duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 24 iunie 2022

Zelenski și Maia Sandu, în culmea fericirii după țările lor au primit statutul de candidate la aderarea la UE

Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei (sursa: president.gov.ua)
Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei (sursa: president.gov.ua)

Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei. Președinții Volodimir Zelenski și Maia Sandu salută decizia de acordare a statutului de țări candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că este "un moment unic şi istoric", după ce Ucrainei i-a fost atribuit statutul oficial de candidat la Uniunea Europeană.

Primele reacții ale președinților Ucrainei și Moldovei

"Acesta este un moment unic şi istoric în relaţiile dintre Ucraina şi UE", a salutat Zelenski într-o postare pe Twitter, spunând că, în opinia sa, "viitorul Ucrainei se află în UE".

Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă”

„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova spune că drumul spre UE va cere multă muncă și efort.

„Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a adăugat Maia Sandu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seara că prin acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova s-a schimbat paradigma lărgirii UE, iar politica de extindere a primit un nou implus, calificând decizia liderilor UE drept „un mare pas” și un demers istoric.

„Cred că Ucraina, Moldova și Georgia au primit un nou implus și sunt convins că toți se vor pune pe treabă, pentru a pune în practică reformele și proiectele care sunt încă necesare pentru a face următorul pas. Îi felicit. Îmi doresc ca acest drum să fie rapid, bun, încununat de succes”, a spus președintele în declarațiile de presă susținute la încheierea reuniunii liderilor UE.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră