duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 23 august 2023

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid. În 2016, Ministerul Educației i-a retras dreptul acesta

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate Foto: Facebook
Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate Foto: Facebook

Plagiatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid, arată Bihoreanul. În 2016, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a retras lui Florian Bodog, pe atunci prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi senator PSD, dreptul de a îndruma doctoranzi. În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia ministerului Educației.

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate

Bodog are două doctorate: unul în Medicină, pe care nu l-a predat Bibliotecii universitare din Oradea, deși este obligat legal, și unul în Economie, luat la Timișoara. În acest caz, Universitatea de Vest Timișoara, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Ministerul Educației au confirmat plagiatul, iar universitatea a deschis un proces pentru a-i anula titlul de doctor.

În mai 2022, Curtea de Apel Oradea i-a dat câștig de cauză în procesul în care acesta a contestat deciziile prin care pierdea titlul de doctor. Decizia poate fi atacată cu recurs.

El are și un proces penal, la ICCJ, în care este acuzat de abuz în serviciu, fiind suspectat de angajarea fictivă a unei consiliere, când era ministru al Sănătății.

Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»”

Acum, Bodog încearcă să reprimească dreptul de a coordona doctorate, intenția sa fiind de a ajunge rectorul Universității Oradea, scrie Bihoreanul. În iulie, el a susținut o nouă teză de abilitare, intitulată „Proceduri moderne în chirurgia plastică și reconstructivă a extremităților”. Bodog a prezentat o listă de nu mai puțin de 15 articole ISI, cu 5 mai mult față de minimum.

Bodog a devenit, brusc, expert în aparate dentare și operații pe creier

Bodog, chirurg plastician, a publicat articole științifice în domenii extrem de diverse: de la operații pe creierul afectat de tumori gigant la afecțiuni ale tiroidei, aparate dentare sau chiar problema consumului de alcool între adulții tineri din vestul României, mai arată Bihoreanul.

„Susținută pe 27 iulie a.c., teza de abilitare a lui Bodog a fost evaluată de o comisie de soi, formată din rectorița Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, și chirurgul bucureștean Radu Jecan.

Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani

Cu cel puțin doi dintre ei Bodog este în relații apropiate: Buzoianu a vrut să-l angajeze la UMF Cluj după scandalul de plagiat, renunțând doar din cauza presiunii publice, iar cu Azamfirei e coleg de partid în PSD”, scrie această publicație locală.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră