Președintele Nicușor Dan a ieșit din obișnuita sa neutralitate și i-a criticat neobișnuit de dur pe acei „lideri politici și lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia referitor la acest incident”. „Acum, cetățenii români pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul”, a scris șeful statului.
Citește și: ANALIZĂ Rusia a atacat deliberat România și a obținut ce visa: debandadă și politicieni lași
PSD, Sorin Grindeanu, AUR și George Simion au evitat să acuza Rusia pentru incidentul de la Galați. Mai mult, AUR a cerut ca vina pentru situație să nu mai fie atribuită Rusiei.
Acum, Nicușor Dan explică de unde venea drona care a căzut pe teritoriul României.
Cine e pro-occidental și cine nu
„Întreaga responsabilitate pentru incidentul grav în care doi cetățeni români au fost răniți revine Rusiei, o țară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Raportat la această situație, Consulul General al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata și Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide.
Este evidentă iresponsabilitatea unor lideri politici și lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia referitor la acest incident. Acum, cetățenii români pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul.
Am avut o dronă rusă, Geran-2, plecată din Rusia, parte dintr-un roi de 43 de drone rusești, dintre care doar una a ajuns pe teritoriul României. Cunoaștem traiectoria și pe unde a trecut prin Ucraina, cunoaștem pe unde a intrat în România.
Vreau să mulțumesc partenerilor noștri din Uniunea Europeană și din NATO pentru solidaritate, manifestată atât individual, cât și în cadrul formatelor multilaterale. Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică.
În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, în cadrul SAFE avem o componentă importantă dedicată unor capabilități antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele astea, iar livrarea o să o avem într-un an sau doi.
Avem un parteneriat cu Ucraina semnat în urmă cu trei luni pe producția comună de drone, și aceste două programe, SAFE și cel cu Ucraina, au o parte comună.
Avem, totodată, un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pe accelerarea producției și testării de drone și de capabilități, evident, antidrone. Și, până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri și bilaterale, și în cadrul NATO, cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România. Unele au venit, altele urmează să vină, și, în discuția pe care am avut-o cu Secretarul General NATO, am insistat pentru urgentare și a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în țara noastră.
În cadrul ședinței CSAT de astăzi, am discutat și despre apărarea civilă, iar ministrul de interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.