Suspendarea lui Iohannis, respinsă de Parlament. Birourile Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Suspendarea lui Iohannis, respinsă de Parlament
Membrii BPR au constatat că această inițiativă nu a respectat procedura prevăzută în Regulamentul comun al celor două Camere.
Mai exact, propunerea nu a fost depusă simultan la Birourile Permanente ale Parlamentului, ceea ce a dus la invalidarea sa.
Propunerea de suspendare
Pe 16 ianuarie, Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat că 161 de parlamentari din POT, AUR și SOS au semnat pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.
Documentul a fost depus la președintele Camerei Deputaților, însă nu a ajuns simultan și la Senat, așa cum prevede regulamentul.
Anamaria Gavrilă, președinta POT, a subliniat că inițiativa a fost lansată pentru ca România „să-și păstreze parcursul democratic”.
Anamaria Gavrilă: „Nu stăm degeaba”
Lidera POT a explicat într-o declarație publică motivele acestui demers:
„Am înregistrat inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis.
Este o inițiativă POT, la care s-au alăturat parlamentari din AUR și SOS.
În total, sunt 161 de semnături, peste pragul minim necesar de 155.
Ne mișcăm, încercăm să obținem, împreună cu AUR, o dezbatere în sesiune extraordinară de urgență.”
Ce prevede Constituția?
Potrivit Constituției României, președintele poate fi suspendat din funcție în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile constituționale.
Procedura presupune:
O inițiativă semnată de cel puțin o treime din parlamentari (155 de semnături);
Votul majorității deputaților și senatorilor în ședință comună (234 de voturi necesare);
Consultarea Curții Constituționale înainte de votul final;
Posibilitatea președintelui de a-și prezenta punctul de vedere în fața Parlamentului.
Deși numărul minim de semnături pentru inițierea suspendării a fost atins, propunerea a fost respinsă din motive de procedură.
În condițiile actuale, președintele Klaus Iohannis rămâne în funcție, iar inițiatorii suspendării trebuie să reia procedura respectând regulamentul parlamentar.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.