vineri 18 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 18 septembrie 2026, 12:28 Actualizat la: 18 septembrie 2026, 12:38

Nicușor Dan i-a dat trei zile în plus lui Siegfried Mureșan ca să-și strângă o majoritate

Nicușor Dan îi oferă timp viitorului premier PNL să negocieze o majoritate
Nicușor Dan îi oferă timp viitorului premier PNL să negocieze o majoritate Foto: presidency.ro
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan i-a oferit trei zile în plus premierului desemnat pentru a-și alcătui Guvernul și a căuta o majoritate parlamentară care să-l voteze. Constituția prevede un termen de zece zile între momentul desemnării - care curge de la momentul publicării decretului prezidențial în Monitorul Oficial - și cel în care candidatul la funcția de premier cere votul de încredere al Parlamentului.

Citește și: De ce atâta ură în tabăra PNL-USR pentru că Siegfried Mureșan a fost nominalizat premier

Însă Nicușor Dan a spus că va semna sâmbătă decretul de desemnare a premierului PNL, iar luni va fi publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă este trei zile în plus pentru ca Mureșan să poată negocia. 

Nicușor Dan participă la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică "Carpathian 8" de la Ivano-Frankivsk. 

Nicușor Dan nu mai respinge varianta anticipatelor

O să-l semnez mâine la Bistrița și o să fie publicat în Monitorul Oficial luni”, a declarat, azi, președintele României.

Despre șansele pe care le are Siegfried Mureșan să fie învestit de Parlament, Nicușor Dan a declarat: „Eu îmi doresc să reușească. E dificil, dar eu îmi doresc să reușească”.

Întrebat dacă intenționează să dizolve Parlamentul pentru declanșarea alegerilor anticipate, dacă Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu va trece de votul Parlamentului, președintele Nicușor Dan a declarat: „Haideți să ne uităm la prima etapă și după aceea să vedem”.

Ce prevede Constituția: 

ARTICOLUL 103

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră