Antonescu i-a dat „like” lui Ciolacu după ce a scris că e gata să demisioneze pentru a-i asigura susținerea

Crin Antonescu i-a dat „like” lui Ciolacu după ce acesta a scris, pe Facebook, că e gata să demisioneze din funcția de premier pentru a-i asigura susținerea USR la prezidențiale. Este probabil prima când Antonescu, revenit pe Facebook după circa 11 ani de absență, dă un like unei alte postări.
Însă USR pare să fi refuzat oferta liderul PSD de a-l susține pe Antonescu, așa cum și Ciolacu a respins propunerea de a-l sprijini pe Bolojan.
Antonescu i-a dat „like” lui Ciolacu
„În schimb, i-am spus Elenei Lasconi că, pentru a obține susținerea de către USR a candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale, sunt gata să mă retrag din funcția de premier.
Este un gest care redeschide și posibilitatea cooptării USR la guvernare, astfel ca toate partidele pro-europene să susțină un candidat unic, adică o soluție concretă la realitatea politică a momentului”, i-a propus liderul PSD șefei USR.
Șomer de lux și chiulangiu
Lasconi s-a întâșnit, azi, cu Ciolacu pentru a-i cere să sprijine candidatura lui Ilie Bolojan, dar premierul a refuzat-o.
„Am avut, azi, o discuție extrem de onestă cu liderul USR, doamna Elena Lasconi și i-am explicat de ce scenariul pe care îl propune, candidatura la prezidențiale a domnului Ilie Bolojan, este imposibil de realizat.