Liderii PSD, revoltați că doar Grindeanu și-a promovat oamenii, nu vor să voteze guvernul Tomac - surse
Guvernul Tomac ar putea să nu aibă nici voturile PSD, fiindcă liderii acestui partid sunt revoltați pe faptul că Grindeanu și-a plasat în noul Executiv doar oamenii săi, afirmă surse politice. În condițiile în care guvernul Tomac are tot mai puține șanse să treacă de Parlament, s-a relansat discuția privind nominalizarea lui Alexandru Nazare, acum ministru de Finanțe, pentru a forma viitorul Executiv.
Baronii PSD vor să-i poată controla miniștrii
Potrivit acestor surse politice, negocierile privind guvernarea Tomac au fost purtate de Grindeanu personal. La final, liderii social-democrați au realizat că în viitorul Guvern au fost plasați oameni pe care nu-i știe mai nimeni, fiind apropiații lui Grindeanu. Sociologul Vladimir Ionaș, propus la Dezvoltare, a fost consilierul lui Sorin Grindeanu. Ionuț Mașala, propus la Transporturi, a fost director economic la CNAIR.
Semne ale revoltei din PSD au apărut de mai multe zile, când liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, un apropiat al familiei Firea, a început să critice guvernul Tomac.
Tomac a respins acuzațiile că guvernul său va fi controlat de PSD. „Spre deosebire de toate celelalte partide, sunt singurul lider politic care nu am fost niciodată nici într-o alianţă cu PSD, nu am candidat niciodată pe o listă comună cu PSD, deşi am fost invitat. Am fost invitat să fiu pe aceeaşi listă cu colegii din PNL şi PSD în 2024. Domnul Ciolacu mi-a făcut această propunere. Am refuzat-o pentru că eram într-o construcţie politică împreună cu USR şi Forţa Dreptei, cu care am şi candidat şi am obţinut un nou mandat pentru a fi membru în Parlamentul European”, a spus, azi, Tomac, la RFI.
PNL a luat, azi, decizia să nu susţină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, dar PSD nu a anunțat nimic până la ora redactării acestei știri.