luni 22 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: tomac

27 articole
Politică

Papahagi povestește cum a decurs desemnarea sa ca ministru al Culturii în guvernul Tomac

Adrian Papahagi relatează, pe Facebook, cum a descurs desemnarea sa ca ministru al Culturii, din momentul în care l-a sunat Eugen Tomac. „Joi, 4 iunie. Eram la Biblioteca Academiei din Cluj și descriam liniștit manuscrise”, își începe el relatarea.  Citește și: Generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant al unei structuri NATO, critică dur desemnarea lui Veștea ca premier: îl acuză de dezinteres și management defectuos „Nu caut funcții, fug de ele. La începutul anului am refuzat ambasada la Roma” „Joi, 4 iunie. Eram la Biblioteca Academiei din Cluj și descriam liniștit manuscrise. Mă sună Eugen Tomac: "Ai vrea să ocupi fotoliul domnului Pleșu dacă sunt desemnat prim-ministru?" "Care fotoliu?" "La ministerul culturii." "Hm, primul instinct e să spun nu. Dar lasă-mă să mă gândesc câteva zile!" Adevărul e că mă scoate din treburi. Am pe rol așa: examene, licențe, rapoarte doctorale, susținere de doctorat, școală de vară internațională organizată la Cluj în iulie, conferință internațională cu 30 de invitați organizată în septembrie, expoziție de manuscrise de organizat tot în septembrie, grant de condus, cu 100 manuscrise de catalogat, publicații, conferințe, drum la NY în august cu bilete cumpărate dinainte de războiul din Iran, 2 cărți sub contract de predat până în 2027, 4 doctoranzi de îndrumat, cursuri pe care nu le poate ține nimeni în locul meu. La acestea se adaugă îngrijirea mamei, care are nevoie de mine zilnic. Salariul meu la Cluj (profesor plin cu 25+ ani vechime și gradație de merit + grant) e mai mare decât cel de ministru.   Nu caut funcții, fug de ele. La începutul anului am refuzat ambasada la Roma. Nu am candidat niciodată la vreo funcție în UBB: nici măcar șef de catedră. Nu sunt sinecurist, ci universitar (și oricum, o ambasadă grea sau un minister nu sunt sinecuri, ci muncești de-ți sar capacele: sinecură e o ambasadă la soare pe unde nu trece nimeni, membru al academiei, care ia 4000 lei lunar pe viață, fără vreo obligație, sau membru plătit 2000€/lună într-un CA – ălea sunt sinecuri, nu un ministeriat).   Cristiana, soția mea, spune, ca de obicei, NU. "Nu, nu, nu. O să-ți distrugi sănătatea cu naveta, ca taică-tu. Te cunosc, vei încerca să duci și minister, și grant, și cursuri și o să mori la 50 de ani. Nu-ți aduce nimic, e numai vanitatea ta, stai liniștit! Te vor înjura toți, nu vei avea bani de niciun proiect, doar îți dai peste cap toată viața."   Dar nu subestimați ambiția unui bărbat de 50 de ani care știe că nu e chiar ultimul bou, într-o țară altminteri plină de boi agramați în funcții înalte. În plus, trebuie să răspunzi când țara te cheamă, dacă tot te declari patriot și te exprimi zilnic despre situația politică. Apoi, ai șansa să faci câteva lucruri bune: urmărești zilnic renovarea de la Batthyaneum, mai urnești 2-3 renovări prin țară, faci câteva concursuri cinstite unde ajung oameni buni la șefia unor muzee, teatre etc., poate reduci TVA la carte la 5% și ajuți industria cărții, care gâfâie în țara unde se citește cel mai puțin din UE.   Îmi sun prietenii apropiați, ca să-i întreb dacă ar accepta: Teodor Baconschi, Horia Patapievici, Sever Voinescu. Da, da, nu. Horia spune: "Dragul meu, și dacă nu poți face nimic, măcar poți opri câteva porcării și tot e ceva." Sun câțiva directori de instituții de cultură cu care sunt prieten: "Dacă accept, ce pot face bun pentru instituția voastră?" Primesc idei.   Mă frământ două zile, consiliu de familie. Matei (fiu-meu), Ina (soră-mea): "vezi-ți de treabă!" Mama e mândră. Ea aprobă oricum orice fac, fiindcă știe că nu fac porcării. Nu se gândește că dacă voi fi mai mult la București, nu mă voi mai putea ocupa de ea. Vom găsi soluții. Mă consult și cu socrii, bucureșteni. Nu aș cere apartament RAAPPS, ci aș locui la ei, modest, în cele 2 camere care ne sunt rezervate la etajul vechii lor căsuțe din sectorul 3, care așteaptă de jumătate de an aviz ca să-și repare țiglele și să nu mai plouă în casă.   Mă gândesc: e totuși o șansă să fac ceva. Degeaba tot comentez politica dacă, atunci când mi se oferă șansa să chiar fac ceva, mă trag în spate. Nu trebuie să-mi fie frică. "Te va răni și vei suferi", îmi spune Sever V. A trecut prin politică mai mult decât mine, a văzut multe, știe. Știu și eu că așa va fi. "E o șansă, nu știi dacă ți se va oferi a doua oară", spune Doru B. A fost ministru, a făcut lucruri mari pentru țară (l-a adus pe Papa Ioan Paul II la București, a semnat Deveselu la Casa Albă, a făcut parteneriat strategic cu Franța, a creat grupul "Prietenii Republicii Moldova în UE"), a suferit un tratament injust după mandat (Iohannis l-a marginalizat într-un mod abject).   În plus, cu Nicușor Dan și Eugen Tomac sunt amic. Pe primul îl știu din 1997. Ne întâlneam des la "Ulm" (45, rue d'Ulm, sediul central al École Normale Supérieure), mâncam împreună la CROUS sau la "Pot" (cantina școlii), frecventam seminarul lui românesc. A fost și la mine acasă, în Mănăștur, în vara lui 1998, când am dat o petrecere. Am dansat toți, ca tineri de 20+ ce eram, îndrăgostiți de colegele noastre de la ENS. Atunci am cunoscut-o pe Cristiana, care peste un an avea să devină soția mea. După ce Nicușor a revenit, patriotic, în țară, i-am trimis un proiect pentru zona literară a unei Școli Normale Superioare la București. N-a ieșit decât parțial, pe mate. Ne-am revăzut sporadic după 2010. N-am mai comunicat în ultimul deceniu, dar i-am sprijinit cu drag și cu entuziasm în 2025 candidatura la președinție. Simțeam un soi de elan pașoptist: unul dintre cei întorși de la Paris chiar poate conduce țara. Cred și acum că e o mare șansă că a câștigat el, nu Antonescu sau Simion.   Cu Eugen Tomac mă știu din decembrie 2009: el era secretar de stat pentru românii de pretutindeni, eu consilier la cabinetul dragului meu prieten, Teodor Baconschi, la MAE. Brav basarabean patriot, cu intonația irezistibil modulată de dulșele grai moldav, politicos, cordial, franc. Am fondat împreună PMP, în care eu am rezistat doar un an din motive de Udrea; el și-a continuat abil cariera politică. Am bătut țara împreună cu PMP, a fost de mai multe ori la mine acasă, am mers împreună cu mașina prin țară. Eu nu mai fac politică din 2015, după o implicare efemeră de 3 ani. Dar morbul mi-a rămas. Iată că acum prietenul meu avea perspectiva de a ajunge prim-ministru!   Eram, așadar, un grup de amici care într-o conjunctură complicată pentru țară puteau face ceva (sau așa credeam). Aș fi fost prieten cu premierul și amic cu președintele – ceea ce nu-i puțin pentru un pârlit de ministru cu buget minuscul (1,4 miliarde lei, vreo 260 milioane euro). În plus, eram amic și cu Sorin Costreie (fusesem colegi de an la NEC), care urma să devină vicepremier. Ce mai, suna bine, onorabil, perfect. O companie deopotrivă amicală și agreabilă.   După două nopți nedormite și zile de iritabilitate maximă încasate, cu stoicismul obișnuit, de "sfânta Cristiana", cum îi spune soră-mea (căci noi, armânii, suntem temperamentali), decid să-i spun "da" lui Eugen în ziua de duminică. "Adi, e cea mai mare bucurie a mea pe ziua de azi". Îmi cere un mic plan, câteva idei, îi trimit. Îl rog să nu anunțe oficial. E om de cuvânt, nu mă pomenește nici în interviul de la Gâdea (hmmm!!!) nici în altele. Numele meu circulă public la tv. Vecinii încep să se uite pieziș la mine. Idem lumea pe stradă. La fel, comitetul de bătrâni abonați la băncile din fața blocului de garsoniere al mamei. O doamnă îmi zice: "bună ziua, dom' ministru". "Să nu ne grăbim, doamnă!" Încep să primesc înjurături, amenințări, dar și felicitări și propuneri de proiecte pe telefon, mail, WhatsApp și pe Facebook.   Eugen îmi spune că va trece guvernul. Îl întreb dacă e cazul să vin la București să mă întâlnesc cu oameni din minister, să întreb de proiecte, să pregătesc audierea cu cel mai înverșunat dușman actual, fostul prieten, Mihai Neamțu, care deja mă înjura preventiv. Da, e o bună idee. Îl întreb și pe amicul Mihai Ghyka dacă ar vrea să fie în echipă (mai fusese de două ori în minister, alături de Toader Paleologu și Vlad Alexandrescu). Îmi dă și el sfaturi bune, Mai contactez doi, trei oameni de excelentă calitate, cu experiență în managementul cultural, pe care i-aș vrea în echipă. Decid să merg la București joi. Nu comunic nimic public. Orice aș zice, risc să-i compromit lui Eugen negocierile. Eugen îmi spune că pesediștii s-au opus la numele meu: "Papahagi, ăla care ne înjură zilnic?", dar a reușit să-i convingă să mă accepte. Acum voi fi nevoit să înghit în sec. Să fiu urban chiar și cu Pesedaurul. Uf, mare c...ă politica asta. Dar una e să fii om liber, alta e să fii demnitar. Trebuie să înveți să-ți ții gura, dacă vrei să faci ceva. Altfel te paște rapid o moțiune, remanierea, sau ești blocat la fiecare pas.   Negocierile avansează greu. Eugen mă ține la curent. Deși nu-i spuseseră un "nu" ferm președintelui la negocierile din luna anterioară, PNL și USR și UDMR se opun acum ferm guvernului Tomac. Apar nume noi pe listă, unii se vădesc apropiați de PSD. Trebuiau făcute concesii. Înțeleg. Îi spun lui Eugen: "eu numai cu voturile PSD și ceva strânsură de la ex-SOS/POT" nu sunt dispus să ajung ministru. "Adi, nu vreau să te compromit. De aceea nici nu ți-am anunțat oficial numele. Dacă așa stau treburile îți spun și te retragi onorabil." Apreciez asta.   Miercuri seara aveam zbor la București la 19:50. O duc pe mama la dentist la 17:00, termină la 18:00. Zborul se amână pe 21:30. Mă frământ. Să merg, să nu merg? "Nu mergi niciunde, spune Cristiana". "Totuși, i-am promis lui Eugen." Mai am timp. N-am făcut valiza. Simpla perspectivă de-a purta iar costum pe căldurile ăstea mă exasperează. În avion se șifonează sacoul. Urăsc să zbor în costum. Renunț la zbor. Aflu că, în realitate, avionul a decolat abia la 22:30 și a aterizat la 23:30. Asta e viața de ministru: un rahat. Poți fi oricine, cu orarul Tarom nu te pui, săptămânal îți pierzi nopțile în costum și cravată prin aeroporturi. Îl urmăresc pe Eugen la B1. E tensionat, primise refuzuri ferme de la Bolojan, Fritz și Kelemen. Mai are însă niște runde de discuții cu ei.   Refuzurile devin clare. Îi scriu lui Eugen: "În condițiile în care PNL, USR și UDMR nu votează guvernul, eu nu mai sunt dispus să vin." În fond, de ce aș îndura ofensele lui Mike și ale fiicei lui VC Tudor, doar pentru ca să figurez pe lista unui guvern fără șanse? Sau dacă singura șansă e să ne voteze PSD, de ce aș accepta să fiu acuzat că fac parte dintr-un guvern marionetă a PSD, când e arhicunoscută antipatia mea pentru PSD?   Vineri dimineața agreez cu Eugen să mă retrag. E prima mea comunicare publică. Îl susțin în continuare, cum e firesc și loial și onorabil. Anunț că mă retrag de pe listă și răsuflu ușurat. Mă sună, adorabil, Andrei Pleșu (cât îl iubesc pe acest om!). Îmi telefonase și când se anunțase numele meu, ca să mă felicite. "Adrian, te felicit și acum că ai scăpat." La prima felicitare îi spusem că Eugen m-a întrebat dacă vreau să ocup "fotoliul lui Andrei Pleșu". A chicotit măgulit. "Dvs. ați deschis acest drum în 1990 și speram să nu vă dezamăgesc. Aveam și o glumiță, dacă îmi permiteți. Aș fi spus la audieri: credeți că nu pot umple fotoliul lui Andrei Pleșu? Uitați-vă mai bine la mine!" Mă amuză să fiu autoironic cu propria corpolență. Domnului Pleșu i-a plăcut gluma.   Apoi urmează tot ce știți public până duminică. Azi, aflu din presă că președintele deja avea discuții cu dl. Veștea de miercuri, când eu mă pregăteam să zbor la București (noroc cu Cristiana și amânarea zborului, care m-au scutit de o pierdere de timp).   Politica e cinică. Nu se încurcă un șef de stat într-o listă de miniștri potențiali, ținuți pe stand-by. Duminică mi-a venit doar să înjur. Dar era ziua Domnului, așa că am proferat doar jumătate din profanitățile care mă ispiteau. Seara am mers la un excelent spectacol de teatru (O'Neill, Lungul drum al zilei către noapte, splendid regizat de Mihaela Panainte și splendid jucat).   Azi m-am trezit senin, mi-am făcut calendarul pe săptămâna asta, am văzut că arată mult mai bine fără audieri la comisia lui Mike și înjurături unanime de la secta purității, și i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a ferit și de asta.   M-am gândit să vă povestesc tuturor cum a fost”, a scris Papahagi. 

Adrian Papahagi își povestește viața de fost viitor ministru Foto: Facebook
Adrian Veștea, din tabăra anti-Bolojan, a acceptat să fie desemnat premier Foto: Facebook
Politică

Lovitură pentru Bolojan: prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea acceptă să fie desemnat premier. Tomac și-a depus mandatul

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, iar în locul său l-a desemnat pe prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea. Acesta a acceptat: „Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal.” Citește și: Papahagi îl apără pe Nicușor Dan și avertizează: „Asistăm la nașterea sectei Martorii lui Bolojan” Veștea, în tabăra anti-Bolojan „Domnul Veștea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, un președinte de consiliu județean de succes, a fost un ministru de succes.  E o persoană care a atras fonduri europene, o persoană preocupată de dezvoltare, a dezvoltata aeroportul din Brașov, o persoană categoric prooccidentală, o persoană de dialog. A lucrat mult timp cu bugete și are responsablitatea de a lucra de bugete”, a spus Nicușor Dan despre Veștea.  Veștea este acum președintele Consiliului Județean Brașov.  El a fost ministru al Dezvoltării în guvernul Ciolacu, primar la Râșnov din 2004 în 2016 și președinte al Consiliului Județean Brașov din 2016 în 2023.  Veștea a fost de la începutul acestei crize în tabăra anti-Bolojan, care a susținut ca PNL să găsească formule pentru a rămâne la guvernare. În ședința Biroului Permanent Național al PNL din 10 mai, zece liberali s-au abținut de la votul propunerii de a nu mai face alianță cu PSD. S-au abținut: Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Monica Anisie, Alexandru Popa, Adrian Cozma, Toma Petcu și Ion Iordache. Dintre aceștia, trei sunt prim-vicepreședinți: Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea. Pe 5 mai, Veștea el scria pe Facebook: „Am văzut România de jos în sus - din Primăria din Râșnov, din Consiliul Județean Brașov, din Ministerul Dezvoltării. Am învățat un lucru simplu: țara asta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate și din proiecte duse până la capăt. PNL este, astăzi, mai mult ca oricând, partidul care livrează. Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în țara noastră.” În aprilie, într-o ședință a conducerii PNL, Veștea respingea criticile la adresa coaliției Ciucă-Ciolacu: „Înțeleg că până în 2024 la nivelul PNL am fost marionete. În ceea ce mă privește, mă simt cu inima împăcată. Noi, miniștrii PNL, am respectat principiile și am pus în practică tot ce ne-au stabilit colegii noștri care mergeau la ședințele de coaliție. Nu am fost marionete.” 

Papahagi îl apără pe Nicușor Dan, critic cu secta lui Bolojan Foto: Inquam/George Calin
Politică

Papahagi îl apără pe Nicușor Dan și avertizează: „Asistăm la nașterea sectei Martorii lui Bolojan”

Profesorul universitar Adrian Papahagi, care s-a retras din guvernul Tomac, unde era propus ministru al Culturii, scrie, pe Facebook, că „e cam exagerat să-l ridici peste noapte pe Ilie Bolojan pe un piedestal doar fiindcă PSD, alături de care guverna până mai ieri, l-a sabotat”.  Citește și: PSD, incapabil să ia o decizie clară privind guvernul Tomac, pe fondul conflictelor interne „PNL+USR joacă abil politic și probabil vor crește din asta. Dar e și puțin cinism în jocul lor. Președintele pare cel dispus să-și strice imaginea pentru a face ce trebuie, iar peneliștii și useriștii par mai degrabă intrați în euforia unor calcule politice care-i arată pe cai mari dacă dau în «Pesedan». Să nu se trezească demolând singura pavăză în calea unui puhoi AUR+PSD!”, mai avertizează Papahagi. „E cam exagerat să-l ridici peste noapte pe Ilie Bolojan pe un piedestal” „După Martorii lui Georgescu ar fi aiurea să asistăm la nașterea sectei politice Martorii lui Bolojan.   Ilie Bolojan e un om politic de o rară vrednicie.    Cu siguranță e un remarcabil administrator local (dovedit) și într-o oarecare măsură e un excelent premier (cu bemoli, fiindcă nu e mare reformă liberală să tai bani de la educație și să adaugi la servicii, sau să mărești TVA și alte taxe – asta poate oricine). De altfel, sunt convins că bunul simț îl face pe domnul Bolojan să se simtă prost ca obiect al idolatriei subite pe care o suscită. Dar cei care se fanatizează ușor pentru cauze politice caută idoli, iar acum l-au ales pe el. Mâine îl pot sfâșia, cum fac cu Nicușor.   În același timp, Nicușor Dan nu e pesedan, ci e omul care a scăpat bucureștenii de PSD-Firea și țara de candidații PSD+PNL+UDMR (Antonescu) și AUR (Simion).   E cam exagerat să-l ridici peste noapte pe Ilie Bolojan pe un piedestal doar fiindcă PSD, alături de care guverna până mai ieri, l-a sabotat. Domnul Bolojan nu a rupt PNL de PSD animat de principii, mustrări de conștiință sau valori ireconciliabile, ci a ajuns premier cu voturile PSD în parlament. Cum încearcă acum Eugen Tomac. Nu văd nicio diferență în afară de faptul că Eugen Tomac n-a jucat niciodată alături de PSD, în timp ce PNL și PSD au avut liste comune la europene, candidat comun la prezidențiale și rotativă la guvernare.   La fel, să consideri că Nicușor Dan s-a transformat peste noapte în pesedist e puțin cam mult. Poate că președintele e prea pragmatic pentru gustul multora, care îl voiau mai principial. Sau poate este, dar nu poate arăta și se va vedea mai târziu.   Sunt de acord că politica se face cu partide, nu cu tehnocrați. Un guvern tehnocrat e doar o soluție de avarie, temporară, când nu se poate crea o majoritate politică clară în parlament. Ceea ce e cazul acum: PSD nu face majoritate singur, nu vrea cu AUR, nu mai vrea cu PNL condus de Bolojan; PNL+USR nu mai vor fără Bolojan și cu PSD condus de Grindeanu. Deci ce să facă Nicușor Dan? Nici PSD nici PNL+USR+UDMR nu i-au propus onest, în timpul negocierilor, să testeze dacă trece o formulă minoritară.   PNL+USR+UDMR nu au venit cu o propunere de premier capabilă să treacă în parlament, sau pe care măcar să o testeze. Puteau să propună ca premier un userist, cum ar fi doamna Țoiu, sau domnul Miruță, doi miniștri impuși în guvern de Nicușor Dan, poreclit mai nou "Pesedan", pe portofolii mai grele decât își putea negocia USR singur. Credeți că-i refuza președintele? Nu cred.   Dar soluția PNL+USR+UDMR a fost așa: PSD e de vină, Grindeanu să-și asume (ce te faci dacă nu vrea?); PSD+AUR au creat majoritate, ei să propună premierul. Ni se repetă asta zilnic pe 1000 de voci și pe toate canalele. Am înțeles. Strict politic și logic așa o fi. Dar nu e o soluție responsabilă să dai guvernarea de acum pe mâna PSD+AUR, ca să facă împreună ce-au făcut la ICR. Și e un calcul destul de cinic și riscant să aduci AUR la guvernare în 2026 în ideea că se erodează la putere iar PNL + USR cresc în opoziție până în 2028. Și dacă rămân la putere din 2026 până în 2032 cum e? Și dacă între timp îl mai demit și pe Nicușor și fac alegeri și-l pun pe delirantul putinist Georgescu? Chiar așa, să te joci cu soarta țării pentru calcule de partid?   E greu de înțeles logica asta: să-i ceri președintelui să dea toată puterea PSD (±AUR) e anti-pesedism cu mantă, dar dacă președintele nu dă guvernarea PSD (±AUR), devine "Pesedan".   Aici suntem. PNL+USR joacă abil politic și probabil vor crește din asta. Dar e și puțin cinism în jocul lor. Președintele pare cel dispus să-și strice imaginea pentru a face ce trebuie, iar peneliștii și useriștii par mai degrabă intrați în euforia unor calcule politice care-i arată pe cai mari dacă dau în "Pesedan". Să nu se trezească demolând singura pavăză în calea unui puhoi AUR+PSD!   Cinstit vorbind, useriștii au prins gust de guvernare și ar guverna liniștiți în continuare alături de un PSD care să revină spășit la masă. Și domnul Bolojan ar guverna în continuare cu PSD dacă acesta și-ar face mea culpa și i-ar decapita demonstrativ pe Grindeanu & Clanul Craiovenilor. Toată lumea i-ar aplauda atunci pe domnii Bolojan & Fritz, care, firește, nu ar fi pesediști fiindcă guvernează alături de PSD.   Doar Nicușor Dan și Eugen Tomac sunt pesediști și antireformiști. Fiindcă, se știe, ei nu vor reforme, doar Dominic Fritz și Ilie Bolojan vor. Cum se știe asta? E adevăr revelat, desigur.   În realitate e așa: toți fac ce pot în contextul dat, în care din păcate PSD și AUR sunt realități politice de neocolit, iar aritmetica parlamentară este cea care este. Nici Nicușor Dan, nici Ilie Bolojan, nici Eugen Tomac nu sunt pesediști, ci oameni politici de dreapta, onorabili. Atâta că secta progresistă a decis că pragmatismul unuia se numește principialitate eroică, iar pragmatismul celuilalt e trădare abjectă. Mâine s-ar putea să ni se spună invers.   Pot scrie aceste lucruri fiindcă tocmai am refuzat să mă angajez de o parte sau de alta în conflictul de imagine, orgolii, calcule și pragmatisme care sfâșie tabăra de dreapta, reformistă și europeană.   Dixi et salvavi animam meam”, a scris Papahagi.   „Dixi et salvavi animam meam” - „Am spus și mi-am mântuit sufletul” - este un citat din Biblie, Ezechiel 3:19, 21.     

Gruparea Grindeanu-Vasilescu-Manda nu reușește să-i convingă pe pesediști să voteze guvernul Tomac Foto: Facebook
Politică

PSD, incapabil să ia o decizie clară privind guvernul Tomac, pe fondul conflictelor interne

PSD nu a anunțat până acum, oficial, dacă va vota sau nu guvernul Tomac. Nu se știe nici ziua în care acest partid va lua această decizie. Aparent, acest partid susține propunerea președintelui Nicușor Dan, dar o decizie formală nu există. Citește și: Bolojan povestește că a aflat adevărata dimensiune a deficitului abia după două săptămâni la Guvern UDMR va lua o decizie luni, dar până acum nu a dat nici un semnal că ar vota guvernul Tomac.  Majoritatea pesediștilor de la vârf, ostili noului guvern Tomac „După părerea mea, guvernul Tomac trece. Şi eu cred că e un lucru bun", a spus, vineri, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, la Craiova, la conferinţa Organizaţiei de Femei a PSD Dolj. Însă el nu și-a luat un angajament ferm în ceea ce privește PSD.  Surse din PSD arată că majoritatea pesediștilor de la vârful partidului sunt nemulțumiți de miniștrii din cabinetul Tomac. Sorin Grindeanu ar fi negociat personal pe cine să plaseze în noul Guvern, dar cei plasați acolo sunt relațiile sale personale. De exemplu, sociologul Vladimir Ionaș, care preia Dezvoltarea, a fost consilierul lui Grindeanu, când acesta era premier. Ionuț Mașala, propus la Transporturi, este în prezent director economic în cadrul CNAIR - deci a lucrat direct cu Grindeanu.  Nu este clar nici ce efecte politice vor apare dacă PSD îl susține pe Tomac, dar acesta nu va trece de votul Parlamentului.  Al treilea ministru legat de PSD este Nicolae Istudor, rectorul ASE, care a fost secretar de stat la agricultură în guvernarea Năstase și director la Tutunul Românesc, din 2001 în 2002. Nicolae Istudor a fost director general al SNTR în perioada aprilie 2001-31 martie 2002, perioada în care Tutunul Românesc a continuat să înregistreze datorii, dar și în care, pe de altă parte, Cabinetul Năstase a scutit SNTR de datorii de peste 3.000 miliarde de lei și i-a oferit pe tava accize cu 40% mai mici, decizie ce a stârnit nemulțumirea forurilor europene. Până la numirea în funcția de secretar de stat, Istudor a ocupat funcția de director general al Direcției Evaluare, Inspecție și Monitorizare din minister”, scria Adevărul, în 2004. 

USR, la fel ca PNL: nu votează guvernul Tomac
Politică

Dominic Fritz: USR a decis să nu susţină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susţină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunţat vineri seara preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz. Citește și: Date catastrofale de la INS: inflația a urcat spre 11%, salariul mediu a scăzut, pensiile, mai miciDecizia a fost susţinută de o majoritate de peste 90% dintre membrii Comitetului Politic. Fritz îi spune lui Tomac că nu e nimic personal „După o săptămână de deliberări interne, de discuţii cu Eugen Tomac şi de multe conversaţii cu cetăţeni din toate judeţele României, USR a ajuns la concluzia că nu putem susţine această soluţie", a precizat Dominic Fritz, într-o declaraţie de presă.El a subliniat că un guvern tehnocrat ar fi "nefuncţional", deoarece nimeni nu ar răspunde "cu adevărat" pentru decizii şi nu va putea pune capăt crizei."Nu am luat această decizie cu uşurinţă. Nu este o decizie împotriva persoanei Eugen Tomac, pe care îl apreciem. Nu este o decizie împotriva preşedintelui, a cărui îngrijorare faţă de pericolul extremismului în România o împărtăşim. Dar astăzi avem obligaţia de a fi sinceri cu noi înşine şi cu cetăţenii. Credem că vom putea ieşi din blocajul politic doar cu adevărul, doar dacă spunem lucrurilor pe nume", a punctat Dominic Fritz.Potrivit acestuia, un guvern tehnocrat ar masca faptul că PSD "doreşte să fie în barcă" şi cu AUR, şi cu o majoritate pro-europeană."Doreşte să fie la putere, dar fără să îşi asume nimic. Într-un guvern tehnocrat nimeni nu ar mai şti cine dă comanda şi cine plăteşte. Iar cine ar profita de o astfel de ceaţă politică? Cu siguranţă nu cetăţenii de rând, care îşi doresc claritate şi dare de seamă. Ei sunt cei care trebuie să ştie pe cine să sancţioneze la vot", a precizat Fritz.Preşedintele USR a subliniat că acest punct de vedere este împărtăşit de alegători şi de cetăţeni din întreaga ţară. Astfel de mesaje au fost transmise prin reţelele sociale, dar şi pe stradă."Încrederea cetăţenilor, care ne-a fost dată prin vot, ne obligă să acţionăm şi în această criză, în concordanţă cu valorile şi cu obiectivele pentru care am fost votaţi: curaj reformist, buna guvernare, care să îmbunătăţească nivelul de trai al tuturor românilor. Onestitate faţă de oameni", a precizat liderul USR.Criza este politică şi soluţia trebuie să fie tot una politică, a punctat el. Dominic Fritz a afirmat că USR este pregătit pentru a guverna alături de parteneri de încredere, iar dacă nu există susţinere în acest sens, se poate recurge la alegeri anticipate."Noi credem că actuala formulă de guvernare cu PNL, USR, UDMR şi minorităţi poate să continue într-un guvern politic cu puteri depline. Ar fi un guvern care, chiar dacă ar fi minoritar, şi-ar asuma răspunderea politică şi pe care cetăţenii îl vor judeca la alegeri. Dacă nu găsim susţinere, trebuie să ne întoarcem la cetăţeni şi să îi lăsăm pe ei să decidă, prin alegeri anticipate. USR e pregătit pentru a guverna responsabil alături de parteneri de încredere. Dacă nu găsim susţinere, trebuie să ne întoarcem la cetăţeni şi să îi lăsăm pe ei să decidă, prin alegeri anticipate", a declarat preşedintele USR.

Adrian Papahagi spune că nu vrea să intre în disputa Nicușor Dan - Bolojan Foto: Facebook
Politică

Papahagi spune de ce s-a retras: „Nu vreau să intru în dușmănia dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan”

Adrian Papahagi a explicat, la Antena 3, că Nicușor Dan avea un plan „foarte rațional” când i-a dat mandat lui Eugen Tomac să facă guvernul. Însă profesorul universitar a spus că s-a retras de pe lista cabinetului Tomac pentru a nu intra într-o dispută Nicușor Dan - Bolojan.  Citește și: Date catastrofale de la INS: inflația a urcat spre 11%, salariul mediu a scăzut, pensiile, mai mici Suntem la doi pași de situația Greciei, crede Papahagi „Președintele României a încercat ceva foarte rațional. Și cred sincer, cunoscându-l destul de bine, că are în vedere două lucruri. Unul, ca România să nu ajungă într-o derivă economică și să ajungem să ne guverneze FMI și să ne impună reforme cum s-a întâmplat în Grecia, suntem la doi pași de asta, și doi, într-o situație în care ne cad drone în cap și cad pe blocuri din Galați,  ca România să rămână totuși pe linia occidentală, să-și întărească apărarea și să atragă banii aceștia din SAFE, să aibă un guvern tehnic care să nu se bage în lupta dintre partide. Asta era gândire mea”, a spus Papahagi.  El a arătat și că se aștepta ca, după o lună de discuții, guvernul Tomac să aibă o majoritate asigurată. „Înțelegerea mea și discuția cu domnul Tomac, cu care am o prietenie de lungă dată, un gentleman's agreement, era că mergem într-un guvern tehnic cu un mandat, nu ne facem iluzii, limitat la câteva luni, un an cel mult, într-o perioadă în care partidele parlamentare nu reușesc să creeze o majoritate. Era un blocaj absolut, eu credeam că după o lună de discuții a președintelui cu toate aceste partide și nominalizarea unei persoane consensuale precum domnul Tomac și se va ajunge la un guvern tehnic, cu un mandat de câteva luni, că eu voi reuși să fac două-trei chestii pe zona de cultură și cu asta basta. Din nefericire, situația a degenerat astfel încât suntem în același blocaj. Personal, eram dispus pentru un mandat tehnic, nu eram dispus să intru în lupta politică, cu atât mai puțin să ajung într-un plin conflict între doi oameni pe care îi simpatizez, Nicușor Dan și Ilie Bolojan”, a arătat Adrian Papahagi. 

Adrian Papahagi spune că nu vrea să fie implicat în lupta politică din jurul guvernului Tomac Foto: Facebook
Politică

Papahagi anunță că se retrage din guvernul Tomac: crezuse că partidele vor accepta soluția Dan

Adrian Papahagi confirmă că urma să fie ministru al Culturii în guvernul Tomac, dar a decis să se retragă pe fondul disputelor între partide. El afirmă că atunci când a fost contactat pentru poziția de ministru al Culturii a înțeles „că sprijinul parlamentar fusese negociat în luna de consultări dintre președinte și partide, și că partidele, incapabile să ofere o majoritate pentru un guvern politic, erau pregătite să accepte această soluție oferită de președintele Nicușor Dan”. Citește și: Liderii PSD, revoltați că doar Grindeanu și-a promovat oamenii, nu vor să voteze guvernul Tomac - surse „Nu sunt dispus să fiu parte într-un conflict politic” „La rugămintea premierul desemnat, Eugen Tomac, am acceptat în principiu să fac parte, ca ministru al culturii, dintr-un guvern tehnocrat, iar numele meu a circulat public. Nu am confirmat și nu am dezmințit public, nu am comentat nimic în aceste zile, din loialitate față de premierul desemnat, cu care am o lungă relație de colegialitate, și care a fost mereu onest cu mine (lucru rar în politică). Nu am dorit să afectez prin declarații mai încinse negocierile pentru sprijinul parlamentar al noului guvern și am vrut să las până în ultima clipă totală libertate premierului desemnat în configurarea echipei guvernamentale. Nu mai sunt de peste un deceniu în logică politică, nu doresc să mai fac politică activă de partid. Am acceptat un potențial rol într-un guvern tehnic, în înțelegerea că sprijinul parlamentar fusese negociat în luna de consultări dintre președinte și partide, și că partidele, incapabile să ofere o majoritate pentru un guvern politic, erau pregătite să accepte această soluție oferită de președintele Nicușor Dan.   Speram să pot face câteva lucruri bune într-un mandat pe care îl bănuiam scurt, alături de oameni perfect onorabili ca Sorin Costreie, cu care fusesem coleg la NEC, sau Eugen Tomac, alături de care fondasem PMP.   Aș fi impulsionat renovările câtorva instituții majore de cultură prin programul "Temelii culturale" (în special aș fi sprijinit draga mea Biblioteca Batthyaneum), aș fi încercat să găsim un loc și să lansăm proiectul unei mari săli de spectacole în capitală, în beneficiul Festivalului Enescu, al premierelor naționale ale filmelor românești și al altor mari manifestări culturale. Aș fi făcut tot posibilul pentru a readuce TVA pe carte la 5%. Aveam o listă cu 10 puncte pe care i-am trimis-o domnului Tomac.   În actualul context politic, nu sunt dispus să fiu parte într-un conflict politic și instituțional care mă depășește și pe care nu mi-l doresc. Lupta politică a partidelor și planurile lor electorale sunt legitime, dar nu doresc să fiu prins la mijloc între o tabără pe care o simpatizez, dar care azi e divizată, și una pe care am combătut-o mereu.   Rămân așadar un simplu universitar și cetățean interesat de viața cetății, liber în exprimare. Nu voi comenta însă actualitatea până când noul guvern se prezintă în parlament.   Zilele care au trecut mi-au confirmat calitatea umană a lui Eugen Tomac și mi-au revelat destui falși prieteni. Îi urez deci succes premierului desemnat în sarcina extrem de grea care i-a fost încredințată”, a scris Papahagi.

Baronii PSD, supărați că Grindeanu e lacom și ia tot Foto: Inquam
Politică

Liderii PSD, revoltați că doar Grindeanu și-a promovat oamenii, nu vor să voteze guvernul Tomac - surse

Guvernul Tomac ar putea să nu aibă nici voturile PSD, fiindcă liderii acestui partid sunt revoltați pe faptul că Grindeanu și-a plasat în noul Executiv doar oamenii săi, afirmă surse politice. În condițiile în care guvernul Tomac are tot mai puține șanse să treacă de Parlament, s-a relansat discuția privind nominalizarea lui Alexandru Nazare, acum ministru de Finanțe, pentru a forma viitorul Executiv.  Citește și: Savonea și CSM, acuzați de fraudă: judecătorii nu și-au asumat listele negre cu politicieni, oengiști și jurnaliști Baronii PSD vor să-i poată controla miniștrii Potrivit acestor surse politice, negocierile privind guvernarea Tomac au fost purtate de Grindeanu personal. La final, liderii social-democrați au realizat că în viitorul Guvern au fost plasați oameni pe care nu-i știe mai nimeni, fiind apropiații lui Grindeanu. Sociologul Vladimir Ionaș, propus la Dezvoltare, a fost consilierul lui Sorin Grindeanu. Ionuț Mașala, propus la Transporturi, a fost director economic la CNAIR.  Semne ale revoltei din PSD au apărut de mai multe zile, când liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, un apropiat al familiei Firea, a început să critice guvernul Tomac.  Tomac a respins acuzațiile că guvernul său va fi controlat de PSD. „Spre deosebire de toate celelalte partide, sunt singurul lider politic care nu am fost niciodată nici într-o alianţă cu PSD, nu am candidat niciodată pe o listă comună cu PSD, deşi am fost invitat. Am fost invitat să fiu pe aceeaşi listă cu colegii din PNL şi PSD în 2024. Domnul Ciolacu mi-a făcut această propunere. Am refuzat-o pentru că eram într-o construcţie politică împreună cu USR şi Forţa Dreptei, cu care am şi candidat şi am obţinut un nou mandat pentru a fi membru în Parlamentul European”, a spus, azi, Tomac, la RFI.  PNL a luat, azi, decizia să nu susţină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, dar PSD nu a anunțat nimic până la ora redactării acestei știri. 

Vladimir Ionaș, susținător recent al Nicușor Dan (sursa: Facebook/Ionas Vladimir)
Politică

Ionaș, omul lui Pieleanu dorit la Dezvoltare. Cum și-a schimbat discursul despre Nicușor Dan în ultimele luni

Vladimir Ionaș, sociolog și consultant politic cunoscut în spațiul public pentru aparițiile televizate și activitatea din zona sondajelor de opinie, este numele propus de PSD pentru funcția de ministru al Dezvoltării în viitorul guvern Tomac. Propunerea readuce în atenție legăturile sale vechi cu influentul sociolog Marius Pieleanu, dar și schimbarea de ton pe care a avut-o, în ultimele luni, față de președintele Nicușor Dan. Ionaș a fost consilier al fostului premier Sorin Grindeanu și a colaborat de-a lungul timpului cu mai multe cercuri din PSD. Comentator politic și apropiat al institutului Avangarde Vladimir Ionaș este prezent frecvent în studiourile televiziunilor de știri, unde comentează teme politice, sondaje electorale și comportamentul de vot al românilor. Citește și: O eternă bugetară cu venituri uriașe, apropiata Elenei Udrea, viitor ministru la Proiecte Europene. Soțul ei a candidat pentru PNL în 2020 și 2024 Numele său este însă legat în mod direct de sociologul Marius Pieleanu, fondatorul institutului de sondare Avangarde. Relația dintre cei doi depășește cadrul profesional și are și o dimensiune personală. Potrivit informațiilor publicate de DeFapt.ro, Marius Pieleanu este nașul de cununie al lui Vladimir Ionaș și al soției sale, Claudia Elena Ionaș, fostă purtătoare de cuvânt a fostului președinte Traian Băsescu. Ascensiunea lui Ionaș în institutul lui Pieleanu Vladimir Ionaș și-a început colaborarea cu institutul Avangarde încă din perioada studenției, în jurul anilor 2007-2008. Informația este confirmată chiar de acesta într-un interviu acordat HotNews. De-a lungul anilor, Ionaș a avansat în cadrul institutului până la poziția de director, devenind unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Marius Pieleanu în zona cercetărilor sociologice și a consultanței politice. De la critică la susținere: schimbarea de ton față de Nicușor Dan În ultimele luni, discursul lui Vladimir Ionaș despre președintele Nicușor Dan s-a modificat vizibil. Dacă la finalul anului 2025 sociologul avea o poziție critică, în lunile următoare mesajele publice au devenit tot mai favorabile șefului statului. În decembrie 2025, Ionaș critica apropierea președintelui de un partid politic și prezența unui lider politic într-o vizită oficială în Franța. „Modul în care Președintele României își arată simpatia, afinitatea, apartenența la un partid politic este îngrijorător. După susținerea directă a unui candidat în cursa pentru Primăria Capitalei, domnul Președinte ia cu el in vizita oficiala din Franța un singur lider de partid, care nu este membru al Guvernului sau a echipei sale.” Mesaje de susținere pentru Nicușor Dan Doar câteva luni mai târziu, tonul mesajelor s-a schimbat radical. În februarie 2026, Vladimir Ionaș saluta participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii de la Washington, la invitația președintelui Donald Trump. „O decizie foarte bună. Înainte de emoție, atunci când ești Președinte trebuie sa pui interesul țării tale deasupra oricărei simpatii sau antipatii personale. Interesul României este sa identifice o soluție pentru îmbunătățirea dialogului politic cu SUA. Această întălnire poate reprezenta o oportunitate. Mult succes.” În aprilie 2026, sociologul i-a luat din nou apărarea președintelui Nicușor Dan, comparând criticile îndreptate împotriva acestuia cu cele primite în trecut de Traian Băsescu și Klaus Iohannis. „Pe Traian Băsescu l-au criticat și atacat după 10 ani. Pe Klaus Iohannis l-au crititicat și atacat după cca 6 ani. Pe Nicușor Dan după un an. Abia aștept viitoarele alegeri prezidențiale să vedem cine e singurul care ne poate salva și dacă bate recordul de un an.” Reacție după discursul de Ziua Europei Pe 9 mai, după discursul susținut de Nicușor Dan de Ziua Europei, Vladimir Ionaș a publicat un nou mesaj în apărarea președintelui, criticând reacțiile apărute în spațiul public. „Că nu place adevărul decât atunci când e conform viziunii noastre despre adevăr e clar. Aș vrea să îmi indice și mie cineva o informație falsă a Președintelui din discursul de Ziua Europei! Una! Am văzut că afirmația despre renunțarea la energia nucleară e dezbătuta. Foarte puternic. Că doar Germania....că doar Italia etc. Va citez din doamna care conduce UE și care a făcut parte din guvernul Germaniei care a renunțat la nuclear: „reducerea ponderii nucleare a fost o alegere - cred că a fost o greșeală strategică pentru Europa să întoarcă spatele unei surse fiabile, accesibile și cu emisii reduse de energie."

Vladimir Ionaș neagă o apropiere de PSD, dar a luat bani de la acest partid. Mulți bani Foto: Facebook
Politică

Firmele la care a lucrat viitorul ministru al Dezvoltării, Vladimir Ionaș, au încasat sume uriașe de la primării

Firmele la care a lucrat sociologul Vladimir Ionaș - fie că erau controlate de el, fie de nașul său de căsătorie, controversatul Marius Pieleanu - au încasat sume uriașe de la primării, arată mai multe investigații. Ionaș ar urma să fie ministru al Dezvoltării, deci va distribui bani exact către primăriile cu care a avut contracte.  Citește și: O eternă bugetară cu venituri uriașe, apropiata Elenei Udrea, viitor ministru la Proiecte Europene. Soțul ei a candidat pentru PNL în 2020 și 2024 În 2018, Ionaș estima o prezență de 32% la referendumul pentru familie. Câteva zile mai târziu, referendumul a fost invalidat fiindcă prezența a fost de puțin peste 21%. „Am spus cu câteva zile înainte de referendum ca pe estimările noastre prezența o sa fie circa 32%. Mă uit pe baze și dacă aș da timpul înapoi la fel aș spune. Îmi pare rău că am dezinformat, nu acesta a fost scopul. Ce s-a întâmplat sâmbătă și duminică nu pot explica sociologic. Politic să o facă alții”, a fost mesajul lui Vladimir Ionaș.  Ionaș spune că nu este apropiatul PSD, dar a făcut bani mulți pe spinarea acestui partid Mare parte din contractele firmelor în care a fost implicat au fost atribuite de primării controlate de PSD. Azi, întrebat de Hotnews despre faptul că a lucrat pentru Sorin Grindeanu și Viorel Hrebenciuc, Ionaș a răspuns: „Asta mă face apropiat de PSD?”.  Ce arată anchetele despre firmele la care a lucrat Ionaș sau le-a controlat - Avangarde, The Center for International Research and Analyses (CIRA) și Psyho Global Consult: Avangarde și Psyho Global au încasat, între 2012 și 2025, 2,25 milioane de lei de la primării, 1,8 milioane de lei de la PSD și circa 675.000 de lei de la Consilii Județene - SNOOP  Tot Snoop a scris că firma CIRA a pornit fără angajați, a avut două contracte publice de peste 100.000 de lei, iar cei mai mulți bani au venit de la Primăria Alexandria. Tot Snoop notează că Vladimir Ionaș a spus că firma a lucrat pentru PNL și UDMR, iar creșterea din 2024 a venit pe fondul cererii mari de sondaje într-un an cu mai multe runde de alegeri. Cariera lui Ionaș este strâns legată de cea a lui Marius Pieleanu.  Ionaş este căsătorit cu Claudia-Elena Ionaş, fostă purtătoare de cuvânt a preşedintelui Traian Băsescu, numită în februarie 2012 după demisia lui Valeriu Turcan. Ionaş a lucrat din 2008 până în 2014 la Departamentul de Comunicare al Preşedinţiei. Naşul de cununie al celor doi este Marius Pieleanu. Vladimir Ionaș a fost consilier al premierului Sorin Grindeanu, fiind dat afară în octombrie 2017 de premierul Mihai Tudose.

Carmen Moraru, ascensiune in sistemul de stat până când a oprit-o Bolojan Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

O eternă bugetară cu venituri uriașe, apropiata Elenei Udrea, viitor ministru la Proiecte Europene. Soțul ei a candidat pentru PNL în 2020 și 2024

Carmen Moraru, bugetară din 1987, când a absolvit facultatea, în prezent secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), va fi ministru peste acest minister, afirmă surse politice. Presa o definește frecvent drept „fostă apropiată a Elenei Udrea și implicată în gala Bute”. Ea a fost martor în procesul penal care dus la condamnarea Elenei Udrea. Unele publicații susțin că mărturia ei a dus la condamnarea lui Udrea.  Citește și: EXCLUSIV „Spor de dronă” de 426 de milioane de euro anual pentru MApN, MAI și servicii secrete. Categoriile beneficiare, secretizate Soțul ei, Liviu Alexandru Moraru, a candidat în 2020 și 2024, la alegerile parlamentare, pentru PNL, însă nu a fost ales.  Carmen Moraru, aparent o apropiată a PNL, dar susținută de PSD și refuzată de Bolojan În ianuarie 2026, presa scria că ea și soțul ei iau multiple salarii de la stat, în valoare de peste 700.000 de lei. Ea lucra la ministerul de Finanțe (116.816 lei net, anual) și era și în CIFGA, controversatul comitet al EximBank, de unde încasa 257.000 lei pe an, net, și în comitetul de examinare al investițiilor străine, CEISD, de unde mai mai lua 62.000 de lei.  Soțul lua patru indemnizații: de la Monitorul Oficial, de la Imprimeria Română, de la SMART SA și de la SCRL Brașov - circa 260.000 de lei.  La 1 mai 2026, presa scrie că premierul Ilie Bolojan a respins numirea unui secretar de stat în board-ul Nuclearelectrica. „Votul decisiv împotrivă a fost cel al Ministerului Energiei, care controlează SNN cu 82,5% din capital și este condus interimar de premierul Ilie Bolojan. Propunerea respinsă o viza pe Carmen Moraru, secretar de stat în MIPE din ianuarie 2025. În martie anul trecut, Secretariatul General al Guvernului (SGG) i-a făcut o prezentare elogioasă pe pagina sa de Facebook. Moraru urma să-l înlocuiască în CA-ul Nuclearelectrica pe Ionel Bucur, fost director general al centralei Cernavodă, care a renunțat la mandatul de administrator”, a explicat Profit.  Carmen Moraru a fost anterior secretar de stat în Ministerul Finanțelor (2023-2025), secretar de stat tot la MIPE (2022-2023), subsecretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (2022), secretar general adjunct în Ministerul Energiei (2021-2022), secretar general adjunct în MIPE (2019-2021), director în Ministerul Transporturilor (2015-2019), director în Ministerul Fondurilor Europene (2013-2015), director în Ministerul Turismului, respectiv în cel al Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și în cel pentru IMM Comerț, Turism si Profesii Liberale (2008-2013), director în Ministerul Afacerilor Externe (2006-2008), precum și director în Autoritatea Națională pentru Turism, Ministerul Turismului și Oficiul de Promovare a Turismului (1998-2006). „Ca urmare a unei cumetrii de familie, Ludovic Orban a impus-o, când era premier al României, pe Carmen Moraru în funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, actualul minister al Investițiilor și Proiectelor Europene, unde se află și în prezent. De atunci, din 2020, cu oarecare pauză pe vremea useristului Cristian Ghinea, Carmen Moraru a fost secretar de stat la MIPE și la Ministerul Finanțelor, adică a fost „umbra” preotului Marcel Boloș. De fapt, cei doi sunt și principalii gropari ai PNRR”, scria Puterea, recent.   

Eugen Tomac se bazează pe 17 voturi din cele 233 necesare Foto: Facebook
Politică

Primul grup parlamentar care îl susține pe Tomac: cel al minorităților naționale - surse

Premierul desemnat, Eugen Tomac, ar fi reușit să obțină sprijin ferm de la grupul minorităților naționale, care are 17 membri, din cei 465 de parlamentari, afirmă surse politice. Azi, Tomac a făcut apel la partidele politice să iasă dintr-o logică a reţinerii şi să fie deschise, în continuare, spre dialog, pentru a putea debloca actuala criză politică. Citește și: EXCLUSIV „Spor de dronă” de 426 de milioane de euro anual pentru MApN, MAI și servicii secrete. Categoriile beneficiare, secretizate Pentru investirea unui nou guvern este nevoie de 233 de voturi Tomac are 17 voturi Până acum, liderii partidelor parlamentare care au discutat cu Tomac au evitat să spună clar dacă vor susține viitorul său guvern tehnocrat.  PSD, cel mai favorabil va da un vot după ce va ști programul de guvernare și componența Guvernului, dar opiniile sunt împărțite.  „Controlul exercitat de PSD asupra programului şi formulei de guvernare va fi trăsătura definitorie a acestui guvern. Nu credem că acest guvern va trece de votul Parlamentului”, a spus Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL. UDMR a sugerat că nu va vota guvernul Tomac: „Eu nu vreau să dau exemplul Belgiei sau Olandei, unde de foarte multe ori au stat luni întregi fără un guvern cu drepturi depline, nu asta este dorinţa noastră, nu asta este calea ce trebuie urmată, dar nici nu trebuie să exagerăm şi să spunem că: dom'le, se opreşte Pământul din rotire dacă nu avem pe 10 iunie sau pe 15 iunie un guvern votat”, a declarat, marţi, Kelemen Hunor.  USR și PNL nu au spus un „NU” ferm, dar au criticat guvernarea tehnocrată. „Singurul partid care i-a impus condiţii lui Eugen Tomac e PSD, prin urmare, dacă ar trece de testul votului, acest Guvern ar avea o amprentă extrem de clară a PSD. E vorba de un Guvern infiltrat de PSD şi controlat de PSD, cu singurul obiectiv politic de a salva PSD de răspunderea formală a guvernării", a scris, pe Facebook, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache. 

Cel puțin doi clienți PSD în ministere economice din guvernul Tomac Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Tomac îl confirmă pe Ionaș, colegul lui Pieleanu și ex-consilier al lui Grindeanu, la Dezvoltare: „Este un om foarte bine pregătit”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a confirmat la Antena 3 că sociologul Vladimir Ionaș, angajat la Avangarde, compania lui Marius Pieleanu, va fi ministru al Dezvoltării. Tomac a prezentat mai multe persoane care vor face parte din guvernul său.  Citește și: VIDEO Cristian Diaconescu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre anularea alegerilor din 2024: „Vorbim de contracararea unui atac hibrid” „Cred că trebuie să avem curaj să discutăm despre reforma administrației. Mă bucur enorm că Vladimir Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o voi prezenta Parlamentului, la Ministerul Dezvoltării. Este un om foarte bine pregătit”, a spus Tomac.  Clienții PSD, confirmați la Agricultură și Dezvoltare DeFapt.ro a arătat că Ionaș, un sociolog care a lucrat pentru Viorel Hrebenciuc și a fost consilierul fostului premier Sorin Grindeanu, ar putea fi ministru al Dezvoltării.  Ionaş este căsătorit cu Claudia-Elena Ionaş, fostă purtătoare de cuvânt a preşedintelui Traian Băsescu, numită în februarie 2012 după demisia lui Valeriu Turcan. Ionaş a lucrat din 2008 până în 2014 la Departamentul de Comunicare al Preşedinţiei. Naşul de cununie al celor doi este Marius Pieleanu. Bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pe anul 2026 prevede credite bugetare de 22,83 miliarde de lei (o scădere de circa 21% față de anul trecut) și credite de angajament de 39,23 miliarde de lei. Acest minister controlează Compania Națională de Investiții (CNI) și gestionează criticatul program Anghel Saligny.  Tomac a confirmat și că Nicolae Istudor, rectorul ASE și secretar de stat în 2004, în guvernarea Adrian Năstase, ar putea fi viitorul ministru al Agriculturii în guvernul Tomac.  „Nicolae Istudor a fost director general al SNTR în perioada aprilie 2001-31 martie 2002, perioada în care Tutunul Românesc a continuat să înregistreze datorii, dar și în care, pe de altă parte, Cabinetul Năstase a scutit SNTR de datorii de peste 3.000 miliarde de lei și i-a oferit pe tava accize cu 40% mai mici, decizie ce a stârnit nemulțumirea forurilor europene. Până la numirea în funcția de secretar de stat, Istudor a ocupat funcția de director general al Direcției Evaluare, Inspecție și Monitorizare din minister”, scria Adevărul, în 2004.  Ce alte nume din viitorul său guvern a anunțat Tomac:  Luca Niculescu, Externe Actualul ambasador la NATO, Dănuț Nicolaescu, la Apărare Consilierul prezidențial Sorin Costreie, ministru al Educației și vicepremier Teodor Dulceață, acum secretar general adjunct la Mediu, va fi ministru plin Guvernul Tomac ar urma să aibă trei vicepremieri, pe Educație, Digitalizare și Economie. Deocamdată, nu s-au decis titularii de la Sănătate sau Finanțe. 

Tomac, acuzat de Ciucu că ajută PSD Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Ciucu îl acuză pe Tomac că a negociat în secret cu PSD și i-a dat Transporturile, Dezvoltarea și Agricultura

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu spune că propunerile făcute de Eugen Tomac pentru ministerele Agriculturii, Dezvoltării și Transporturilor arată că acesta a negociat, în secret, cu PSD. Ciucu îl acuză pe Tomac că a mințit când a susținut abia azi s-a întâlnit cu formațiunea condusă de Sorin Grindeanu, după discuțiile cu PNL. Citește și: VIDEO Cristian Diaconescu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre anularea alegerilor din 2024: „Vorbim de contracararea unui atac hibrid” Ciucu a spus că are trei semne de întrebare „pentru că lista miniștrilor pe care ni i-ați prezentat astăzi este cusută cu ață alb-fosforescentă”. „Ministerele asumate până acum de către PSD reflectă propuneri fix ale PSD” „Eu cred că ați avut întâlniri prealabile, ascunse și neasumate cu PSD. De ce spun acest lucru? Nu am cum să nu observ că ministerele asumate până acum de către PSD reflectă propuneri fix ale PSD: dl. Istudor la Agricultură, dl. Masala la Transporturi... Dar fisa mi-a picat atunci când ne-ați spus despre dl. Ionaș la M. Dezvoltării. Nu aveți cum să-mi explicați prin ce proces decizional ați ajuns la dl. Ionaș, altul decât că vi l-a dat PSD. N-ai cum! Pare că le protejați interesele și le-ați pus ministerele pe care le vor ei la adăpost”, a arătat prim-vicepreședintele PNL. El a sugerat că, deși PSD va controla, de facto, Guvernul, va susține, prin presa pe care o plătește, că este mai degrabă unul al PNL.  „Se vor folosi de două, trei, patru nume cu o istorie în PNL și ne va pune guvernul dvs. în brațe, fără ca noi să fim parte a procesului prin care ați fost desemnat să faceți guvernul. Fix scenariul Cioloș! PSD vă va ataca, iar noi, mai cu bun simț, nu vă vom ataca. Am mai văzut filmul acesta”, a arătat Ciucu.  „Cel de-al TREILEA semn de întrebare: Scenariul cu acel alt premier «tehnic» care va fi nominalizat în locul dvs. dacă nu veți reuși, mizându-se pe faptul că unii parlamentari nu vor alegeri anticipate de frică că nu vor mai prinde Parlamentul.   Asta îmi arată o strategie clar asumată, concepută special pentru a exonera PSD de orice răspundere.   Cu toată stima pe care v-o port, cu toată admirația pe care o am pentru domnii Papahagi, Burnete, Niculescu... Vă rog, aveți decența și nu ne luați de proști. PSD a făcut deja această greșeală! Arătați-ne un minim de respect și nu ne insultați inteligența”, a mai afirmat Ciprian Ciucu.   

Senatorul Zamfir face lista condițiilor puse de PSD lui Tomac Foto: Facebook
Politică

PSD îi pune, amenințător, condiții lui Tomac: îl vrea pe Cîrstoiu la Sănătate și-i premierului desemnat spune ce să facă

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a spus, într-un interviu la RFI ce așteaptă formațiunea social-democrată de la premierul desemnat, Eugen Tomac. „Dacă Eugen Tomac are de gând să mai crească taxe, nu va beneficia de sprijinul PSD. Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la sprijinirea IMM-urilor românești și va avea favorizarea multinaționalelor, nu va beneficia de sprijinul PSD (...) Dacă Eugen Tomac nu va avea în programul de guvernare măsuri cu privire la protejarea persoanelor cu venituri mici și medii, nu va avea sprijinul PSD”, a spus Zamfir. Citește și: VIDEO Cristian Diaconescu, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre anularea alegerilor din 2024: „Vorbim de contracararea unui atac hibrid” PSD va decide abia la finalul acestei săptămâni dacă va susține guvernul Tomac. În partid există, se pare, mai mulți lideri care susțin că PSD trebuia să-și asume guvernarea, nu să îndemne la formarea unui guvern tehnocrat. Zamfir este soțul unei jurnaliste de la Antena 3.  Lunga listă de condiții PSD PSD așteaptă, a mai pus Zamfir, „să vadă echipa guvernamentală propusă, pentru că de la bun început să vă spun că noi nu putem accepta orice nume în Guvernul Tomac”.  „Luca Niculescu categoric este o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, mi se pare o persoană foarte potrivită pentru domeniul respectiv. Și mai sunt categoric și alte persoane. Nu mi se pare în schimb potrivit Bogdan Glăvan. L-am auzit vehiculat în spațiul public. E o persoană cu viziuni profund libertariene”, a arătat liderul senatorilor PSD.  Zamfir a mai punctat ce se așteaptă de la guvernul Tomac: „Trebuie să vină cu o reducere a cotei de TVA la medicamente și alimente de bază” „Să îndrepte din erorile făcute de Guvernul Bolojan și aici mă refer la acea corecție cu privire la CASS-ul pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități” „O reechilibrare și o altă viziune cu privire la taxe se impune, categoric”.  „Încerc să formez o echipă de oameni bine pregătiți profesional pentru că îmi doresc să merg în Parlament cu un guvern de profesioniști, tehnic, nu unul politic pentru că avem de luat o serie de decizii importante”, a spus, azi, Eugen Tomac.   

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră