sâmbătă 07 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Politică

4346 articole
Politică

Nicușor Dan cere clasei politice să nu paraziteze alegerile prezidențiale cu subiecte secundare

Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri. Candidatul independent Nicușor Dan, calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a transmis un mesaj clar către alegători: România se află în fața unei alegeri cruciale între o direcție pro-occidentală și una anti-occidentală. Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri „Sper ca românii să facă alegerea corectă în 18 mai”, a declarat acesta, într-o conferință organizată la centrul său de campanie. Citește și: BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan Nicușor Dan a propus ca, în cele două săptămâni rămase până la vot, dezbaterea publică să fie concentrată exclusiv pe alegerile prezidențiale. El a subliniat că vocea societății civile și a cetățenilor va conta mai mult decât discursul politic. „România are de ales între o direcție pro-economie și una care, așa cum arată semnalele bursiere de azi, este anti-economie de piață.” Alegerea între dialog și ură, între progres și izolaționism Candidatul a insistat asupra contrastului dintre cele două opțiuni electorale: una bazată pe înțelepciune, dialog și deschidere către Vest, și alta care promovează ura, neîncrederea și izolaționismul economic și politic. „Această alegere este între o cultură a înțelepciunii și una a urii. Între libertate economică și izolaționism. Între Europa și închidere. Dar sunt optimist. România are resursele interne pentru a face alegerea corectă”, a subliniat Nicușor Dan. România are repere solide și oameni valoroși Nicușor Dan a evocat sprijinul societății civile, al diasporei, al asociațiilor profesionale și al liderilor culturali ca factori de echilibru într-o societate polarizată. El a cerut ca acești oameni să fie vizibili în spațiul public în perioada campaniei. „Românii care au reușit în viață trebuie ascultați. Avem nevoie de o dezbatere despre viitorul României, nu despre conflictele din interiorul partidelor.” După alegeri, vine timpul pentru discuții despre guvernare Deși concentrat pe miza alegerilor prezidențiale, candidatul independent a menționat că discuțiile legate de guvernare și coalițiile politice trebuie reluate după 18 mai, dar până atunci, prioritatea este alegerea președintelui. „Direcția în care merge România se decide acum. Guvernarea va fi un subiect important, dar după ce alegem președintele.” Un mesaj de speranță În final, Nicușor Dan s-a declarat optimist și a făcut apel la toți oamenii de bună credință să contribuie la orientarea dezbaterii spre mizele reale ale României. „Sunt convins că mulți români vor ști să arate concetățenilor lor calea cea bună.”

Nicușor cere dezbatere axată pe alegeri (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
PNL îl susține pe Nicușor Dan (sursa: Facebook/Cătălin Predoiu)
Politică

PNL îl susține pe Nicușor Dan în turul al doilea. Miniștrii PNL rămân în Guvern

PNL îl susține pe Nicușor Dan. Biroul Politic al Partidului Național Liberal a votat, în unanimitate, pentru susținerea candidatului independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut luni de liderul interimar al PNL, Cătălin Predoiu. PNL îl susține pe Nicușor Dan Cătălin Predoiu a explicat că decizia formațiunii vine în contextul nevoii de a bloca accesul extremismului la Palatul Cotroceni. Citește și: BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan „Trebuie oprit extremismul să ajungă la Cotroceni”, a declarat acesta, subliniind caracterul strategic al opțiunii PNL în actualul context politic. Miniștrii PNL rămân la guvernare Liderul liberal a ținut să precizeze că miniștrii PNL își vor continua activitatea guvernamentală, respectând jurământul depus. „Miniștrii care au depus un jurământ își vor exercita atribuțiile în interesul României”, a declarat Predoiu, reafirmând angajamentul partidului față de stabilitatea guvernării. Liberalilor nu le pasă de scenariile PSD Cătălin Predoiu, a declarat că nu dorește să comenteze decizia PSD de a ieși din coaliția de guvernare și nici demisia anunțată de premierul Marcel Ciolacu. În opinia sa, PNL rămâne concentrat pe gestionarea corectă a treburilor publice și pe responsabilitatea asumată în fața cetățenilor. „Nu mă raportez la PSD, ci la interesele românilor. Vom continua să ne facem datoria în mod responsabil”, a declarat Predoiu. PNL va analiza politic doar gesturi concrete, nu declarații Predoiu a afirmat că partidul va lua în considerare doar gesturile politice concrete ale PSD, nu declarațiile sau scenariile apărute în spațiul public. În cazul unor modificări majore, liberalii vor discuta cu forțele politice și cu președintele interimar al României, luând deciziile necesare. Mandat deschis pentru negocieri privind noul guvern În privința unui posibil nou guvern, Biroul Politic Național i-a acordat lui Cătălin Predoiu un mandat deschis pentru a purta discuții legate de numele viitorului premier și de configurația unui eventual cabinet. „Vom vota un guvern plin doar când va fi cazul. Deocamdată, miniștrii PNL își vor continua activitatea conform mandatului primit de la cetățeni.” Obiectivul PNL: sprijinirea lui Nicușor Dan Predoiu a subliniat că obiectivul prioritar al PNL este sprijinirea candidaturii lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale și oprirea accesului forțelor extremiste la Palatul Cotroceni. Toate acțiunile viitoare ale partidului se vor subordona acestor două direcții. „Nu putem influența deciziile PSD. Dar ne raportăm la ele ca la o realitate politică, și vom acționa în interesul național.” PNL vizează votul nehotărâților Liderul liberal a remarcat că mulți români sunt încă nehotărâți, iar comportamentul partidelor în perioada următoare poate influența opțiunea lor de vot. PNL intenționează să-și confirme rolul de partid responsabil, preocupat de binele țării, nu de jocuri politice.

PSD iese de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan Foto: Guvernul României
Politică

BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan

PSD iese de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan, s-ar fi decis în ședința conducerii acestui partid, afirmă surse politice. Deocamdată, Marcel Ciolacu demisionează din funcția de premier, dar miniștrii PSD rămân în guvernul interimar. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar PSD iese de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan Conform Constituției, ei pot rămâne interimari timp de 45 de zile.  Oficial, PSD nu va face nici o recomandare electoratului său pe cine să voteze în turul II, între George Simion și Nicușor Dan. Doar senatoarea Victoria Stoiciu a votat împotriva acestei decizii, iar europarlamentarul Victor Negrescu s-a abținut.  Liberalii au decis în unanimitate să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor, aceeași decizie fiind luată și de UDMR. Marcel Ciolacu nu şi-a dat demisia şi din funcţia de preşedinte al PSD, momentan, mai arată aceste surse.   

Ciolacu și PSD părăsesc coaliția guvernamentală (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Ciolacu: Propun PSD să iasă din coaliție. Dacă acceptă, îmi depun mandatul de premier

Ciolacu și PSD părăsesc coaliția guvernamentală - cel puțin asta a anunțat președintele PSD că va propune la ședința de Birou Politic Național de luni, ora 17.00. Ciolacu și PSD părăsesc coaliția guvernamentală La sosirea la ședința BPN a PSD, Ciolacu a făcut o declarație scurtă: "Această coaliţie s-a format cu două obiective. Unul - de a crea un guvern; şi al doilea - de a avea candidat comun pentru funcţia de preşedinte al României. Unul dintre cele două obiective nu a fost dus la îndeplinire, de a avea candidat comun care să devină preşedintele României. Crin Antonescu nu a intrat în turul doi.  În consecinţă, acordul coaliţiei nu a fost îndeplinit. Am să le propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliție. Citește și: George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși Dacă vor vota, normal că eu o să îmi depun demisia tot azi, la președintele interimar."

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși  Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși - presă

Președintele AUR, George Simion, a efectuat, imediat după turul I al alegerilor prezidențiale, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși. Publicația locală Turnul Sfatului a prezentat mai multe fotografii cu Simion pe aeroportul din Sibiu, la întoarcerea de la Viena. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși  Liderul AUR era singur, neînsoțit. De aici, el a plecat la Alba Iulia. „Domnul președinte George Simion a realizat mai multe materiale de campanie (poze, clipuri video), pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu politicieni europeni de renume în prima parte a zilei. Susținerea pentru George Simion va veni între cele două tururi de la marea majoritate a partidelor patriotice, suveranitate și conservatoare din Uniunea Europeană”, a transmis Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor. Însă site-ul Podul arată că aceasta este a treia vizită a lui Simion la Viena în utlimele săptămâni. „Este a treia oară în ultimele săptămâni (...) când Simion ajunge la Viena (...), oraș considerat „cuib” al spionilor ruși. Anul trecut un mare scandal de spionaj a scos la iveală faptul că rețelele rusești sunt infiltrate în toată Europa. Tot în Austria a petrecut ani mulți și Călin Georgescu, care avea inclusiv costisitoare proprietăți imobiliare, deși, de la un moment dat, nu a fost deloc prea clar cum își câștigau soții Georgescu existența. Practic, niciunul din ei nu avea serviciu”, scrie Podul, pe Facebook.    Simion a câștigat zdrobitor alegerile în Austria, unde a fost votat de 20.771 alegători români, respectiv peste 68% din cei care s-au prezentat la secțiile de votare deschise în această țară. 

Călin Georgescu este promisiunea lui Simion (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

Simion, baie de mulțime populistă printre muncitori: Îl pun pe Călin Georgescu în fruntea țării

Călin Georgescu este promisiunea lui Simion. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, s-a întors luni la o fabrică de încălțăminte din Alba Iulia, unde fusese prezent și în urmă cu o săptămână în cadrul campaniei electorale. Cu această ocazie, el le-a mulțumit angajaților pentru sprijinul acordat și le-a promis că nu îi va dezamăgi. Simion, baie de mulțime la Alba Iulia „Ceea ce faceți voi aici înseamnă enorm pentru România. O să rămânem lângă voi, în rândurile voastre, ca să fie câștigați românii de rând, nu parlamentarii și nu cei care au jefuit România timp de 30 de ani”, a declarat Simion la Alba Iulia. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Alba cu 43,45% din voturi, performanță care i-a întărit susținerea în rândul angajaților fabricii, majoritatea femei, care l-au întâmpinat cu urale și cu apelativul „Trăiască domnul președinte!” Călin Georgescu este promisiunea lui Simion Întrebat de muncitori ce măsuri va lua în calitate de președinte, George Simion a subliniat că prioritatea sa este sprijinirea românilor de rând și a angajatorilor locali: „Nu vă dezamăgim, nu trădăm. Îl punem pe Călin în fruntea țării și trebuie să reducem impozitul pentru angajatorii voștri, ca să vă rămână mai mulți bănuți în buzunar, să vă creșteți copiii aici, în țara noastră.” În timpul vizitei, Simion a reiterat sprijinul pentru Călin Georgescu, fost candidat controversat, promițând că acesta va avea un rol central în noua conducere a țării. Muncitorii i-au reamintit și cu o săptămână în urmă că „trebuie să-l ia pe Călin lângă el” și să ajute românii „să iasă din sclavagism.”

Mesajul lui Nicușor Dan pentru alegători (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Nicușor Dan: Îi chem alături de mine pe toți cei care cred în lege, în adevăr, în educație

Mesajul lui Nicușor Dan pentru alegători. Candidatul independent Nicușor Dan, calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, lansează un apel către cetățeni pentru a construi o Românie bazată pe lege, adevăr și parteneriate solide cu lumea democratică. Mesajul lui Nicușor Dan pentru alegători „Îi chem alături de mine pe toți cei care cred în lege, în adevăr, în educație, în economie modernă, în parteneriate solide cu lumea liberă. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar Împreună putem opri valul de ură și manipulare. Împreună putem construi o Românie care nu se teme de viitor”, a transmis el luni, pe pagina sa de Facebook. Miza turului doi Nicușor Dan a subliniat că miza celui de-al doilea tur nu este o simplă competiție între doi oameni, ci alegerea unui drum pentru întreaga națiune. „România are o șansă. Le mulțumesc tuturor celor care au votat ieri cu speranță și cu încredere în viitorul României. Faptul că am intrat în turul doi arată că România decentă, muncitoare și responsabilă există și e hotărâtă să își apere valorile”, a declarat candidatul. Acesta avertizează asupra riscului unui drum „periculos, al izolării, al populismului și al sfidării statului de drept”. „Am fost și rămân un om al faptelor, nu al scandalului. Dar acum nu putem fi neutri. Nu putem sta deoparte.” Nicușor Dan intră în finală În primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat duminică, Nicușor Dan a obținut 1.979.767 de voturi, reprezentând 20,99% din total, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente. Candidatul i-a devansat pe Crin Antonescu (Alianța „România, Înainte!”) – 1.892.930 voturi (20,07%) și pe Victor Ponta (independent) – 1.230.164 voturi (13,04%) Cel mai mare număr de voturi în primul tur a fost obținut de George Simion, candidatul AUR, care a înregistrat 3.862.761 de voturi, adică 40,96% din totalul exprimat.

Ciolacu a demisionat din funcția de premier Foto: Facebook
Politică

BREAKING Surse: Ciolacu, demisie din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de interimar

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de premier la ședința liderilor coaliției, așa că alegerile vor fi gestionate de guvern interimar, afirmă surse politice. Demisia sa survine eșecului lui Crin Antonescu, care, deși a avut susținerea PSD-PNL și UDMR, s-a clasat pe locul III la primul tur al alegerilor prezidențiale.  Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează Ciolacu a demisionat din funcția de premier PNL l-ar dori pe Daniel David, ministrul Educației, să preia poziția de premier interimar. Pe de altă parte, sunt liberali care cer ca PNL să rupă alianța cu PSD. Nu se știe, deocamdată, dacă PSD are o contrapropunere de premier interimar.  Potrivit acestor surse polticie, Ciolacu a spus liderilor coaliției că l-a anunțat deja pe președintele interimar, Ilie Bolojan, că va demisiona.  Probabil că azi Ciolacu se va retrage și de la conducerea PSD. El ar dori ca președinte interimar să fie Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.   

Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii Foto: Facebook
Politică

Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii: „Poate peste trei ani vă găsiți un loc de muncă”

Un primar PNL, în localitatea căruia Antonescu a câștigat, cere demisia în bloc a conducerii: „Poate peste trei ani vă găsiți un loc de muncă”, a scris, pe Facebook, Paul Mursa, edilul localității Plugari, din Iași. În această comună, Antonescu a obținut peste 42% din voturi, Simion - 37,3%, Ponta - 12,92%, iar Nicușor Dan - 4,05% (45 de voturi). Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează Mursa însă pare să sugereze că Simion va fi președinte, iar Nicușor Dan va pierde: „Dacă 98% dintre primarii aleși din România n-au reușit să-l ducă în turul doi pe Crin Antonescu, cu tot aparatul partidului în spate, cum ar putea deveni președinte Nicușor Dan, un candidat independent, fără partid și fără structură locală?”.  Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii „Suntem singura comună liberală din județul Iași în care am câștigat cu un scor de 42%, iar acest rezultat vi se datorează vouă – celor care ați ales să rămâneți alături de principiile mele Liberale! Deși candidatul pe care l-am susținut nu a intrat în turul doi, sunt mândru de mobilizarea și implicarea voastră!   La nivel național, este clar pentru toată lumea: #PNL are nevoie de un reset profund.   Așteptăm demisia în bloc a Biroului Politic Național. Cei care au dus partidul într-o direcție greșită trebuie să plece și să nu-i mai vedem în rândurile din față. Să lase locul celor care pot reconstrui cu seriozitate și respect pentru valorile liberale.   Băieții decidenți de la centru, plecați acasă! Poate peste 3 ani o să vă găsiți un loc de muncă.   Eu, cu ajutorul comunității mele, probabil voi mai lua un mandat. Sper să fiu sănătos!   Dar voi, dacă mai conduceți PNL pe persoană fizică, nu mai prindeți nici măcar pragul electoral.   Era de bun-simț ca, atunci când s-au luat deciziile privind candidaturile lui Crin Antonescu și Nicolae Ciucă, primarii partidului să fie consultați. Dar nu s-a întâmplat. S-a mers pe ideea greșită că, dacă PNL are peste o mie de primari, orice candidat impus de la centru va fi scos președinte, pentru că primarii își vor pune în joc imaginea. Realitatea a demonstrat contrariul.   Și mai e o întrebare: Dacă 98% dintre primarii aleși din România n-au reușit să-l ducă în turul doi pe Crin Antonescu, cu tot aparatul partidului în spate, cum ar putea deveni președinte Nicușor Dan, un candidat independent, fără partid și fără structură locală?   Românii vor altceva. Mesajul a fost clar. E timpul să facem un pas în spate și să le respectăm alegerea.   Să fim sănătoși!   Ps: sper că in toată supărarea de aseară, cineva a stins lumina in Modogran!”, a scris Mursa, pe Facebook.   

George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova Foto: AUR
Politică

George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu

Moldovenii cu cetățenie română nu cred în „unionismul” clamat de AUR: George Simion a avut rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu. Pe primul loc în secțiile de votare deschise în această țară s-a situat Nicușor Dan, deși partidul de guvernământ, PAS, și-a anunțat sprijinul pentru Crin Antonescu. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova După numărarea buletinelor de vot din toate cele 64 de secții de votare, clasamentul este: Nicușor Dan - 52,63%, 47.630 de voturi Crin Antonescu - 21,69%, 19.630 voturi  George Simion - 12,47%, 11.282 voturi Elena Lasconi - 9,6%, 8.686 de voturi Victor Ponta a luat sub 3% din voturi în secțiile deschise în Republica Moldova.  George Simion a afirmat în repetate rânduri că România ar trebui să suspende ajutorul acordat Republicii Moldova. „Eu privesc că noi, de fapt, sponsorizăm separatism şi atitudini anti-româneşti. Pentru că am tot avut diferiţi preşedinţi acolo care au avut atitudini duşmănoase la adresa României. Vladimir Voronin, Igor Dodon. «Hai, fraţii noştri români să ne trimită bani». Dar de ce să vă trimită bani vouă, ca stat, care de multe ori aţi avut atitudini anti-româneşti, şi să nu lucreze direct cu şcolile româneşti de acolo, care sunt unioniste, cu cetăţenii, cu autorităţile locale?”, a spus el. Pe de altă parte, Simion are interdicție de intrare în Republica Moldova. 

O fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD Foto: Facebook
Politică

Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează

O fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează: Lia Olguța Vasilescu și Sorin Grindeanu ar fi principalii competitori la președinția principalului partid de guvernământ, afirmă surse din acest partid. Citește și: ANALIZĂ Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II Fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD Lia Olguța Vasilescu a fost șefa organizației de tineret a PRM și deputat al acestui partid din 2000 în 2007, când a trecut la PSD. La o dezbatere televizată din campania la prezidențiale, Crin Antonescu a spus că pe ea ar desemna-o premier.  Sorin Grindeanu a fost premier în 2017, susținut de Liviu Dragnea.  Potrivit acestor surse politice, demisia lui Ciolacu este o chestiune de timp, ea a rputea avea loc chiar azi sau zilele următoare. Însă acesta a demsionat și în noiembrie 2024, după eșecul de la prezidențiale, după care a revenit asupra demisiei.   Pe de altă parte, în acest moment, favoritul actualului premier pentru șefia PSD, interimar, până la organizarea unui congres, este primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.  În PSD au izbucnit deja public reproșurile, după eșecul candidaturii lui Crin Antonescu.  „Să plece și ei de acolo din conducerea partidului pentru că ne-au făcut de râs și prin măsurile luate în timp am ajuns la această situație în care retrăim într-un fel aceeași ură care era împotriva lui Dragnea sau pe timpul lui Dragnea împotriva PSD-ului. Și nu este normal. Partidul ăsta a făcut multe, dar, datorită conducerii proaste, s-o spunem foarte clar, avem probleme deja și lumea nu mai votează cu PSD-ul. Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, PSD-ul probabil ar lua sub 10% din păcate”, a declarat la Digi 24 primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma. 

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada Foto: Inquam/Alexandru Nicodim
Politică

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada. Așa-zisul trumpist Simion, locul II în SUA

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada, iar așa-zisul trumpist Simion s-a plasat pe locul II în aceste țări. Însă liderul AUR a câștigat la scoruri zdrobitoare în Europa de Vest, din Austria în Marea Britanie. Doar în Olanda, el nu a atins procentul de 50%: cu 11.859 de voturi a avut un procent de 46,28%. În această țară, Nicușor Dan a atras 11.240 de voturi, respectiv 43,86%.  Citește și: ANALIZĂ Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada După ce s-a finalizat numărarea voturilor în aceste țări, rezultatele au fost: 1) Nicușor Dan, 48,86% din voturi în SUA, 45% în Canada, respectiv 6.341 de voturi și 3.707. 2) George Simion, 32,89% în SUA, 37,73% în canada, respectiv 4.269 voturi și 3.108. Crin Antonescu s-a plasat pe locul III. În Mexic, Nicușor Dan a obținut 45 de voturi, fiind plasat pe locul I. Simion a obținut cele mai multe voturi din Diaspora în Italia, peste 127.000, unde a câștigat cu un scor de peste 73%. Din Germania i-au venit peste 120.000 de voturi, adică peste 74% din voturile exprimate de românii din această țară. În Marea Britanie, pentru liderul AUR au votat ușor peste 99.000 de români, procentul său fiind de 64,88%. El a câștigat și în Spania și Irlanda.   

Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II Foto: Inquam/George Calin
Politică

ANALIZĂ Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II

Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II: dacă la 24 noiembrie 2024, cei trei candidați la președinție ai acestor partide luau, împreună, circa trei milioane de voturi, acum, Crin Antonescu a adunat doar 1,89 milioane de voturi. Citește și: România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea? Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II Datele din ultimul an, de la alegerile din iunie pentru Parlamentul European până acum, arată că susținerea populară pentru această coaliție scade brutal. Singura formațiune care pare să reziste este UDMR: la alegerile parlamentare a obținut un scor peste cel de la europarlamentare, iar Crin Antonescu a câștigat în județele cu populație maghiară consistentă.  Marea întrebare este: ce apetit pentru reforme controversate/nepopulare va avea o coaliție care pierde voturi în ritm galopant? Iată cum au evoluat voturile pentru PSD, PNL și UDMR în ultimele 11 luni: Alegeri pentru Parlamentul European (9 iunie 2024): 4,3 milioane voturi PSD+PNL, 577.233 - UDMR. În total: peste 4,8 milioane voturi.  Turul unu al alegerilor prezidențiale (anulat, 24 noiembrie 2024): Ciolacu - 1,76 milioane voturi, Ciucă - 811.952, Kelemen Hunor - 416.353. În total, aproape trei milioane de voturi Alegeri Parlament (1 decembrie 2024): PSD - 2,06 milioane voturi, PNL - 1,32 milioane, UDMR - 590.783 voturi. În total, peste 3,9 milioane de voturi Alegeri prezidențiale mai 2025: Crin Antonescu - 1,89 milioane de voturi După cum se poate vedea, Antonescu a luat cu 130.000 de voturi mai mult decât a atras Ciolacu în noiembrie 2024, în condițiile în care doar în Harghita, Covasna și Mureș candidatul coaliției majoritare a obținut circa 190.000 de voturi, majoritatea fiind probabil dirijate către el de UDMR. Se poate constata că mulți dintre cei care au votat cu Ciolacu nu au votat cu Antonescu, acum.  Acest dezastru vine în condițiile în care această coaliție controlează circa 3.000 de primari din 3.182 și absolut toți președinții de consilii județene. În plus, guvernarea Ciolacu II a evitat - la fel ca și Ciolacu I - absolut orice reformă: PNRR este complet blocat, cheltuielile cu salariile bugetarilor cresc.  Presa scrie că, pentru a reduce deficitul bugetar de la un catastrofel 9,3%, va fi nevoie de creșterea TVA de la 19 la 21%, plus alte măsuri de majorare a fiscalității.  Care va fi efectul electoral al unor astfel de măsuri? Își vor asuma liderii PSD și PNL astfel de măsuri cu riscul ca, în 2028, să se prăbușească?  Efectele catastrofalei guvernări Ciolacu vor exploda și este greu de estimat cine își va asuma răspunderea unor măsuri fiscale dure, pentru a evita intrarea României în faliment. 

Victor Ponta, campanie pentru turul doi (sursa: Facebook/Victor Ponta)
Politică

Ponta: De marți, vom face campanie pentru unul din candidații din turul doi

Victor Ponta, campanie pentru turul doi. Candidatul independent Victor Ponta a declarat că, începând de marți, este dispus să se implice în campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, dacă echipa sa își dorește acest lucru. Victor Ponta, campanie pentru turul doi „Dacă vor să mai facă campanie încă 10 zile, facem împreună, pentru unul dintre cei doi candidați”, a spus el, făcând referire la George Simion și Nicușor Dan, cei care au ajuns în turul final. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar Victor Ponta a subliniat că nu intenționează să negocieze susținerea sa cu niciunul dintre finaliști, pentru că nu are cerințe personale. „Nu am nimic de negociat. Mi-am dorit ca oamenii să aibă cu cine vota. Și au avut – 1.200.000 de oameni m-au votat”, a afirmat fostul premier. Critici dure la adresa PSD Ponta a exprimat regretul că nu a intrat în turul al doilea și a acuzat PSD că a acționat împotriva sa în loc să lupte cu adevărații adversari politici. „Dacă nu s-ar fi luptat doar cu mine, probabil că eram eu sau candidatul lor în turul doi. Așa, au ajuns să-l împingă pe Nicușor Dan în finală”, a declarat el. „Nu dispar în ceață” Deși dezamăgit de rezultat, Victor Ponta spune că nu se retrage și că va continua să participe activ la schimbarea de care România are nevoie. „Sigur că sunt trist, dar nu dispar. Nu se mai poate ca până acum. Poate au înțeles și la Kiseleff, și în Modrogan, că românii nu mai acceptă stagnarea”, a încheiat acesta, criticând lipsa de înnoire din partidele mari.

Nicușor Dan, un tur doi, dificil (sursa: Inquam Photos/Alex Nicodim)
Politică

Nicușor Dan: Urmează un tur doi dificil. Dezbatere pro-occidentală vs cea anti-occidentală

Nicușor Dan, un tur doi, dificil. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că se așteaptă la un tur doi dificil, în care se va confrunta cu liderul AUR, George Simion. Nicușor Dan, un tur doi, dificil Nicușor Dan consideră că bătălia finală nu va fi una între persoane, ci între două viziuni radical diferite privind viitorul țării. Citește și: România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea? „Turul doi va fi o confruntare între o direcție pro-occidentală și una anti-occidentală. Este sarcina noastră să convingem românii că avem nevoie de o Românie ancorată în valorile occidentale, și pe acest mesaj se va concentra campania noastră”, a declarat Nicușor Dan. Acesta a făcut apel la toți românii să se alăture campaniei și s-a arătat optimist cu privire la rezultat. Avantajul din turul întâi: „Trendul este ireversibil” Precizările au fost făcute după ce rezultatele parțiale l-au plasat pe Nicușor Dan pe locul al doilea în preferințele electoratului. „Suntem în turul doi. În acest moment ne despart 50.000 de voturi de locul trei și trendul este ireversibil. Mai sunt de numărat 300.000 de voturi”, a precizat candidatul. Susținere din Republica Moldova și din partea liderilor USR Nicușor Dan le-a mulțumit tuturor celor care s-au prezentat la urne și celor care l-au votat, menționând în mod special sprijinul masiv din Republica Moldova, unde a obținut peste 50% din voturi. La sediul său de campanie au fost prezenți și lideri ai USR, printre care Dan Barna și Dominic Fritz, care l-au felicitat pentru rezultatul obținut.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră