joi 22 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

daniel zamfir

9 articole
Politică

Cine-i șoptea lui Daniel Zamfir, la audierile din comisiile parlamentare: un fost secretar general la Economie

Personajul care-i șoptea lui Daniel Zamfir, candidat la funcția de ministru al Economiei în guvernul Niculescu, în timpul audierilor în comisiile parlamentare de specialitate, ar fi Darius Vodă, fost secretar general în acest minister din iulie 2023 în martie, afirmă surse politice. Acum, Darius Vodă este secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Citește și: Statul român va plăti circa 0,6% din PIB pe salariile restante a câtorva mii de magistrați – Bolojan Cine i-a șoptit lui Zamfir ca să nu rămână repetent la audieri Politic, el este considerat un apropiat al PSD. Darius Vodă este din Lugoj și a făcut facultatea de economie la o controversată universitate privată, Universitatea Europeană Drăgan.  Înainte de a termina facultatea era electrician, adică, potrivit propriului CV, participa la „proiectarea reţelelor de instalaţii electrice în Autocad, cât şi participarea efectivă pe teren la racordarea instalaţiilor electrice, conform schiţelor”. Între 2013 și 2014 a fost consilier personal la ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini. Ulterior a lucrat pentru succesorul ei, Florin Jianu, fiindu-i șef de cabinet.  „Şi Maria Grapini şi-a pus om în Guvernul Ciucă. Darius-Georgel Vodă, secretar general al Ministerului Antreprenoriatului si Turismului”, scria publicatia debanat.ro în ianuarie 2022. „Vodă este cunoscut drept un protejat al eurodeputatei PPUSL (partidul condus din umbră de mogulul Dan Voiculescu) Maria Grapini. Vodă a fost de altfel chiat şi consilier al Mariei Grapini. În 2013, când Grapini era ministru al Turismului şi IMM-urolor, Vodă fost dus de la Lugoj, unde era şef al organizaţiei de tineret a Partidului Conservator (vechea denumire a partidului lui Voiculescu), la Neptun pentru a fi numit administrator al SC Neptun SA. Ulterior el a mai lucrat ca director în Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei”, scria DeBanat.  Toto atunci începe să devină membru în CA-urile unor companii din turism, precum Litoral SA. În martie 2025, Darius Vodă era secretar general la ministerul Economiei, dar era plasat și în CA-urile a trei companii de stat: uzina mecanică din Cugir, fabrica de pulberi, Carmen Silva 2000 SA. Lua din aceste CA-uri circa 130.000 de lei, pe lângă salariul de la minister, de circa 155.000 lei, net, anual.  Potrivit unor surse politice, în dreapta lui Zamfir, in filmarea postată de „Fără penali”, s-ar afla o directoare de la compartimentul juridic al ministerului Economiei.  Candidatul PSD la funcția de ministru al Economiei, senatorul Daniel Zamfir, a fost filmat în timp ce i se șopteau răspunsurile, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate. Filmarea a devenit virală pre rețelele sociale. În imagini se vede cum un asistent aflat lângă Zamfir ține mâna la gură și îi șoptește acestuia ceea ce par a fi răspunsurile la întrebările parlamentarilor. Senatorul PSD notează conștiincios și se uită în jur stresat, pentru a vedea dacă frauda sa este observată. „Macar ii puneau o casca in ureche și îi șopteau elegant, tot maimuțe au ramas”, a comentat Florin Toma.  „Vai de mine, un elev ar primi nota 2 la test”, scrie Tizezer Lepess.  „Măcar scrie cu MONTBLANC de 1000€, se respectă”, comentează Mihai Barbu. „Are fata colegilor din școală ,cei care se furisau in ultima banca și stăteau cuminți, ca nu cumva sa fie întrebați daca si a făcut temele”, apreciază Cristi Timpu.  Zamfir a terminat facultatea de construcții și este politician din 1998. El este căsătorit cu Oana Zamfir, angajată a Antenei 3.  Florin Cîțu a scris despre Zamfir că este „hamsterul bancar” al lui Dragnea.

Cine-i șoptea lui Daniel Zamfir, la audierile din comisiile parlamentare: un fost secretar general la Economie
VIDEO Candidatul la funcția de ministru al Economiei, Daniel Zamfir, filmat când i se șopteau răspunsurile la audierea în comisiile parlamentare
Politică

VIDEO Candidatul la funcția de ministru al Economiei, Daniel Zamfir, filmat când i se șopteau răspunsurile la audierea în comisiile parlamentare

Candidatul PSD la funcția de ministru al Economiei, senatorul Daniel Zamfir, a fost filmat în timp ce i se șopteau răspunsurile, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate. Filmarea a devenit virală pre rețelele sociale. Citește și: Statul român va plăti circa 0,6% din PIB pe salariile restante a câtorva mii de magistrați – Bolojan Zamfir ascultă, notează și se uită să nu fie prins În imagini se vede cum un asistent aflat lângă Zamfir ține mâna la gură și îi șoptește acestuia ceea ce par a fi răspunsurile la întrebările parlamentarilor. Senatorul PSD notează conștiincios și se uită în jur stresat, pentru a vedea dacă frauda sa este observată. Deocamdată nu știm cine este cel care-i șoptea lui Zamfir.  Filmarea a fost distribuită pe pagina de Facebook „Fără penali în funcții publice”. „Macar ii puneau o casca in ureche și îi șopteau elegant, tot maimuțe au ramas”, a comentat Florin Toma.  „Vai de mine, un elev ar primi nota 2 la test”, scrie Tizezer Lepess.  „Măcar scrie cu MONTBLANC de 1000€, se respectă”, comentează Mihai Barbu. „Are fata colegilor din școală ,cei care se furisau in ultima banca și stăteau cuminți, ca nu cumva sa fie întrebați daca si a făcut temele”, apreciază Cristi Timpu.  Zamfir a terminat facultatea de construcții și este politician din 1998. El este căsătorit cu Oana Zamfir, angajată a Antenei 3.  Florin Cîțu a scris despre Zamfir că este „hamsterul bancar” al lui Dragnea. În 2025, Vasile Dâncu scria despre acesta că folosește cuvintele „doar pentru a înjura, pentru a linge clanțe sau pentru a cere șpăgi”. „Acest individ a fost dat afară de PNL, prin vot, cred că tot din conducerea centrală, pentru că își ataca verbal colegii, dar lumea ştie cǎ adevǎratul motiv a fost acela cǎ, după ce a luat niște credite, șantaja băncile cu legea «dării în plată» și alte idei de acest tip. Și în celelalte partide prin care a trecut și-a atacat colegii și are în biografia sa politică doar scandaluri.   Apropo de greșelile pe care le-a făcut PSD, Daniel Zamfir, deși ajuns destul de recent în partid, a devenit liderul de grup al senatorilor partidului, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2024.   Astăzi a scris cǎ eu dau sfaturi, deși nimeni nu mă bagă în seamǎ. Poate cǎ aşa stau lucrurile dacă un nimeni ca tine, Daniel Zamfir, e mereu atent și vrea să mǎ reducă la tăcere.   Daniel Zamfir, nu te-aș fi băgat în seamă nici de data asta, doar că acum ai dovedit încă o dată cǎ ești un bun exemplu pentru eșecul politicii noastre de promovare a unor oameni mici în funcții mari.   Această perioadă este una în care ar trebui să ne gândim, în interiorul partidului, la ce am greșit și ce trebuie să evităm în viitor. Când un traseist politic te înjură, deschide-i ușa pentru că deja se uită spre o nouă destinație…   Daniel, vezi că PSD nu mai e pe primul loc. Nu simți un fior suveranist?”, a scris Dîncu, pe Facebook. 

Viitorul ministru PSD al Economiei, Daniel Zamfir, atac la privatizarea Șantierului Naval Mangalia
Politică

Viitorul ministru PSD al Economiei, Daniel Zamfir, atac la privatizarea Șantierului Naval Mangalia

Senatorul PSD Daniel Zamfir, viitorul ministru al Economiei în guvernul Luca Niculescu, a contestat modul în care au fost atribuite contractele finanțate prin SAFE și a spus că va verifica privatizarea Șantierului Naval Mangalia, fără să aducă însă nici o acuzație concretă. Pe de altă parte, el a spus că crească numărul celor care vor beneficia de vouchere de vacanță. Șantierul Naval Mangalia (operat ca Damen Shipyards Mangalia) a fost vândut la 9 octombrie către RheinMetall la un preț de 138.034.320,47 euro (fără TVA), fiind adjudecat la a cincea licitație organizată. Rheinmetall va produce la Mangalia două nave de patrulare de tip OPV (MMPV 90) și două nave destinate intervențiilor pentru scafandri pentru Ministerul Apărării Naționale (MApN). Zamfir sugerează că vrea să alunge Rheinmetall de la Mangalia „În primul rând, ar trebui rezolvat cu Ministerul Apărării să intrăm cât mai repede în contractele SAFE și să vedem tot ce s-a întâmplat acolo. Mă interesează foarte mult ce s-a întâmplat și cu vânzarea șantierului Mangalia”, a spus Zamfir la Antena 3, post la care lucrează soția sa, Oana Zamfir. În mai 2024, el lăuda, pe Facebook, Rheinmetall: „Cel mai mare producator de tehnica militara din Europa, ReheinMetall decide sa faca un joint-venture cu Automecanica Medias. Asta inseamna incredere si consecventa!”.  „Am vorbit astăzi cu ministrul Radu Oprea să ne uităm foarte exact pe contractele SAFE. S-a tot vorbit că 60% se va produce în România. Oamenii cu care am vorbit astăzi sunt sceptici că se va întâmpla lucrul acesta”, a mai susținut Zamfir la Antena 3. Zamfir a mai anunțat că va crește numărul beneficiarilor de vouchere de vacanță, fiindcă reducerea lor a afectat turismul. „Am și avut o discuție inclusiv despre turism, pentru că ministerul acesta are patru domenii de activitate. Aici, fără doar și poate, trebuie să regândim introducerea voucherelor de vacanță pentru a dinamiza activitatea. Reducerea cuantumului voucherelor de vacanță a dus în cap sectorul turismului”, a spus el.  Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, potrivit unei analize realizate de un tur-operator pe baza datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor, centralizate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Însă, în iulie 2025, analistul economic Adrian Negrescu scria pe Facebook că „tichetele de vacanță au fost ca un măr otrăvit pentru operatorii din turism”.  „Le-au dat senzația că vor avea clienți la nesfârșit indiferent de dinamica economiei. Hotelierii au speculat acest program social în cel mai greșit mod cu putință, fără să înțeleagă că își taie singuri craca de sub picioare. Să mergi la un hotel pe Litoral sau pe Valea Prahovei a a ajuns o adevărată provocare financiară. În tentativa de a exploata la maximum valoarea tichetelor, au crescut prețurile până la cer, iar turismul românesc a ajuns să fie mai scump decât cel din Bulgaria, Grecia și chiar și Turcia, Italia și Spania.   Hotelierii s-au lăcomit să vândă scump niște camere de hotel în care n-au mai investit de ani de zile. Aceleași hoteluri prăfuite rămase din anii 2000, cu același mobilier, cu băi reparate de Dorei, cu televizoare bune de pus în muzeu, cu servicii de o calitate îndoielnică.   Și nu doar hotelurile au îmbătrânit urât. Litoralul românesc, pe ansamblu, arată foarte rău. Chiar mai rău decât în anii ‘90. Atunci nu existau terasele insalubre de tip ,,împinge tava’’, alimentarele și puzderia de construcții improvizate care sufocă orice urmă de civilizație turistică.   Teatrele de vară erau în vogă, restaurantele cu formații încă cântau evergreen-uri nu manele, iar plajele arătau foarte bine. Acum sunt demne de o comparație cu deșertul saharian.   E de înțeles de ce lumea alege Grecia, Bulgaria, Turcia și alte destinații. De ce să dai aceeași bani sau chiar mai mulți pe litoralul nostru când ai oferte mai bune calitativ în străinătate?”, a scris Negrescu. 

Viitorul ministru PSD al Economiei, Daniel Zamfir, a dat în scris, acum 10 zile, că nu va vota guvernul Luca Niculescu
Politică

Viitorul ministru PSD al Economiei, Daniel Zamfir, a dat în scris, acum 10 zile, că nu va vota guvernul Luca Niculescu

„Zamfir, senator PSD, nu va vota Luca Niculescu, Guvernul Luca Niculescu, așa. Filmați aici”, declara hotărât, la 5 octombrie, senatorul PSD Daniel Zamfir, propus acum ministru al Economiei. El este căsătorit cu Oana Zamfir, realizatoare la Antena 3, cea care, recent, l-a întrebat pe Luca Niculescu: „Puteți să ne dați exemple din viața dumneavoastră când ați fost om înainte de orice?“.  Citește și: ANALIZĂ Miza numirii unui penal PSD la Interne: controlul celui mai controversat serviciu secret Daniel Zamfir a trecut și pe la PD, PNL și ALDE, înainte de a ajunge în PSD. Presa a scris că în ultimii ani a acordat împrumuturi de milioane de lei în nume personal și a vândut terenuri în valoare de peste 2,5 milioane de euro într-un singur an. El este un apropiat al familiei Firea.  Ministrul Economiei nu va vota propriul Guvern. Dacă își respectă semnătura Zilele trecute, el se opunea vehement guvernului Niculescu.  „Vă dau scris că nu o să facă Grindeanu asta. Dă hârtia încoace. Cum adică să-mi zică mie Grindeanu mâine, bă, votați în alb? Domnule, nu votează în alb nimeni, ați înnebunit? Cum să votăm în alb? Ne-am luat-o a patra oară și acum de frică că ce? De frică că ce? Că ne ia miliția, să zicem că ne e frică și votăm indiferent de ce face Luca Niculescu? Zamfir, senator PSD, nu va vota Luca Niculescu, Guvernul Luca Niculescu, așa. Filmați aici”, a spus el în emisiunea lui Victor Ciutacu la Romania TV.  „În primul rând, am spus, de principiu, să oprim măsurile de austeritate pe care le-a impus Ilie Bolojan. Ăsta este lucrul fundamental. După aceea, vrem să vedem şi echipa de miniştri, vrem să vedem cum gândeşte domnia sa să alcătuiască Guvernul, ce ministere să revină PSD, persoanele pe care le propune domnul Luca Niculescu, altele decât cele de la PSD. Sunt foarte multe lucruri de discutat. Un singur lucru este cert: nu vom da cec în alb lui Luca Niculescu în momentul ăsta”, mai afirma Daniel Zamfir, citat de Agerpres. El este inițiator al unui proiect de lege privind introducerea uniformelor școlare obligatorii. Tot el a inițiat proiectul de lege care interzice vânzarea activelor statului până în 2027.

Clientul lui Firea, supranumit „hamsterul bancar” al lui Dragnea, ar putea ajunge ministru la Mediu
Politică

Clientul lui Firea, supranumit „hamsterul bancar” al lui Dragnea, ar putea ajunge ministru la Mediu

Daniel Zamfir, senator PSD care a mai trecu pe la PD și PNL, ar putea fi ministru al Mediului în guvernul Veștea, afirmă surse politice. Acesta este acum un apropiat la familiei Firea-Pandele. Zamfir, care a terminat facultatea de construcții și este politician din 1998, nu pare a avea vreo legătură profesională cu Mediul. Citește și: Veștea îl reșapează Lucian Bode și-i dă Economia, liderii liberali Pauliuc, Predoiu și Gorghiu, recompensați cu portofolii Folosește cuvintele „doar pentru a înjura, pentru a linge clanțe sau pentru a cere șpăgi”. În 1998, înainte de a fi dat afară din PNL, Florin Cîțu, la acel moment senator PNL, a scris despre Zamfir că este „hamsterul bancar” al lui Dragnea. În 2025, Vasile Dâncu scria despre acesta că folosește cuvintele „doar pentru a înjura, pentru a linge clanțe sau pentru a cere șpăgi”. „Acest individ a fost dat afară de PNL, prin vot, cred că tot din conducerea centrală, pentru că își ataca verbal colegii, dar lumea ştie cǎ adevǎratul motiv a fost acela cǎ, după ce a luat niște credite, șantaja băncile cu legea «dării în plată» și alte idei de acest tip. Și în celelalte partide prin care a trecut și-a atacat colegii și are în biografia sa politică doar scandaluri.   Apropo de greșelile pe care le-a făcut PSD, Daniel Zamfir, deși ajuns destul de recent în partid, a devenit liderul de grup al senatorilor partidului, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2024.   Astăzi a scris cǎ eu dau sfaturi, deși nimeni nu mă bagă în seamǎ. Poate cǎ aşa stau lucrurile dacă un nimeni ca tine, Daniel Zamfir, e mereu atent și vrea să mǎ reducă la tăcere.   Daniel Zamfir, nu te-aș fi băgat în seamă nici de data asta, doar că acum ai dovedit încă o dată cǎ ești un bun exemplu pentru eșecul politicii noastre de promovare a unor oameni mici în funcții mari.   Această perioadă este una în care ar trebui să ne gândim, în interiorul partidului, la ce am greșit și ce trebuie să evităm în viitor. Când un traseist politic te înjură, deschide-i ușa pentru că deja se uită spre o nouă destinație…   Daniel, vezi că PSD nu mai e pe primul loc. Nu simți un fior suveranist?”, a scris Dîncu, pe Facebook. 

