miercuri 27 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Mircea Marian

8344 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan

Gabriela Firea, fost primar PSD al Capitalei între 2016 și 2020, își asumă, într-o postare pe Facebook, toate proiectele lui Nicușor Dan: autobuze, tramvaie și troleibuze noi, modernizarea rețelei de termoficare și stația de epurare Glina 2. Postarea este însoțită de 39 de fotografii, Firea apărând în majoritatea imaginilor. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Ea a organizat și o amplă dezbatere cu activul PSD pentru a arăta că toate realizările din perioada 2021 și 2024 sunt meritul ei. „Chiar nu sunt bucureștenii atât de naivi să creadă că a muncit USR și PNL la contractul pentru termoficare pe care actualul primar general l-a semnat în prima lună de mandat”, a scris Firea, pe Facebook. Personajele în fața cărora Firea și-a prezentat realizările Foto: Facebook Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Ce proiecte din mandatul lui Nicușor Dan își asumă fostul primar PSD: „1 miliard de euro fonduri europene au fost atrase de echipa social-democrată în București. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți bucureștenii, cei care au uitat sau cei care au pierdut informația. 370 de milioane de euro pentru noi autobuze, tramvaie și troleibuze. 280 de milioane de euro pentru reparații la țevile vechi de termoficare. 390 de milioane de euro pentru Glina 2, cel mai mare proiect de mediu din Europa de Est. 70 de milioane de euro pentru noi rețele de apă și canalizare. Oricât s-ar chinui dreapta USR-PNL să demonstreze că nu este așa și oricât s-ar lăuda cu munca noastră, lucrurile sunt certe și verificabile. Chiar nu sunt bucureștenii atât de naivi să creadă că a muncit USR și PNL la contractul pentru termoficare pe care actualul primar general l-a semnat în prima lună de mandat. Acolo s-a muncit trei ani pentru finanțare”, a scris Firea, pe Facebook.

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Foto: Facebook
Un fost barman conduce Centrul de Pregătire a Personalului din Industrie Foto: Facebook
Eveniment

Fost barman conduce Centrul Pregătire a Personalului din Industrie

Un fost barman, ex-primar PSD în Bușteni, Ghiță Irinel, conduce Centrul de Pregătire a Personalului din Industrie (CPPI), subordonat ministerului Economiei. Ghiță Irinel a fost plasat în această funcție în mai 2022. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Instituția are 37 de angajați, din care cinci ospătari și doi bucătari, iar salariul brut al directorului este de 10.880 de lei. Instituția administrează, de fapt, un hotel de trei stele și unul de o stea, la Bușteni. Un fost barman conduce Centrul de Pregătire a Personalului din Industrie Potrivit propriului CV, publicat pe site-ul CPPI, Ghiță Irinel a urmat cursurile liceului industrial Bușteni în perioada „1991-1985” (sic!), fiind lăcătuș mecanic între 1987 și 1995 și barman, între 1999 și 2000. CV-ul nu precizează data nașterii lui Ghiță Irinel. El ar fi urmat și două facultăți, cea de mecanică, la Brașov, din 1990 în 1996,și de drept, tot la Brașov, între 2016 și 2020. Între 2005 și 2014 a mai fost director la CPPI, iar din 2017 în 2020 a fost primar la Bușteni. Ghiță Irinel este și membru supleant în consiliul de administrație al sanatoriului de copii din Bușteni, o unitate medicală subordonată ministerului Sănătății.

Bani pentru studiul de fezabilitate al noului pod peste Dunăre Foto: BTA
Economie

Bani pentru studiul de fezabilitate al noului pod peste Dunăre

Bani de la UE, prin fondul de mobilitate militară, pentru studiul de fezabilitate al noului pod peste Dunăre la Giurgiu-Ruse: Comisia Europeană a aprobat proiectul de finanțare al acestei noi lucrări de infrastructură. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Bani pentru studiul de fezabilitate al noului pod peste Dunăre „Comisia Europeană a dat undă verde pentru finanțarea unui studiu de fezabilitate pentru un nou pod peste Dunăre la Ruse-Giurgiu, în valoare de 6,9 milioane de euro, a anunțat joi centrul de presă al Ministerului Transporturilor (N.red: din Bulgaria). Bugetul total al proiectului este de 13,7 milioane de euro, restul fondurilor urmând să fie asigurate de cele două țări. Se așteaptă ca Bulgaria și România să semneze un acord cu Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu până cel târziu la jumătatea anului pentru a asigura finanțarea. Până în 2026, ar trebui clarificați parametrii tehnici, financiari, juridici și de mediu ai proiectului pentru o nouă facilitate. Proiectul prevede construirea unui pod combinat rutier și feroviar, cu o lungime de aproximativ 2 km. Proiectul acoperă, de asemenea, construcția infrastructurii de legătură pe o porțiune de 15 km pe teritoriul fiecărei părți. Podul va avea, de asemenea, o legătură directă cu autostrada Ruse - Veliko Târnovo, aflată în prezent în construcție”, arată agenția bulgară de presă BTA. Proiectul este finanțat prin programul Connecting Europe Facility, componenta de mobilitate militară, anunță Rador. Deocamdată, România este legată de Bulgaria prin doar două poduri: Giurgiu – Ruse (Podul Prieteniei – inaugurat în 1954) și Calafat – Vidin (deschis în 2013).

Nicuşor Dan: Achiziţionăm 20 de mini centrale termice Foto: Facebook
Eveniment

Nicuşor Dan: Achiziţionăm 20 de mini centrale termice

Achiziţionăm 20 de mini centrale termice pentru a fi amplasate în zone unde agentul termic nu este livrat în parametri suficienţi, a anunțat, azi, pe Facebook, primarul Capitalei, Nicușor Dan. Potrivit edilului-șef al Bucureștiului, aceste minicentrale vor deservi 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Nicuşor Dan: Achiziţionăm 20 de mini centrale termice „Achiziționăm 20 de mini centrale termice pentru a fi amplasate în zone unde agentul termic nu este livrat în parametri suficienți. ? Compania Municipală Energetica Servicii a lansat în SEAP procedura pentru achiziția unor capacități modulare de producere de energie termică (tip container) pentru rețeaua de termoficare. ? Prin achiziţia celor 20 de capacităţi modulare, vom asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare. ? Centralele vor fi amplasate în anumite puncte termice, situate la capetele de rețea unde funcționarea a fost deficitară și unde agentul termic a fost livrat în parametrii insuficienți. Este vorba despre patru puncte termice din sectorul 1, șase din sectorul 2, alte trei puncte termice din sectorul 3, unul în sectorul 4, trei în sectorul 5 și alte trei în sectorul 6”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook. Licitația a fost deja lansată în SEAP, iar ofertele pot fi depuse până la 23 februarie 2024.

Manipulare grosieră în sondajul făcut de Pieleanu Foto: Captură video
Politică

Manipulare grosieră în sondajul făcut de Pieleanu

Manipulare grosieră în sondajul făcut de Marius Pieleanu, prin Avangarde, la comanda PSD și distribuit presei: procentele lui Ciolacu sar de 100%. Și în cazul altor lideri apare această gafă flagrantă, ceea ce sugerează că datele au fost modificate în mod brutal, fără ca apoi autorii să se deranjeze să verifice procentele. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Manipulare grosieră în sondajul făcut de Pieleanu Astfel, în sondajul publicat de news.ro, apare un grafic din sondaj în care se susține că 66% dintre respondeți au încredere în Ciolacu, 26% nu au, iar 10% nu știu cine este acesta. Adunând procentele, se ajunge la 102%. Interesant este și faptul că, pe coloană din stânga, apar numele a opt politicieni a căror cotă de încredere a fost măsurată, dar pe coloana din dreapta, la rubrica „Nu știu cine este/NR”, apar 13 seturi de date, deci se poate estima că sunt cinci nume care au fost scoase. De exemplu, Mircea Geoană nu apare în acest sondaj. Sondajele prezentate public de Avangarde au fost celebre, în 2019, pentru faptul că au prezentat o intenție de vot complet diferită de rezultatele de la europarlamentare. Mai multe procente decât personajele a căror popularitate a fost măsurată Nici știrea difuzată de news.ro nu consemnează nume suplimentare: „Conform sondajului Avangarde, Marcel Ciolacu este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, cu o cotă de 26%, dar în care 66% spun că nu au încredere. El este urmat de Diana Şoşoacă, cu 23% cotă de încredere, dar în care 70% dintre cei chestionaţi spun că nu au încredere. Şoşoacă este la acelaşi nivel de încredeere cu George Simion, în care 71% spun că mai degrabă nu au încredere. Nicolae Ciucă are o cotă de încredere de 20%, iar 71% dintre cei chestionaţi spun că mai degrabă bu au încredere în el, Klaus Iohannis are 16% cotă de încredere, dar şi cel mai mare procent de persoane cre spun că nu au încredere în el, 79%, din acest punct de vedere, fiind la acelaşi nivel cu liderul Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban. Pe ultimul loc în topul încrederii se află liderul USR Cătălin Drulă, cu 11%”.

Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus lui Gâdea cine este vinovat de dezbinarea din România
Politică

Șoc la Antena 3

Șoc la Antena 3: un telespectator din Cluj i-a spus, în direct, lui Mihai Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide. Moderatorul postului controlat de fostul turnător Dan Voiculescu l-a întrerupt imediat, l-a scos din emisie și a spus că „minte în mod ordinar”. Momentul apare în înregistrarea distribuită chiar de Antena 3 pe canalul de YouTube a emisiunii Sinteza Zilei. Însă înregistrarea între ora 21.46 - când s-a produs acest incident - și 21.55 nu este postată pe acest canal. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Emisiunea avea ca temă: „Cine e de vină pentru că românii sunt atât de dezbinaţi? Mai mulţi români au răspuns în direct la Antena 3 CNN”. Nu este clar cum și-a selectat postul interlocutorii. Șoc la Antena 3 Iată cum a decurs dialogul de la Sinteza Zilei: Mihai Gâdea: „Cine este vinovatul/cine sunt vinovații pentru această dezbinare a românilor? Telespectatorul Mihai: „Principalii vinovați de dezastru din această țară sunt în primul rând, și în primul rând, televiziunile care primesc bani de la stat sub formă de publicitate și promovează agenda partidelor aflate la guvernare”. Mihai Gâdea: „Mințiți în mod ordinar, motiv pentru care vă întrerup chiar acum. Asta este o placă de propagandă a unora care nu știu cum să justifice niște furturi și niște dezvăluiri care au fost făcute în mod special de televiziunile independente. Motiv pentru care duceți-vă la cei care vă plătesc și spuneți-le treaba asta”. Înregistrarea difuzată pe YouTube se întrerupe la acest moment. Acest moment apare și pe site-ul Antenei 3, însă textul articolului nu consemnează evenimentul jenant.

Avangarde susține că intenția de vot pentru Șoșoacă este 8%. Institutul, celebru pentru rateurile din 2019 Foto: Captură Antena 3
Politică

Avangarde susține că intenția de vot pentru Șoșoacă este 8

Un sondaj comandat de PSD la Avangarde, institutul lui Marius Pieleanu, susține că intenția de vot pentru partidul lui Șoșoacă este de 8%. Interesant este și faptul că 10% dintre cei chestionați nu știu cine este Marcel Ciolacu, în timp ce de Șoșoacă nu au auzit 8%. De președintele USR, Cătălin Drulă, nu au auzit 24% dintre respondenți. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Sondajul a fost realizat la nivel naţional, în intervalul 8 - 22 ianuarie, faţă în faţă, pe un eşantion multistratificat, probabilistic, de 1150 de subiecţi. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,9%. Sondajele prezentate public de Avangarde au fost celebre, în 2019, pentru faptul că au prezentat o intenție de vot complet diferită de rezultatele de la europarlamentare. Avangarde susține că intenția de vot pentru Șoșoacă este 8% PSD este creditat cu 31% din voturi la alegerile europarlamentare, PNL cu 21%, AUR cu 19%, iar Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR cu 14%, indică datele Avagarde. Marcel Ciolacu este politicianul cu cea mai mare cotă de încredere, 26%, urmat de Diana Şoşoacă şi de George Simion, fiecare cu 23%. Preşedintele Klaus Iohannis are 16% cotă de încredere, dar are cel mai mare procent de persoane care declară că mai degrabă nu au încredere în el. Nicolae Ciucă are o cotă de încredere de 20%, iar 71% dintre cei chestionaţi spun că mai degrabă bu au încredere în el. În ceea ce priveşte membrii Guvernului, Marcel Ciolacu este cel în care cei chestionaţi afirmă că au cea mai mare încredere, 27%, el fiind urmat de Sorin Grindeanu - 25%, Alexandru Rafila - 16%, Cătrălin Predoiu - 7%, Marcel Boloş - 5%, Ligia Deca - 4%. Aproape o treime dintre cei chestionaţi - 31% - consideră că cele mai importante alegeri din acest an sunt alegerile prezidenţiale, iar 26% consideră parlamentarele ca fiind cele mai importtante, 23% consideră că alegerile locale sunt importante, iar 14% consideră importante alegerile pentru PE. 61% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre Uniunea Europeană, în timp ce 33% au o părere proastă şi foarte proastă. De asemenea, 65% consideră că locul României este în UE, iar 25% cred că locul României este în afara UE.

Vaccinuri anticovid: un studiu francez indică un risc de tulburări menstruale Grafică: MIT
Eveniment

Vaccinuri anticovid: studiu francez indică risc tulburări menstruale

Un studiu francez indică un risc de tulburări menstruale ca urmare a vaccinurilor anticovid bazate pe tehnologia ARN. Însă un alt studiu, din Suedia, contrazice aceste concluzii. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Vaccinuri anticovid: un studiu francez indică un risc de tulburări menstruale Studiul „arată o creştere cu 20% a riscului de sângerare menstruală abundentă care necesită tratament spitalicesc în decurs de 1 până la 3 luni", după administrarea primei doze dintr-un vaccin produs de Pfizer sau Moderna, rezumă într-un comunicat organizaţia Epi-Phare, care reuneşte autoritatea pentru medicamente şi securitate socială, însărcinată în special cu protecţia persoanelor în materie de sănătate. De la începutul campaniilor de vaccinare anticovid, în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, multe femei au raportat tulburări ale ciclului menstrual. Pe baza acestor informaţii, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a inclus prezenţa sângerărilor menstruale abundente ca posibil efect secundar al vaccinurilor cu ARN mesager produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna. Studiile pe acest subiect rămân însă contradictorii, susţine AFP. Cel realizat de Epi-Phare le oferă argumente celor care susţin existenţa unei astfel de legături. Cercetătorii au identificat statutul vaccinal al câtorva mii de femei spitalizate pentru sângerare menstruală abundentă în 2021 şi 2022. Situaţia lor a fost comparată cu cea a unui grup de control format din femei care nu au fost tratate din acest motiv. Concluzia studiului este că riscul unei astfel de tulburări menstruale este „puţin mai mare" prima dată când o femeie primeşte un vaccin Moderna sau Pfizer, fiecare administrat în câte două doze succesive. Riscul durează trei luni şi apoi, chiar şi după o doză de rapel ulterioară, dispare. Studiu suedez: „Nu există dovezi solide” Aceste rezultate contrastează cu cele ale unui studiu la scară largă realizat în Suedia şi publicat în primăvara anului 2023 în BMJ. Aceasta a estimat că nu există dovezi solide ale unei legături între vaccinarea Covid şi tulburările menstruale. Chestionaţi de AFP cu privire la aceste concluzii diferite, cercetătorii Epi-Phare au invocat diferenţe de metodologie între cele două studii. Ei au menţionat în special că studiul suedez a luat în considerare o perioadă de risc care a început la mai bine de o săptămână după vaccinarea pacienţilor. O astfel de strategie „ar fi putut duce la mascarea unei eventuale creşteri a riscului care se produce puţin mai târziu", a explicat epidemiologul Rosemary Dray-Spira, care a supravegheat studiul francez, în cadrul căruia s-a optat să se aştepte o lună după prima doză de vaccin

Colegiul Farmaciștilor  face praf ordinul lui Rafila Foto: Ministerul Sănătății
Politică

Colegiul Farmaciștilor face praf ordinul lui Rafila

Colegiul Farmaciștilor face praf ordinul lui Rafila, care ar permite oricui să-și cumpere antibiotice: modificări superficiale, „o enormitate”, se arată într-un comunicat al președintei Colegiului Farmaciștilor, Simona Negreș. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat marți la Digi24 că decretul în care era prevăzut termenul de 72 de ore în care românii pot cumpăra antibiotice fără rețetă a fost greșit și că eroarea a fost corectată. „Doar în situații de urgență se pot elibera anumite antibiotice care acoperă doza pentru 48 de ore, fără prescripție, în baza unei declarații pe propria răspundere. Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluție) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgență. Pentru limitarea eliberării antibioticelor fără rețetă, Ministerul Sănătății a redus termenul pentru situațiile de urgență de la 72 la 48 de ore”, a spus Rafila Colegiul Farmaciștilor face praf ordinul lui Rafila „Din postura de profesor de farmacologie, de această dată, mă întreb cine este specialistul din cadrul ministerului care a introdus în lista de antiinfecţioase de uz sistemic cloramfenicolul (ultima treaptă de terapie, datorită riscului de aplazie medulară) şi clindamicina (cu risc de diaree dată de Clostridium)? Ce profesionişti ai acestei specializări au fost consultaţi? Pentru persoanele care cunosc această arie de practică, o astfel de măsură este fără doar şi poate percepută drept o enormitate. Şi pentru că nu era suficient de mare confuzia din ordinul recent publicat, au apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 58/23.I./2024 modificările aduse ordinului anterior!”, a arătat Negreș, citată de news.ro. Modificările anunțate de Rafila, și mai proaste „Autorităţile au revenit cu modificări de «esenţă», «doza de urgenţă la 48 de ore», ceea ce nu limitează deloc rezistenţa microorganismelor, ba dimpotrivă o creşte, în special în zonele rurale. Totodată, în noua formă, ministerul a renunţat la anexa care prevedea prescrierea pe un anumit tip de reţetă a antibioticelor de către medici! Pentru farmacişti surpriza modificărilor periculos de superficial abordate de către minister este foarte îngrijorătoare, dar şi mai gravă apare afirmaţia ministrului potrivit căruia: «Educarea profesioniştilor trebuie să fie dublată de educarea publicului şi nu în ultimul rând, de educarea celor care eliberează antibiotice în farmacii». Pe seama acestor abordări, vă rog să îmi îngăduiţi opinia că acest ordin referitor la eliberarea antibioticelor din farmacii nu doar că nu va stopa rezistenţa la antimicrobiene, dar ar trebui retras integral şi rediscutat după o consultare cu toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii!”, a mai declarat Simona Negreş. Ea a mai arătat că „Ordinul introduce în rândul farmaciştilor o confuzie adiţională, respectiv, dacă se referă la antiinfecţioasele de uz sistemic şi în ce măsură preparatele de uz topic cu kanamicină şi trobamicină, în asociere cu cloramfenicol (în special cele oftalmice) sunt incluse în reglementarea de eliberare a antiinfecţioaselor”.

Încă un eșec al lui Șoșoacă Foto: Facebook
Politică

Încă un eșec al lui Șoșoacă

Încă un eșec al lui Șoșoacă: protestul organizat la Iași de șefa SOS România a strâns câteva zeci de persoane, cu tot cu un domn care juca rolul lui Ștefan cel Mare. La Iași a fost prezent, la aniversarea a 165 de ani de la unirea Principatelor Române, și George Simion, care a avut un miting mai bine organizat, cu câteva sute de suporteri. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Însă, la ceremoniile din acest oraș, nu a participat nici un ministru PSD. Încă un eșec al lui Șoșoacă „După terminarea manifestărilor legate de Ziua Unirii, în Piață mai răsunau doar urletele lui Șoșoacă și ale fanilor săi. Grupul SOS s-a cocoțat pe scările din apropierea Hotelului Unirea, în spatele corturilor cu ceai și plăcinte, și scanda lozinci care nu prea se înțelegeau, fondul sonor fiind acoperit de cântece naționale și populare. Ieșenilor nu prea le-a păsat de Șoșoacă”, scrie Ziarul de Iași, care postează și o filmare de la protestul SOS România. George Simion, președintele AUR, a organizat un marș pe străzile Iașiului și a ținut un discurs într-o sală închisă, unde s-a prezentat drept urmașul unioniștilor. „Este foarte important să înțelegem că ceea ce facem noi, ca parte a mișcării suveraniste Alianța pentru Unirea Românilor, este o continuare a acelei mișcări suveraniste. Este foarte important să înțelegem că în momentul în care Unirea celor două principate a fost recunoscută internațional și am putut avea guvern propriu, după aceea monedă, după aceea am putut emite pretenții asupra celorlalte teritorii ocupate și locuite dintotdeauna de conaționalii noștri, atunci a fost un început”, a explicat Simion.

Casta magistraților se apără Foto: X/Twitter
Justiție

Casta magistraților se apără

Casta magistraților se apără: secția de judecători a CSM a respins pe bandă rulantă solicitările ministerului de Finanțe de a-i pune să plătească pe judecătorii care au luat decizii greșite, ce au dus la condamnări ale României la CEDO. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Casta magistraților se apără În ianuarie, secția de judecători a CSM a respins nu mai puțin de trei astfel de solicitări ale Executivului. Însă CSM nu a publicat soluțiile pe site și, deocamdată, nici hotărârile, ele apărând pe site-ul luju.ro. Și secția de procurori a CSM a refuzat o astfel de solicitare a Finanțelor, în cazul unei persoane arestate abuziv timp de șapte luni. Însă reprezentanții procurorilor au arătat că reprezentantul ministerului Public doar a cerut arestarea, măsura fiind decisă de judecători. În perioada 2018-2022 statul român nu a recuperat niciun leu de la magistrații din cauza cărora a fost condamnat la plata unor daune, se arată într-un răspuns al ministerului de Finanțe către site-ul Lumea Justiției. A existat o singură acțiune în regres exercitată de Ministerul Finanțelor, împotriva fostului judecător ICCJ Horia Valentin Șelaru, și aceea respinsă. Nu este clar cât are de plătit România, prin bugetul de stat, pentru deciziile greșite ale acestor judecători, întrucât atât numele celor care s-au adresat CEDO, cât și sumele ce ar trebui plătite au fost anonimizate. Între 1994 și 2021, despăgubirile pe care statul român le avea de plătit urmare a deciziilor CEDO se apropiau de 487 de milioane de lei. 7.500 de euro despăgubiri unei femei hărțuite sexual, iar Justiția nu a făcut nimic Însă unul din cazurile în care secția de judecători a CSM a refuzat să fie de acord că magistrtaul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență poate fi identificat: este vorba de cazul unei femei hărțuite sexual la locul de muncă, ea făcând curățenie într-o gară din Timișoara. Procurorul a închis cauza pe motiv că nu ar fi vorba de o faptă penală. Plângerea făcută la prim-procuror a fost respinsă, pe motiv că fapta nu a fost comisă cu vinovăție. O altă plângere făcută la judecător a fost, de asemenea, respinsă pe motiv că femeia nu s-a simțit stânjenită de discuțiile cu autorul, condiție impusă de textul de lege. În acest caz, despăgubirile decise de CEDO au fost de 7.500 de euro. Inspecția judiciară - sesizată în legătură cu aceste cazuri - a ajuns la concluzia că judecătorii nu au acționat „cu rea-credință sau gravă neglijență”. Secția de judecători a CSM a confirmat decizia Inspecției Judiciare, concluzionând: „Aprobă Raportul Inspecției Judiciare, în sensul că eroarea judiciară nu a fost comisă că urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”. Mai clar: a fost o eroare, dar nu din rea-credință sau gravă neglijență.

PSD a ajuns la 25%, potrivit INSOMAR Foto: Facebook
Politică

PSD a ajuns la 25

Primul sondaj din 2024 care susține că PSD a ajuns la 25%, acest rezultat fiind un posibil efect al protestelor fermierilor și transportatorilor. Sondajul a fost efectuat de INSOMAR, un institut controlat de Cosmin Gușă și Maricel Păcuraru, patronul Realității TV. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg PSD a ajuns la 25% Potrivit datelor prezentate de presă, sondajul INSOMAR arată o intenție de vot de 25% pentru PSD, 22% pentru AUR, PNL - 21%, USR - 9% și 3% pentru SOS România, formațiunea Dianei Șoșoacă. Însă, din decembrie, USR a anunțat că a format Alianța Dreptei, alături de PMP și Forța Dreptei. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1050 de respondenţi, din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste, eroarea fiind de 3,1% la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate telefonic, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă. Un sondaj INSOMAR realizat la final de august 2023 arăta un AUR în fruntea clasamentului, cu o intenție de vot de 27%, depășind PSD care avea doar 25%. În acel sondaj, Firea era prima în topul încrederii românilor în personalități. Pe locul doi era Patriarhul Daniel, iar pe locul trei - Mircea Geoană. Potrivit unui Eurobarometru publicat în decembrie, În aproape o duzină de state membre ale UE, inclusiv Franța și Germania, partidele de extremă dreaptă sunt ori la guvernare, și/ori ocupă primele locuri în sondaje, pentru alegerile europene. În Austria, FPÖ are în sondaje 30%, iar în Germania, AfD, 22%. În Franța, Adunarea Națională (RN) este cu zece puncte deasupra alianței centriste a lui Emmanuel Macron. În Italia, partidul de extremă dreaptă al Giorgiei Meloni, Frații Italiei, rămâne în fruntea sondajelor: 29%.

Nu mă voi dezice niciodată de Buzatu, spune deputatul PSD Solomon Foto: Facebook
Politică

Nu mă voi dezice niciodată de Buzatu

Noul șef al PSD Vaslui rămâne alături de mentorul său, aflat la pușcărie: „Nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu”, a declarat deputatul Adrian Solomon. Citește și: Cum s-a îmbogățit deputatul AUR Dan Tanasă: „darul botez” al unuia dintre copiii săi, de patru ori mai mare decât salariul din 2019. Soția sa a câștigat bani din pariuri Întrebat când a discutat ultima oară cu Dumitru Buzatu, Solomon a afirmat că a avut „acum două-trei săptămâni” o discuție telefonică cu fostul președinte al CJ Vaslui, care, în prezent, este încarcerat la Penitenciarul Vaslui. Nu mă voi dezice niciodată de Buzatu „Am vorbit la telefon, nu direct, e greu. M-aș duce, dar deocamdată nu-i deschisă poarta. Sper să fie cât mai repede într-o altă formă de măsură de aceasta judiciară, astfel încât să putem dialoga cu domnia sa. Dincolo de toate păcatele omului, eu îl știu pe domnul Buzatu din alte perspective, de 22 de ani de-acuma. Am lucrat cu domnia sa foarte mult și foarte bine și nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu, cel care a avut multe lucruri bune de transmis celor din jurul său”, a declarat Adrian Solomon, citat de Vremea Nouă. Solomn, cunoscut pentru că, în pandemie, a agresat un vânzător de la o șaormerie din București care i-a cerut să poarte mască, a preluat conducerea Organizației Județene a PSD Vaslui pe data de 11 decembrie, anul trecut, în urma unei decizii a Biroului Politic Național. „La două dimineaţa, Adrian Solomon şi Irinel Stativă, ambii deputaţi PSD, stăteau la coadă la un local din centrul vechi. Încă de la intrare, au fost rugaţi să-şi pună măştile de protecţie, însă parlamentarii au refuzat - după cum spun agenţii de pază. Adrian Solomon a intrat primul în saormerie şi a continuat să vocifereze, după cum se vede şi din imaginile surprise de camera de supraveghere”, relata Pro TV în iulie 2020. Agenţii de paza de la șaormerie au intrat după ei şi le-au cerut să respecte măsurile de siguranţă, potrivit legii, moment în care cei doi parlamentari şi-au ieşit din fire. Martorii susţin că deputaţii PSD le-ar fi spus şi poliţiştilor sosiţi la faţa locului că "nu îşi cunosc locul în ierarhie" şi că "oricum sunt plătiţi din banii lor".

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, amenințări către un critic Foto: Facebook Financial Intelligence
Eveniment

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, amenințări către critic

Președintele ANPC, pesedistul Horia Constantinescu, amenințări publice către un critic pe care nu-l identifică: „Am primit zilele acestea mai multe materiale foto și video cu unul dintre cei mai mari contestatari ai mei casele acestuia mașinile dar și o serie de informații legate de activitatea «paralelă». Le voi trimite celor abilitați să cerceteze!”, a scris acesta pe Facebook. Citește și: Cum s-a îmbogățit deputatul AUR Dan Tanasă: „darul botez” al unuia dintre copiii săi, de patru ori mai mare decât salariul din 2019. Soția sa a câștigat bani din pariuri El sugerează că ar fi vorba de șefi ai marilor lanțuri de retail. Președintele ANPC, amenințări către un critic „Ieri am avut o întâlnire cu reprezentanții marilor retaileri încercând să aflu dacă este vorba despre o ambiție măruntă de a nu vă pune la dispoziție legume și fructe de calitate și din ce motiv nu își întrețin magazinele la cel mai înalt nivel de ordine și curățenie. Este adevărat că avem o problemă cu intrarea în țară a unor produse ce ar putea fi oprite acolo și nelăsate să ajungă la raft. Dar totuși pe întreg lanțul și legumele și fructele și peștele și carnea trec prin mai multe mâini până să ajungă în fața dumneavoastră dar pare-se că mâinile există dar ochii sunt chiori sau chiar orbi. Și această perspectivă mă transforma într-o persoană indezirabilă pentru cei care trăiau liniștiți de pe urma acestui comerț jenant fie operatori economici fie funcționari”, a mai scris șeful ANPC. DeFapt.ro a scris, la 5 iaunaurie, că a apărut dovada că șeful Protecției Consumatorului, pesedistul Horia Constantinescu, putea închide Ferma Dacilor: site-ul DCNews.ro publică un mesaj distribuit pe grupurile interne ale autorității în care se ordonă închiderea localurilor fără autorizație ISU sau ANSVA și sunt indicate articolele în baza cărora poate fi luată această măsură. Constantinescu a declarat public că este prieten cu patronul declarat de la Ferma Dacilor, Corneliu Dinicu.

Guvernul trebuie să se împrumute cu 180 miliarde lei Foto: Facebook
Economie

Guvernul trebuie să se împrumute cu 180 miliarde lei

Guvernul trebuie să se împrumute, în 2024, cu 180 de miliarde de lei, arată Ziarul Financiar, citându-l pe Ionuț Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal. Citește și: Cum s-a îmbogățit deputatul AUR Dan Tanasă: „darul botez” al unuia dintre copiii săi, de patru ori mai mare decât salariul din 2019. Soția sa a câștigat bani din pariuri Guvernul trebuie să se împrumute cu 180 miliarde lei „Necesarul de finanţare a fost de 202 mld. lei în 2023, dar anul trecut a fost un context extrem de favorabil pe pieţele de obligaţiuni, pentru că investitorii erau interesaţi să cumpere şi să aibă expunere pe România. La începutul anului trecut au fost emisiuni foarte mari. Anul trecut nerezidenţii şi-au crescut foarte mult expunerea pe titlurile de stat. Anul acesta nu se va mai repeta acest scenariu şi va fi destul de dificil pentru a acoperi necesarul de finanţare”, a spus acesta. „Anul trecut am depăşit cu mult deficitul bugetar ţintă. Probabil că nu va fi bine primit un astfel de lucru din partea investitorilor. Avem această perspectivă de reducere a dobânzilor, şi vedem că deja au scăzut. Şi investitorii se uită la deficitele care nu sunt tranzitorii. Am avut chiar şi 10% în ultimii ani, sunt mai mulţi ani la rând în care deficitele au fost foarte mari. Dobânzile sunt undeva la 2% din PIB, care nu este o sumă chiar mică, dacă ne raportăm la anvelopa bugetară. Dacă ne uităm şi raportăm la resursele noastre destul de mici, povara începe să crească”, a mai arătat Ionuţ Dumitru.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră