Marfă suspectată de posibil uz militar, blocată în România: firmele cer milioane de euro despăgubiri
Zece TIR-uri cu țesătură din fibră de sticlă, oprite în 2024 în vămile Albița și Sculeni, se află încă în centrul unui amplu litigiu.
Potrivit Ziarul de Iași, transporturile plecaseră din Belarus și aveau ca destinație uzina Moldavizolit din Tiraspol, suspectată de legături cu industria militară rusă.
Autoritățile române au blocat marfa, considerând că materialele ar putea avea dublă utilizare, inclusiv în producția de drone.
Valoarea litigiului depășește trei milioane de euro.
Amenzile au rămas, confiscarea a fost anulată
În martie 2026, Tribunalul Vaslui a menținut amenzile de câte 10.000 de lei aplicate transportatorilor Trans Eugilion și Dimarco Trans, dar a anulat confiscarea a peste 33 de tone de fibră de sticlă.
Judecătorii au analizat și implicarea unor bănci sancționate internațional, printre care Sberbank și Priobank.
Compania cehă cere deblocarea transporturilor
Firma cehă Labara SRO a deschis un nou proces la Curtea de Apel București, solicitând anularea deciziilor vamale și recuperarea mărfii.
Avocatul companiei susține că fibra de sticlă nu este produs cu dublă utilizare și anunță posibile cereri de despăgubire.
Disputa privind destinația finală și utilizarea materialelor rămâne însă nesoluționată definitiv.