PSD îi pune, amenințător, condiții lui Tomac: îl vrea pe Cîrstoiu la Sănătate și-i premierului desemnat spune ce să facă
Politică

PSD îi pune, amenințător, condiții lui Tomac: îl vrea pe Cîrstoiu la Sănătate și-i premierului desemnat spune ce să facă

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a spus, într-un interviu la RFI ce așteaptă formațiunea social-democrată de la premierul desemnat, Eugen Tomac. „Dacă Eugen Tomac are de gând să mai crească taxe, nu va beneficia de sprijinul PSD. Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la sprijinirea IMM-urilor românești și va avea favorizarea multinaționalelor, nu va beneficia de sprijinul PSD (...) Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la protejarea persoanelor cu venituri mici și medii, nu va avea sprijinul PSD”, a spus Zamfir. Citește și: VIDEO Cristian Diaconescu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre anularea alegerilor din 2024: „Vorbim de contracararea unui atac hibrid” PSD va decide abia la finalul acestei săptămâni dacă va susține guvernul Tomac. În partid există, se pare, mai mulți lideri care susțin că PSD trebuia să-și asume guvernarea, nu să îndemne la formarea unui guvern tehnocrat. Zamfir este soțul unei jurnaliste de la Antena 3.  Lunga listă de condiții PSD PSD așteaptă, a mai pus Zamfir, „să vadă echipa guvernamentală propusă, pentru că de la bun început să vă spun că noi nu putem accepta orice nume în Guvernul Tomac”.  „Luca Niculescu categoric este o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, mi se pare o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Și mai sunt categoric și alte persoane. Nu mi se pare în schimb potrivit Bogdan Glăvan. L-am auzit vehiculat în spațiul public. E o persoană cu viziuni profund libertariene”, a arătat liderul senatorilor PSD.  Zamfir a mai punctat ce se așteaptă de la guvernul Tomac: „Trebuie să vină cu o reducere a cotei de TVA la medicamente și alimente de bază” „Să îndrepte din erorile făcute de Guvernul Bolojan și aici mă refer la acea corecție cu privire la CASS-ul pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități” „O reechilibrare și o altă viziune cu privire la taxe se impune, categoric”.  „Încerc să formez o echipă de oameni bine pregătiți profesional pentru că îmi doresc să merg în Parlament cu un guvern de profesioniști, tehnic, nu unul politic pentru că avem de luat o serie de decizii importante”, a spus, azi, Eugen Tomac.   

Senatorul PSD Zamfir recunoaște că PSD își caută salvarea într-un premier tehnocrat
Politică

Senatorul PSD Zamfir recunoaște că PSD își caută salvarea într-un premier tehnocrat

Senatorul PSD Daniel Zamfir recunoaște că PSD își caută salvarea într-un premier tehnocrat: „Că va fi nevoie de un prim-ministru independent, tehnocrat, ne asumăm (...). De ce nu? Dacă asta este soluția care va debloca lucrurile în momentul ăsta, de ce nu?”, a spus el la RFI.  Citește și: Ciprian Ciucu spune, la podcastul „Cum e, de fapt?”, în ce condiții s-ar rupe contractul social dintre PNL și președintele Nicușor Dan Zamfir este liderul senatorilor PSD și un apropiat al grupării din jurul Gabrielei Firea și al lui Florentin Pandele.  Senatorul PSD Zamfir recunoaște că PSD își caută salvarea într-un premier tehnocrat La remarca realizatorului că un premier tehnocrat nu ar avea sprijin politic în nici un partid, Daniel Zamfir a replicat: „Am spus o variantă ipotetică. Nu există nici o reticență a noastră de a merge mai departe, sigur, evident, fără Ilie Bolojan (…). Ne asumăm în continuare să constituim o majoritate proeuropeană, sigur, fără AUR, nu vom face un Guvern cu AUR”. Acum câteva zile, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte al PSD, a declarat la Interviurile Digi24.ro că un nou executiv s-ar putea construi în jurul unei personalități din zona economică, fără afiliere politică.  „Eu unul, da, cred în această variantă (n.r. premier tehnocrat). Pe persoană fizică vă spun. Eu cred că se poate face o împăcare în jurul unui terț. (...) E singura formă prin care domnul Bolojan își poate păstra partidul. Dacă mă întrebați, având în vedere situația economică prin care trecem, cred că avem nevoie de un economist foarte bun. Să înțeleagă macroeconomie, să înțeleagă că deficitul nu se reduce doar prin neplata unor facturi sau prin mărirea unor taxe”, a spus Pucheanu.  Azi, mai multe surse din PSD arătau că acest partid ia în calcul, ca ultimă soluţie, scenariul unui premier tehnocrat, dar şi cel al unui guvern minoritar cu UDMR şi minorităţile.   Joi ar putea avea loc noi discuţii informale cu preşedintele Nicușor Dan, iar vineri sau luni sunt posibile consultări oficiale la Cotroceni.

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”
Politică

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”

Senatorul PSD Daniel Zamfir înalță ode către premierul Marcel Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”. În plus, Zamfir îi critică dur pe liberali pentru că încearcă să-și asume meritele pentru decizia Austriei de a permite intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime: „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora!”. Citește și: ANALIZĂ Pro-Infrastructura: Scenariul de vis este ca în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă și drum expres. Realist: între 140 și 55 km Senatorul Zamfir este căsătorit cu realizatoarea Oana Zamfir de la Antena 3. Însă, DeFapt.ro a arătat că vizita lui Ciolacu în SUA a fost un eșec: datele publice, de pe site-ul ministerului de Externe, arată că alți premieri care s-au deplasat la Washington DC au fost primiți de vicepreședintele SUA sau chiar de președintele Statelor Unite, la Casa Albă. În plus, Ciolacu a decis să-l excludă din programul vizitei sale pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, fost consilier al președintelului Iohannis, ceea ce a generat un scandal public care s-a desfășurat pe toată perioada prezenței premierului român la Washington și New York. Citește și: ANALIZĂ De ce vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec: o comparație cu vizitele la Washington ale altor premieri români. Până și Dăncilă a avut acces la vicepreședintele SUA Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora! În 10 ani de mandat ai președintelui Iohannis nu s-a mișcat nimic pe Schengen. ”Lobby-ul african” de tip hakuna matata nu poate băga România în Schengen. În schimb, Germania, Spania, SUA, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European – DA! Plus Ronald Lauder. Și a existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD! În șase luni de mandat, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu toți liderii importanți și s-a batut pentru cauza României asa cum trebuie sa faca un om de stat aflat in fruntea Guvernului. În plus, toate statele membre UE conduse de social-democrați au susținut direct și fără rezerve România. Acesta este ”secretul” acordului politic care mai apoi a fost transpus la nivel tehnic de ministerele de resort. Adevărul poate fi scris, dar pentru unii liberali pare că e nevoie și de imagini”, a scris Zamfir. El a mai scris cu o zi înainte o postare cu un mesaj asemănător,postare i-a atacat pe miniștrii de Interne și de Externe, Cătălin Predoiu și Luminița Odobescu, ambii susținuți de PNL. Citește și: Ciolacu, promisiune mincinoasă: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”. Fapte: rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%. Acum, este de patru ori mai mare „Categoric e un succes al guvernului Romaniei, dar sa afirmi ca premierul Ciolacu «a fost si el pe acolo» cand, de fapt, deblocarea Schengen s-a realizat dupa vizita premierului Ciolacu in SUA si intalnirea acestuia cu Anthony Blinken si Ronald Lauder, fost ambasador al SUA in Austria si prieten cu Nehammer, e sub demnitatea celor care ocupa azi functiile de ministrii de interne si externe”, a susținut Zamfir.

PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier: partidul a decis să introducă impozitul de 1% pe cifra de afaceri
Eveniment

PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier: partidul a decis să introducă impozitul de 1% pe cifra de afaceri

PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier: partidul a decis să introducă impozitul de 1% pe cifra de afaceri, a spus, azi, la Alba Iulia, senatorul social-democrat Daniel Zamfir. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier „Vreau să anunţ aici, în premieră, (…), că la nivelul Partidului Social Democrat această decizie (impozit de 1% din cifra de afaceri – n.r.) va fi una care se va regăsi în programul de guvernare pe care preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, îl va prezenta imediat după preluarea funcţiei de prim ministru. PSD, repet, susţine impozitarea pe cifra de afaceri. Este, până la urmă, un mecanism care aduce o echitate în materie de impozitare, întrucât 1% pe cifra de afaceri, această cotă de impozit, o plătesc IMM-urile, cele care desfăşoară activităţi de producţie şi nu numai, se încadrează în cifră de afaceri de 500.000 de euro”, a declarat Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice din Senatul României. Potrivit acestuia, impozitarea cu 1% va aduce un echilibru în mecanismul de impozitare, întrucât, a spus el, marile corporaţii multinaţionale, prin „mecanismul de optimizare fiscală, transferă o mare parte a profitului în paradisuri fiscale”, iar „aici, unde fac profitul, rămâne o foarte mică sumă de impozitat, ceea ce este absolut incorect”. „Ceea ce vrem să facem cu acest mecanism de impozitare, aducem un echilibru între ceea ce plătesc companiile româneşti şi ceea ce ar trebui să plătească şi marile companii multinaţionale, care activează şi care fac profit în România”, a adăugat Daniel Zamfir. Senatorul PSD a opinat că a plăti impozit acolo unde faci profitul este şi fundamentul care a stat la bază atunci când Uniunea Europeană a emis Directiva 1164, prin care a decis ca companiile multinaţionale să plătească impozitul acolo unde fac profit. „Sper ca PNL să nu șovăie” „A nu se înţelege că acest mecanism de impozitare este un mod de a supraimpozita sau de a pedepsi în vreun fel companiile multinaţionale. În niciun caz. Este, până la urmă, în spiritul Directivei europene care spune exact acest lucru: companiile trebuie să-şi plătească impozitele acolo unde fac profitul. Dar, înainte de orice, este un mod de a aduce echitate în mecanismul de impozitare. Asta este dorinţa PSD, cu care, evident, vom merge în coaliţie. Decizia va fi luată împreună cu PNL, sper din suflet ca, aici, PNL să nu mai şovăie”, a declarat Daniel Zamfir. Senatorul PSD şi-a exprimat convingerea că prin acest tip de impozitare, care „va fi mult mai uşor de controlat”, bugetul statului va fi „cu mult mai corect alimentat şi sumele vor fi consistente în comparaţie cu situaţia de acum”. El a conchis că această măsură va aduce un echilibru între ceea ce plătesc, ca impozit, companiile româneşti şi multinaţionalele care, a spus parlamentarul social-democrat, „bineînţeles, sunt binevenite în România”. Potrivit acestuia, măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Un fost guvernator al Deltei știe de ce România nu are studii despre impactul Bîstroe asupra naturii. Mălin Mușatescu: Guvernul a dat bani în 2014, dar Mediul i-a pierdut, birocratic La iniţiativa senatorului PSD de Alba Călin Gheorghe Matieş, în această săptămână a avut loc la Alba Iulia şedinţa Comisiei Economice a Senatului României. De asemenea, cu această ocazie, au fost organizate mai multe întâlniri între oameni de afaceri din judeţ şi senatorii din comisie.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră