luni 24 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 16 iunie 2022

SUA au cerut Chinei să evite să se situeze de partea greșită a istoriei

SUA îngrijorată de alinierea Chinei cu Rusia (sursa: tass.com)
SUA îngrijorată de alinierea Chinei cu Rusia (sursa: tass.com)

SUA, îngrijorată de alinierea Chinei cu Rusia. Statele Unite au cerut miercuri Chinei să nu mai sprijine invazia rusă în Ucraina pentru a evita, astfel, să se plaseze "de partea greşită a istoriei", ca reacţie la convorbirea telefonică care a avut loc în aceeaşi zi între preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin, transmite AFP.

SUA, îngrijorată de alinierea Chinei cu Rusia

"Suntem îngrijoraţi de alinierea Chinei cu Rusia", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane ca reacţie la conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi în timpul căreia Beijingul a asigurat Moscova de sprijinul său în materie de suveranitate şi securitate.

Biden i-a trimis lui Zelenski arme de încă un miliard de dolari, în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă. Macron și Scholz ajută mai degrabă din vorbe

"La mai bine de trei luni de la invadarea brutală (a Ucrainei) de către Rusia, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în cadrul organizaţiilor internaţionale, sustrăgându-se de la responsabilităţile ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Şi continuă să nege existenţa atrocităţilor comise de Rusia în Ucraina sugerând, dimpotrivă, că acestea sunt înscenate", a estimat oficialul american.

"Ţările care aleg tabăra lui Vladimir Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei. Acum este momentul ca liderii mondiali să denunţe clar agresiunea flagrantă a preşedintelui Putin şi să fie alături de ucraineni", a adăugat el, avertizând din nou China împotriva oricărui "ajutor militar" acordat Rusiei sau împotriva oricărui "sprijin sistematic pentru eludarea sancţiunilor" impuse de Occident, potrivit Agerpres.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră