duminică 07 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 07 decembrie 2025

Sondaj al Fundației Reagan: a crescut masiv sprijinul pentru NATO și Ucraina, inclusiv în rândul republicanilor MAGA

Sondaj al Fundației Reagan: a crescut sprijinul pentru NATO și Ucraina, inclusiv în rândul MAGA Foto: The White House
Sondaj al Fundației Reagan: a crescut sprijinul pentru NATO și Ucraina, inclusiv în rândul MAGA Foto: The White House

Un sondaj al Fundației Reagan arată că în rândul americanilor a crescut masiv sprijinul pentru NATO și Ucraina, inclusiv între ceea ce sondajul definește drept „republicani MAGA”, adică suporterii fermi ai președintelui Donald Trump. Sondajul arată că există o majoritoare zdrobitoare care vrea ca SUA să rămână în NATO și dorește respectarea articolului V din tratatul acestei alianțe. În plus, majoritatea susține înarmarea Ucrainei - care este privită ca un aliat - și vrea ca Kievul să câștige în fața Rusiei.

Citește și: „Cel mai performant premier PSD”, scenariu halucinant în legătură cu criza apei din Prahova: a fost un experiment militar

Potrivit datelor culese de Fundația Reagan, sprijinul pentru NATO a atins un vârf, iar susținerea electoratului republican MAGA pentru această alianță a crescut cu 12% din iunie până acum.

44% dintre americani vor ca țara lor să fie capabilă să poarte două războiae separate, cu Rusia și China, concomitent. Față de noiembrie 2024, susținerea a crescut cu 3%. 

Sondajul a fost publicat la 4 decembrie

Sondaj al Fundației Reagan: a crescut sprijinul pentru NATO și Ucraina, inclusiv în rândul MAGA

Ce arată sondajul Fundației Reagan:

  • 68% din americani au o atitudine favorabilă NATO (față de 62% în iunie 2025). Favorabilitatea a crescut în rândul republicanilor, mai ales al susținătorilor lui Trump. 
  • 76% dintre cei chestionați susțin articolul V, creștere de 5% față de iunie. 
  • 34% dintre americani susțin retragerea din NATO, 59% se opun. Republicanii sunt împărțiți - 46% se opun retragerii, 45% o susțin. În rândul MAGA, doar 43% se opun retragerii, dar este o creștere de 10% față de iunie. 49% din alegătorii MAGA vor retragerea din NATO. Însă sondajul arată că opoziția față de retragerea din NATO crește odată cu informațiile despre noile angajamente privind cheltuielile pentru apărare, ridicate la 5% din PIB. 
  • 62% dintre americani vor ca Ucraina să câștige războiul, 11% preferă Rusia
  • 64% dintre cei chestionați vor ca SUA să continue să trimită arme Ucrainei - este nivelul maxim de susținere din iunie 2023. 62% dintre republicanii MAGA susțin sprijinirea Ucrainei, creștere de 20% față de noiembrie 2024. 
  • 45% dintre cei chestionați susțin ca Ucraina să fie sprijinită până își recuperează toate teritoriile, 23% cred că ar trebui să cedeze teritorii în schimbul unei păci, cu garanții de securitate din partea Vestului. Republicanii sunt divizați la acest capitol: 34% sunt pentru susținere totală a Ucrainei, 31% ar recomanda cedări teritoriale contra unei păci cu garanții de securitate și 27% ar merge pe varianta „Instituirea unui armistițiu temporar de-a lungul liniilor frontului actuale, fără recunoașterea oficială a controlului Rusiei asupra teritoriilor anexate”. 
  • Aproape toate solicitările Ucrainei, inclusiv furnizarea de rachete Tomahawk sau „Oferirea Ucrainei a unui angajament de apărare colectivă, care să oblige SUA și aliații europeni să răspundă cu forța în cazul în care Ucraina va fi atacată din nou, similar angajamentului SUA față de membrii NATO” au un sprijin de peste 65% în rândul amnericanilor

Circa 70% dintre cei chestionați nu cred că Rusia va respecta un acord de pace cu Ucraina. 

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră