „Astăzi a venit raportul de la Banca Mondială, abia aştept să-l citesc şi eu”. Banca Mondială desființează proiectul pensiilor speciale Raportul Băncii Mondiale analizează, punctual, prevederile din proiectul legii pensiilor speciale și arată că ele fie nu au impact, fie acesta este nesemnificativ. De exemplu, măsura adoptată de Senatul României de impozitare progresivă cu până la 15% a pensiilor speciale va avea efecte neglijabile de reducere a cheltuielilor. „Pentru pensiile de serviciu (de exemplu, ale magistraților), se așteaptă ca această măsură în sine să aibă un efect neglijabil asupra cheltuielilor brute. Pe o bază netă, reducerea va fi de 0,003% din PIB în 2028 și de 0,012% din PIB până în 2070, deoarece nu există o componentă de pensie din fondul de asigurări sociale care să compenseze impozitul. Pentru magistrați, se preconizează că această măsură va crește ușor cheltuielile brute din cauza mecanismului de funcționare a plafonului. Cheltuielile brute maxime în 2042 vor crește de la 0,082% din PIB la 0,086% din PIB, iar până în 2070 vor crește de la 0,067% din PIB la 0,07% din PIB. Cu toate acestea, aceste creșteri vor fi recuperate sub formă de impozite, cu un efect net neglijabil”, arată Banca Mondială. Pensiile militarilor, practic neatinse În cazul pensiilor militarilor, există modificări nesemnificative. Cheltuiala cu pensiile lor de aproape 0,7% din PIB va rămâne aproape neschimbată: „Această măsură în sine ar trebui să reducă cheltuielile maxime de la 0,789% din PIB în 2028 la 0,784% din PIB în 2028, iar până în 2070 cheltuielile ar trebui să se reducă cu aproximativ 0,013% din PIB (de la 0,622% la 0,609% din PIB)”. Cu privire la interzicerea cumulului mai multor pensii speciale, Banca Mondială spune că nu dispune de date pentru a estima impactul acestei măsuri, dar că este de așteptat ca această măsură să ducă la creșterea echității. Citește și: În plină dezbatere despre abrogarea pensiilor speciale, deputații au votat o lege prin care și personalul CCR va avea „pensie de serviciu”. Ciolacu a votat „pentru” Miercuri, în plină dezbatere despre abrogarea pensiilor speciale, deputații au votat o lege prin care și personalul CCR va avea „pensie de serviciu”. În prezent, au pensie de serviciu doar judecătorii de la CCR, care o pot cumula cu salariul. Așa-zisa „pensie de serviciu” acordată magistraților asistenți de la CCR va fi în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Nota de fundamentare a proiectului nu precizează impactul acestor noi pensii speciale.

Mol, Wizz Air şi Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc testează un combustibil sustenabil pentru aviaţie
Mediu

Mol, Wizz Air şi Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc testează un combustibil sustenabil pentru aviaţie

Mol, Wizz Air şi Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc testează un combustibil sustenabil pentru aviaţie. Mol a cumpărat combustibilul de la compania finlandeză Neste. Ca parte a testului, cursa Wizz Air către Paris a decolat miercuri încărcată cu acest tip de combustibil, conform MTI. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Un combustibil sustenabil pentru aviație La conferinţa de presă care a avut loc înaintea alimentării, Chris Dinsdale, directorul general al aeroportului din Budapesta, a subliniat că este important ca transporturile aeriene să devină sustenabile, iar aeroporturile, companiile aeriene şi partenerii trebuie să coopereze în acest sens. Dinsdale a adăugat că Budapest Airport analizează procesul de alimentare cu combustibil sustenabil pentru aviaţie, astfel încât să se pregătească pentru deservirea companiilor aeriene cu o cantitate semnificativă şi din acest combustibil inovator. În cadrul conferinţei de presă, Csaba Zsótér, directorul general al diviziei de combustibili din cadrul grupului Mol, a declarat că obiectivul strategic este acela de a demara economia circulară în regiune, în acest sens fiind de ajutor şi combustibilul sustenabil pentru aviaţie. Directorul general al Mol a subliniat că sunt testate în mod constant noi tehnologii, fiind dezvoltate şi produsele, astfel încât să fie consolidată securitatea aprovizionării regiunii cu combustibili cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi să fie accelerată tranziţia verde. Citește și: VIDEO După luni de defensivă, Ucraina a început să recupereze teren în Bakhmut. Armata rusă a luat-o la fugă, recunoaște chiar Prigojin Combustibil din deșeuri Reprezentantul Mol a amintit că până acum, un pas mai semnificativ în direcţia ecologiei a fost făcut în principal în privinţa carburanţilor utilizaţi în transportul rutier. Începând din 2021, la Dunai Finomító uleiurile vegetale, uleiul alimentar uzat şi uleiul de origine animală sunt procesate împreună cu componente fosile pentru a produce motorină mai sustenabilă, a explicat acesta. Acum, compania a cumpărat 25 de tone de kerosen cu un conţinut de 37% combustibil sustenabil pentru aviaţie şi se speră ca acest produs să fie unul căutat în rândul clienţilor. Yvonne Moynihan, directorul Wizz Air responsabil pentru sustenabilitate, a susţinut că în comparaţie cu concurenţii săi, Wizz Air operează cu cele mai scăzute emisii de dioxid de carbon per kilometru per pasager şi se străduieşte în mod continuu să reducă şi mai mult emisiile. Potrivit declaraţiei comune a părţilor implicate, combustibilul de nouă generaţie care este testat acum este fabricat din deşeuri regenerabile şi materii prime reziduale, fiind produs într-un mod sustenabil. Combustibilul Neste este compatibil cu motoarele aeronavelor şi cu infrastructura aeroportuară existentă, aşadar nu este necesară efectuarea unor investiţii pentru a putea fi utilizat.

Prima sesiune de depunere de proiecte pentru schema de minimis pentru economie circulară a fost finalizată
Mediu

Prima sesiune de depunere de proiecte pentru schema de minimis pentru economie circulară a fost finalizată

Prima sesiune de depunere de proiecte pentru schema de minimis pentru economie circulară a fost finalizată, anunță ministrul Economiei, Florin Spătaru. Potrivit lui Spătaru, 47 de firme vor primi fonduri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Prima sesiune de proiecte pentru economie circulară ”Am publicat rezultatele evaluării proiectelor depuse în cadrul schemei de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară. Sunt bucuros să anunţ că un număr semnificativ de cereri de finanţare au fost admise. Este vorba de 47 de proiecte, din cele 94 depuse, selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut în urma evaluării şi în limita bugetului alocat schemei. Cele 47 de firme s-au angajat să dezvolte proiecte care reduc volumul deşeurilor şi să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanţ de producţie integrat, ceea ce va genera 150 de noi locuri de muncă în 28 de judeţe”,a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei, citat de news.ro. Schema, aprobată prin Ordonanţa de Guvern nr.27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, îşi propune să sprijine întreprinderile în vederea stimulării realizării unor investiţii şi a unor categorii de activităţi cu finanţare din fonduri de la bugetul de stat. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 8 milioane euro. Aplicarea prezentei scheme de ajutor de minimis se face în baza Contractelor de finanţare aprobate de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de minimis se efectuează în perioada 2022-2025 pentru contractele încheiate în limita bugetului alocat schemei, precizează instituţia. Citește și: VIDEO După luni de defensivă, Ucraina a început să recupereze teren în Bakhmut. Armata rusă a luat-o la fugă, recunoaște chiar Prigojin În cadrul sesiunii deschise la data de 19 decembrie 2022 s-au depus 94 de cereri de finanţare. Dintre acestea, 47 de cereri de finanţare au fost admise în ordinea descrescătoare a punctajelor, în limita bugetului alocat. Au fost respinse 9 cereri de finanţare, ca urmare a neîndeplinirii în mod cumulativ a condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate prevăzute în OG nr.27/2022.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră