vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 05 mai 2025

PNL îl susține pe Nicușor Dan în turul al doilea. Miniștrii PNL rămân în Guvern

PNL îl susține pe Nicușor Dan (sursa: Facebook/Cătălin Predoiu)
PNL îl susține pe Nicușor Dan (sursa: Facebook/Cătălin Predoiu)

PNL îl susține pe Nicușor Dan. Biroul Politic al Partidului Național Liberal a votat, în unanimitate, pentru susținerea candidatului independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut luni de liderul interimar al PNL, Cătălin Predoiu.

PNL îl susține pe Nicușor Dan

Cătălin Predoiu a explicat că decizia formațiunii vine în contextul nevoii de a bloca accesul extremismului la Palatul Cotroceni.

Citește și: BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan

„Trebuie oprit extremismul să ajungă la Cotroceni”, a declarat acesta, subliniind caracterul strategic al opțiunii PNL în actualul context politic.

Miniștrii PNL rămân la guvernare

Liderul liberal a ținut să precizeze că miniștrii PNL își vor continua activitatea guvernamentală, respectând jurământul depus.

„Miniștrii care au depus un jurământ își vor exercita atribuțiile în interesul României”, a declarat Predoiu, reafirmând angajamentul partidului față de stabilitatea guvernării.

Liberalilor nu le pasă de scenariile PSD

Cătălin Predoiu, a declarat că nu dorește să comenteze decizia PSD de a ieși din coaliția de guvernare și nici demisia anunțată de premierul Marcel Ciolacu.

În opinia sa, PNL rămâne concentrat pe gestionarea corectă a treburilor publice și pe responsabilitatea asumată în fața cetățenilor.

„Nu mă raportez la PSD, ci la interesele românilor. Vom continua să ne facem datoria în mod responsabil”, a declarat Predoiu.

PNL va analiza politic doar gesturi concrete, nu declarații

Predoiu a afirmat că partidul va lua în considerare doar gesturile politice concrete ale PSD, nu declarațiile sau scenariile apărute în spațiul public.

În cazul unor modificări majore, liberalii vor discuta cu forțele politice și cu președintele interimar al României, luând deciziile necesare.

Mandat deschis pentru negocieri privind noul guvern

În privința unui posibil nou guvern, Biroul Politic Național i-a acordat lui Cătălin Predoiu un mandat deschis pentru a purta discuții legate de numele viitorului premier și de configurația unui eventual cabinet.

„Vom vota un guvern plin doar când va fi cazul. Deocamdată, miniștrii PNL își vor continua activitatea conform mandatului primit de la cetățeni.”

Obiectivul PNL: sprijinirea lui Nicușor Dan

Predoiu a subliniat că obiectivul prioritar al PNL este sprijinirea candidaturii lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale și oprirea accesului forțelor extremiste la Palatul Cotroceni.

Toate acțiunile viitoare ale partidului se vor subordona acestor două direcții.

„Nu putem influența deciziile PSD. Dar ne raportăm la ele ca la o realitate politică, și vom acționa în interesul național.”

PNL vizează votul nehotărâților

Liderul liberal a remarcat că mulți români sunt încă nehotărâți, iar comportamentul partidelor în perioada următoare poate influența opțiunea lor de vot.

PNL intenționează să-și confirme rolul de partid responsabil, preocupat de binele țării, nu de jocuri politice.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră