Disidență în USR: Năsui sugerează că trebuie susținută moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu

Disidență în USR: deputatul Claudiu Năsui sugerează că trebuie susținută moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, despre moţiunea de cenzură, că este un blat între corupţi şi extremişti şi nu vor colabora cu trădătorii de ţară, el acuzând AUR că îşi trădează ţara în cele mai grele momente, când lumea întreagă se schimbă în jurul nostru. Ionuţ Moşteanu a mai afirmat că în luna mai, în România se schimbă preşedintele, iar atunci trebuie să se schimbe şi guvernul, adăugând că USR are un plan bine pus la punct şi vor iniţia o moţiune după alegeri, pentru că Marcel Ciolacu trebuie să plece.
Însă, azi, Năsui a exprimat un punct de vedere diferit, într-o postare pe X/Twitter: „Partidele care susțin guvernul nu votează moțiunea. Iar partidele care nu susțin guvernul votează moțiunea. La vot nu merge cu jumătăți de adevăr. Fie susții, fie nu”.
Năsui sugerează că trebuie susținută moțiunea împotriva guvernului Ciolacu
„Guvernul Ciolacu ar trebui demis.
Orice zi în care rămâne la putere e o zi în care face rău României. Guvernul Ciolacu pregătește noi creșteri de taxe după alegerile prezidențiale. Nu pentru binele românilor, ci pentru a păstra privilegiile castei politice pe banii contribuabililor.
USR a votat contra guvernului Ciolacu pentru că a ascultat vocea celor care ne-au acordat încrederea. Și foarte bine a făcut. Până acum USR nu a susținut niciodată securistanul și guvernul Ciolacu. Eu cred că nu ar trebui să o facă nici acum.
Nu știu de la cine a venit ideea de a schimba brusc și radical atitudinea față de guvernul Ciolacu. Dar știu sigur că nu putem să-l susținem când vedem clar răul pe care îl face României de aproape 4 ani. În democrație opțiunile se văd la vot. Partidele care susțin guvernul nu votează moțiunea. Iar partidele care nu susțin guvernul votează moțiunea. La vot nu merge cu jumătăți de adevăr. Fie susții, fie nu.
Românii au votat USR ca să meargă la guvernare și să facă reformele promise. Nu să ezite să facă opoziție în parlament susținând guvernul Ciolacu care în mod vădit face rău României. Și, mai grav, care va face și mai mult rău după alegerile prezidențiale dacă încă mai este în funcție.
Rămân alături de colegii mei, chiar și atunci când avem opinii diferite, așa cum am făcut-o mereu. Dar nu cred că trebuie să susținem guvernul Ciolacu. Dacă va exista un vot în cadrul conducerii USR, voi susține să avem o poziție clară: fie suntem la guvernare, fie suntem în opoziție. Să spui una dar să votezi alta nu ar trebui să fie o opțiune pentru USR. Deocamdată nu a exista niciun astfel de vot.
Să trăim în minciună poate fi mai util pentru unii pe termen scurt, dar e rău pentru România. Trebuie să trăim în adevăr. Pentru că nimeni nu are nicio putere împotriva adevărului, ci doar împreună cu el”, a arătat Năsui.