duminică 03 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Internațional

5842 articole
Internațional

Trupele ucrainene avansează nespectaculos, dar solid

Trupele ucrainene avansează nespectaculos, dar solid. Ministerul britanic al Apărării a estimat duminică, în raportul său zilnic despre evoluţia războiului din Ucraina, că armata ucraineană face "progrese tactice graduale, dar solide" în operaţiunile sale ofensive contra trupelor ruse în sudul şi estul Ucrainei. Trupele ucrainene avansează nespectaculos, dar solid Încercând să profite de rebeliunea grupării paramilitare ruse Wagner, armata ucraineană şi-a intensificat sâmbătă acţiunile ofensive, care scăzuseră în intensitate după ce contraofensiva pe care a lansat-o la începutul lunii iunie a adus doar rezultate modeste, respectiv eliberarea a numai opt sate şi a unui teritoriu ce însumează puţin mai mult de 100 de kilometri pătraţi, suferind în schimb mai pierderi de efective şi echipamente, inclusiv blindate occidentale şi tancuri germane Leopard-2. Între timp, forţele ucrainene "s-au resetat şi au reluat operaţiunile contraofensive majore pe trei axe principale în sudul şi estul Ucrainei" şi folosesc experienţa celor două săptămâni de contraofensivă pentru a-şi "rafina tacticile de asalt în profunzimea liniilor defensive ruse, care sunt bine apărate", observă Ministerul britanic al Apărării. Acesta remarcă totodată faptul că şi trupele ruse şi-a sporit "semnificativ efortul" de înaintare în zona împădurită din apropierea localităţii Kremina, în regiunea Lugansk din estul Ucrainei. "Aceasta reflectă probabil ordinele comandanţilor superiori ruşi de a trece la ofensivă oriunde este posibil", cred analiştii militari britanici. Rușii încearcă atacuri de mică amploare "Rusia a obţinut unele mici câştiguri, dar forţele ucrainene au împiedicat o străpungere", mai constată Ministerul britanic al Apărării. De partea sa, Ministerul rus al Apărării a transmis duminică, în raportul său zilnic despre evoluţia frontului în Ucraina, că trupele ruse au respins mai multe asalturi ale celor ucrainene în patru zone ale frontului, în special în regiunile Doneţk (est) şi Zaporojie (sud), regiuni unde se regăsesc cele trei axe ofensive prin care armata ucraineană încearcă să ajungă la Marea Azov pentru a tăia coridorul terestru al trupelor ruse cu sudul Ucrainei şi Crimeea. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparații umflate cu milioane EUR. Aeronava, folosită de Gabriel Oprea la „zboruri speciale”. Investigația DNA, după o dezvăluire Defapt.ro Ministerul rus al Apărării mai susţine că trupele sale au respins atacuri ucrainene în apropierea oraşului Bahmut - cucerit de mercenarii Wagner şi predat apoi armatei ruse -, în timp ce Ministerul ucrainean al Apărării susţine că trupele sale au înaintat în acea zonă în cursul unei ofensive lansate lângă un grup de sate din apropierea oraşului.

Trupele ucrainene avansează nespectaculos, dar solid (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Mercenarii Wagner au ucis militari ruși (sursa: atlanticcouncil.org)
Internațional

Mercenarii Wagner au ucis militari ruși

Mercenarii Wagner au ucis militari ruși. Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate de armata rusă împotriva rebeliunii grupării de mercenari Wagner, potrivit unor bloggeri militari ruşi. Mercenarii Wagner au ucis militari ruși Numărul militarilor ruşi ucişi ar putea fi chiar mai mare de 20, cred aceiaşi bloggeri, care precizează că şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova. Autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată vreun bilanţ al victimelor. Printre elicopterele doborâte se numără trei aparate MI-8, folosite în operaţiuni de război electronic şi care oricum erau puţine pe frontul din Ucraina, notează popularul blog militar rus Rybar. Conform aceleiaşi surse, un avion de transport Il-18 al armatei ruse şi care avea la bord un post de comandă de asemenea s-a prăbuşit, toţi militarii din avion pierzându-şi viaţa. Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat el însuşi la începutul rebeliunii că luptătorii săi au doborât un elicopter al armatei ruse. El a pornit cu gruparea sa de mercenari un "Marş al Dreptăţii" către Moscova, cu scopul de a înlocui conducerea militară rusă, pe care o acuză pentru eşecurile armatei ruse în războiul din Ucraina, şi a ajuns sâmbătă la câteva sute de kilometri de capitală. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparații umflate cu milioane EUR. Aeronava, folosită de Gabriel Oprea la „zboruri speciale”. Investigația DNA, după o dezvăluire Defapt.ro Criza ce ameninţa puterea preşedintelui Vladimir Putin a fost în final dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ce prevede că Rusia va renunţa la acuzaţiile penale împotriva lui Prigojin şi a luptătorilor participanţi la rebeliune, dar liderul Wagner va pleca în Belarus.

Putin nu mai este la Moscova (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin nu mai este la Moscova

Putin nu mai este la Moscova. Unde află acum Vladimir Putin? Întrebarea a devenit relevantă după ce o aeronavă aparținând președinției a fost observată zburând de la Moscova la Sankt Petersburg, potrivit Flight Radar. Cu toate acestea, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a negat că Putin a fugit din capitală și a declarat reporterilor că președintele "lucrează la Kremlin". Putin nu mai este la Moscova Un avion care ar avea legătură cu Vladimir Putin a zburat dinspre Moscova spre nord, spre Tver, apoi și-a oprit transponderul, potrivit mai multor rapoarte. Alte business jet-uri au fost reperate ca decolând din Moscova spre Sankt Petersburg. Anterior, potrivit unor rapoarte ale serviciilor secrete ucrainene, s-a făcut referire la faptul că Putin ar fi plecat din Moscova cu elicopterul spre palatul său de la Valdai, aflat între Moscova și Sankt Petersburg. Oricum, Putin își petrece timpul la reședința sa din lacul Valdai cel mai adesea, arată unele surse, la nord-vest de Moscova, nu locuiește permanent în capitală. Pe canalul Telegram General SVR a apărut o informație potrivit căreia membrii anturajului lui Putin, "aproape fără excepție", "și-au pregătit rutele pentru relocalizare împreună cu rudele și prietenii lor". Citește și: Rușii sărbătoresc puciul lui Prigojin: primarul Moscovei a cerut locuitorilor ca, luni, să nu meargă la muncă. Capitala Rusiei se pregătește de asediu Cel mai bogat membru al guvernului lui Putin, vicepremierul Denis Manturov, ar fi părăsit Rusia pentru Turcia la bordul avionul său VIP Suhoi Superjet, care este echipat cu zece paturi.

Haos în Rusia: Wagner versus armată (sursa: Twitter/Dmitri)
Internațional

Haos în Rusia: Wagner versus armată

Haos în Rusia: Wagner versus armată. Liderul grupării paramilitare Wagner a acuzat vineri armata rusă că a efectuat lovituri asupra taberele luptătorilor săi din spatele frontului ucrainean provocând "un număr foarte mare de victime". Haos în Rusia: Wagner versus armată "Au efectuat lovituri, lovituri cu rachete, asupra taberelor noastre din spate. Un număr foarte mare dintre luptătorii noştri au fost ucişi", a declarat Evgheni Prigojin într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă în care promite că va "răspunde" acestor atacuri ordonate, potrivit acestuia, de ministrul rus al Apărării. Liderul grupării de mercenari a cerut să fie "oprit" comandamentul militar rus, pe care l-a acuzat că a efectuat lovituri mortale asupra taberelor luptătorilor săi. "Comitetul de comandă al Grupului Wagner a decis că cei care au responsabilitatea militară a ţării trebuie opriţi", a spus Prigojin în mesajul audio, cerând să nu se opună "rezistenţă" trupelor sale şi afirmând că ministrul Apărării Serghei Şoigu va fi "oprit" . Armata rusă a dezminţit vineri că ar fi bombardat poziţiile mercenarilor Wagner, aşa cum a susţinut Evgheni Prigojin, în acuzaţii spectaculoase, care dezvăluie tensiunile profunde care există în cadrul forţelor Moscovei din Ucraina. FSB: Prigojin, trădător "Mesajele şi videoclipurile postate pe reţelele sociale de către E. Prigojin privind presupusele lovituri ale Ministerului rus al Apărării asupra bazelor din spate ale grupului paramilitar Wagner nu corespund realităţii şi reprezintă o provocare", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova. Serviciul Federal de Securitate (FSB) îndeamnă luptătorii grupului Wagner să nu dea curs ordinelor criminale și trădătoare ale lui Prigojin, ci să ia măsuri ca acesta să fie arestat, potrivit Ifax. Citește și: Salt spectaculos al Bucureștiului în Topul 100 al celor mai bune orașe de locuit: capitala României a avansat 21 de poziții și a ajuns pe locul 99 Potrivit FSB, comentariile liderului Wagner sunt un apel pentru începerea unui conflict armat civil în Rusia. Mișcări de trupe în Rusia, potrivit Nexta care relatează că autoritățile din Moscova sunt în alertă, iar pe drumul principal de la Rostov-pe-Don la Moscova au fost instalate filtre. În același timp, autoritățile ruse ar fi demarat o percheziție la centrul grupării de mercenari Wagner din Sankt Petersburg.

Războiul din Ucraina continuă în 2024 (sursa: TASS)
Internațional

Războiul din Ucraina continuă în 2024

Războiul din Ucraina continuă în 2024. Reprezentanţi de rang înalt ai Alianţei Nord-Atlantice şi ai Uniunii Europene în materie de afaceri externe şi securitate au spus joi că războiul din Ucraina s-ar putea prelungi şi ar putea dura până în anul 2024, relatează EFE. Războiul din Ucraina continuă în 2024 La un seminar internaţional în domeniul apărării în oraşul spaniol Toledo (centru), adjunctul secretarului general al NATO pentru afaceri politice şi politica de securitate, Javier Colomina, a estimat că următoarele şase luni vor fi decisive şi se aşteaptă să fie înregistrate progrese pe frontul din Ucraina. În opinia sa, încheierea conflictului este dificilă însă pentru că Rusia are o mare capacitate de rezistenţă şi poate pierde "sute de mii de soldaţi fără să clipească". Rusia pierde 1,7 soldaţi la un soldat ucrainean şi nu are "nicio problemă" cu 2.000 de pierderi de militari pe zi, pentru că aşa a tratat conflictele de-a lungul istoriei, aşa cum a făcut-o în cel de-Al Doilea Război Mondial şi înainte. Potrivit lui Colomina, s-a crezut că societatea rusă, la un moment dat, se va simţi inconfortabil în legătură cu mobilizarea trupelor, dar preşedintele Vladimir Putin a procedat inteligent şi nu s-a atins de unele pături sociale precum studenţii sau clasele de mijloc şi bogate. În consecinţă, a subliniat oficialul NATO, 70% din societatea rusă susţine invazia Kremlinului în Ucraina, declanşată la sfârşitul lunii februarie 2022. Arsenal nuclear "brutal" El a remarcat că deşi unele dintre noile arme anunţate de Putin s-au dovedit nereuşite, Rusia dispune de un arsenal nuclear "brutal". Sprijinul pentru Ucraina va continua, a spus Colomina, dar, la un moment dat, comunitatea internaţională se va vedea în situaţia să-i sugereze că asistenţa financiară şi militară ar putea lua sfârşit dacă nu se înregistrează progrese substanţiale, notează EFE. Acum, potrivit oficialului NATO, Ucraina se află într-o fază în care îşi poate îmbunătăţi şansele în vederea negocierilor, dar această fereastră de oportunitate nu este de durată, a avertizat el. Referitor la contraofensiva ucraineană, reprezentantul Alianţei Nord-Atlantice a remarcat că există "unele progrese", dar ele sunt totuşi "minore şi nu sunt decisive pentru soarta războiului". Țintele esențiale: Donbas și Crimeea La rândul său, şeful de cabinet al Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Camilo Villarino, a explicat că Rusia va încerca să-şi consolideze controlul asupra zonei Donbas (în estul Ucrainei) şi să păstreze Crimeea (peninsula ucraineană anexată în 2014) cu orice preţ, deoarece Putin nu-şi poate permite să piardă. În plus, Moscova dispune de resursele necesare pentru a-şi reorienta economia spre necesităţile războiului. Ruşii "pot rezista mult mai mult decât Ucraina şi decât noi", a spus Villarino. El a adăugat că ruşii aşteaptă următoarele alegeri prezidenţiale din SUA, din 2024, "sperând că republicanii vor câştiga" şi că aceasta va avea un impact asupra angajamentelor de ajutorare a Ucrainei şi va slăbi rezistenţa UE. Furnizarea de armament occidental, cu probleme Pentru începerea contraofensivei, Kievul a insistat că are nevoie de suficient armament, inclusiv de avioane occidentale. Occidentul, la diferite niveluri, a afirmat că Ucrainei i s-a livrat ceea ce a cerut. La începutul acestei săptămâni, publicaţia independentă rusă Meduza.io, citând The New York Times, relata că autorităţile ucrainene au plătit în 2022 furnizorilor occidentali peste 800 milioane de dolari, conform contractelor, care au fost total sau parţial îndeplinite. Citând surse ale guvernului ucrainean, The New York Times scria că o parte din tehnica occidentală nu a fost furnizată încă Kievului, iar o parte dintre echipamentele livrate erau într-o stare într-atât de proastă, încât au putut fi folosite doar pentru piese de schimb. Citește și: Mineriada magistraților: Ce facem cu nesimțiții din Justiție, viitori pensionari speciali, care-și bat joc de o țară întreagă? Interlocutori ucraineni ai publicaţiei americane, implicaţi în achiziţionarea de arme, au spus că armele lipsă au fost în cele din urmă livrate parţial, în alte cazuri intermediarii restituind banii. Dar, conform situaţiei de la începutul primăverii, o serie de astfel de contracte nu au fost onorate. Ca exemplu, NYT citează livrarea a 33 de obuziere autopropulsate donate Ucrainei de guvernul italian. Obuzierele fuseseră demult casate, dar Ucraina le-a cerut chiar şi în aceste condiţii pentru reparare şi utilizare. Astfel, 13 obuziere au fost trimise în SUA pentru reparaţii, dar când au fost returnate, s-a dovedit că nu puteau fi folosite în operaţiuni de luptă. Iar acesta este doar un exemplu dintre multe altele, potrivit Meduza.io, cu sediul în Letonia. Dincolo de aspectul militar, observatorii declară că Occidentul este interesat într-o victorie a Ucrainei, întrucât un eşec ar însemna punerea sub semnul întrebării a întregii ordini internaţionale actuale.

Fiul lui Biden se recunoaște vinovat (sursa: nbcnews.com)
Internațional

Fiul lui Biden se recunoaște vinovat

Fiul lui Biden se recunoaște vinovat. Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden şi ţintă recurentă a opoziţiei republicane, şi-a recunoscut vinovăţia în două procese federale care îl vizează, a anunţat marţi procurorul responsabil de caz, potrivit AFP. Fiul lui Biden se recunoaște vinovat El a pledat vinovat într-un caz de fraudă federală fiscală pe venit, a detaliat procurorul David Weiss. Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, va ajunge la un acord cu procuratura într-un caz de încălcare a legislaţiei asupra armelor de foc, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a culpabilităţii. I se reproşează că ar fi achiziţionat o armă de foc în 2018 pe vremea când abuza de droguri. Fostul preşedinte Donald Trump, implicat într-o serie de dosare cu justiţia, a transmis într-o reacţie pe reţeaua sa "Truth Social" că Hunter Biden a scăpat doar cu o "amendă" şi a susţinut că sistemul judiciar este "defect". Dependența de droguri, descrisă într-o carte Fiul mai mic al preşedintelui american - cel mare, Beau, a decedat în 2015 de un cancer la creier - a descris cu sinceritate problemele sale de dependenţă de droguri într-o carte apărută în primăvara anului 2021. În volum, Hunter Biden, fost avocat şi om de afaceri devenit artist, dădea asigurări că a renunţat la alcool şi la droguri. Citește și: Averea uriașă a judecătoarei Adomniței, de la Curtea de Apel, unde magistrații fac grevă pentru pensii: 3,7 milioane lei doar în bănci și acțiuni Preşedintele american l-a susţinut întotdeauna public şi s-a declarat chiar "mândru" de el într-o dezbatere aprinsă cu rivalul său republican Donald Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020. Joe Biden respinge de altfel în bloc acuzaţiile de corupţie ale opoziţiei parlamentare republicane, care îi reproşează lui Hunter Biden că ar fi făcut afaceri dubioase în Ucraina şi în China în timp ce tatăl său era vicepreşedinte. "Fiul meu nu a făcut nimic rău", a spus el într-un interviu acordat în luna mai postului de televiziune MSNBC. "Am încredere în el", adăugase Joe Biden.

Ucrainenii au nevoie de sprijin aerian pentru o contraofensivă eficace (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucrainenii au nevoie de sprijin aerian

Ucrainenii au nevoie de sprijin aerian. Contraofensiva ucraineană a intrat în cea de-a treia săptămână cu rezultate mixte în faţa superiorităţii aeriene şi a liniilor defensive kilometrice ale Rusiei, în special în est şi în regiunea Zaporojie (sud-est), unde se concentrează cele mai grele lupte şi unde Moscova a trimis întăriri, comentează luni EFE. Ucrainenii au nevoie de sprijin aerian Bilanţul ucrainean până acum este de opt mici localităţi recucerite la sud de Doneţk şi în Zaporojie, ultima fiind Piatihatki, care a fost cucerită după o bătălie crâncenă, potrivit unei înregistrări video publicate luni de comandantul-şef al forţelor armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi. Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a recunoscut că situaţia "în est este dificilă", întrucât Rusia desfăşoară o ofensivă în direcţiile Liman (Doneţk) şi Kupiansk (Harkov), "încercând să preia iniţiativa". În acest scop, ruşii "au concentrat un număr semnificativ de unităţi în est, în special unităţi de asalt aeropurtate", a indicat Maliar. În schimb, trupele Kievului - care încearcă să ajungă în oraşele ocupate Berdiansk şi Melitopol pentru a rupe coridorul terestru creat de-a lungul Marii Azov - au respins forţele ruse în direcţia Zaporojie la o distanţă de șapte kilometri şi au eliberat 113 kilometri pătraţi, a specificat ea. Rușii nu recunosc pierderile teritoriale Ministerul rus al Apărării nu a recunoscut pierderea niciunei localităţi şi continuă se afirme zilnic că respinge atacurile ucrainene. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a declarat luni că unităţi ale grupurilor Vostok (Est) şi Iug (Sud) au respins trei asalturi în sudul regiunii Doneţk (est), două în Zaporojie (sud) şi patru în apropierea oraşului Doneţk, rezultând pierderi de 440 de soldaţi inamici, precum şi armament distrus. Cu toate acestea, preşedintele mişcării "Împreună cu Rusia" din Zaporojie, Vladimir Rogov, a recunoscut cu o zi în urmă pierderea controlului operativ asupra satului Piatihatki, iar luni a comunicat că soldaţii ucraineni "au lansat o altă ofensivă în direcţia Orihiv", unul dintre epicentrele luptelor din sud-est. Linie defensivă densă De la Piatihatki ucrainenii pot să ajungă la Vasilivka, pe unde trece o importantă magistrală care duce spre sud la Melitopol, în apropiere de Marea Azov, un important centru logistic şi de aprovizionare pentru trupele ruse. De la Orihiv, trupele Kievului încearcă să împingă forţele inamice spre sud, spre Tokmak, de unde pornesc două magistrale - spre Melitopol şi, respectiv, Berdiansk. Dar calea spre aceste puncte strategice din Zaporojie nu va fi însă uşoară pentru armata ucraineană. O hartă interactivă actualizată frecvent de Brady Africk, de la departamentul de presă al American Enterprise Institute şi analist de informaţii din surse deschise (OSINT), arată o linie defensivă densă la sud de zona unde au loc în prezent cele mai grele lupte, în special în jurul localităţilor Vasilivka şi Tokmak. Fortificaţii, tranşee, şanţuri antitanc şi mine În octombrie trecut, Rusia a început să instaleze o linie defensivă extinsă - începând din Crimeea, trecând prin sudul şi estul Ucrainei şi extinzându-se pe partea rusă a frontierei până în Belarus. Apărarea rusă este formata din fortificaţii, tranşee, şanţuri antitanc şi mine, printre alte obstacole. Kievul a recunoscut deja că este dificil să avanseze, întrucât Rusia şi-a intensificat atacurile de artilerie şi cu mortiere, precum şi bombardamentele aeriene şi a trimis întăriri în direcţiile Zaporojie şi Doneţk pentru a zădărnici înaintarea ucrainenilor. Serviciile secrete britanice au indicat luni că, în ultimele zece zile, Rusia a început probabil să relocheze elemente ale grupului de forţe de pe malul stâng al Fluviului Nipru pentru a "întări sectoarele Zaporojie (sud) şi Bahmut", în Donbas. Zelenski: Avansăm pas cu pas Londra a prezentat imagini care ar arăta că peste 20 de elicoptere suplimentare au fost desfăşurate pe aeroportul din Berdiansk, la aproximativ 100 de kilometri de linia frontului. Marea Britanie consideră că este posibil ca Rusia să fi obţinut un avantaj temporar în sud, în special cu elicopterele de atac care folosesc rachete cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor terestre. Citește și: VIDEO Imagini necenzurate ale unui asalt ucrainean asupra unor poziții rusești fortificate "Trupele noastre avansează. Poziţie cu poziţie, pas cu pas, avansăm", a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său cotidian duminică seară. De altfel, preşedintele Zelenski a convocat luni Statului Major General al Comandamentului Suprem, la care au participat comandanţi militari şi şeful serviciilor de informaţii militare pentru a analiza situaţia operativă de pe front, aprovizionarea trupelor cu muniţii şi previziunile privind acţiunile inamicului în viitorul apropiat.

Putin amenință să lovească țări NATO (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin amenință să lovească țări NATO

Putin amenință să lovească țări NATO. Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri statele NATO să nu furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare F-16, menţionând că Rusia va trebui să examineze modalităţile de eliminare a acestor avioane, inclusiv în situaţia în care ele ar porni în misiuni de luptă în Ucraina de la baze aeriene situate în state din vecinătatea acestei ţări. Putin amenință să lovească țări NATO "Dacă (avioanele F-16) vor fi desfăşurate la baze aeriene din afara frontierelor Ucrainei, dar sunt folosite în acţiuni armate în interior, va trebui să ne gândim unde şi cum să eliminăm echipamentele folosite împotriva noastră", a spus Putin în timpul Forumului Economic de la Sankt Petersburg. Preşedintele rus a avertizat astfel că există un risc sporit de implicare a NATO în conflictul din Ucraina. Dar el a susţinut că, de îndată ce vor ajunge în Ucraina, avioanele americane F-16 "vor arde" la fel ca tancurile germane Leopard, făcând referire la tancurile de acest tip distruse în contraofensiva lansată săptămâna trecută de armata ucraineană. "Tancurile ard. Mai ales Leopard (...) La fel se va întâmpla cu F-16", crede Putin. În acest timp, "noi nu am închis niciodată uşa", a adăugat el, referindu-se la negocierile de pace, în prezent inexistente. Întrebat despre posibilitatea ca Rusia să folosească armele nucleare în conflictul din Ucraina, el a răspuns că utilizarea acestora este "teoretic" posibilă în cazul unei ameninţări la adresa integrităţii teritoriale sau existenţei Rusiei, ceea ce nu este cazul la ora actuală. Citește și: EXCLUSIV George Simion își ascunde urmele: a șters de pe site-ul său informațiile despre contul pentru donații de la nunta sa și orice informație despre eveniment "Armele nucleare au fost concepute pentru a asigura securitatea noastră în sensul extins al termenului şi existenţa statului rus, dar nu avem o asemenea nevoie (de a le folosi)", a indicat Vladimir Putin. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a confirmat că primele arme nucleare tactice ruseşti a căror desfăşurare a anunţat-o deja în Belarus au sosit în această ţară.

Rușii și-au inundat teritoriile ucrainene controlate (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Rușii și-au inundat teritoriile ucrainene controlate

Rușii și-au inundat teritoriile ucrainene controlate. Autorităţile ucrainene au raportat sâmbătă 16 morţi şi 31 de persoane date dispărute, în urma distrugerii unui baraj de pe fluviul Nipru săptămâna trecută. Rușii și-au inundat teritoriile ucrainene controlate "Au murit 16 persoane: 14 în regiunea Herson şi două în regiunea Nikolaiev (Mikolaiv). 31 de persoane sunt în continuare date dispărute", a informat Ministerul de Interne ucrainean. La rândul său, Rusia a crescut sâmbătă la 29 numărul morţilor în inundaţiile din zonele pe care le controlează în sudul Ucrainei, în urma distrugerii barajului Kahovka. "Din păcate, numărul morţilor a crescut la 29", a declarat responsabilul ocupaţiei ruse din regiunea Herson, Andrei Alekseienko. Citește și: Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui Simion: diplomă dubioasă, sponsorizări de la oamenii SIE și înalt funcționar de stat, specialist în Diaspora Barajul hidrocentralei Kahovka, situat într-o zonă aflată sub control rus în regiunea Herson (sudul Ucrainei), a fost distrus pe 6 iunie. Sute de kilometri pătraţi în aval au fost inundaţi, forţând evacuarea a mii de locuitori şi stârnind temeri atât cu privire o catastrofă umanitară, dar şi de mediu. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de distrugerea barajului, dar mulţi analişti militari sunt de părere că dezastrul favorizează militar Moscova.

Avioane chineze, apropiere periculoasă de Taiwan (sursa: dw.com)
Internațional

Avioane chineze, apropiere periculoasă de Taiwan

Avioane chineze, apropiere periculoasă de Taiwan. Avioane ale forţelor aeriene taiwaneze au fost ridicate de la sol duminică după ce zece avioane de luptă chineze au fost detectate că au depăşit linia mediană sensibilă din Strâmtoarea Taiwan, a comunicat Ministerul Apărării de la Taipei, potrivit căruia patru nave chineze au desfăşurat de asemenea patrulări. Avioane chineze, apropiere periculoasă de Taiwan Aceasta este a doua oară în mai puţin de o săptămână când Taiwanul raportează noi activităţi militare ale Chinei, după ce 37 de avioane militare chineze au intrat joi în zona de apărare aeriană a insulei, iar unele şi-au continuat zborul spre vestul Pacificului. Într-un scurt comunicat, Ministerul Apărării taiwanez a transmis că duminică, la ora locală 14.00 (06.00 GMT), a detectat 24 de avioane ale forţelor aeriene chineze, printre care avioane de luptă J-10, J-11, J-16 şi Su-30, precum şi bombardiere H-6. Patru nave chineze au fost de asemenea implicate în "patrule de pregătire comună de luptă", a adăugat ministerul taiwanez, fără alte detalii. Taiwanul a ridicat de la sol avioane de luptă şi a desfăşurat nave şi sisteme terestre de rachete pentru a le monitoriza, a indicat ministerul, folosind formulările tipice pentru astfel de situaţii. Citește și: Investigație The Times: Cercetătorii chinezi din Wuhan au manipulat viruși mortali, proveniți de la lilieci, pentru a-i transforma în arme. China dorea să schimbe echilibrul puterii mondiale În aprilie, China a organizat exerciţii militare în jurul insulei în urma unei deplasări în SUA a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen. Guvernul de la Taipei respinge revendicările de suveranitate din partea Beijingului şi spune că doar locuitorii insulei îşi pot decide viitorul.

Putin duce arme nucleare în Belarus (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin duce arme nucleare în Belarus

Putin duce arme nucleare în Belarus. Rusia va începe desfăşurarea armelor nucleare tactice în Belarus după ce se va încheia pe 7-8 iulie pregătirea instalaţiilor destinate acestora, a anunţat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko, desfăşurată în staţiunea rusă Soci. Putin duce arme nucleare în Belarus "Pe 7-8 iulie se încheie pregătirea instalaţiilor şi imediat apoi vom începe desfăşurarea armamentului respectiv pe teritoriul dumneavoastră. Aşadar, totul decurge conform planului", a spus liderul de la Kremlin. El anunţase iniţial în martie că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus, ca represalii ale Rusiei faţă de hotărârea Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit pentru tancurile britanice Challenger 2. Miniştrii Apărării rus şi belarus, Serghei Şoigu şi Viktor Hrenin, au semnat în urmă cu două săptămâni documentele ce reglementează staţionarea armelor nucleare tactice în Belarus. SU-25 belaruse, modificate Moscova a anunţat că a transferat deja acestei ţări rachete Iskander-M, care pot fi echipate atât cu încărcături convenţionale, cât şi nucleare, transfer efectuat ca "răspuns în faţa politicii agresive a ţărilor ostile". Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero De asemenea, a mai precizat Ministerul rus al Apărării, unele dintre avioanele de atac la sol SU-25 ale armatei belaruse au fost convertite pentru eventuala lansare de arme nucleare tactice, şi piloţii belaruşi au fost instruiţi. Dar Moscova a precizat că armele nucleare tactice dislocate în Belarus vor rămâne sub controlul armatei ruse, care păstrează şi decizia asupra eventualei folosiri a acestora.

Buncăr anti-atomic pentru elita Moscovei (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Buncăr anti-atomic pentru elita Moscovei

Buncăr anti-atomic pentru elita Moscovei. Kremlinul a semnat un contract pentru construirea unui adăpost anti-nuclear pe terenul celui mai exclusivist spital de stat din Moscova, la câteva zile după atacul cu drone în capitala Rusiei. The Moscow Times face dezvăluirea, după ce a avut acces la contractul semnat pe 26 mai de Vladimir Putin. Buncăr anti-atomic pentru elita Moscovei Buncărul este destinat să fie folosit de 800 de persoane (din câte se pare, alese din rândul elitei ruse) și este de așteptat să fie construit sub Spitalul Clinic Central al Direcției Administrative a Președintelui Federației Ruse, cunoscut și sub numele de "Clinica Kremlin", într-un timp aproape record. Întreaga construcție, denumită oficial în acte "structură de protecție civilă", urmează să fie finalizată până pe 20 decembrie 2023. Infrastructurii i s-a alocat un buget de 35 de milioane de ruble (în jur de 400.000 de euro). Adăpostul va avea mai multe intrări și ieșiri de urgență, fiind, de asemenea, echipat cu un sistem sofisticat de ventilație și încălzire pentru a permite "proceduri medicale în timpul războiului". Nu în ultimul rând, va dispune de sisteme speciale de comunicare pentru a asigura schimbul de informații secrete. Cheltuieli mai mari pentru protecția lui Putin Inițiativa construirii buncărului vine în contextul lansării unei contraofensive ucrainene, care pare din ce în ce mai aproape. Pe 30 mai, Moscova a suferit un nou atac cu drone pe teritoriul său. Vladimir Putin, care trăiește cu frica de a fi asasinat, continuă să-și mărească măsurile de securitate prin construirea acestui buncăr antiatomic. Citește și: EXCLUSIV La achiziția transportorului MApN „înecat” în Dunăre, Ciucă a cerut neflotabil. Este vorba de 31 de Piranha IIIC. Achiziția Piranha V, de un miliard de euro, suspectă de corupție Această tendință se verifică prin analizarea cheltuielilor dedicate securității președintelui rus și colaboratorilor săi. În doar cinci luni de la începutul anului, în perioada ianuarie-mai 2023, suma cheltuită pentru securitatea prezidențială a ajuns la 15 miliarde de ruble, sau circa 172 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de circa 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, la începutul conflictului.

Rușii au detonat barajul Nova Kahovka (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Rușii au detonat barajul Nova Kahovka

Rușii au detonat barajul Nova Kahovka. Guvernul american dispune de informaţii care înclină spre a atribui Rusiei responsabilitatea pentru distrugerea unui baraj masiv în sudul Ucrainei, a relatat marţi NBC News, citând doi oficiali americani şi un oficial occidental. Rușii au detonat barajul Nova Kahovka Administraţia preşedintelui Joe Biden lucrează în prezent pentru a declasifica o parte din informaţiile operative şi de a le face publice marţi după-amiază, a relatat NBC News. Un torent de apă s-a revărsat prin barajul masiv de pe fluviul Nipru, care separă forţele ruse de cele ucrainene în sudul Ucrainei marţi, inundând o porţiune din zona de război şi forţând localnicii să fugă din calea apelor. Citește și: FOTO & VIDEO Distrugerea barajului de la Nova Kahovka lasă Crimeea ocupată fără principala sursă de apă. O ofensivă ucraineană în zonă devine aproape imposibilă Ucraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka, în timp ce Kremlinul a declarat că Ucraina a fost cea care a sabotat barajul.

Membrii Rammstein, acuzați de agresiune sexuală (sursa: Facebook/Rammstein)
Internațional

Membrii Rammstein, acuzați de agresiune sexuală

Membrii Rammstein, acuzați de agresiune sexuală. În ultimele două săptămâni, în social media și mass media au apărut acuzații grave împotriva formației germane Rammstein: racolarea femeilor din rândul publicului, droguri, abuzuri sexuale. Trupa neagă toate acuzațiile. Chiar dacă până în prezent nu a fost demarată nici o anchetă oficială, consecințele au apărut. Concertul de la Vilnius Pe 22 mai, Rammstein a început "Turneul European" cu un concert în orașul lituanian Vilnius. Shelby Lynn, o tânără irlandeză de 23 de ani, a fost prezentă. La două zile după spectacol, pe 25 mai, Lynn lansa pe rețelele sociale acuzații dure împotriva lui Till Lindemann și echipei sale. "Sunt fata care a fost drogată de Rammstein", a scris aceasta, susținând că a fost recrutată împreună cu alte tinere pentru a participa la o petrecere în culise, unde i-ar fi fost adminstrate droguri și ar fi fost hărțuită sexual de vocalul trupei, Till Lindemann. "Am fost invitată la Row Zero (primul rând de spectatori) de Aleena Makeeva (directorul de casting al trupei). I-am trimis un mesaj săptămâna trecută pe Instagram, întrebând cum naiba intri la petrecere și că mi-ar plăcea să fiu luată în considerare. M-a întrebat ce vârstă am și de unde sunt, după care mi-a trimis un link către un grup WhatsApp.", a scris Lynn pe contul ei de Twitter. Ajunsă la spectacol, Lynn e invitată, alături de alte fete, în culise, unde li se servesc băuturi. Mărturisind că e prima oară la un concert Rammstein, i se spune că Lindemann ar vrea s-o întâlnească în pauză. Când s-au întâlnit, Lynn l-ar fi pus în gardă: "Till, dacă vrei sex, să știi că eu nu sunt așa, sexul e ceva special pentru mine, nu mă culc cu necunoscuți!". Asta l-ar fi înfuriat pe Lindemann care, potrivit spuselor lui Lynn, ar fi devenit "agresiv". Nu a fost detectat nici un drog Totuși, Lynn rămâne până la sfârșitul spectacolului, după care se întoarce în culise pentru after party. Însă susține că, deși băuse doar două pahare înainte de concert, s-a simțit foarte rău, așa că s-a întors în camera de hotel. Aici a descoperit că avea multe hematoame pe șolduri, antebrațe și încheieturi. Continuând să se simtă rău și a doua zi, s-a gândit că fusese drogată. "Echipajul de ambulanță a sosit primul și m-a consultat, spunându-mi că doar poliția poate face testul antidrog. Aștept aproximativ o oră să vină poliția, când au făcut-o, aceștia au spus că nu au teste cu ei, dar că putem cumpăra de la farmacie. Prietena mea s-a dus și mi-a cumpărat unul (...), l-am făcut, însă a ieșit negativ, probabil pentru că era prea tîrziu/nedetectabil.", a mai scris Lynn pe Twitter. Rohypnolul (roofies) este utilizat în mod obișnuit în atacurile sexuale facilitate de droguri. Testele de urină sunt cea mai comună metodă de depistare a urmelor de droguri. În general, Rohypnolul poate fi detectat în urină timp de până la cinci zile. Dozele mari pot rămâne detectabile până la zece zile. Testele de sânge pot detecta Rohypnol timp de până la 24 de ore. Poliția lituaniană: Lynn a refuzat să depună plângere Poliția lituaniană a confirmat că a primit o sesizare, pe 23 mai, potrivit căreia "un rezident al hotelului a susținut că, în timpul concertului Rammstein, cineva i-ar fi amestecat droguri în băutură și ar fi încercat să o violeze". Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, Ramūnas Matonis, la sosirea polițiștilor, la hotel ajunseseră deja medicii care acordau asistență medicală. Lynn le-a precizat polițiștilor împrejurările incidentului, însă nu a vrut să depună plângeri împotriva nimănui. "Nu avea pretenții împotriva nimănui, nu am primit nici o declarație oficială", a declarat Matonis. Pentru că nu a depus plângere, poliția nu putea demara ancheta. Potrivit lui Matonis, dacă victima ar fi depus o declarație și ar fi existat o suspiciune clară de infracțiune, persoana ar fi fost dusă la Centrul pentru Dependențe sau la un spital pentru a fi testată. Însă, a subliniat Matonis, în acest caz concret, deși polițiștii au insistat, femeia a refuzat să înainteze orice plângere sau să semneze vreo declarație. A contactat poliția irlandeză Lynn s-a întors a doua zi în Irlanda și a contactat forțele de ordine din țara sa. I s-a spus, însă, că trebuia să depună plângere în țara în care s-a comis infracțiunea, adică să contacteze din nou poliția din Lituania. Lynn a ripostat, într-o nouă postare pe Twiter, afirmând că, de fapt, i-ar fi implorat pe reprezentanții poliției lituaniene să-i ia o declarație, să-i dea un număr de referință, însă aceștia i-au spus că nu pot face nimic. "A zburat a doua zi după concert și când s-a întors în țara ei, a apelat la oamenii legii, dar ancheta trebuia să demareze loc în țara în care s-a întâmplat totul. În prezent, autoritățile cooperează, informațiile sunt clarificate", a declarat Julija Samorokovskaja, reprezentant al Comisarului șef de poliție al orașului Vilnius. Lynn: "Till NU m-a atins. N-am spus niciodată că m-ar fi violat" În cele din urmă, Lynn a depus o plângere penală, iar poliția din Vilnius a deschis dosarul cu numărul M-1-01-32256-23. În curând, se va decide dacă procuratura va demara o anchetă. Pe 25 mai, Shelby Lynn spusese pe Twitter că Till Lindemann i-ar fi cerut să întrețină relații sexuale cu ea și, când l-a refuzat, acesta ar fi devenit furios și agresiv. Însă după cinci zile, pe 30 mai, Lynn revine asupra declarației, tot pe Twitter: "Aș dori să clarific. Till NU m-a atins. A acceptat că nu vreau să fac sex cu el. N-am spus niciodată că m-ar fi violat.". Membrii Rammstein, acuzați de agresiune sexuală După acuzele lansate de Lynn pe rețelele sociale, alte femei au reacționat susținând că au fost drogate la concertele Rammstein și că au fost victimele agresiunii sexuale. Süddeutsche Zeitung a consemnat declarațiile a peste o duzină de femei potrivit cărora tinerele sunt recrutate sistematic din public, astfel încât Lindemann să poată face sex cu ele. O femeie a raportat chiar sex "violent și fără consimțământ". Într-un videoclip recent pe YouTube, influencer-ița Kayla Shyx întărește acuzațiile de abuz de putere și violență sexuală împotriva lui Till Lindemann. Shyx povestește că, la un concert Rammstein din 4 iunie 2022, ar fi fost abordată la pauză de Aleena Makeeva și invitată la after party: "Ne-au condus în culise și ni s-a spus să așteptăm. (...) Pur și simplu am fost chemate acolo, astfel încât Rammstein să aibă de unde alege". În timp ce așteptau, Makeeva le-ar fi îndemnat să bea alcool: "Câteva păreau amețite și speriate, în timp ce altele se comportau ca și cum totul ar fi normal". Mergând la toaletă, Shyx ar fi aflat de la o altă persoană că se aflau într-o "preselecție de femei care ar trebui să facă sex cu Lindemann": "Deodată mi-am dat seama: sunt aici ca obiect sexual. Panică, panică!". În ciuda insistențelor lui Makeeva, Shyx a reușit să plece, potrivit declarațiilor ei. Editura KiWi i-a reziliat contractul lui Lindemann Acuzațiile la adresa solistului au dus la rezilierea contractului pe care Lindemann îl avea cu editura Kiepenheuer & Witsch. Pe 2 iunie, editura anunța încetarea colaborării, printr-un comunicat de presă. Citește și: În unul din cele mai sărace județe ale României, Teleorman, un magistrat are pensie specială de aproape 30.000 de lei, de 14 ori peste pensia medie pentru limită de vârstă "Din punctul nostru de vedere, Till Lindemann depășește granițe de netrecut în relațiile cu femeile. Prin urmare, am decis să încheiem colaborarea cu Till Lindemann cu efect imediat, deoarece relația noastră de încredere cu autorul a fost ruptă iremediabil.", se arată în comunicat. Ministrul Familiei din Germania s-a implicat Acuzațiile grave eclipsează turneul Rammstein, având consecințe asupra concertelor pe care trupa le va susține săptămâna aceasta în München. Potrivit departamentului administrativ districtual din München, controversatul "Rând Zero" și petrecerile de după spectacol din München vor fi închise publicului – lângă scenă fiind permis accesul doar agenților de pază, pompierilor sau angajaților trupei. Nici politicienii nu au rămas indiferenți. Ministrul Familiei, Lisa Paus, a declarat recent: "Tinerii, în special, trebuie să fie mai bine protejați de asemenea atacuri.". Paus a sugerat să se înființeze pe stadioane zone sigure pentru femei și "echipe de conștientizare", care să fie disponibile pe durata concertelor, dacă există suspiciuni de agresiune sexuală.

Ucrainenii recuperează teren în Bahmutul ocupat (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucrainenii recuperează teren în Bahmutul ocupat

Ucrainenii recuperează teren în Bahmutul ocupat. Armata ucraineană efectuează mai multe "acţiuni ofensive" în zona oraşului Bahmut, care este ocupat de trupele ruse, a anunţat pe canalul său de Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Malyar. Ucrainenii recuperează teren în Bahmutul ocupat Malyar a spus că forţele armate ucrainene au preluat câteva puncte strategice extrem de importante, iar forţele ruse se află în defensivă în zona Bahmut. Potrivit reprezentantei Kievului, lupte au loc şi în sudul Ucrainei. Forţele ucrainene şi cele ruse luptă de câteva luni pentru a obţine controlul asupra zonei oraşului Bahmut, ambele înregistrând pierderi grele. Gruparea de mercenari rusă Wagner a preluat iniţial localitatea, dar recent şi-a anunţat retragerea, lăsând oraşul Bahmut sub controlul armatei ruse. Citește și: În unul din cele mai sărace județe ale României, Teleorman, un magistrat are pensie specială de aproape 30.000 de lei, de 14 ori peste pensia medie pentru limită de vârstă Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, care a descris conducerea armatei ruse drept "incompetentă", a recunoscut la finalul săptămânii trecute că ucrainenii au câştigat poziţii importante în Bahmut în ultimele săptămâni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră