PSD pune, amenințător, condiții lui Tomac: îl vrea pe Cîrstoiu la Sănătate și-i spune ce să facă
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a spus, într-un interviu la RFI ce așteaptă formațiunea social-democrată de la premierul desemnat, Eugen Tomac. „Dacă Eugen Tomac are de gând să mai crească taxe, nu va beneficia de sprijinul PSD. Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la sprijinirea IMM-urilor românești și va avea favorizarea multinaționalelor, nu va beneficia de sprijinul PSD (...) Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la protejarea persoanelor cu venituri mici și medii, nu va avea sprijinul PSD”, a spus Zamfir.
PSD va decide abia la finalul acestei săptămâni dacă va susține guvernul Tomac. În partid există, se pare, mai mulți lideri care susțin că PSD trebuia să-și asume guvernarea, nu să îndemne la formarea unui guvern tehnocrat.
Zamfir este soțul unei jurnaliste de la Antena 3.
Lunga listă de condiții PSD
PSD așteaptă, a mai pus Zamfir, „să vadă echipa guvernamentală propusă, pentru că de la bun început să vă spun că noi nu putem accepta orice nume în Guvernul Tomac”.
„Luca Niculescu categoric este o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, mi se pare o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Și mai sunt categoric și alte persoane. Nu mi se pare în schimb potrivit Bogdan Glăvan. L-am auzit vehiculat în spațiul public. E o persoană cu viziuni profund libertariene”, a arătat liderul senatorilor PSD.
Zamfir a mai punctat ce se așteaptă de la guvernul Tomac:
- „Trebuie să vină cu o reducere a cotei de TVA la medicamente și alimente de bază”
- „Să îndrepte din erorile făcute de Guvernul Bolojan și aici mă refer la acea corecție cu privire la CASS-ul pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități”
- „O reechilibrare și o altă viziune cu privire la taxe se impune, categoric”.
„Încerc să formez o echipă de oameni bine pregătiți profesional pentru că îmi doresc să merg în Parlament cu un guvern de profesioniști, tehnic, nu unul politic pentru că avem de luat o serie de decizii importante”, a spus, azi, Eugen Tomac.