vineri 07 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8699 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

GALERIE FOTO Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo: exilat din Ploiești, nu-l vrea nici primarul din Chiojdu, care se teme că-i va ataca localitatea

Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo: exilat din Ploiești, nu-l vrea nici primarul din Chiojdu, care se teme că-i va atacă „comuna”. Rambo, care a băgat în sperieți Ploieștiul, deși nu a făcut nimic, a fost relocat - după căutări intense, care au durat o lună - pe un fond de vânătoare de lângă localitatea Chiojdu, comună care se confruntă deja de mai multă vreme cu atacuri ale urşilor. Ursul căutat de peste o lună în zona oraşului Ploieşti a fost prins luni dimineaţă. „Am reuşit să prindem ursul care s-a plimbat în ultimele săptămâni pe la periferia Ploieştiului. Am primit informaţia că este în incinta rafinăriei Lukoil. Am intrat împreună cu vânătorii şi medicul veterinar şi s-a reuşit tranchilizarea. Va fi transportat de urgenţă în zona Tabla Buţii unde va fi relocat”, a declarat, pentru Ziarul Incomod, Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului. Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo „Am aflat din presă că ursul care a fost capturat la Ploieşti a fost relocat la Tabla Buţii, la limita judeţelor Buzău şi Prahova, practic exact la limita cu comuna Chiojdu. Nu mi se pare normal dat fiind că acest fond de vânătoare este deja supraaglomerat cu urşi, iar la Chiojdu au fost numeroase atacuri ale urşilor la gospodării. Un urs poate parcurge zilnic 30 de kilometri aşa că poate ataca la Chiojdu, sau la Siriu sau într-o localitate din Prahova dar nu înţeleg de ce a fost relocat pe un fond de vânătoare supraaglomerat. Am făcut demersuri să aflăm criteriile şi oportunitatea relocării acestui urs, vom merge şi în audienţă la prefectul din Prahova ca să aflăm ce a stat la baza acestei decizii”, a spus Gheorghe Neamţu primar al comunei Chiojdu din judeţul Buzău. Rambo, înapoi în pădure Primarul consideră că relocarea ursului nu duce la o rezolvare a problemei şi este de părere că conducătorii UAT-urilor ar trebui consultaţi în legătură cu relocarea unor animale pe raza comunelor pe care le conduc. „Eu îi înţeleg pe cei din Prahova că au vrut să scape de el. Şi eu aş vrea să scap de ei car nu îi duc şi îi arunc în curtea altuia ca să se confrunte cu ce m-am confruntat eu. Voi propune ca nouă, primarilor, să ni se ceară acordul pentru a primi urşi pe un fond de vânătoare ce se suprapune pe raza UAT-lui pe care îl conducem ”, a mai spus Neamţu. Şi primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu, a reacţionat pe pagina sa de Facebook după ce primarul comunei Ceraşu din judeţul Prahova a transmis pe reţelele de socializare că ursul Rambo ar fi fost eliberat în zona Siriu. Primarii nu vor urși de la oraș „În primul rând vă spun clar că ursul din zona oraşului Ploieşti relocat de autorităţile centrale NU A FOST RELOCAT PE RAZA COMUNEI SIRIU. Apoi, nu suntem de acord noi, cei din conducerea Primăriei Siriu şi nici eu, în calitate de primar, cu relocarea animalelor sălbatice şi mai ales cu relocarea urşilor! Am discutat cu primarul comunei Ceraşu, din judeţul Prahova, Alin Staicu, zona în care a fost relocat acest urs, şi cel care a menţionat în mediul virtual ca ursul din zona oraşului Ploieşti a ajuns în zona Siriu, şi acesta nu are competenta să facă astfel de afirmaţii pentru ca nu are de unde şti. El spune clar ca ursul a ajuns în comuna pe care o reprezintă, Ceraşu şi, ulterior, animalul a fost condus şi eliberat la graniţa dintre judeţele Buzău, Prahova şi Braşov”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul comunei Siriu din judeţul Buzău, Dragoş Voicu. De asemenea, Voicu mai solicită autorităţilor cu putere de decizie să renunţe la relocarea urşilor şi a altor animale sălbatice pentru că în acest fel autorităţile locale au de suferit. Primarul din Cerașu, fericit că Rambo a trecut granița la vecini „Fac apel şi aici, în mediul online, la autorităţile cu putere de decizie să se revină la vechea legislaţie, nu să se facă uz continuu de relocări ale ursului şi ale altor animale sălbatice! Noi, autorităţile locale ajungem să folosim resurse pe care oricum nu le avem pentru acţiuni zadarnice! Noi trebuie sa ne apărăm proprii locuitori, sa avem în grija sănătatea şi integritatea lor”, a mai spus primarul comunei Siriu, Dragoş Voicu. O reacție asemănătoare a avut primarul comunei Cerașu, Alin Staicu: „Doresc să informez locuitorii Comunei Cerașu că Primăria nu a avut nicio putere de decizie în relocarea ursul botezat Rambo. Decizia a aparținut autorităților competente, iar reprezentanții autorităților locale au aflat de la cetățeni că ursul este adus la noi în zonă. Am decis să însoțim echipa care a adus ursul, iar după eliberare acesta s-a îndreptat spre zona Siriu, părăsind teritoriul nostru administrativ”.

GALERIE FOTO Nimeni nu-l iubește pe ursul Rambo: exilat din Ploiești, nu-l vrea nici primarul din Chiojdu, care se teme că-i va ataca localitatea
Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid. În 2016, Ministerul Educației i-a retras dreptul acesta
Eveniment

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid. În 2016, Ministerul Educației i-a retras dreptul acesta

Plagiatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid, arată Bihoreanul. În 2016, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a retras lui Florian Bodog, pe atunci prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi senator PSD, dreptul de a îndruma doctoranzi. În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia ministerului Educației. Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate Bodog are două doctorate: unul în Medicină, pe care nu l-a predat Bibliotecii universitare din Oradea, deși este obligat legal, și unul în Economie, luat la Timișoara. În acest caz, Universitatea de Vest Timișoara, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Ministerul Educației au confirmat plagiatul, iar universitatea a deschis un proces pentru a-i anula titlul de doctor. În mai 2022, Curtea de Apel Oradea i-a dat câștig de cauză în procesul în care acesta a contestat deciziile prin care pierdea titlul de doctor. Decizia poate fi atacată cu recurs. El are și un proces penal, la ICCJ, în care este acuzat de abuz în serviciu, fiind suspectat de angajarea fictivă a unei consiliere, când era ministru al Sănătății. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Acum, Bodog încearcă să reprimească dreptul de a coordona doctorate, intenția sa fiind de a ajunge rectorul Universității Oradea, scrie Bihoreanul. În iulie, el a susținut o nouă teză de abilitare, intitulată „Proceduri moderne în chirurgia plastică și reconstructivă a extremităților”. Bodog a prezentat o listă de nu mai puțin de 15 articole ISI, cu 5 mai mult față de minimum. Bodog a devenit, brusc, expert în aparate dentare și operații pe creier Bodog, chirurg plastician, a publicat articole științifice în domenii extrem de diverse: de la operații pe creierul afectat de tumori gigant la afecțiuni ale tiroidei, aparate dentare sau chiar problema consumului de alcool între adulții tineri din vestul României, mai arată Bihoreanul. „Susținută pe 27 iulie a.c., teza de abilitare a lui Bodog a fost evaluată de o comisie de soi, formată din rectorița Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, și chirurgul bucureștean Radu Jecan. Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani Cu cel puțin doi dintre ei Bodog este în relații apropiate: Buzoianu a vrut să-l angajeze la UMF Cluj după scandalul de plagiat, renunțând doar din cauza presiunii publice, iar cu Azamfirei e coleg de partid în PSD”, scrie această publicație locală.

Pe cine a susținut PSD la conducerea câtorva din cele mai mari spitale: un hoț de conserve, un lăcătuș mecanic, activiști de partid fără CV sau care-l aplaudau pe Dragnea
Eveniment

Pe cine a susținut PSD la conducerea câtorva din cele mai mari spitale: un hoț de conserve, un lăcătuș mecanic, activiști de partid fără CV sau care-l aplaudau pe Dragnea

Pe cine a susținut PSD la conducerea câtorva din cele mai mari spitale din provincie, deși, formal, majoritatea au câștigat concursuri (la care, de obicei, participau fără concurență și erau „evaluați” de clientela partidului): un hoț de conserve, un lăcătuș mecanic, activiști de partid care-l aplaudau pe Dragnea. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Pe cine a susținut PSD la conducerea câtorva din cele mai mari spitale Câteva exemple, probabil cele mai scandaloase: Managerul Spitalului Județean Focșani, Constantin Mândrilă, are o condamnare penală pentru că a furat conserve destinate sinistraților. Constantin Mîndrilă a fost condamnat la închisoare cu suspendare în 2008 pentru că a furat conserve de carne din Rezerva de stat destinate victimelor indundațiilor pe când era secretarul Prefecturii Vrancea. Cu toate acestea, în 2012, el a ajuns manager al Spitalului Județean Vrancea, prin concurs, numirea fiind semnată de ministrul Sănătății de la acel moment, Raed Arafat. Poreclit "secretarul conservă" pentru că a furat din alimentele sinistraţilor, el a reuşit să câştige concursul pentru funcţia de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani cu nota 9,58, în condiţiile în care lucrarea i-a fost corectată de colegii săi de la Partidul Social Democrat. Managerul Spitalului Județean Botoșani a fost un fost lăcătuș mecanic, numit în funcție de conducerea PSD a Consiliului Județean. Acesta este spitalul unde, recent, o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând zadarnic un medic. Managerul Angel Iulian Călin a terminat liceul ca lăcătuș mecanic, apoi a făcut un curs de contabilitate și a terminat facultatea de management la 41 de ani. O vreme, el a fost contabil la o fermă. Are zero experiență în domeniul managementului din sănătate. Spitalul are circa 2.500 de angajați și este, de facto, în faliment. Azi, după scandalurile de la acest spital, a fost eliberat din funcție. Manager al spitalului județean Gorj, Dumitru Vienescu, unde azi s-a aflat că medicii au operat, din greșeală, o gravidă în luna a noua de hernie, este un economist fără biografie publică. Nu este de găsit nici documentația de la concursul de manager. În 2021, Vienescu recunoștea că soția sa, o cumnată și doi cumnați sunt subordonații săi. Dumitru Vienescu a fost numit manager cu sprijinul PSD. Managerul celui mai mare spital din Iași, Sfântu Spiridon, este „economistul” Mihai Corneliu, numit în funcție tot cu susținerea politică a PSD. Din nou, nu este de găsit o biografie publică a acestuia. Presa a consemnat că a fost subprefect și șef al Gărzii Financiare, înainte de a ocupa, în serie, funcția de manager la mai multe spitale, inclusiv SJU Botoșani. Managerul spitalului din Fălticeni, Vlad Alexandru Morariu, susținut de administrația PSD a orașului, participa, în 2019, la unul din cele mai sinistre mitinguri organizate de Liviu Dragnea, la Iași. Aici, el și-a făcut un selfie, postat apoi pe Facebook, alături de susținătorul său politic, primarul PSD al Fălticeniului. Managerul spitalului județean Olt, Angela Nicolae, numită în funcție cu susținerea PSD, a făcut economia la Craiova. Ulterior, a luat un masterat la universitatea privată Dimitrie Cantemir. Ea a fost bugetar toată viața, mai întâi la casa de pensii Olt și apoi la Consiliul Județean. Recent, ea nu i-a permis prefectului județului să verfice sesizările potrivit cărora secția de chirurgie a spitalului ar fi infestată de gândaci. Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani Autoritatea care controlează calitatea actului medical din spitale, condusă de un jurnalist „garantat Darius Vâlcov” În România, administrația locală controlează circa 300 de spitale. Majoritatea zdrobitoare a managerilor sunt numiți politic și nu au nici o biografie publică. Un ziarist „garantat Darius Vâlcov” este președinte al autorității care trebuia să verifice spitalul Botoșani, unde o tânără mamă a murit ignorată de medici. Valentin Florin Ciocan, președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a absolvit Jurnalismul la Spiru Haret, dar cariera sa publică a înflorit după ce a ajuns purtător de cuvânt la primăria Slatina, în perioada în care primar era Darius Vâlcov, aflat în prezent la pușcărie

Medicii de la spitalul unde o gravidă a fost operată de hernie, salarii consistente, de 13-20.000 lei/ lună, net. Medic TBC: 48.530 lei. Managerul, garantat de PSD, câștigă la pariuri
Eveniment

Medicii de la spitalul unde o gravidă a fost operată de hernie, salarii consistente, de 13-20.000 lei/ lună, net. Medic TBC: 48.530 lei. Managerul, garantat de PSD, câștigă la pariuri

Medicii de la spitalul județean Târgu Jiu, unde o gravidă a fost operată, din greșeală, de hernie, salarii între 13.000 și 20.000 de lei pe lună, net, arată datele publicate pe site-ul acestui spital. În iulie, un medic de la secția TBC a câștigat 48.530 de lei, însă, în alte luni, salariul său a fost de circa 17.000 de lei. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Medicii de la spitalul unde o gravidă a fost operată de hernie, salarii consistente Managerul spitalului este Dumitru Vienescu, un economist susținut de PSD, însă o biografie publică a acestuia nu poate fi găsită. Link-ul spre CV-ul său, de pe site-ul spitalului, nu poate fi accesat. Vienescu a recunoscut, acum doi ani, că soția sa, o cumnată și doi cumnați sunt subordonații săi. Soția sa, asistentă medicală cu studii superioare câștiga, în 2022, circa 7.500 de lei pe lună, iar el, ca manager, circa 11.000 lei/lună. Însă familia Vienescu are o avere consistentă, pentru un bugetar de carieră: trei mașini, din care un Audi, un apartament la Timișoara și o vilă de 170 mp în Târgu Jiu. În plus, managerul a câștigat, la Superbet, 7.536 de lei, în 2022. În 2016, el avea doar un apartament de 54 mp în Târgu Jiu, o Skoda, din 2007 și un Fiat Punto. În 2012, înainte ca Dumitru Vienescu să devină director financiar-contabil la spitalul județean, soția sa era profesoară la un liceu din Târgu Jiu. Potrivit datelor de pe site-ul spitalului, în iulie 2023, un medic primar șef de la ATI câștiga, cu tot cu gărzile la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), între 18.000 și 19.000 lei, net - veniturile variind de la o lună la alta, probabil în funcție de numărul gărzilor. Asistentele pot ajunge la peste 8.000 lei pe lună, dacă lucrează la UPU. O moașă câștigă între 5.800 și 7.131 de lei. Șeful secției ATI I a câștigat, în iulie, peste 19.000 lei, iar cel de la ATI II, ușor peste 20.000 lei, în martie. O gravidă în nouă luni a fost operată, din greșeală, de hernie de medicii de la spitalul din Târgu Jiu. a avea dureri de naștere, dar nici ea, nici medicii, nu și-au dat seama că este însărcinată. Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani Pacientei nu i s-au efectuat analize sau ecografii, ci a fost condusă direct în sala de operație a secției de chirurgie. Aici, i s-a administrat anestezie, iar chirurgul a demarat procedura. Abia în timpul intervenției chirurgicale, medicul și-a dat seama că femeia era gravidă și că se afla în faza finală a sarcinii, iar durerile resimțite erau legate de procesul de naștere.

O gravidă în nouă luni, operată, din greșeală, de hernie de medicii de la Spitalul din Târgu Jiu. Managerul spitalului, susținut de PSD, are patru rude în subordine
Eveniment

O gravidă în nouă luni, operată, din greșeală, de hernie de medicii de la Spitalul din Târgu Jiu. Managerul spitalului, susținut de PSD, are patru rude în subordine

O gravidă în nouă luni a fost operată, din greșeală, de hernie de medicii de la spitalul din Târgu Jiu. a avea dureri de naștere, dar nici ea, nici medicii, nu și-au dat seama că este însărcinată. Medicii și-au dat seama că femeia are un copil în burtă abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Managerul spitalului jdețean Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, este susținut de PSD și are patru rude în subordine. Recent, mai mulți medici de la acest spital au demisionat, considerând că sunt prea prost plătiți pentru perioada în care fac gărzi. O gravidă în nouă luni, operată, din greșeală, de hernie Pacientei nu i s-au efectuat analize sau ecografii, ci a fost condusă direct în sala de operație a secției de chirurgie. Aici, i s-a administrat anestezie, iar chirurgul a demarat procedura. Abia în timpul intervenției chirurgicale, medicul și-a dat seama că femeia era gravidă și că se afla în faza finală a sarcinii, iar durerile resimțite erau legate de procesul de naștere. În final, medicul a fost nevoit să treacă la efectuarea unei operații de cezariană. Într-o situație de urgență, un medic neonatolog a fost chemat pentru a prelua nou-născutul. S-a născut o fetiță cu o greutate de 3 kilograme şi 200 de grame. Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani. Acum, la spital a fost declanșată o anchetă. Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani Managerul spitalului este economistul Dumitru Vienescu, susținut de PSD. În februarie 2021, presa locală scria că are patru rude angajate la acest spital. „Da, soția lucrează la Spitalul Județean, dar era aici când m-am angajat eu. Mai este salariată o cumnată și încă doi cumnați. Au fost încadrați la unitatea medicală, fiecare pe postul său, cu atribuțiile din fișa postului”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Sorin Grindeanu: Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri/ Ca om de stânga, sunt de acord cu taxa pe lux - spune bugetarul care circulă cu elicopterul
Politică

Sorin Grindeanu: Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri/ Ca om de stânga, sunt de acord cu taxa pe lux - spune bugetarul care circulă cu elicopterul

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat: „Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri”. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Azi, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, aprecia că deficitul a ajuns deja la 5,5% din PIB, mult peste ținta de 4,4%, pentru tot anul. Grindeanu: Susţin total impozitarea multinaţionalelor „E un fel de impozit pe lux, o taxă pe lux. Eu, ca om de stânga, sigur că sunt de acord cu aşa ceva. Să nu spună cineva care are casă de peste 500.000 de euro că dacă îi pui impozit de 0,5% e sărac, că nu-i sărac. Şi are maşină de 75.000 de euro. Nu-i sărac”, a mai spus demnitarul PSD, cunoscut pentru faptul că nu circulă cu metroul, iar în deplasările prin țară preferă elicopterul. „În acest moment trebuie să iei anumite decizii. De ce? Pentru că dacă vom continua în acelaşi mod, nu ne vom înscrie în ţinta de deficit. Dacă nu ne înscriem în ţinta de deficit, avem suspendate fondurile europene şi plătim amendă 0,5 la sută din PIB. Eu, ca ministru al Transporturilor, să ştiţi că nu îmi permit să trec printr-o perioadă în care am avea suspendate fondurile europene. Nu există proiect în România, în momentul ăsta, pe transporturi, proiect major, care să nu fie finanţat din fonduri europene. Ar însemna că toate lucrurile se stopează. Eu nu pot să susţin aşa ceva. Atunci trebuie luate anumite decizii”, a declarat Grindeanu, citat de news.ro. Citește și: EXCLUSIV Tânăra gravidă moartă la Botoșani a primit în spital doar ser fiziologic, No-Spa și Algocalmin, deși sângera masiv și fătul murise. Șapte ore nu s-a mai ocupat nimeni de ea Grindeanu ar ataca și băncile, dar nu-l lasă Isărescu „De fiecare dată, ministrul Finanţelor, indiferent cine e el, vine şi spune: dacă avem această decizie, avem impact bugetar de atât şi în coaliţie se va lua acea decizie. Nu ştiu să vă spun ultimele lucruri. Cert este că nu putem continua în acest mod, fiindcă nu vom respecta acea ţintă de deficit. Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri, dar e părerea mea. Susţin impozitarea şi creşterea impozitului pe transferul profitului în afara ţării. Nu ştiu dacă nu trebuie calculat dacă şi la noi n-ar fi bine să aplicăm ce au făcut italienii acum vreo două săptămâni şi anume impozit pe profitul băncilor. Am spus că trebuie văzut. Sigur că o să iasă domnul Isărescu şi o să ne spună că nu e bine, dar eu zic că trebuie să ne uităm mai atent”, a adăugat Grindeanu.

De ce crește Ciolacu taxele? Ca să finanțăm polițiști care protejează drogați și spitale unde mamele mor în chinuri? Nici un leu pentru acest stat corupt și putred!
Opinii

De ce crește Ciolacu taxele? Ca să finanțăm polițiști care protejează drogați și spitale unde mamele mor în chinuri? Nici un leu pentru acest stat corupt și putred!

În fascinanta istorie a fiscalității, putem observa că și cei mai brutali dintre monarhii absolutiști aveau o anumită jenă și grijă când creșteau taxele. Fiindcă știau că mulți regi și împărați și-au pierdut capul când au vrut să colecteze mai mulți bani de la supuși. Așa că, de obicei, încercau să aibă o justificare morală când își jupuiau contribuabilii, cea mai frecvent folosită fiind un război sau o cruciadă. Domnul Ciolacu nu are nici o justificare morală să crească taxele și impozitele. Nici una. Nu are nici o vină sectorul privat pentru faptul că bugetul a fost construit în mod mincinos, cu rea intenție, de către domnul Câciu. Nu are nici o vină sectorul privat pentru angajările pe pile și sporurile aberante acordate unor funcționari care nu își fac datoria, cea mai bună probă fiind dezastrul din PNRR. Nu are nici o vină sectorul privat pentru creșterea pensiilor speciale. Plătim un stat care ne oferă servicii jalnice. În Sănătate, contribuabilii ar fugi în masă spre spitale private, dar CNAS ne obligă să mergem la stat. În Educație, la fel. Dar chiar și așa, tot mai mulți cetățeni renunță la banii luați cu japca de stat și se duc la clinici private sau plătesc, pentru copiii lor, costurile exorbitante ale școlilor private. Domnul Ciolacu ne spune că vom împărți fifty-fifty costurile acoperirii uriașului deficit bugetar, jumătate statul, jumătate sectorul privat. În primul rând, minte. Presupusa tăiere pe care o tot trâmbițează e o glumă proastă, de fapt taie gaura de la covrig. Este clar că va pasa pe umerii sectorului privat cel puțin 90% din sarcina acoperirii excesului de deficit. Trebuie să mai spargem o minciună servită de această putere disperată: chipurile, ar fi moral să impozităm „multinaționalele” și „băncile”. Este fals! Dacă se va întâmpla asta, povara va pica tot pe umerii contribuabililor. Vor crește comisioanele de administrare a conturilor bancare. Va crește prețul benzinei. Domnul Ciolacu și membrii Guvernului nu mai circulă cu mașinile personale de zeci de ani, au „mașină de serviciu”, la scară, așa că nu le pasă. Deci, ce să plătim prin noi biruri? Spitale de stat, unde PSD numește fără rușine manageri niște analfabeți, și, în consecință, vedem cum o mamă de 24 de ani a murit după ore de chinuri? Să mai angajăm 35.000 de polițiști, ca să stea prin birouri, să ia șpăgi și să se pensioneze „special” la 45 de ani? Chiar crede cineva că, dacă azi aveam cu 35.000 de polițiști în plin, l-ar fi oprit vreunul pe tânărul de bani gata care a accidentat și a omorât doi oameni? Personal, cred că facilitățile de care se bucură diferite sectoare „speciale” trebuie abrogate. Construcții, agricultură, IT. Dar nu acum. Nu acum, fiindcă trebuie să ai o anumită poziție de superioritate morală ca să faci asta. Iar guvernul Ciolacu, mai prost decât guvernul Dăncilă, nu o are. Nu poți să ceri mai mulți bani pentru Sănătatea publică, când știi că banii se duc într-o gaură neagră, coruptă, iar calitatea serviciilor nu va crește. Vom vedea cât de revoltați vor fi românii în momentul în care guvernul Ciolacu, disperat, îi va jefui și mai tare. Însă, în loc de concluzie, vă spun că, la 1739, când Imperiul Habsburgic a preluat, pentru scurt timp, administrarea Olteniei, a descoperit șocat un teritoriu masiv depopulat, cu peste un sfert din sate complet abandonate. De ce? Nu, nu de război fugiseră țăranii români și se ascundeau în păduri. Ci de fiscalitatea excesivă a boierilor și domnitorilor români. Birul. Nu s-a schimbat nimic din obiceiurile celor care conduc această țară.

Inutila Agenție Națională Antidrog, condusă de o polițistă obscură, cu experiență la Protocol și Comunicare. Președinte de onoare al Consiliului Științific: ex-turnătorul Bălăceanu-Stolnici
Eveniment

Inutila Agenție Națională Antidrog, condusă de o polițistă obscură, cu experiență la Protocol și Comunicare. Președinte de onoare al Consiliului Științific: ex-turnătorul Bălăceanu-Stolnici

Inutila Agenție Națională Antidrog este condusă de o polițistă obscură, Georgiana Ramona Dabija, cu experiență la Protocol și Comunicare, potrivit datelor din propriul CV. Acum un an, un lider sindical din Poliție, Gabriel Gârniţă, preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor, spunea că instituția este doar o fabrică de sinecuri: „Este o metodă de a sifona banii MAI. În niciun caz nu ajută la reducerea consumului de droguri și reușește numai căpușarea cu succes a MAI. Este o instituție inventată pentru a da funcții de director anumitor persoane pentru ca ulterior aceștia să iasă la pensie pe bani serioși”. Instituția nu a avut nici o reacție la tragedia din localitatea 2 Mai, unde un tânăr șofer drogat a ucis doi oameni. Ultima „știre” postată pe site-ul ANA este din 17 august: „Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Caraș-Severin au desfășurat activități de informare și prevenire a consumului de alcool și substanțe psihoactive, pentru șoferii din cadrul transportului în comun din Municipiul Reșița, în cadrul proiectului național ,«DRIVE CLEAN». Și în perioada următoare, vor continua activitățile de conștientizare a efectelor consumului de alcool și droguri la volan pentru viitori conducători-auto, elevi ai școlilor de șoferi din județul Caraș-Severin”. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Inutila Agenție Națională Antidrog, condusă de o polițistă obscură ANA este condusă de Georgiana Ramona Dabija, un birocrat care lucrează în poliție din 2000 - deși prima facultate absolvită a fost cea de Istorie - fie la Evidența Populației, la Comunicare sau la Protocol. Tatăl ei a fost polițist, spune chiar ea, într-un interviu. Mai mult, ea a lucrat într-o secție în care lucra și tatăl ei, care a avut rang de comisar-șef: „Șase luni mai târziu am plecat din secție, așa cum mi-am dorit, fiindcă voiam să-mi demonstrez că pot și fără tata. Și am reușit”, spunea Dabija, într-un interviu pentru Life. În septembrie 2022, a ajuns la conducerea ANA după ce fostul șef al instituției, Cristian Georgel Ivan, a sugerat, la Antena 1, că „nimeni nu-și dorește” combaterea traficului de droguri. „Nu, n-am trac, dar nu ştiu, că trebuie să spun lucruri, să nu deranjez pe nimeni, asta e problema mea. Ce să spun? Că e o mizerie? Că nu ai cum să te dezvolţi niciodată cu 5 oameni? Pui chestia asta pe post şi am terminat balamucul. Nu ai cum să faci prevenire cu 5 oameni”, a spus Ivan. Instituția ar avea circa 220 de poliţişti, medici şi terapeuţi. În declarațiile de avere ale angajaților ANA, salariile sunt secretizate. Un tabel privind salarizarea în instituție arată că un polițist încasează minimum 3.080 lei și maximum 9.715 lei, dacă are funcție de comandă. Un turnător și avocatul infractorilor, în consiliul științific Președinte de onoare al Consiliului Științific al ANA era Constantin Bălăceanu Stolnici. În 28 august 2007, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Fostei Securități (CNSAS) a decis că Bălăceanu Stolnici a fost informator al Securității. El a lucrat pentru Securitate până la revoluție. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative, la Directia a III-a, Contraspionaj. Bălăceanu Stolnici a murat acum câteva zile, la 100 de ani. Bălăceanu Stolnici și șefa ANA, Georgiana Dabija Foto: Facebook Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri Din consiliul științific al ANA face parte controversatul avocat Paul Abraham, fost șef al Poliției Române. Acum câteva zile, el spunea, la Antena 3, că tânărul șofer drogat care a comis accidentul din 2 Mai ar putea să scape cu suspendare: „Este adevărat că a apărut o nouă reglementare care prevede că în situația în care, sub influența alcoolului și sub influența substanțelor psihoactive, o persoană ucide două sau mai multe persoane, nu poate fi condamnată cu suspendare, decât cu executare. Dar, atenție, ea va intra în vigoare numai de la 1 ianuarie 2024. Ca urmare, i se va aplica legea cea mai favorabilă, cea existență acum și am putea avea ‘surpriza’, deși este puțin probabil în viziunea mea, dată fiind situația, să fie condamnat chiar cu suspendare”.

Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»”
Eveniment

Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»”

Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat este susținută și de fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»”, a scris el, pe Facebook. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri Baconschi a criticat și faptul că Poliția Română a cumpărat sute de BMW-uri, dar nu are aparate pentru testare a consumului de droguri. Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat „Te scoate din minți această Poliție care-i dă drumul unui drogat ucigaș pe stradă, după ce fusese sesizată de cetățeni că-și conduce bolidul ca un nebun. Și-au luat de la Schmitt 600 de BMW-uri și au numai 15 drogteste în Constanța, paradis al traficanților de pe litoral...”, a arătat fostul demnitar. Citește și: Tânărul șofer drogat care a ucis la 2 Mai a fost prins cu cannabis de DIICOT anul trecut. Procurorii, însă, au renunțat la urmărirea penală invocând cantitatea mică Teodor Baconschi Foto: Facebook Într-un comentariu la această postare, lui Baconschi i se transmite că nu este vina „amărâților de polițiști … alții sunt vinovații … și cred că știți și asta”, iar acesta răspunde: „Polițiștii i-au dat drumul după un telefon de la nivel înalt. Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»...”. Pe rețelele sociale sunt numeroase comentarii care apreciază că, dacă polițiștii nu l-au oprit să mai conducă, deși mașina sa nu avea RCA-ul obligatoriu, este probabil ca tânărul să fi fost salvat de un telefon de la superiorii polițiștilor. În mai 2018, fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost la mare cu un BMW deținut de fiul său, mașina având ITP-ul expirat. „Am înțeles că mașina nu are inspecția tehnică făcută. Fiul meu o să primească amenda, să se învețe minte. Păi, da, așa e. L-am rugat să îmi împrumute și mie mașina“, a spus Dragnea.

Sediul poliției Vama Veche - 2 Mai: un container între tomberoane de gunoi. Poliția din județul Constanța are 15 aparate drugtest, dar nu este clar unde sunt folosite
Eveniment

Sediul poliției Vama Veche - 2 Mai: un container între tomberoane de gunoi. Poliția din județul Constanța are 15 aparate drugtest, dar nu este clar unde sunt folosite

Sediul poliției Vama Veche - 2 Mai unde a fost adus, în noaptea de 19 spre 20 august, tânărul șofer care, ulterior, a omorât doi oameni, este un container metalic între tomberoane de gunoi, arată o filmare a site-ului de știri locale Ziua de Constanța. Containerul dispune însă de camere de supraveghere. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri Sediul poliției Vama Veche - 2 Mai: un container între tomberoane „Sediul Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai din județul Constanța este situat la ieșire din localitatea Vama Veche, în apropierea Drumului Național 39 Constanța-Vama Veche. Polițiștii își desfășoară activitatea într-un spațiu improvizat, mai exact un container din metal, prevăzut cu camere de supraveghere și aer condiționat”, scrie Ziua de Constanța. Nu este clar de ce a fost folosit acest sediu, întrucât, în 2015, poliția Vama Veche - 2 Mai a inaugurat un sediu nou. Acest sediu nou fusese pus la dispoziție de primăria Limanu. Tot Ziua de Constanța arată că sunt 15 aparat drugtest în posesia poliției județene. Presa locală relata, în 2019, că mai multe astfel de aparate au fost cumpărat de Consiliul Județean și donate poliției. „Am avut acțiuni, de când a început sezonul estival pe linia depistării conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise. Cea mai întâlnită substanță este cannabisul. Alături de etilotest vom merge cot la cot să-i testăm pe conducătorii auto. Cine este testat cu aparatul etilotest, este testat și cu aparatul pentru drug test”, declara, în iulie 2019, şeful Serviciului Rutier Constanţa, Ciprian Sobaru. Citește și: Tânărul șofer drogat care a ucis la 2 Mai a fost prins cu cannabis de DIICOT anul trecut. Procurorii, însă, au renunțat la urmărirea penală invocând cantitatea mică „După cum știți mult mai mulți consumatori se întâlnesc în trafic. Este mult mai grav consumul de stupefiante la volan decât cel de alcool. Printr-un proiect făcut de Consiliul Județean s-au achiziționat cinci pachete de determinare a drogurilor din salivă și 20 de cutii cu teste de determinare pentru alte 8 substanțe nocive”, afirma, tot în iulie 2019, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

Mesajul unui polițist detașat la 2 Mai, trimis după scandalul tânărului șofer drogat: „Confirm, nu există drugtest, doar un etilotest care ni s-a spus să nu-l transportăm în mașini, că se zdruncină”
Eveniment

Mesajul unui polițist detașat la 2 Mai, trimis după scandalul tânărului șofer drogat: „Confirm, nu există drugtest, doar un etilotest care ni s-a spus să nu-l transportăm în mașini, că se zdruncină”

Marian Godină publică, pe pagina sa de Facebook, mesajul unui polițist detașat temporar la 2 Mai, după scandalul tânărului șofer drogat: „Am fost detașat o lună la biroul de poliție Vama Veche - 2 Mai și pot să confirm că nu există aparat drugtest. Există doar un etilotest obosit, care merge când vrea, și ni s-a zis să nu-l mai transportăm în mașini, pentru că se zdruncină și nu o să mai meargă. Dacă avem nevoie de el, venim la secție să-l luăm”. Godină a scris că, după acest incident, șefii poliției ar trebui să demisioneze. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri Nu există drugtest, doar un etilotest obosit „Am citit în presă că șeful IPJ Constanța a ținut o conferință în care a povestit cum tânărul care a ucis două persoane fusese oprit de poliție în acea seară, dus la secție și lăsat să plece fără să fie testat pentru droguri, asta deși în mașina sa fuseseră găsite droguri. Într-o asemenea situație, șeful IPJ trebuia să mai adauge în respectiva conferință că și-a dat deja demisia din funcție. Șeful Poliției Române trebuia și el să își anunțe deja demisia pentru dezastrul petrecut la Constanța”, a scris Godină, pe Facebook. Citește și: Tânărul șofer drogat care a ucis la 2 Mai a fost prins cu cannabis de DIICOT anul trecut. Procurorii, însă, au renunțat la urmărirea penală invocând cantitatea mică El a explicat și faptul că, potrivit legii, poliția putea reține carnetul tânărului, timp de 12 ore: „Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră şi în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie”.

Statul capturat de pensionarii speciali este complice la moartea tinerilor uciși de un șofer drogat. Domnul Horodniceanu are ceva de spus?
Opinii

Statul capturat de pensionarii speciali este complice la moartea tinerilor uciși de un șofer drogat. Domnul Horodniceanu are ceva de spus?

Să discutăm cu nume și prenume. Mario Iorgulescu, pentru început. Beat și drogat a omorât un om. Condamnat la 15 ani de închisoare este liber, în Italia. Statul român pare să fi abandonat complet planul de a-l aduce în țară. La fel ca și în cazurile Ionel Arsenie și Alina Bica, deși, în mod straniu, l-a recuperat extrem de rapid pe Darius Vâlcov. O tăcută complicitate la toate nivelurile statului îi protejează pe Iorgulescu și pe mulți alți fugari VIP. Daniel Horodniceanu, procuror, ex-șef al DIICOT și vicepreședinte al CSM. Este oprit de doi polițiști, noaptea, într-un sat din Iași. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi i-a transmis că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic. „Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat brutal Daniel Horodniceanu pe poliţist, după care s-a lăudat că el și fostul ministru de Interne Gabriel Oprea au crescut salariile în Poliție. În iulie 2023, polițiștii care l-au deranjat pe Horodniceanu erau anchetați pentru abuz în serviciu. Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. A fost oprit de polițiștii din Constanța pentru că nu avea numărul de înmatriculare plasat conform legii, ci pe geam. Imediat, Constantinescu l-a sunat pe șeful poliției din județ și a încercat să-i intimideze pe polițiști cu funcția sa: „Domnule, am plecat la acest incident. Vă rog eu, sunaţi la 112 sau îl sun eu pe dl Glugă ca să vă tempereze puţin avântul”. După apariția înregistrării cu comportamentul scandalos al șefului ANPC, acesta și-a păstrat funcția în Guvern. Acestea sunt fapte, fapte petrecute în mai puțin de un an. Ce așteptări putem să avem de la acest stat, capturat de pensionarii speciali? Când un polițist vede o mașină șmecheră, pe Litoral, conducând agresiv, de ce să-și riște cariera și pensia? Dacă nu moare nimeni, e bine. Sunt 90% convins că tânărul care a ucis doi tineri în stațiunea 2 Mai o va lua pe urmele lui Mario Iorgulescu, mai devreme sau mai târziu. Va sta în arest până trece furia populară, va tergiversa procesul cerând zeci de expertize, familia va unge pe cine trebuie și, într-o bună zi, când poporul va uita, va trece granița și dus va fi. Acesta este statul român, capturat de pensionari speciali care lucrează strict în interesul lor. Sub protecția Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu o Poliție care a scăpat de sub orice control civil, acest stat - care nici măcar nu-i „paralel”, e însuși statul - este intangibil. Civilii sunt utili ca să plătească taxele și impozitele din care se hrănesc pseudo-elitele. Civilii mai și mor, călcați pe trotuar, arși de vii sau abandonați în chinuri prin spitale controlate de mafia denumită generic „Umefistan”. Dar asta e, ce să faci...rămân destui să muncească și să plătească txe și impozite. Sunt două concluzii scurte, care mi se par evidente. Prima: cu un stat eșuat și preocupat doar de salvarea pensiilor speciale, este o chestiune de timp (foarte scurt) până când vom asista la alte accidente cumplite, cauzate de inconștienți agresivi, cu bani. Și care știu că nu riscă mare lucru. A doua concluzie: CCR și Justiția au devenit mai toxice decât clasa politică și blochează orice tentativă de punere a statului în slujba cetățenilor. În actaual formulă constituțională, nu se poate trece de ele. Nu cred în schimbări radicale, dar mă tem că e nevoie de o nouă republică, pornită de la zero, cu altă Constituție și alte instituții.

VIDEO Căldură mare! Un porc mistreț confirmă: îi place la nebunie să se bălăcească în nămol. O filmare din Munții Măcinului
Mediu

VIDEO Căldură mare! Un porc mistreț confirmă: îi place la nebunie să se bălăcească în nămol. O filmare din Munții Măcinului

Un porc mistreț confirmă: îi place la nebunie să se bălăcească în nămol, arată o filmare realizată de camerele de supraveghere ale Romsilva. Filmarea a fost realizată în Munții Măcinului. Un porc mistreț confirmă: îi place să se bălăcească în nămol „Un mistreț face o baie de nămol într-o #pădure a Parcului Național Munții Măcinului din cadrul #Romsilva Funny wild boar take a mud bath into a #forest of Munții Măcinului National Park, in #Romania #wildlife #funnyvideo #forestry #forest #nature #NaturePhotography #păduri”, a scris Romsilva pe Twitter. Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Citește și: Tânărul șofer drogat care a provocat accidentul de la 2 Mai fusese dus în Olanda, la dezintoxicare, de tatăl său Regia Națională a Pădurilor - Romsilva funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Generația simpatică?Primii pași în viață pentru niște godăcei, adorabili în această etapă a vieții lor.?Imaginile provin de pe una din camerele de monitorizare a faunei, amplasată în Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, de către ranger Radu Ionel.#wilboar #Romania #cute pic.twitter.com/1ZZfz1uERp— Regia Națională a Pădurilor - Romsilva (@RNP_Romsilva) August 4, 2023

După ce și-a făcut soțul prim-vicepreședinte la partid, Șoșoacă a pus la șefia SOS Gorj un traseist, care-n 2015 a fost încătușat pentru evaziune fiscală
Politică

După ce și-a făcut soțul prim-vicepreședinte la partid, Șoșoacă a pus la șefia SOS Gorj un traseist, care-n 2015 a fost încătușat pentru evaziune fiscală

După ce și-a făcut soțul prim-vicepreședinte la partid, senatoarea Diana Șoșoacă a pus la șefia SOS Gorj un traseist, care-n 2015 a fost încătușat pentru evaziune fiscală. Este vorba de omul de afaceri Ion Fugaru, care a mai trecut pe la PRM, PDL și PNL. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a lăsat să plece fără să-l testeze dacă a consumat droguri În 2015, Fugaru, care pe atunci era viceprimar în Târgu Cărbunești, a fost reţinut luni pentru 24 de ore, sub acuzaţia de evaziune fiscală cu produse de panificaţie. După patru ani, dosarul său a fost clasat, iar Fugaru a da statul în judecată, în ianuarie 2023, cerând daune de două milioane de euro. Șoșoacă a pus la șefia SOS Gorj un traseist, care-n 2015 a fost încătușat „Ion Fugaru a fost poliţist şi a făcut parte din echipajul care a anchetat crima de care a fost acuzat în mod eronat Marcel Ilie Ţundrea. După Revoluţie, acesta a devenit om de afaceri şi politician. Fugaru a condus o perioadă PRM Gorj. A fost demis şi înlocuit cu Ion Dascălu. S-a mutat, apoi la PDL, unde a condus organizaţia de la Târgu Cărbuneşti. A plecat şi din PDL, fiind candidatul PMP la Senat la alegerile de anul trecut”, arăta, în 2015, postul B1 TV. În 2011, presa locală scria că a fost executat silit de ANAF. Citește și: Tânărul șofer drogat care a provocat accidentul de la 2 Mai fusese dus în Olanda, la dezintoxicare, de tatăl său „Confruntându-se cu mari probleme în afacerile personale, Ion Fugaru vede comploturi la adresa sa peste tot şi nu ezită să facă rost şi de alte belele ori de câte ori i se iveşte ocazia. În prezent el se află în proces cu Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj după ce a afirmat că acesta a plătit persoane importante din PRM pentru a-l detrona din funcţia de preşedinte al acestui partid. Deşi decizia nu este deocamdată definitivă magistraţii l-au condamnat pe Fugaru la plata a 60.000 de lei, reprezentând daune morale către Călinoiu”, scria Scandal de Gorj. DREPT LA REPLICĂ Drept-la-replicaDescarcă

AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare, datorită unei breșe de securitate. Nu este clar dacă datele utilizatorilor au fost compromise
Politică

AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare, datorită unei breșe de securitate. Nu este clar dacă datele utilizatorilor au fost compromise

AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare și se înregistra activul de partid, datorită unei breșe de securitate. Nu este clar dacă datele utilizatorilor au fost compromise, comunicatul partidului condus de George Simion nefăcând nici o precizare tehnică. Libertatea susține că au putut fi văzute codul numeric personal (CNP), adresa, numărul de telefon, contul de utilizator în aplicația AUR și parola. Citește și: Salarii uriașe și mii de angajați la spitalul unde o mamă a trei copii a murit după ore de chinuri, așteptând un medic. Spitalul Județean Botoșani, condus de un lăcătuș mecanic din PSD „Pe platforma AUR, sediul nostru central, sediul unde vă puteți plăti cotizația, unde sunteți recompensați pentru vechimea în AUR din data la care ați depus adeziunea, primiți puncte la fiecare eveniment la care participați”, susținea George Simion. AUR a suspendat platforma prin care primea donații financiare „Compania care a realizat platforma a confirmat existenţa unei breşe de securitate apărute în urma unei actualizări de software. Pentru a elimina rapid o imperfecţiune a aplicaţiei noastre şi pentru a oferi utilizatorilor noştri o soluţie mai bine securizată, timp de 24 de ore vom suspenda funcţionarea aplicaţiei pentru utilizatori pentru face toate testele de securitate şi a fi siguri că nu mai există breşe similare”, arată comunicatul de presă al AUR. Sursa citată mai spune că „este destinul fiecărui proiect IT să devină stabil şi sigur doar după încercări repetate şi mai ales după o perioadă în care funţionează în regim real”. „Am fost foarte entuziaşti la început, acum suntem mult mai atenţi şi urmărim în timp real parametrii de siguranţă ai aplicaţiei noastre”, mai arată comunicatul de presă. Reprezentanţii AUR îi asigură pe toţi utilizatorii aplicaţiei aur.mobi că am realizat acest proiect inovator cu cele mai bune intenţii şi cu dorinţa sinceră de a elimina orice barieră între ei şi structurile partidului. „Vom dezvolta în continuare instrumente web care să le permită românilor să ne transmită în timp real opiniile şi sugestiile lor, pentru a putea armoniza în permanenţă strategia politică a partidului cu dorinţele şi viziunile oamenilor pentru care lucrăm”, conchide sursa menţionată.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră