marți 18 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5076 articole
Politică

Un primar USR din Iași, la horă câmpenească cu primari PSD din județ

Unii membri USR, aproape de USL. Locuitorii comunei Mirceşti aşteaptă de la localele din 2020 ca aleşii PNL, USR şi PSD din Consiliul Local să catadicsească să se apuce în sfârşit de treabă. Unii membri USR, aproape de USL În vreme ce străzile au rămas deja în beznă, pentru că facturile nu pot fi achitate în lipsa unui buget aprobat, liderii politici judeţeni urmăresc de pe margine bătaia de joc. Gaz peste foc: o fotografie de la o chermeză politică a PSD. Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Dragnea din dosarul penal Teldrum, contract de trei milioane de euro de la Primăria Alexandria. Banii provin dintr-o finanțare europeană Fotografia a fost publicată de șeful CJ Iași, Costel Alexe, pe pagina sa de Facebook. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un primar USR din Iași, la horă câmpenească cu primari PSD din județ
Noul șef al serviciului secret din Moldova, SIS, are 34 de ani, a lucrat la Fundația Soros și sugerează că are și cetățenie română
Politică

Noul șef al serviciului secret din Moldova, SIS, are 34 de ani, a lucrat la Fundația Soros și sugerează că are și cetățenie română

Noul șef al serviciului secret din Republica Moldova, SIS, are 34 de ani, a lucrat la Fundația Soros și sugerează că are și cetățenie română. Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros Candidatura lui Alexandru Musteață la funcția de director al SIS a fost aprobată cu votul a 54 de deputați. Anterior, el a deținut funcția de consilier al premierului Natalia Gavrilița și membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC). El a confirmat că deține și cetățenia unui stat străin „la fel ca circa un milion de persoane din Republica Moldova”. Acesta a dat asigurări, însă, că va respecta întru totul jurământul de credință patriei. De asemenea, el a precizat că legislația nu permite angajarea în cadrul SIS a persoanelor cu cetățenie străină, excepție fiind pentru conducerea instituției. Întrebat dacă intenționează să atragă în cadrul instituției persoane care dețin cetățenia altor state, acesta a explicat: „Fiecare persoană care vine într-o funcție publică depune jurământul față de Republica Moldova. Trebuie să țină cont de jurământ, fiind juridic, moral și patriotic. Legea cu privire la SIS prevede că colaboratorii nu pot deține o altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova în exercitarea funcției. Articolul care ține de conducerea SIS nu are o astfel de limitare. Deci: în redacția actuală a legii, SIS nu poate atrage persoane cu cetățenie străină. Dar colaborarea internațională cu alte instituții, țări – sunt acorduri internaționale ratificate de acest Parlament”, a spus Musteață, citat de newsmaker.md. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros între 2013 și 2020. El știe română, engleză, rusă, franceză. Musteață are, printre altele, un masterat în guvernarea europeană la Colegiul Europei, Bruges, Belgia.

Încă o agenție de stat, cu 78 de angajați și buget de milioane de euro. Scopul: să construiască spitale de stat
Politică

Încă o agenție de stat, cu 78 de angajați și buget de milioane de euro. Scopul: să construiască spitale de stat

Guvernul a înființat, azi, prin ordonanță de urgență, încă o agenție de stat, cu 78 de angajați și buget de milioane de euro. Scopul Agenției Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Sănătate (ANDIS) este să construiască spitale de stat. „Rolul ANDIS este de a dezvolta infrastructura de sănătate, prin pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă in infrastructura de sănătate”, se arată în nota de fundamentare a OUG. Încă o agenție de stat, cu 78 de angajați Până la sfârşitul anului, această agenţie ar trebui să aibă minim 52 de posturi ocupate, iar la terminarea PNRR, în 2026 ar trebui să aibă minim 78 de posturi. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a arătat că, pentru funcţionarea Agenţiei există o alocare de circa 3 milioane de euro, care nu este pentru salarii, pentru că acestea vor fi plătite din bugetul ministerului Sănătăţii şi consultanţa pentru cei care vor lucra acolo este mult mai consistentă. Agenţia va fi coordonată de un preşedinte care, conform acordului cu cei de la Comisia Europeană, ministerul trebuie să îl desemneze pentru o perioadă provizorie de 6 luni. „Suma totală ce va fi absorbită din PNRR prin înfințarea ANDIS este 148.000 mii lei. Printre altele, din această sumă 59.280 mii de lei vor fi folosiți pentru pregătirea de studii de fezabilitate pentru viitoare investiții în infrastructura de sănătate, 3260 mii lei pentru pregătirea personalului și 9982 pentru elaborarea de ghiduri metodologice(de exemplu, norme, standarde, modele, repere de calitate, baze de date și documentație și altele similare ), cheltuieli ce ar fi trebuit să fie făcute în mod normal din bugetul de stat”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței. Conducerea ANDIS este numită de ministrul Sănătății. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon

Cât costă noile creșteri ale salariilor unor bugetari. România, lider UE la cheltuieli de personal, ca procent din veniturile bugetare (presă)
Politică

Cât costă noile creșteri ale salariilor unor bugetari. România, lider UE la cheltuieli de personal, ca procent din veniturile bugetare (presă)

Cât costă noile creșteri ale salariilor unor bugetari: 2,3 miliarde de lei, pentru ultimele luni din 2022, arată datele consultate de site-ul Profit. Pentru un întreg an, cheltuielile vor fi de patru miliarde de lei. „Creșterea de 2,251 de posturi ocupate în martie este în linie cu media lunară de până acum a Guvernului Ciucă, de 2.304/lună în primele trei luni de mandat, cel mai alert ritm de majorare a numărului de bugetari din ultimii cinci ani”, mai arată Profit. Cât costă noile creșteri ale salariilor unor bugetari Potrivit Profit, România este pentru al cincilea an consecutiv lider în UE la capitolul cheltuieli de personal, ca procent din veniturile încasate. În 2021, 33,8% din veniturile la buget au fost consumate pe salariile bugetarilor. Pe locul II era Malta, cu un procent de 32,5%, iar pe trei se afla Letonia - 31,3%. Deputații au votat, marți, o avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere. Majorările, până în 25%, au fost propuse fără nici un studiu de impact sau vreo fundamentare. Iată propunerile adoptate: Până în 25% pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății15% pentru funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Motivare: „complexitatea muncii”15% pentru personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii15% pentru funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii15% pentru personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii50% pentru personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile15% pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului Citește și: Deputații au votat o avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere. Aparatul central a crescut cu 14.800 de oameni în șase luni, spune deputata USR Țoiu Chestionat de ziariști în legătură cu lipsa studiului de impact bugetar al acestor creșteri, Ciolacu a spus că ”există o socoteală făcută la Minsiterul de Finanțe. Este o provocare: cine devine eficient și știe să managerieze ministerul, va face față. Cine nu, va pleca”.

Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați care urmau să fie numiți judecători până la atingerea plafonului de vârstă
Politică

Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați care urmau să fie numiți judecători până la atingerea plafonului de vârstă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins candidaturile a 13 magistrați care urmau să fie numiți judecători până la atingerea plafonului de vârstă. Legea îi permite șefului statului să respingă o singură dată propunerile CSM pentru numirea în funcția de judecător. Potrivit legii din Republica Moldova, judecătorii „se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sînt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani”. Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați „Se resping candidaturile doamnelor Hadîrca Victoria, Slobozean Silvia, Bagrin Lucia, Berdilo Rodica, Ciubotaru Lorina, Ionașcu Olga, sanduța Victoria, Vasilenco Angela și ale domnilor Crigan Dragoș, Gandrabur Marcel, Martînenco Veaceslav, Vasilache serafim și Movilă Iurie, propuși pentru a fi numiți în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă”, se arată în documentul semnat de către președinta țării Maia Sandu și citat de newsmaker.md. Una dintre candidatele respinse de Maia Sandu, Rodica Berdilo, este cea care a invalidat rezultatele alegerilor pentru primăria Chișinău, alegeri câștigate de Andrei Năstase. Berdilo a luat această decizie în urma unui recurs al Partidului Socialiștilor, care l-a acuzat pe Năstase că a făcut agitație electorală în ziua alegerilor. Decizia judecătoarei Berdilo a fost apoi menținută de Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare Însă legea Republicii Moldova prevede că șeful statului nu se poate opune pentru a doua oară propunerilor CSM: „La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau pînă la atingerea plafonului de vîrstă în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii repetate”.

Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 din Ungaria. Drumul, preluat de la CNAIR de „Alianța vestului”
Politică

Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 din Ungaria. Drumul, preluat de la CNAIR de „Alianța vestului”

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de autostrada M44 din Ungaria. Aceasta va implica o nouă conexiune și șapte kilometri de drum expres pe teritoriul României. De partea cealaltă, Ungaria va construi 43 de kilometri de autostradă. În plus, va trebui deschis și un nou punct de trecere a frontierei. M44 va lega Békéscsaba de autostrada M5, lângă Kecskemét. Bolojan vrea să lege drumul expres Oradea-Arad de M44 Potrivit agenției de presa maghiare hirado.hu, Bolojan a declarat că se doreşte predarea drumului expres dintre Arad şi Oradea cel târziu până în primul trimestru al anului 2027. Traseul celor 120 km între Oradea și Arad va fi împărțit, probabil, „în 3-4 tronsoane a câte 30-40 km”. a explicat președintele CJ Bihor. Însă, marți, Bolojan a precizat că legătura suplimentară dintre Drumul Expres Oradea - Arad și Autostrada M44 din Ungaria va fi finalizată însă mai târziu, deoarece partea maghiară abia acum va începe elaborarea documentațiilor, așa că abia în 2026 ar putea să înceapă lucrările de construire propriu-zisă a celor 43 km de șosea de pe teritoriul acestei țări. Proiectul drumului expres Oradea - Arad a fost preluat de la CNAIR de asocierea consiliilor județene și primăriilor reședință de județ din Bihor și Arad, pentru a-l derula în parteneriat cu CNAIR, autoritățile locale asumându-și elaborarea a documentațiilor. Proiectul a fost evaluat la 1,38 miliarde euro. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare „Ne propunem ca la sfârșitul lunii august să avem finalizat Studiul de Fezabilitate, iar la sfârșitul anului să ni se predea proiectul tehnic”, a spus Bolojan.

Otopeni, locul IV în topul celor mai proaste aeroporturi din lume: „Poartă amprenta anilor 1960”
Politică

Otopeni, locul IV în topul celor mai proaste aeroporturi din lume: „Poartă amprenta anilor 1960”

Otopeni ocupă locul IV în topul celor mai proaste aeroporturi din lume, arată un sondaj al German AirHelp, publicat de Rador. Sondajul evaluează experiența vizitatorilor pe baza a trei criterii: punctualitatea zborurilor și a serviciilor aeroportuare (60% din punctaj), calitatea serviciilor (20%) și calitatea alimentelor și a magazinelor (20%). Cel mai bun aeroport din lume a fost desemnat Aeroportul Internațional Qatar, cu 8,39/10. Otopeni, locul IV în topul celor mai proaste aeroporturi Otopeni este pe locul IV în Top 10 al celor mai proaste aeroporturi: „Un pasager afirmă că personalul este „oarecum agresiv” și neprietenos. Un alt pasager spune că aeroportul poartă încă amprenta anilor 1960”, scrie Rador, citând sondajul German AirHelp. 8 of the 10 worst airports in the world are in #Europe — see the list: #Travel website AirHelp ranks the world's major airports on three metrics: on-time performance, service quality, and food and shops. AirHelp, a German claims management company that… https://t.co/OoRiXCo0Xy— Trek Maestro (@Trek_Maestro) May 30, 2022 Europa are opt dintre cele mai proaste zece aeroporturi din lume, arată acest sondaj. Cele 10 sunt: 10. Gatwick (Londra, Marea Britanie)Scor general: 6,62 / 10. Este al doilea aeroport ca mărime din Marea Britanie și mulți vizitatori se plâng că este exagerat de aglomerat, dar și zgomotos. Unii se plâng și că are „infrastructură groaznică” pentru copii. 9. Billy Bishop (Toronto, Canada)Scor general: 6,5 / 10. Al nouălea aeroport ca mărime din Canada a deservit 282.000 de pasageri în 2021. Deși se află sus în lista AirHelp cu cele mai proaste aeroporturi din lume, are recenzii destul de bune pe Skytrax. 8. Porto (Porto, Portugalia)Scor general: 6,46 /10. Al doilea aeroport ca mărime din Portugalia a deservit cel puțin 13 milioane de persoane în 2019. Și în cazul acestui aeroport, se pare că părerile diferă. De exemplu, un pasager spune că este unul dintre cele mai bune aeroporturi din Europa, în timp ce altul se plânge de calitatea mâncării și de cozile extrem de lungi. 7. Orly (Paris, Franța)Scor general: 6,37 / 10. Al doilea aeroport ca mărime din Paris înregistrează o mulțime de vizitatori nemulțumiți și punctaje foarte scăzute și pe Skytrax. Un pasager l-a descris drept „cel mai prost aeroport ce a existat vreodată”, în timp ce altul s-a plâns că a avut o așteptare atât de „lentă și lungă” încât a pierdut zborul. 6. Manchester (Manchester, Regatul Unit)Scor general: 6,26 / 10. Al treilea aeroport ca mărime din Marea Britanie, deși are un rating decent la servicii și magazine, pierde multe puncte la punctualitatea serviciilor. De altfel, unul dintre vizitatori afirmă că a așteptat mai bine de două ore pentru a-și ridica valiza. 5. Aeroportul Internațional Malta (Malta, Malta)Scor general: 6,05 / 10. Singurul aeroport al țării are un scor extrem de mic la punctualitate. Unii spun că aeroportul este prea mic pentru numărul de pasageri pe care îi deservește și că întârzierile sunt frecvente. 4. Henri Coandă (București, România)Scor general: 6,03 / 10. Cel mai mare aeroport al țării, care a deservit aproape 7 milioane de pasageri în 2021, are scoruri scăzute la toate cele trei criterii. Un pasager afirmă că personalul este „oarecum agresiv” și neprietenos. Un alt pasager spune că aeroportul poartă încă amprenta anilor 1960. 3. Eindhoven (Eindhoven, Țările de Jos)Scor general: 5,92 / 10. Despre al doilea cel mai mare aeroport din Olanda se spune că e prea mic și are „personal foarte nepoliticos”, potrivit unui pasager. O altă critică notează că aeroportul este ca un „grajd”, deoarece pasagerii sunt rugați să aștepte într-un spațiu deschis. 2. Aeroportul Internațional Kuweit (Kuweit City, Kuweit)Scor general: 5,78 / 10. Aeroportul a deservit cel puțin 15 milioane de vizitatori în 2019 și are un punctaj foarte scăzut la punctualitate. Unii pasageri s-au plâns de mirosul incintei, dar și de comportamentul neprofesionist al angajaților. 1. Lisbon Humberto Delgado (Lisabona, Portugalia)Scor general: 5,76 / 10. Este al 16-lea cel mai mare aeroport din Europa și a deservit 31 de milioane de pasageri în 2019. Mulți se plâng de cozile de la controlul pașapoartelor (până la șase ore de așteptare pentru unii), de aceea are punctaj foarte scăzut la punctualitate. Aeroportul Otopeni are un rating de 4/10 pe Skytrax. Citește și: George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro

Sorin Oprescu a fost eliberat de justiția din Grecia. Fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 5.000 de euro
Politică

Sorin Oprescu a fost eliberat de justiția din Grecia. Fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 5.000 de euro

Sorin Oprescu a fost eliberat. Magistrații greci au hotărât ca Sorin Oprescu să rămână liber până la următorul termen de judecată. Fostul primar al Capitalei trebuie să plătească, până mâine, o cauțiune de 5.000 de euro. Sorin Oprescu a fost eliberat Curtea de Apel de la Atena a judecat solicitarea lui Oprescu într-o ședință de luni care a durat aproximativ șase ore, iar judecătorii au decis amânarea pronunțării deciziei pentru marți. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb Sorin Oprescu va trebui să se prezinte în fiecare lună la Poliție, în datele de 5 și 16, pentru un control judiciar, potrivit Hotnews. Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în 13 mai la 10 ani și 8 luni de închisoare.

Deputații au votat o avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere. Aparatul central a crescut cu 14.800 de oameni în șase luni, spune deputata USR Țoiu
Politică

Deputații au votat o avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere. Aparatul central a crescut cu 14.800 de oameni în șase luni, spune deputata USR Țoiu

Deputații au votat o avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere, anunță mai mulți deputați USR. Majorările, până în 25%, au fost propuse fără nici un studiu de impact sau vreo fundamentare, a arătat deputata Oana Țoiu. „Astăzi, acum, în plenul Camerei Deputaților, fără fișă de impact financiar, fără consultare publică și fără să respecte legea salarizării unitare PSD și PNL propun măriri în amendamente noi fără număr”, afirmă Țoiu. Ulterior, aceste amendamente au fost votate. Mai mulți deputați USR, printre care Cristina Prună și Claudiu Năsui, au protestat față de acest vot. „Avem o inflație imensă acum fiindcă am avut cheltuieli publice enorme și nesustenabile, iar acum coaliția de guvernare continuă să arunce gaz pe foc cu noi creșteri de salarii din pix”, a afirmat Năsui. Avalanșă de majorări salariale pentru funcționarii din ministere Iată propunerile adoptate, potrivit deputatei USR Țoiu: Până în 25% pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății15% pentru funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Motivare: „complexitatea muncii”15% pentru personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii15% pentru funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii15% pentru personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii50% pentru personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile15% pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului Țoiu susține că, de la începutul guvernării PSD-PNL-UDMR, numărul angajaților din „aparatul central” a crescut cu 14.800. Citește și: George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro

George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro
Politică

George Simion a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți deputați. A fost refuzat: un bilet de avion costă 7.000 de euro

Președintele AUR, George Simion, a cerut să meargă în SUA, ca să aniverseze parteneriatul strategic alături de Laura Vicol și alți parlamentari. A fost refuzat, pe motiv că solicitarea sa a venit prea târziu. Totuși, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, l-a consolat, spunându-i că va merge în SUA cu altă ocazie și l-a convins să-și retragă singur solicitarea. George Simion a cerut să meargă în SUA Nouă deputați, cu Laura Vicol (PSD) în frunte, aniversează în SUA „parteneriatul strategic”. Deplasarea a fost aprobată la 3 mai de Biroul permanent al Camerei Deputaților. Excursia va avea loc în perioada 6-15 iunie. Citește și: Dezmăț pe banii publici: nouă deputați, cu Laura Vicol în frunte, aniversează în SUA „parteneriatul strategic”. Ambasadorul Muraru îl va primi pe deputatul Muraru, fratele său Din documentele depuse la Biroul Permanent reisese că deplasarea va dura 10 zile/ nouă nopți, dar nu există nicăieri un program al vizitei. „Programul va fi transmis ulterior, în urma finalizării procesului de confirmare a întrevederilor la nivelul Congresului, Departamentului de Stat, Departamentului Apărării precum și cu think-tank-uri americane relevante” se arată în adresa transmisă de Pavel Popescu (PNL), președintele Comisiei de Apărare, prin care justifica excursia pentru el și ceilalți parlamentari. Majoritatea membrilor delegației nu au nici o legătură cu parteneriatul strategic sau cu politica externă. Din delegație fac parte: Laura Vicol – PSD – Comisia JuridicăSilvia Țoiu – USR – Comisia de Tineret și SportMircea Fechet – PNL – Comisia de MediuRobert Sighiartău – PNL – Comisia de BugetGabriela Horga – PNL – Comisia de MuncăPavel Popescu – PNL – Comisia de ApărareAlexandru Muraru – PNL – Comisia SRIAlfred Simonis – PSD – Comisia de ApărareCsoma Botond – UDMR – Comisia de control a SRI Avocata Laura Vicol, deputat în Parlamentul României din partea PSD, conduce din decembrie 2021 comisia juridică a Camerei Deputaților. În trecut, ea a fost interceptată discutând cu persoane acuzate de infracțiuni de crimă organizată. Potrivit stenogramei ședinței de Birou Permanent a Camerei Deputaților din 18 mai, doar biletele de avion pentru deplasarea în SUA vor costa 7.000 de euro de persoană - parlamentarii circulă la clasa business, unde costurile sunt extrem de mari. Afirmația a fost făcută de George Simion, dar nimeni nu l-a contrazis. „Înțeleg că biletele de avion ar costa undeva la 7000 de euro”, a afirmat președintele AUR, dar nimeni nu i-a răspuns. „Nu e ceva personal”, i-a spus Ciolacu lui Simion, când i-a refuzat solicitarea de a fi inclus în delegația din SUA. „Respect decizia dumneavoastră. Înțeleg că nu e ceva personal, dar să avem în vedere pe viitor”, i-a răspuns Simion.

Fondator al partidului lui Șoșoacă, atac brutal la gramatica limbii române: „Vă așteptăm pe toți cei care ne suatinet și doriți să luptați alături ne no ,i”
Politică

Fondator al partidului lui Șoșoacă, atac brutal la gramatica limbii române: „Vă așteptăm pe toți cei care ne suatinet și doriți să luptați alături ne no ,i”

Fondatorul partidului lui Șoșoacă, atac brutal la gramatica limbii române: Marcel Viziteu, unul dintre cei trei fondatori ai formațiunii S.O.S. România a anunțat, pe Facebook, înființarea acestei structuri politice. Însă anunțul este plin de greșeli elementare care nu pot fi explicate prin lipsa de atenție. Senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din AUR în februarie 2021, a declarat azi că s-a înscris în partidul „S.O.S. România”. Partidul a fost înregistrat la tribunal în ianuarie 2022. Atac brutal la gramatica limbii române Partidul S.O.S. România a fost înființatat de Adeluța și Gabriel Gib și de Maricel Viziteu. Cei trei au depus actele în 23 noiembrie 2021, la Tribunalul București, iar instanța a publicat decizia definitivă privind înființarea formațiunii în 18 ianuarie 2022. Viziteu a anunțat, azi, pe Facebook, acest eveniment. „Începând de astăzi,doamna senator Diana Iovanovici Șoșoacă este membru al partidului ,,S,O,S, România ".al cărui membru fondator sunt !!! Vă așteptăm pe toți cei care ne suatinet și doriți să luptați alături ne no ,i pentru a înlătura trădătorii să vă înscrieți in partidul care va reda românilor. Demnitatea și Onoarea , furată de cei care au adus România în pragul dezastrului !!!”, a scris Viziteu (postarea a fost preluată fără modificări). Citește și: Un fost comandant NATO, amiralul Stavridis, propune ca România și alte state NATO să escorteze navele care exportă grâu din porturile ucrainene

Cîțu acuză PSD că menține un deficit redus pentru că nu mai returnează TVA și a tăiat investițiile
Politică

Cîțu acuză PSD că menține un deficit redus pentru că nu mai returnează TVA și a tăiat investițiile

Fostul premier Florin Cîțu acuză PSD că menține un deficit relativ redus pentru că nu mai returnează TVA și a tăiat investițiile. El a arătta că, în acest fel, cheltuielile bugetare au fost reduse cu patru miliarde de lei. Cîțu a criticat și intenția PSD de a se reveni la impozitul progresiv. Cîțu acuză PSD că nu returnează TVA „Ne spune aşa - vrem să luăm banii românilor, să-i folosim gratuit şi după aia poate că-i dăm înapoi, dacă vor să facă. Uitaţi-vă la TVA, exemplul cel mai bun. TVA trebuie restituit companiilor, sunt banii companiilor. Dar uitaţi-vă cum manipulează deficitul bugetar anul acesta, Ministerul Finanţelor, prin faptul că nu mai returnează TVA. Aşa se întâmplă şi acolo. Da, poţi să ai acces la ei, dar nu ţi-i dăm niciodată”, a explicat Florin Cîţu, luni la Parlament. El a mai spus că acesta este „un mod de a manipula şi vă atrag atenţia că, în 2019, Comisia Europeană într-un raport a spus că Ministerul Finanţelor, atunci condus de PSD, a manipulat execuţia bugetară prin faptul că nu rambursa TVA”. „Anul acesta, avem TVA deja 3 miliarde mai puţin rambursat ca anul trecut. Mai este un mod de a manipula deficitul, pe care l-am văzut tot în aprilie. S-au tăiat investiţiile cu un miliard de lei. Dacă puneţi 3 miliarde de la TVA şi un miliard de la investiţii, veţi vedea că deficitul nu scade faţă de anul trecut şi este la acelaşi nivel", a conchis preşedintele Senatului. Citește și: Un fost comandant NATO, amiralul Stavridis, propune ca România și alte state NATO să escorteze navele care exportă grâu din porturile ucrainene La final de aprilie, România avea un deficit de 16,3 miliarde de lei, cu 4,37 miliarde de lei sub cel din 2021.

Primar PSD din Mehedinți, jefuit de 100.000 de euro, cash. Ultima declarație de avere: fără cont în bancă, venituri lunare de circa 1.200 euro
Politică

Primar PSD din Mehedinți, jefuit de 100.000 de euro, cash. Ultima declarație de avere: fără cont în bancă, venituri lunare de circa 1.200 euro

Un primar PSD din Mehedinți, Ionuț Gîrgă, ales edil-șef în comuna Dârvari, a fost jefuit, în timp ce era plecat la un botez, de 100.000 de euro, cash, bani aflați în casa sa. Însă ultima declarație de avere publică a acestuia, din 2020, arată că familia sa avea venituri de doar 1.200 de euro pe lună. El nu avea nici un fel de altă sursă de venit în afară de salariul său - 4.600 de lei pe lună - și al soției, de 1.500 de lei pe lună, plus alocația celor doi copii. Primarul a susținut că banii proveneau din vânzarea unor tractoare. Într-adevăr, în 2020, el deținea două tractoare, un John Deere produs în 1984 și un Renault produs în 2000. Gîrga avea și trei mașini, una fiind un Touareg din 2008, plus o autoutilitară Ford. Comuna pe care o administrează are circa 2.500 de locuitori. Primarul și absolut toți consilierii sunt din PSD. În 2016, Gîrga a fost ales primar cu susținerea PNL. Primar PSD din Mehedinți, jefuit de 100.000 de euro „Primarul comunei mehedințene Dîrvari, Ionuț Gîrgă, se afla la un botez. Hoții au intrat în casă, de unde au sustras suma de 100.000 euro. Când a revenit la acasă, și-a dat seama că locuința sa (situată în satul Gemeni, comuna Dîrvari) a fost călcată de hoți. Edilul a alertat, imediat, poliția, care s-a deplasat la fața locului, pentru cercetări. Oamenii legii încearcă să îi descopere pe făptași și să recupereze prejudiciul. În momentul jafului, se aflau în casă doar cei doi copii ai edilului mehedințean. Tinerii le-au spus, ulterior, părinților că nu ar fi auzit nimic suspect în timpul nopții. Când primarul și soția sa s-au întors de la botez, ar fi găsit camera, în care țineau banii, răvășită. Acela a fost momentul în care cei doi și-au dat seama că banii lipsesc”, relatează Actual de Mehedinți. Presa locală susține, citând localnici anonomi, că, de fapt, primarul ar avea mai multe afaceri în localitate. El ar deține un magazin și, totodată, are în arendă mai multe terenuri agricole. Nici în declarația de avere și nici în cea de interese nu figurează vreo societate comercială sau venituri din arendă. Primarul nu avea, în 2020, cont în bancă. Când presa a venit la casa primarului, după incident, acesta a fugit, mai scrie Actual de Mehedinți. Citește și: Uniunea Europeană, incapabilă să se pună de acord în legătură cu un embargo asupra petrolului rusesc. Orban Viktor, calul troian al lui Putin în blocul comunitar

În timp ce Ciolacu anunță, la TV, oprirea angajărilor la stat, ministrul PSD Rafila mai vrea un secretar de stat și creșterea numărului de angajați la Sănătate
Politică

În timp ce Ciolacu anunță, la TV, oprirea angajărilor la stat, ministrul PSD Rafila mai vrea un secretar de stat și creșterea numărului de angajați la Sănătate

În timp ce Ciolacu anunță, la TV, oprirea angajărilor la stat, ministrul PSD Rafila mai vrea să angajeze un secretar de stat la Sănătate. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică, ministerul Sănătății urmează să aibă șase secretari de stat, în loc de cinci, câți are acum. Ministrul PSD Rafila mai vrea un secretar de stat Acest nou secretar de stat urmează să coordoneze absorbția fondurilor din PNRR. În plus, numărul angajaților din ministerul Sănătății crește cu patru persoane, ajungând la 453. Ca de obicei în ultima vreme, când sunt prezentate astfel de proiecte, din nota de fundamentare privind creșterea bugetarilor din acest minister lipsește impactul bugetar. În 2012, aceeași hotărâre de guvern modificată acum - HG 144/ 2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii - arată că acest minister avea oar 290 de angați. În 10 ani, schema ministerului s-a majorat cu peste 60%. Duminică, la Prima TV, Marcel Ciolacu susținea că vrea stoparea angajărilor la stat. „Eu ce susţin, susţin angajările pe care trebuie să le facă Ministerul Fondurilor Europene. (..) În rest, cred că este cazul să ne oprim”. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat, recent, majorarea schemei de personal cu aproape 550 de bugetari, cu salarii brute cuprinse între 13.500 și 17.800 de lei pe lună. La Interne urmează să mai fie angajate circa 8.000 de cadre, majoritatea urmând să beneficieze de regimul pensiilor speciale. La Mediu, Tanczos Barna (UDMR) mai vrea -tot pentru a face față PNRR - încă 64 de angajați. Citește și: În plină discuție despre majorarea impozitelor, Guvernul mai angajează peste 600 de bugetari. Nici o explicație pentru creșterea cu peste 10% a aparatului ministerului Mediului

Sindicaliștii de la metrou fac grevă pentru ca salariile conducerii Metrorex să fie mărite. Grindeanu, pesimist că PNRR se va implementa „pe zona de metrou”
Politică

Sindicaliștii de la metrou fac grevă pentru ca salariile conducerii Metrorex să fie mărite. Grindeanu, pesimist că PNRR se va implementa „pe zona de metrou”

Sindicaliștii de la metrou fac grevă pentru ca salariile conducerii Metrorex să fie mărite cu 18%, a relatat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Actuala conducere a Metrorex a fost numită în ianuarie 2022, chiar de Grindeanu. Până în 2021, șef al sindicatului de la metrou a fost fostul deputat PSD Ion Rădoi, trimis acum în judecată de DNA. Justiția l-a pus sub control judiciar și i-a interzis să mai fie șeful sindicatului. Sindicaliștii de la metrou fac grevă pentru salariile conducerii „Săptămâna asta am avut şi grevă la metrou la Bucureşti. Ştiţi ce mi s-apărut ciudat? Nu contest dreptul nimănui de a face grevă. Una din revendicări era ca personalul de conducere să primească 18% în plus, eu nu am mai văzut sindicate să... dar mă rog, nu neapărat asta e marea problemă. Vor angajări şi reclamă faptul că au rămas posturi descoperite, că reţeaua s-a mărit dar personalul nu. Există anumite fundamentări sau argumente din acest punct de vedere. Sigur, salarii mai mari dar ştiţi ce mă deranjează pe mine cel mai mult? Ritmul în care se implementează proiectele, unele dintre ele pe bani europeni, altele pe finanţări japoneze, ritmul în care se implementează aceste proiecte la metrou. În acest moment sunt pesimist vizavi de PNRR pe zona de metrou că se poate realiza”, a afirmat Sorin Grindeanu sâmbătă, la Digi 24. Acesta a arătat că anul viitor, la rediscutarea PNRR, dacă aceasta va avea loc, va încerca redirecţionarea fondurilor propuse pentru metrou către dezvoltarea altor proiecte pentru calea ferată, cel mai probabil. „Voi încerca, atunci când vom putea, la anul, dacă vor exista aceste discuţii la PNRR, ca să nu pierdem banii, să schimbăm această chestiune de pe metrou, poate pe calea ferată”, a adăugat ministrul Transporturilor. Șefa Metrorex, o fostă montatoare de stopuri Două persoane au ajuns la spital cu expunere la fum și alte 25 au fost asistate medical marți, 24 mai, în ziua celui mai grav incident produs în subteran, la metrou. Pentru un incident mult mai puțin periculos, fără victime, în 2017, fostul ministru al Transporturilor Felix Stroe (PSD) îl demitea pe directorul general Marian Aldea (acum director de resurse umane). În 2017 un scurtcircuit produs după desprinderea unui panou a blocat circulația metroului două ore. Atunci Stroe îl acuza pe Aldea că nu a întreținut infrastructura corespunzător. Citește și: Ucraina, foarte aproape de a lovi ținte din Rusia: Pentagonul a confirmat că poate livra Kievului lansatoare multiple de rachete cu rază de acțiune de minimum 300 de kilometri Șefa Metrorex, la al doilea mandat, este economista Mariana Miclăuș, pusă de ministrul Grindeanu chiar în ziua protestului de la STB care a paralizat transportul în comun din București. Mariana Miclăuș și-a început cariera ca „montator SCB” (semnalizarea și centralizarea circulației) și ulterior a luat licența de economist la ASE.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră