vineri 24 iulie
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 24 iulie 2026, 12:42 Actualizat la: 24 iulie 2026, 13:06

Managerul dezastruosului spital Floreasca, Bogdan Zidaru: ex-membru PSD, absolvent de Româno-Americană, mason

Managerul dezastruosului spital Floreasca, Bogdan Zidaru: ex-membru PSD, absolvent de Româno-Americană, mason – poza 1
Ex-pesedistul Zidaru, de neclintit de la Floreasca Foto: Captură video
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Manager al spitalului Floreasca este, din 2023, Bogdan Zidaru, un fost membru al PSD Sector 1, absolvent al Universității Româno-Americane, unde a absolvit „informatică managerială”. El a fost pus în această funcție de ministrul PSD al Sănătății Alexandru Rafila. 

Citește și: Dezastrul financiar din spitale, explicat de Bolojan: jumătate din paturi ocupate, 90% din buget pe salarii

Presa relatează constant despre dezastrul de la acest spital. Ieri, spitalul a primit de la Direcția de Sănătate Publică, DSP, o amendă de 25.000 de lei. DSP a cerut: actualizarea structurii spitalului în funcție de spațiile existente și numărul real de paturi; alocarea unui spațiu corespunzător pentru sala de pansamente; finalizarea lucrărilor de renovare necesare. O secție a spitalului, cea de medicină internă, a fost închisă temporar, iar pacienții externați sau trimiși la alte spitale. 

Pesedistul lui Rafila, imposibil de demis de la Floreasca

„Andrei Bogdan Zidaru admite că a fost membru PSD Sector 1, că este în continuare membru în Marea Lojă Națională din România și în Anticul si Primitivul Rit de Memphis si Misraim din România și, de asemenea, recunoaște că a fost respins la concursurile de manager pentru spitalul Gomoiu și cel din Ploiești”, scria Buletin de București în noiembrie 2023. 

De altfel, și în declarația de interese,  Bogdan Zidaru a menționat că este mason, membru în Marea Lojă Națională din România.

În martie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că Centrul pentru Arși de la Spitalul Floreasca din București a fost avizat ilegal. O neregulă exemplificată de ministru este că faptul că unitatea de la Spitalul Floreasca în care sunt tratați pacienți cu arsuri grave nu are sistem de ventilație corespunzător unui Centru pentru Arși (HVAC). Asta, deși în memoriul tehnic din 2022 – care a stat la baza avizării – „se scria negru pe alb că există”, a spus ministrul.

În iulie 2025, Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat că s-a autosesizat pentru a verifica acuzațiile publice privind lipsa analgezicelor și prezența gândacilor în saloanele Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Reacțiile publice au fost declanșate după ce Alina Alexandru, sora unei paciente internate cu arsuri grave, a publicat o mărturie amplă pe rețelele sociale, în care descrie lipsuri grave în condițiile de tratament.

Acum câteva zile, medicii de la Floreascaau ieșit la proteste în fața instituției, împreună cu colegii lor asistenți medicali, infirmieri și brancardieri.

„Facem doar grevă de avertisment. Nu cerșim bani, nu cerșim atenție, cerem doar niște drepturi salariale care ni se cuvin, direct proporționale cu volumul de muncă din spitalele de stat. Vrem deblocarea posturilor, iar sporurile pentru gărzile din sâmbete, duminici și sărbători legale să fie recunoscute și remunerate corespunzător. În acest moment, avem o nevoie stringentă de infirmiere și asistente medicale, sunt posturi libere pe care le așteptăm să fie deblocate”, a spus dr. Constantin Oprescu, medic chirurg la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca).

 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră