joi 06 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8698 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Abia acum, Internele vor să-i oblige pe polițiști să se testeze antidrog și le interzic, prin lege, să consume droguri sau alcool în timpul serviciului

Abia acum, Internele vor să-i oblige pe polițiști să se testeze antidrog și le interzic, prin lege, să consume droguri sau alcool, în timpul serviciului. Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede, printre altele, că toți candidații la admitere în instituțiile de învățământ ale acestui minister vor fi testați dacă au consumat droguri. Citește și: Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine Internele vor să-i oblige pe polițiști să se testeze antidrog Cei care vor da examen de admitere la școlile de poliție vor fi testați și psihologic. Polițiștii vor fi suspendați „în cazul în care analizele efectuate asupra mostrelor biologice recoltate în condițiile legii stabilesc prezența în organism a unor droguri sau substanțe psihoactive sau în cazul în care polițistul refuză să se supună recoltării mostrelor biologice în scopul stabilirii prezenței în organism a unor droguri sau substanțe psihoactive, precum și în cazul în care nu susține evaluarea comportamentului simulat, în condițiile legii”. „Polițistul este scos imediat din serviciu și i se ridică armamentul și mijloacele din dotare, dacă testarea indică prezența în organism a alcoolului sau dacă polițistul refuză să se supună testării. Perioada neexecutată din programul de lucru stabilit se consideră absență nemotivată”, se propune în proiect. În cazul cadrelor militare din ministerul de Interne - jandarmi sau angajați ai Departamentului pentru Situații de Urgență - acestea vor putea fi concediate și trecute în rezervă dacă, la șase luni de la momentul suspendării din funcție, nu prezintă un certificat medical emis în rețeaua sanitară a Internelor din care să reiasă că „în organismul său nu sunt prezente droguri sau substanțe cu efecte psihoactive ori că acestea provin din medicamente administrate pe bază de prescripție medicală sau din medicamente care pot fi administrate legal fără prescripție medicală”. Citește și: Predoiu dă vina pe PSD pentru deprofesionalizarea de la Interne: „A plecat de la două legi din 2017-2018 privind salarizarea şi pensionarea. Rezultatul a fost destructurarea” Pe de altă parte, noul proiect de lege prevede bonificații substanțiale, de până în zece salarii medii brute pe an, pentru polițiștii care contribuie la realizarea unor capturi substanțiale, precum droguri cu valoare de până în 400.000 de lei.

Abia acum, Internele vor să-i oblige pe polițiști să se testeze antidrog și le interzic, prin lege, să consume droguri sau alcool în timpul serviciului
Predoiu dă vina pe PSD pentru deprofesionalizarea de la Interne: „A plecat de la două legi din 2017-2018 privind salarizarea şi pensionarea. Rezultatul a fost destructurarea”
Eveniment

Predoiu dă vina pe PSD pentru deprofesionalizarea de la Interne: „A plecat de la două legi din 2017-2018 privind salarizarea şi pensionarea. Rezultatul a fost destructurarea”

Ministrul PNL Cătălin Predoiu, dă vina pe PSD pentru deprofesionalizarea de la Interne: „Asta a plecat de la două legi din 2017-2018 privind salarizarea şi pensionarea. Nu ştiu dacă asta s-a dorit, e greu să demonstrezi intenţia din spatele reglementării, sigur intenţia legiuitorului e scrisă în expunerea de motive, dar cert e că rezultatul a fost destructurarea, nu numai a sistemelor din cadrul MAI, ci în general a sistemelor de ordine publică şi siguranţă naţională”. Citește și: VIDEO Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas. Bennett a făcut parte din trupele de comando Predoiu a refuzat să spună numele vreunui lider politic sau vreunui partid responsabil de această situație, dar a explicat cum s-au deprofesionalizat structurile din ministerul pe care-l conduce. Însă la acel moment PSD era condus de Liviu Dragnea, iar premieri au fost Sorin Grindeanu - acum ministru al Transporturilor - și Mihai Tudose, acum europarlamentar PSD. Marcel Ciolacu a fost vicepremier în guvernul Tudose, iar ministru al Apărării a fost Adrian Țuțuianu, acum secretar general adjunct al Guvernului. Citește și: EXCLUSIV Blonda lui Rafila: șefa de cabinet a ministrului îl însoțește pe acesta în cele mai exotice delegații externe. Pentru loialitate, a fost numită șefa CA la Institutul Oncologic Predoiu dă vina pe PSD pentru deprofesionalizarea de la Interne „În ultimii ani s-a produs o penurie de personal în rândurile structurilor MAI. În mare e vorba de pensionări anticipate. Deficitul de personal e undeva, în medie, de 20% pe toate structurile. Asta înseamnă că sunt structuri unde avem 30%, 25%, media fiind 20%. E vorba de aproximativ 35.000 - 40.000 de oameni, statisticile nu sunt clare, fiindcă fluctuează această situaţie. În locul lor, s-a procedat în anii anteriori la un sistem de recrutare din sursă externă care să acopere acest deficit de personal. Şi sunt aproximativ 25.000 de oameni care au luat locul celor 35.000-40.000 plecaţi la pensie. Promoţia Academiei însumează aproximativ 600 de cursanţi. Ei (cei angajaţi din sursă externă - n.r.) nu sunt deloc pregătiţi, ei intră într-un proces de pregătire şi aici este şi vulnerabilitatea, şi anume că cei 35.000 care au plecat au plecat la o vârstă de 45-50 de ani, deci în vârful carierei profesionale, cu un maxim de experienţă acumulată, cu un maxim de expertiză. Şi au plecat cu ea acasă, ca să spun aşa. În locul lor au venit tineri care nu au această expertiză şi care nu au de unde să o ia de multe ori”, a afirmat ministrul de Interne, citat de news.ro.

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor
Eveniment

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor. Modificările legislative propuse de ministerul de Interne, puse vineri în dezbatere publică, sunt justificate de numărul uriaș de încălcări ale legii din primele nouă luni ale anului, precum și de numărul celor uciși în accidente rutiere, deși acesta este într-o ușoară scădere față de primele nouă luni din 2022. Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic De exemplu, în primele nouă luni ale anului, au fost constatate peste 1,1 milioane depășiri ale limitei de viteză. Au murit, în accidente rutiere, în primele nouă luni, 1.076 de persoane, față de 1.172 de decese în perioada similară din 2022. Filmările făcute de simplii cetățeni, folosite pentru a pedepsi șoferii Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, modelul pe care vrea și Poliția Română să-l implementeze, respectiv „implicarea societății civile”, este folosit și în Marea Britanie. „Polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, prevede proiectul de lege. Însă, pentru a descuraja șicanările, cei care fac sesizări trebuie să-și asume cele declarate, pe un formular care poate fi completat electronic. Filmarea poate fi descărcată pe un site al poliției. În plus, pe lângă proba video oferită de societatea civilă, poliția ar trebui să audieze și alți martori oculari și să verifice situația la fața locului. O altă modificare legislativă va permite poliției să foloseacă filmările realizate de camerele administratorilor drumurilor pentru a-i sancționa pe șoferii care încalcă regulile. Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran Nota de fundamentare arată că, în primele opt luni din 2023, s-au aplicat 11.736 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului și 24.153 pentru trecerea pe roșu.

Marii arși de la un spital din Iași, plimbați sistematic printr-un șantier plin de moloz și de praf. Un copil ar fi murit urmare a unei bacterii care se regăsește în praf - presa locală
Eveniment

Marii arși de la un spital din Iași, plimbați sistematic printr-un șantier plin de moloz și de praf. Un copil ar fi murit urmare a unei bacterii care se regăsește în praf - presa locală

Marii arși de la un spital din Iași, Sfânta Maria, sunt plimbați sistematic printr-un șantier plin de moloz și de praf: ei fac periodic naveta între etajele unu și trei de la secția mari arși la blocul operator, pentru schimbarea pansamentelor și efectuarea tratamentului. Un document publicat de 7Iași arată că Direcția de Sănătate Publică a cerut spitalului să nu mai transporte pacienții prin șantier și i-a indicat ce măsuri trebuie să ia. Marii arși, plimbați printr-un șantier Fotomontaj: 7Iași Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic Marii arși, plimbați printr-un șantier Însă spitalul n-ar fi implementat directiva, iar un copil cu arsuri grave ar fi murit „ca urmare a unei infecții pulmonare cauzate de o bacterie ce se regăsește în praf și pereți”, scrie 7Iași. Însă spitalul n-ar fi declanșat nici măcar o anchetă internă. „Unitatea Funcțională Arși era împărțită în două secțiuni: salonul de arși se afla la etajul 3 al clădirii, iar cele două paturi de mari arși în regim de terapie intensivă la etajul 1. Blocul operator al Spitalului se afla la acea dată tot la etajul trei, lângă salonul de arși. Pacienții cu arsuri grave erau transportați între etajele 1 și 3 de la secția mari arși la blocul operator pentru efectuarea pansamentelor și a tratamentului. Transportul micuților se făcea prin șantier, printre mormanele de moloz și praf, iar riscul de infectare cu bacteriile prezente în aceste zone de tranzit era iminent. Or, în cazul pacienților arși, orice infecție devine fatală”, explică 7Iași. La sesizarea managerului, DSP Iași a dispus o serie de măsuri, dar ele nu au fost aplicate, iar un copil ar fi murit de la o infecție pulmonară care putea fi cauzată de o bacterie din praf. „Nu s-a făcut nicio anchetă internă pentru a se vedea în ce condiții s-a produs infecția pulmonară tocmai pentru că rezultatul ar fi arătat cine sunt vinovații”, scrie 7Iași. Măsurile dispuse de DSP, neaplicate Foto: 7Iași Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran Publicația prezintă și fotografii în care copilul de 16 ani este plimbat prin spital fără nici un fel de protecție.

EXCLUSIV Prefectul PSD de Tulcea oferă asistență juridică localităților pe care ar trebui să le supravegheze că respectă legea. Plus: suspiciuni de incompatibilitate, sesizare îngropată de ANI
Politică

EXCLUSIV Prefectul PSD de Tulcea oferă asistență juridică localităților pe care ar trebui să le supravegheze că respectă legea. Plus: suspiciuni de incompatibilitate, sesizare îngropată de ANI

Prefectul PSD de Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, oferă asistență juridică localităților din județ pe care ar trebui să le supravegheze că respectă legea. Munteanu este absolvent de Drept la universitatea privată Titu Maiorescu și a obținut toate aceste contracte prin „încredințare directă”, potrivit propriei sale declarații de avere. Citește și: Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine Prefectul PSD oferă asistență localităților pe care ar trebui să le supravegheze Munteanu este considerat potențialul succesor al actualului președinte al Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, care a anunțat că nu va mai candida. Prefectul, care este și avocat, are trei contracte de asistență juridică: cu localitățile Somova, Horia și Luncavița, toate fiind din Tulcea. Valoarea totală a acestor contracte este de 76.000 de lei pe lună. În 2022, când a fost numit prefect - el fiind, anterior, consilier județean PSD - aceste contracte erau de doar 72.000 de lei. În 2021, avea un singur contract juridic, cu localitatea Somova, de doar 18.000 de lei. DeFapt a scris că și baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean, și cea pe care o definește drept „mama copilului său”, deputata PSD Mirela Furtună, sunt abonați la contracte cu statul chiar în județul pe care-l reprezintă în diferite funcții. Citește și: Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron Prefectul PSD Munteanu alături de „mama copilului” președintelului CJ Tulcea, Horia Teodorescu, deputata PSD Mirela Furtună Sesizare către ANI, îngropată Soția sa este, Violeta Munteanu, și ea abonată la un contract cu statul: acordă consiliere juridică controversatei Asociații pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI – Delta Dunării (ADI ITI DD), care gestionează un program de circa 1,3 miliarde de euro și despre care presa a scris în repetate rânduri că a fost un eșec, dar, în schimb, a finanțat clientela PSD din județ. Violeta Munteanu avea, din 2014, un contract de circa 68.000 de lei cu ADI ITI Delta Dunării. În ultima declarație de avere a prefectului, din 2023, acest contract nu mai apare, dar soția sa a fost angajată consilier juridic la ADI ITI DD. Ambii soți au avut câștiguri bune, în ani, din servicii de avocatură și diferite alte beneficii de la stat, dar averea lor este uriașă: au în bănci circa 70.000 de euro, dețin două mașini, printre care un Audi Allroad, au o vilă, mai multe terenuir în intravilan și un teren agricol. Potrivit unor informații, la Agenția Națională de Integritate (ANI) ar exista o sesizare legată de faptul că pe perioada mandatului de consilier județean PSD (2020-2022) a fost și membru în consiliul de administrație al SC Servicii Publice, societatea de salubrizare a municipiului Tulcea. Pe numele său există o sesizare depusă la ANI, înregistrată sub nr. 7382/ 15.03.2023. Dar ANI nu a făcut nimic vreme de mai multe luni, așa că se apropie termenul de prescriere a faptei, iulie 2024. În 2021, luase circa 8.000 de lei de la Servicii Publice, iar alți 17.500 i-au venit din colegiul director al ADI ITI DD, unde soția sa oferea consiliere juridică.

VIDEO Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas. Bennett a făcut parte din trupele de comando
Internațional

VIDEO Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas. Bennett a făcut parte din trupele de comando

Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat azi la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas, arată un video distribuit pe rețelele sociale. Imaginile au devenit virale. Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic La începutul anilor 90, el a făcut parte din trupele de comando ale armatei israeliene. Fostul premier Bennett, azi, la unitatea sa militară Foto: Twitter Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară Bennett are acum 51 de ani, fiind născut la 25 martie 1972. El a fost premier al Israelului timp de circa un an, între 13 iunie 2021 și 20 iunie 2022. În 2022, el s-a retras din politică. El conduce acum o companie israeliană de tehnologie de vârf. Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a decis, azi, o mobilizare pe scară largă a rezerviștilor, urmare a atacului surpriză al Hamas asupra Israelului. Numărul de rezerviști care vor fi chemați sub arme va depinde de nevoile armatei. Presa estimează că vor fi mobilizați circa 10.000 de rezerviști. Fostul premier a fost înrolat în Forțele de Apărare Israeliene în 1990. A luptat în unitatea de comando de elită Sayeret Matkal, iar după serviciul obligatoriu a fost selectat pentru pregătirea ofițerilor. I s-a oferit posibilitatea să aleagă între unitatea Sayeret Matkal, dar ca operator obișnuit și nu comandant, sau de a se transfera la unitatea de comando Maglan, pentru a primi o poziție de comandă. A ales să se transfere la Maglan și a devenit comandant de companie. Bennett a fost eliberat din serviciul activ după șase ani, dar a continuat să servească în rezervă și a obținut gradul de maior. Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran Foto: Facebook În perioada în care Bennett locuia în Statele Unite și își construia cariera de antreprenor de software, a călătorit în mod repetat în Israel pentru a-și îndeplini sarcinile de rezervist. El a activat în timpul primei Intifade și în zona de securitate israeliană din Liban, în timpul conflictului din Libanul de Sud din 1982-2000.

Prigojin pregătise o lovitură de stat în Moldova, spune Maia Sandu. Moscova n-a abandonat proiectul: sume uriașe sunt aduse din Rusia pentru a finanța formațiunile pro-Kremlin
Politică

Prigojin pregătise o lovitură de stat în Moldova, spune Maia Sandu. Moscova n-a abandonat proiectul: sume uriașe sunt aduse din Rusia pentru a finanța formațiunile pro-Kremlin

Fostul lider al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin pregătise o lovitură de stat în Republica Moldova, spune Maia Sandu, într-un interviu pentru Financial Times. Ea relatează că Moscova n-a abandonat proiectul: sume uriașe sunt aduse din Rusia, prin Armenia, pentru a finanța formațiunile pro-Kremlin. Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic Evgheni Prigojin a murit la 23 august 2023, după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în mod misterios, în regiunea Tver, la nord de Moscova. Cu două luni înainte, el organizase o rebeliune împotriva lui Putin, dar a abandonat și s-a retras în Belarus. Evgheni Prigojin Foto: Captură video Prigojin pregătise o lovitură de stat în Republica Moldova „Președintele Republicii Moldova a afirmat că paramilitarii ruși Wagner se află în spatele unei tentative de lovitură de stat care a fost zădărnicite și care urmărea să o dea jos din funcția de șef al statului, ca parte a unei campanii de destabilizare a țării. Într-un interviu acordat Financial Times, Maia Sandu a declarat că răposatul lider al grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a planificat lovitura de stat la începutul acestui an. Ea a avertizat că Moscova folosește diverse metode, inclusiv cărăuși cu bani cash și carduri bancare emise în Dubai pentru a introduce ilegal bani în Moldova pentru a mitui alegătorii înainte de alegeri. «Informația pe care o avem este că a fost un plan pregătit de echipa [lui Prigozhin]», a declarat Sandu, adăugând că Prigojin a vrut să încurajeze protestele antiguvernamentale să devină «violente»”, scrie FT. În această săptămână, Sandu a cerut Uniunii Europene să impună sancțiuni asupra companiilor legate de Șor, despre care guvernul spune că îl folosește pentru a continua să trimită bani în țară. „«Nu putem juca șah cu rușii dacă ei poartă mănuși de box», a declarat Sandu (...) Luna viitoare, în Moldova vor avea loc alegeri locale, partidul de guvernământ al lui Sandu fiind sub presiune în unele zone, inclusiv în capitala Chișinău”, mai explică cotidianul britanic. Banii de la Moscova, prin cărăuși și carduri emise în Dubai Sandu a declarat că are dovezi că Rusia vizează în mod special alegerile locale, pentru a avea un avantaj înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor și a scrutinului parlamentar din 2025. „Serviciile de informații din Republica Moldova au detectat cel puțin 20 de milioane de euro în fonduri rusești care au intrat în țară în scopuri politice, iar cifra reală este probabil mai mare, a declarat Sandu”, mai arată FT. „Instrumentele pe care le folosesc pentru a aduce banii în țară sunt foarte diverse. Am văzut o vreme că ei trimiteau moldovenii de la Moscova cu avionul, prin Armenia. Iar acești oameni aduceau fiecare câte 10.000 de euro. Am văzut recent și că ei aduceau carduri, carduri bancare care erau emise în Dubai . . pur și simplu distribuiau mii de carduri … carduri bancare persoanelor pe care voiau să le mituiască", a spus Maia Sandu pentru FT. Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran "Nu este vorba doar de o operațiune directă, care implică Rusia și Moldova. Uneori trec prin alte țări [europene]", a mai spus ea.

Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine
Eveniment

Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine

Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul denumit ITI Delta Dunării sunt ruine, scrie, azi, Info Sud-Est. Citește și: Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron ITI Delta Dunării este denumirea programului european de „Investiții Teritoriale Integrate”, iar banii au fost gestionați de facto Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, scria tot Info Sud-Est acum doi ani. Azi, această publicație arată ce dezastru a rămas în urma puținelor investiții demarate în Deltă. Școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni sunt ruine „O treime din școlile, grădinițele și căminele culturale care ar fi trebuit să fie renovate, dotate sau construite de la zero cu bani europeni din ITI Delta Dunării sunt ruine, nefinalizate, nu sunt construite deloc sau nu au fost date în folosință pentru că nu au încă dotările necesare. În toate cazurile termenele asumate în contractele cu UE au fost depășite. În multe situații durează peste 5 ani pentru ca o clădire publică cu o suprafață între 200 și 500 de mp (școală, grădiniță, cămin) să fie renovată. În alte cazuri, peste 7 ani. Am găsit inclusiv o situație în care o primărie a construit mai repede o școală de la zero decât a renovat un cămin”, arată Info Sud-Est. În februarie 2021, aceeași publicație scria că: „Teodorescu și oamenii din jurul lui au beneficiat de banii ITI DD. Compania baronului PSD a obținut fonduri pentru o unitate turistică, dar la adresa pensiunii funcționează o clinică medicală deținută de protejata sa, deputatul PSD Mirela Furtună, care în ultimii ani a agonisit o avere considerabilă. Deși mecanismul ITI DD era destinat «cu prioritate» pentru Delta Dunării, sub 15% din proiecte au ajuns acolo. Spre exemplu, în decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Fostul ministru Eugen Teodorovici, cel care a creat mecanismul în România, recunoaște că există ”anumite blocaje și chiar abateri de la strategia ITI DD”, iar unele proiecte sunt mult întârziate”. Județ în ruină, baronul și iubita, foarte bogați DeFapt a scris că baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean, face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează: una din firmele sale a avut, doar din 2018 în 2021, contracte de circa 33 de milioane de lei cu primării din acest județ. Datele sunt sintetizate pe site-ul sicap.ai și de aici se poate constata că toate contractele au fost acordate prin „procedură simplificată”. Citește și: Averea uriașă a unei obscure deputate PSD: cu doi angajați a făcut profit de două milioane de lei, rata profitabilității – 63%. Deputata este „mama copilului” președintelui CJ Tulcea Deputata PSD Mirela Furtună, pe care Horia Teodorescu o definește drept „mama copilului său”, este și ea beneficiară a unei averi consistente, precum și a unor contracte cu statul.

VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic
Internațional

VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic

Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. ⚠️ GRAPHIC ⚠️ Palestinian terrorists capture body of an Israeli woman and cheer “Allah Akbar” while desecrating her body. A full scale attack on Israel this morning pic.twitter.com/xV5g8eBLp8— Emily Schrader - אמילי שריידר امیلی شریدر (@emilykschrader) October 7, 2023 Cadavrul, plimbat într-o camionetă, este cu fața în jos, în timp ce teroriștii Hamas stau peste el, se filmează și scandează. Tineri care înconjoară camioneta scuipă cadavrul. Citește și: Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas. Civili israelieni, uciși sau luați ostatici și duși în teritoriile palestiniene Another female Israeli soldier captured by Hamas terrorist amidst the chants of Allah hu akbar. This cult is responsible for violence and terrorism. This will not end well for them #Israel is coming to hunt them down. #IsraelUnderAttackpic.twitter.com/8NO1nmWfT7— Arun Gandhi ?? (@mainhoongandhi) October 7, 2023 Hamas distribuie scene cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană Într-o altă filmare este prezentată o altă femeie tânără din armata israeliană luată ostatic, de data aceasta vie, dar plină de sânge, îngrozităî și împinsă, de păr, într-o mașină, und epare că teroriștii continuă bătăile. Hamas has released a video of the captured A major intelligence blunder by IDF and Mossad#Israel #Palestine #Hamas#Palestine #Israel #Hamas #Gaza #War #Gaza #AlMayadeen #Palestine #Gaza #AlAqsaFlood #طوفان_الأقصى #IsraelUnderAttackHamas Gazapic.twitter.com/Mkmc8kWBqP— Singer Kumar Sanu (@KumarsanuTc) October 7, 2023 „În același timp, aceste forțe armate terestre par să se fi răspândit prin mai multe așezări din sudul Israelului, atacând civili și personal militar. Există deja sute de postări pe rețelele de socializare care prezintă imagini foarte tulburătoare în acest sens, care includ: Civili morți care zac acolo unde au fost împușcați într-o stație de autobuz. Teroriști Hamas trăgând la întâmplare în mașini și clădiri civile. Afișarea și profanarea cadavrelor soldaților și civililor israelieni de către teroriștii Hamas, în sudul Israelului. Imagini ale clădirilor avariate și distruse și a vehiculelor civile în flăcări. În mod evident, toate acestea sunt rapoarte inițiale. Ele sunt profund îngrijorătoare. Este probabil că în următoarele ore va urma ceva mai rău (...) ⚡️⚡️ Hamas terrorists have killed entire cars of Israeli civilians. Israel ??, like Ukraine ??, is a US ?? & EU ?? ally. Hamas is an ally of Iran ?? & Russia ??. pic.twitter.com/l7M289qpmy— Jason Jay Smart (@officejjsmart) October 7, 2023 Alături de militanții care par să ucidă cu entuziasm civili israelieni, există cu siguranță echipe care captează imagini și videoclipuri pentru a le folosi în vasta lor întreprindere de comunicare strategică. Materialul pe care aceste echipe de comunicare strategică îl colectează va apărea în materialele de recrutare ale Hamas și în cererile de finanțare de la sponsori, pentru o perioadă de timp în continuare”, explică generalul australian Mick Ryan, pe blogul său. LiterallyIsraeli female was abducted by Hamas & taken to Gaza .Now you can imagine what will happen with her.#Israel #IsraelUnderAttack #طوفان_الأقصى #الأهلي_الاتحاد #Gaza pic.twitter.com/AxP664ynHy— War Stalker ? (@SDFronttwit) October 7, 2023 Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran

ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran
Internațional

ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran

Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas, arată primele analize, la cald. Chiar și presa israeliană, de obicei reținută în asemenea momente, scrie despre un „un eșec colosal”. „«Un eșec colosal»: teroriștii Hamas din Gaza se infiltrează și prind Israelul nepregătit. Fostul șef al Marinei Militare afirmă: «Tot Israelul se întreabă: Unde este IDF, unde este poliția, unde este securitatea?», titrează The Times of Israel. Citește și: Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas. Civili israelieni, uciși sau luați ostatici și duși în teritoriile palestiniene Propaganda Hamas se laudă, în această dimineață, cu crimele din Israel: a distribuit filmări cu civili uciși într-o stație de autobuz, soldați luați ostatici și bătuți, precum și cadavrul gol al unei tinere femei israeliene, plimbat într- camionetă, în strigătele mulțimii, „Allahu Akbar”. Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere „«Tot Israelul se întreabă: Unde este IDF, unde este poliția, unde este securitatea?», a spus Eli Maron, fostul șef al Marinei israeliene (...) «Este un eșec colosal; ierarhiile au eșuat pur și simplu, cu consecințe vaste». Amos Yadlin, un fost șef al serviciilor de informații ale IDF, a invocat ecouri ale Războiului de Yom Kippur - un alt atac marcat de «eșecul serviciilor de informații», inamicul fiind cel care a inițiat conflictul”, mai arată Times of Israel. „Până în prezent, este clar că Hamas a lansat unul dintre cele mai mari atacuri împotriva Israelului într-o singură zi, în ceea ce pare a fi o «lovitură din senin». În urma acestui atac, este sigur că vor exista o serie de întrebări israeliene cu privire la indicatorii și avertismentele privind acest atac iminent. Dar, în mod clar, ei au obținut un grad mare de surpriză. Acest lucru se va fi datorat unei combinații de securitate operațională bună și, probabil, unor operațiuni de înșelăciune care vor deveni clare în zilele și săptămânile următoare. Gradul de simultaneitate este, de asemenea, o parte din surpriza obținută până acum”, scrie, pe blogul său, generalul australian Mick Ryan. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Eșec al politicii SUA în relația cu Iranul, care sponsorizează Hamas „Tragedia din Israel nu este doar un eșec al serviciilor de informații israeliene. Este o acuzație profundă la adresa politicii conduse de SUA cu privire la Iran. Hamas este finanțată și echipată de Teheran… pe care SUA l-au mulțumit și consolidat în ultimele luni, în timp ce miliarde de dolari au intrat în visteria regimului. Zeci de miliarde de dolari au fost acum eliberați către ayatollahi din conturile înghețate de sancțiuni din întreaga lume. Totul a început cu 6 miliarde de dolari deblocați în Coreea de Sud, în paralel cu un acord de eliberare a ostaticilor; acest lucru a fost împins discret prin Congres în august, când aleșii erau plecați în vacanță. La acestea se adaugă 10 miliarde de dolari deblocați în Irak, în urma unei "derogări de la sancțiuni", și încă 3 miliarde de dolari în Japonia, precum și în China și India. În plus, peste 6 miliarde de dolari în active de drepturi speciale de tragere de la FMI sunt în discuție în beneficiul Iranului. Toate acestea fără nici o fanfară. La toate acestea se adaugă faptul că sancțiunile petroliere nu mai sunt aplicate cu strictețe. Iranul produce acum până la 2 milioane de barili pe zi, în timp ce Biden închide ochii, o parte din acest petrol fiind exportat în China, care își face rezerve de petrol. Toate cele de mai sus au fost puse în aplicare într-un mod care oferă Iranului o ușurare economică”, arată, pe X, jurnalistul Jack Wallis Simmons, specializat în problemele Orientului. The tragedy in Israel is not just a failure of Israeli intelligence. It is a profound indictment of US-led policy on Iran.Hamas is being funded and equipped by Tehran… which the US has been appeasing and enabling in recent months, as billions of dollars have flowed into the…— Jake Wallis Simons (@JakeWSimons) October 7, 2023 „Nu faceți nicio greșeală: ayatollahii vor apocalipsa. Ei sunt foarte aproape de a trece la o acțiune nucleară. Între timp, Israelul este acum atacat - iar Occidentul, cu politica sa de liniștire, a permis acest lucru.Poate că Israelul este primul la rând, dar Occidentul este următorul”, mai scrie el.

Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas. Civili israelieni, uciși sau luați ostatici și duși în teritoriile palestiniene
Internațional

Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas. Civili israelieni, uciși sau luați ostatici și duși în teritoriile palestiniene

Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, pare să fi fost luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas, declanșat în această dimineață. Mai multe așezări israeliene din zona de graniță cu Palestina au fost ocupate, sunt relatări despre civili care se apără fără sprijinul armatei, dar unii par să fi fost capturați și transportați în teritoriile controlate de palestinieni. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Teroriștii Hamas par să fi trecut granița extrem de bine securizată folosind parapante, precum și motociclete, după ce au distrus gardul de la frontieră. Israel has been subject to a large-scale and multi domain surprise assault by Hamas. What do we know, what might be the aims of #Hamas, and what might happen in the hours ahead? 1/14 ?https://t.co/xuJSXVJsZr pic.twitter.com/mhAgYWVzO5— Mick Ryan, AM (@WarintheFuture) October 7, 2023 Între timp, armata israeliană pare să se fi mobilizat și a declanțat operațiunea „Swords of Iron”. More Hamas terrorists are reportedly infiltrating Israel again with motorized hang gliders. pic.twitter.com/Mtvm0r05hX— Global: Military-Info (@Global_Mil_Info) October 7, 2023 Israelul, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas „Militanții Hamas au lansat în această dimineață cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, cu mii de rachete lansate în țară și oameni înarmați care au trecut granița. Mohammad Deif, comandantul militar al mișcării islamiste, a anunțat începerea operațiunii într-o emisiune difuzată de mass-media Hamas, făcând apel la palestinienii de pretutindeni să lupte. "Am decis să spunem că ajunge", a spus el într-un mesaj înregistrat. "Aceasta este ziua celei mai mari bătălii pentru a pune capăt ultimei ocupații de pe Pământ". Deif a afirmat că au fost lansate 5.000 de rachete în cadrul «Operațiunii Furtuna Al-Aqsa» și a făcut apel la toți palestinienii să se alăture revoltei”, scrie The Times. ❗️ This morning Hamas launched a war against the State of Israel - Israeli Defense Minister pic.twitter.com/xxQE4OnPEl— Slava (@Heroiam_Slava) October 7, 2023 „Cel puțin 6 morți și aproape 300 de răniți în atacuri cu rachete și infiltrații în sudul și centrul țării; bărbați înarmați ar fi dus cadavrul unui soldat al IDF în Gaza; apel masiv la rezerviști”, relatează The Times of Israel. Între timp, numărul israelienilor uciși pare să fi ajuns la 20, scrie Haaretz. Palestinian terrorists invaded a festival where hundreds of Israelis were camping out for the Shemini Atzeret holiday.The panic caused by this is evident on the fades of the civilians being targeted by heavily armed militants.Pray for Israel. pic.twitter.com/l6zviWr2hy— Jay Engelmayer (@jengelmayer) October 7, 2023 Civilii de lângă fâșia Gaza, sub asalt „Locuitorii israelieni din apropierea Fâșiei Gaza continuă să ceară ajutor și să raporteze împușcături ale teroriștilor în interiorul orașelor, în timp ce prezența forțelor de apărare israeliene pe străzi este redusă sau inexistentă. O rezidentă însărcinată din Kibbutz Sufa vorbește cu Channel 12 dintr-o cameră sigură, alături de copilul ei de doi ani și de membrii apropiați ai familiei, spunând «Trag în casa noastră, încearcă să spargă ușa camerei de siguranță». Ea relatează că soțul ei și alți patru rezidenți înarmați se luptă pe străzi fără niciun ajutor din partea armatei. «Nu înțeleg cum se mai poate întâmpla așa ceva. Suntem în această situație de la ora 6 dimineața», spune ea. «Patru persoane nu se pot lupta singure cu ei. Trimiteți ajutor, vă rog», strigă ea. Locuitorii din alte zone din apropierea Fâșiei Gaza relatează despre lupte fără precedent pe toate sursele media israeliene importante. Într-o povestire de pe Instagram datată la ora 9:55 a.m., citată de Ynet, un locuitor din Kfar Gaza scrie: «Vă implor!!!! Sunt teroriști în Kfar Gaza, trimiteți forțe în Kibbutzul Kfar Gaza!!!» Un reporter al Canalului 12 din Beersheba descrie că a primit zeci de cereri de ajutor de la locuitorii din Fâșia Gaza. Mirjam Reijnen, un pompier voluntar în vârstă de 42 de ani din Nahal Oz, a declarat pentru AP: «Cu rachetele ne simțim cumva mai în siguranță, știind că avem Iron Dome (sistemul de apărare antirachetă) și camerele noastre de siguranță. Dar să știi că teroriștii se plimbă prin comunități este un alt fel de frică», a spus ea, adăugând că ea și cei trei copii ai săi au fost prea speriați pentru a părăsi adăpostul chiar și pentru a ieși din casă”, mai scrie Times of Israel. Breaking: A female Israeli soldier brutally killed and then her naked body was paraded by Palestinian Islamists while screaming "Allah Hu Akbar", an Islamic war cry !Even Palestinian kids are seen celebrating this horrendous incident while screaming "Allah Hu Akbar"#Israel… pic.twitter.com/TxoSGrVV8C— Ashwini Shrivastava (@AshwiniSahaya) October 7, 2023

Avere de bugetar: ministrul Bucura-Oprescu, favorita baronilor șpăgari din Argeș și Mioveni, n-are casă, n-are terenuri, dar schimbă mașinile de lux. Ultima achiziție: un Mercedes GLC
Politică

Avere de bugetar: ministrul Bucura-Oprescu, favorita baronilor șpăgari din Argeș și Mioveni, n-are casă, n-are terenuri, dar schimbă mașinile de lux. Ultima achiziție: un Mercedes GLC

Avere de bugetar: ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, favorita baronilor șpăgari din Argeș și Mioveni, Constantin Niculescu și, respectiv, Ion Georgescu, n-are casă, n-are terenuri, dar schimbă mașinile de lux la fiecare 2-3 ani. Ultima ei achiziție este un Mercedes GLC, un SUV coupe produs în 2019, dar care, în funcție de dotări și de performanțe poate costa peste 120.000 de euro. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Bucura-Oprescu a fost una din susținătoarele ferme ale primarului din Mioveni, Ion Georgescu, recent arestat pentru corupție. Pe paginile rețelelor de socializare cei doi apar constant împreună, la diferite activități politice, și se laudă reciproc. Ministrul Bucura-Oprescu schimbă mașinile de lux În ultima declarație de avere depusă de ministrul Muncii, în august 2023, ea menționează un Mercedes GLC, produs în 2019. Bucura-Oprescu nu menționează în nici una din declarațiile de avere depuse din 2012, când a devenit deputat, până în 2023, vreo casă, vreun apartament sau vreun teren. Soțul ei deține două puști de vânătoare cu lunetă, fiecare în valoare de 6.000 de euro. Și ministrul Muncii, și soțul ei, sunt bugetari, de ani întregi. În anul fiscal au câștigat, împreună, în medie 4.500 de euro pe lună. Pasiunea acestei familii pentru mașini occidentale, de tip SUV, este evidentă din declarațiile de avere. În 2012, deținea un Nissan X-Trail, produs în 2009 În 2018, la Nissan se alătură un Toyota RAV, produs în 2007 În 2019, vinde Nissanul și Toyota și trece în liga mașinilor de lux, cu un BMX X5, produs în 2012, și un BMW X1, produs în 2018 În 2020, vinde BMW-ul X5 În 2021, vine și BMW-ul X1 și cumpără un Mercedes GLC, produs în 2019 Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă Familia Bucura-Oprescu are împrumuturi de circa 80.000 de lei la bancă, dar deține în conturi peste 105.000 lei și a acordat un împrumut de 18.000 de euro. Alături de Dragnea, în 2018 Șpăgarul Nicolescu, cel pentru care PSD a făcut miting de susținere, a promovat-o Presa locală a scris despre ea că a fost protejata fostului baron PSD de Argeș Constantin Nicolescu. Avea 24 de ani în anul 2004 când a obținut un loc de consilier județean în Argeș. A mai câștigat un mandat și în 2008, iar în 2011 a fost numită vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș. Bucura Oprescu și Constantin Nicolescu Foto: Argeșenii În februarie 2015, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În 2019, acesta a fost condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care era acuzat de fapte de corupție.

Kelemen Hunor: UDMR îşi doreşte să revină la guvernare după alegerile din 2024
Politică

Kelemen Hunor: UDMR îşi doreşte să revină la guvernare după alegerile din 2024

UDMR îşi doreşte să revină la guvernare după alegerile din 2024, a declarat președintele acestei formațiuni, Kelemen Hunor, la Arad. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Kelemen Hunor a spus că pentru comunitatea maghiară anul 2024 „este un an cu o miză uriaşă". UDMR îşi doreşte să revină la guvernare "Miză uriaşă înseamnă să fii reprezentat în toate instituţiile unde după alegeri poţi să trimiţi reprezentaţi. La europarlamentare noi ne bazăm pe două locuri, la locale avem 200 de primari şi tot pe acolo vom avea (...), în Parlament (ne dorim - n.r.) să avem o reprezentare proporţională, cum avem şi acum, acesta este scopul nostru şi nu ascundem nici acel deziderat de a reveni la guvernare după alegerile de anul viitor, dacă avem un rezultat bun', a declarat preşedintele UDMR. El a adăugat că Uniunea nu poate trece de un scor electoral de 6,5 - 7% orice ar face, spre deosebire de formaţiunile politice româneşti. "Noi când suntem în Opoziţie, indiferent ce facem, indiferent cât criticăm guvernul, şi criticăm când trebuie criticat (...), nu vom creşte peste 6,5 - 7%. Şi dacă lucrez de trei ori mai mult, şi dacă muncesc 24 de ore din 24. Partidele româneşti din Opoziţie da, de la 10% pot să ajungă la 20%, uite la AUR. Pot să crească la 30% unii, pot să câştige alegerile, ei au o posibilitate de a aduna voturi. Până când votul etnic în România va funcţiona, UDMR, indiferent ce comportament are în Parlament în Opoziţie, nu va avea mai mult de 6,5 - 7%", a spus liderul UDMR. Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă Kelemen Hunor este prezent în Arad pentru a participa la manifestări prin care sunt comemoraţi 13 generali ucişi în oraş la sfârşitul Revoluţiei de la 1848-1849.

Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual
Justiție

Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual

Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, Daniel Grădinaru, este amicul Liei Savonea, alături de care a dat mai multe sentințe controversate, și co-autor a unor decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. O serie de publicații îl definesc și drept „judecătorul lui Dragnea”, după ce presa a scris că „s-ar fi implicat masiv în stabilirea completului care să-l judece pe Liviu Dragnea în 2019”. Citește și: Judecătoarea Lia Savonea, favorita lui Dragnea, acuzată că a eliberat un interlop care și-a omorât iubita în bătaie. Veriga de legătură între Savonea și interlopi: primarul din Chiajna, Mircea Minea O analiză făcută de G4Media, în iunie 2023, ajungea la concluzia că Grădinaru și-a plagiat doctoratul „intenționat”. „Judecătorul Daniel Grădinaru este considerat un apropiat al Liei Savonea, șefa CSM. De altfel, el a fost purtătorul de cuvânt al Curții de Apel București, când Savonea era președinte. Trebuie precizat în context și că Lia Savonea este soția avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul PSD Cătălin Voicu, condamnat tocmai pentru coruperea unor judecători de la ICCJ”, arăta G4Media, în februarie 2019. Șeful CSM, decizii în favoarea corupților și interlopilor Iată câteva din deciziile la care Grădinaru a fost co-autor și care par să fi favorizat corupții și interlopii: În martie 2023, Ziare.com cita un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție care susținea că Daniel Grădinaru este co-autorul celebrei și controversatei decizii a ICCJ denumite „marea prescripție”.„«Marea prescripție» prin care mii de dosare penale se vor închide nu este neapărat opera Curții Constituționale, ci a Înaltei Curți, care a interpretat decizia instanței de control constituțional în așa fel încât efectele acesteia se aplică retroactiv, nu doar pe viitor așa cum prevăd normele de drept. Un complet condus de judecătorul Daniel Grădinaru – actualul șef al CSM – a fost cel care făcut posibilă interpretarea deciziei privind prescripția ca lege mai favorabilă, în ciuda faptului că hotărârile CCR nu sunt legi, au explicat pentru Ziare.com surse din magistratură. «Această interpretare dată de completul ICCJ condus de Grădinaru Daniel, cunoscut drept «omul Liei Savonea» a generat încetarea proceselor penale pentru autorii unor infracțiuni foarte grave, prejudiciile pentru bugetul de stat fiind estimate la miliarde de euro», a declarat pentru Ziare.com un judecător sub protecția anonimatului”. „Savonea și Grădinaru au făcut, pentru un an, între 2015 și 2016, echipă în completul de judecată al dosarului FNI, ajutându-l pe Vîntu să-și scadă pedeapsa prin prescrierea unor fapte”, arăta Newsweek România, în mai 2022. Comisarul, 2018: „El este judecătorul pesedist care a vrut-o achitată pe Andreea Cosma. Pe el îl vrea Dragnea la conducerea completului care-l va achita dacă nu se dau amnistia și grațierea. Se numește Daniel Grădinaru. Și este pupilul șefei comandoului PSD din Justiție, Lia Savonea”. Magistraţii Instanţei Supreme Horia Şelaru şi Francesca Vasile au decis condamnarea deputatei PSD Andreea Cosma la 4 ani de detenţie cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Ciuperceasca, instrumentat de DNA Ploieşti, mai arată Comisarul. Judecătorul Daniel Grădinaru a făcut opinie separată în sensul achitării. În 2016, Lia Savonea și judecătorul Daniel Grădinaru au hotărât că frații Bogdan și Răzvan Măraru să fie eliberați și cercetați în arest la domiciliu, într-un dosar privind atentatul din cartierul bucureștean Vitan din 2012. Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au fost condamnaţi definitiv în 2017 la 11 ani şi 3 luni, respectiv 8 ani şi 3 luni de închisoare în dosarul în care au fost acuzaţi că au angajat un asasin plătit ca să-l ucidă pe duşmanul lor. A secretizat dosarul în care Alina Corbu, președintele ICCJ, a fost achitată de acuzațiile DNA. Practic, publicul nu poate ști de ce foștii colegi ai lui Corbu au salvat-o. Prădător sexual lăsat în libertate El a făcut parte și din completurile de judecată care i-au achitat pe Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiță și Ludovic Orban. Citește și: Membrii CSM și-au dat în judecată propria instituție pentru 500.000 de lei de persoană (presă). În 2020, indemnizațiile Liei Savonea au fost de 475.545,44 lei Grădinaru este co-autor, alături chiar de Savonea, al sentinței prin care un bărbat de 41 de ani, care a agresat sexual o minoră de 13 ani, nepoata prădătorului, a fost condamnat la doar opt luni de închisoare cu suspendare. În sentință, Savonea și Grădinaru sugerează că minora are partea ei de vină, întrucât „nu a înțeles să inițieze vreun demers împotriva comportamentului avut de inculpat” și nu le-a spus părinților.

EXCLUSIV Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”
Politică

EXCLUSIV Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”

O dezinformare Ciolacu-Boloș, folosită ca pretext pentru creșterea taxelor și impozitelor, este demontată de un document intern al Finanțelor, în care se prezintă calendarul declanțării procedurii de deficit excesiv și se concluzionează: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”. Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă În documentul obținut de DeFapt.ro, elaborat de ministerul de Finanțe, condus chiar de Marcel Boloș, se arată că și termenul acesta, „începutul anului 2025”, poate fi considerabil amânat „din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări”. „Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”, se explică în acest document. Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor Iată calendarul sancționării României pentru deficit excesiv: 15 noiembrie 2023: Rectificare bugetară. „Exista un risc ca, odată cu rectificarea bugetară, publicarea deficitului prognozat (actualizat) pentru 2023, care va reflecta o deviație semnificativă față de ținta inițială, poate constitui o baza pentru COM de a accelera PDE la începutul anului 2024”, arată nota. 3-4 iunie 2024: Recomandările specifice de țară (RST) ale Consiliului UE. „În primăvara anului 2024, COM va întreprinde o evaluare măsurilor eficiente implementate de RO (...) Pe baza informațiilor disponibile în prezent, pare puțin probabil ca România să îndeplinească vreunul dintre aceste obiective (...) În cazul în care în primăvara anului 2024 COM constată no effective action, aceasta recomandă Consiliului UE să adopte o decizie privind no effective action în temeiul art. 126 alin (8) TFUE, urmată de o nouă recomandare în temeiul art. 126 alin (7) din TFUE, care să înlocuiască recomandarea existentă. Ca parte a recomandării revizuite, României i se va acorda un termen între trei și șase luni pentru a prezenta un raport privind acțiunile întreprinse ca răspuns la noua recomandare de la articolul 126(7).Un scenariu probabil este ca recomandarea revizuită de la art.126 (7) să amâne termenul limită pentru corectarea deficitului excesiv și să stabilească noi ținte de deficit mai fezabile (pentru 2024-25)”. Octombrie/noiembrie 2024: „Dacă un stat membru persistă să nu pună în practică recomandările Consiliului, Comisia este obligată să propună Consiliului suspendarea totală sau parțială a angajamentelor/plăților din cadrul MRR” Cum au scăpat Spania și Portugalia În finalul documentului, se arată că: „În cazul în care măsurile efective nu vor fi specificate și implementate până în termenul acordat de max 6 luni, se poate anticipa că totuși decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025. După adoptarea deciziei Consiliului cf. art.126 (8), propunerea COM de suspendare a MRR și a altor fonduri UE poate fi înaintată cu o întârziere considerabilă, din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări. Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”. „Suspendarea angajamentelor” va fi cuantificată la maximum 25% din angajamente sau 0,25% din PIB-ul nominal. Nivelul suspendării angajamentelor/plăților care urmează să fie impuse trebuie să țină seama de circumstanțele economice și sociale ale statului membru în cauză, în special de nivelul șomajului, nivelul de sărăcie sau excluziunea socială în comparație cu media UE și impactul suspendării asupra economiei statului membru în cauză, mai arată experții Finanțelor. Minciuna lui Ciolacu: „Automat va duce la blocarea fondurilor europene” Aceste informații vin în contradicție cu declarațiile făcute de premierul Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș. „„România va ajunge la un deficit mai mare decât deficitul de anul trecut, de peste 6,2% dacă România nu ia măsuri. Automat va duce la blocarea fondurilor europene”, spunea Ciolacu, în august 2023. După cum arată Finanțele, nici nu se pune problema unei blocări „automate”. Presa a publicat, recent, o dispută între Marcel Boloș și europarlamentarul Rareș Bogdan, în care ministrul de Finanțe susținea - în fața liderilor coaliției - că fondurile europene se vor bloca la 1 decembrie 2023. Citește și: Avere uriașă a obscurului judecător Grădinaru, șeful CSM tovarăș cu Savonea. Co-autor la sentințe halucinante, precum condamnarea cu suspendare a unui prădător sexual Rareș Bogdan către Boloș: „ Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați!” „Marcel Boloș: De trei zile nu dorm, speram ca luna septembrie să nu o închid pe deficit! Am un minus de 7,5 miliarde de lei la încasare pe luna septembrie. O să opresc toate plăţile până la finalul anului, pentru că o să ni se suspende fondurile europene de la 1 decembrie! Rareș Bogdan: Marcele, te rog frumos, nu suntem la televizor aici. Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați! E o întreagă procedură aici, supravegherea ar începe peste 9 luni, nu ne taie nimeni fondurile! Nicidecum nu se suspendă pe loc!”, relatează Antena 3 discuția.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră