Suedia și Finlanda au drum liber spre NATO. Turcia va sprijini aderarea celor două țări nordice, anunță președintele finlandez

Turcia a dat unda verde Suediei și Finlandei la NATO. Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, în prima zi a summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid, relatează Reuters.
Niinisto a precizat că decizia Turciei a survenit după ce liderii celor trei ţări au semnat un memorandum comun "pentru extinderea întregului lor sprijin împotriva ameninţărilor la adresa securităţii" fiecărui stat semnatar.
Turcia a dat unda verde Suediei și Finlandei la NATO
Acordul semnat în faţa camerelor de miniştrii de externe ai celor trei ţări "confirmă că Turcia va sprijini, la summitul din această săptămână, invitaţia adresată Finlandei şi Suediei de a adera la NATO", a afirmat într-un comunicat preşedintele finlandez Sauli Niinisto.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a obţinut "cooperare deplină" a Finlandei şi Suediei împotriva combatanţilor kurzi din PKK şi a aliaţilor acestora, a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Turcia a fost de acord cu intrarea în NATO a celor două ţări nordice după mai bine de trei ore de discuţii, marţi, la Madrid, în marja summitului Alianţei Nord-Atlantice.