/

Agerpres, agenția de presă a statului român, știre demnă de un oficios al Kremlinului: Putin râde de Occident

Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului
Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului (sursa: kremlin.ru)

Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului. Agenția publică de presă a României, Agerpres, a publicat luni o știre intitulată „Vladimir Putin face glume pe seama faptului că este învinuit de toate nenorocirile din lume”.

Articolul pare scris de propagandiști de la Sputnik, Ria Novosti sau TASS, fără nici un fel de contextualizare a informației.

Agerpres, organ de propagandă al Kremlinului

Practic, textul Agerpres este o relatare a unui dialog dintre Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, prin care cei doi bravează cu referire la efectele asupra economiei ruse.

„În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse.

Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.”, se spune în articolul Agerpres.

Economia Rusiei, în pragul dezastrului. Agerpres nu vede asta

Autorul știrii nu face nici un fel de comentariu și nu adaugă context declarațiilor celor doi președinți, lăsând impresia că faptele stau întocmai spuselor acestora.

De fapt, în Rusia, „Produsul intern brut este probabil să scadă cu până la 12% în acest an, mai mult decât scăderea de 8% preconizată de Ministerul Economiei, potrivit unor persoane familiare cu estimările care au vorbit sub rezerva anonimatului (…) Guvernul nu a publicat o prognoză publică de la invazia Ucrainei”, scrie Bloomberg.

Citește și: Rusia va suferi cea mai dură prăbușire economică, din 1994 până acum (Bloomberg)

Un analist consultat de agenție a spus că acesta este efectul embargoului, al reducerii dependenței de gazul rusesc și al plecării companiilor străine. O prognoză este însă greu de făcut, având în vedere că UE pregătește noi sancțiuni.

Sancțiunile Occidentului, de vină pentru prețuri

Într-un alt paragraf din articolul Agerpres, se spune că „Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte.”

Se poate observa că formularea referitoare la ucideri nu vizează direct Rusia, nu se vorbește de invadatori care au ucis, ci se face referire la „uciderea a mii de persoane” ca urmare a invaziei. Cu alte cuvinte, se insinuează că nu doar rușii ar fi ucis.

Pe de altă parte, din știrea Agerpres se înțelege că „tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă” ar fi cauza primară a creșterii de prețuri, nu invazia rusească.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari
11:54Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: corupția guvernamentală este „serioasă”. Explozia de la stația GPL Crevedia și implicarea primarului PSD din Caracal – studiu de caz
11:07GALERIE FOTO Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia unui eșec în imagini
07:00Coaliția PSD-PNL a renunțat la candidatul Cîrstoiu, a decis să meargă pe candidaturi separate: Firea și Burduja pentru București
23:53Cîrstoiu refuză să se retragă din cursa pentru Primăria București, deși Ciolacu și Ciucă au încercat mai multe ore să-l convingă, până aproape de miezul nopții de luni spre marți
19:40Românul Claudiu Manda, locul al II-lea în topul chiulangiilor de la Parlamentul European. Pe locul I, un europarlamentar grec care se află în pușcărie
16:45Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu care Piedone se împăunează pe rețelele sociale: produși de Prada, au un preț aproape cât două salarii minime lunare. Primarul trebuia să-i declare
16:09Primarii PSD din Crevedia și Caracal, pe care Ciolacu spunea că nu-i mai susține după explozia de la stația GPL, candidează din nou sub sigla social-democrată
14:02România, al treilea mare deficit din UE în 2023 – Eurostat. Și creșterea deficitului guvernamental a fost una din cele mai mari din spațiul Uniunii
13:47Armata a scos la concurs peste 5.000 de posturi, s-au ocupat doar jumătate. 1.600 de candidați nu au trecut probele fizice, aproape 900 au fost respinși la evaluarea psihologică