Rusia nu vrea armistițiu, vrea doar să ocupe teritorii în Ucraina, spune Borrell

Rușii refuză negocierile de pace. Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat că guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, potrivit Agerpres.
Rușii refuză negocierile de pace
Guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, potrivit Reuters.
"În acest moment, Rusia nu vrea să negocieze nimic. Îşi doreşte doar să ocupe teritoriu", a afirmat Borrell într-un interviu pentru postul spaniol de televiziune TVE.
"Vrea să încercuiască litoralul de la graniţa cu Republica Moldova şi să izoleze Ucraina de mare. Vrea să negocieze cu adevărat doar atunci când îşi asigură o poziţie de forţă", a adăugat Borrell.
"Totul se va decide în următoarele 15 zile"
Uniunea Europeană şi aliaţii săi vor continua să livreze ajutor militar armatei ucrainene, a spus Borrell.
"Este important, deoarece totul se va decide în următoarele 15 zile. Ce va face istorie va fi capacitatea ucrainenilor de a rezista", a adăugat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în ceea ce el numeşte "o operaţiune militară specială" de dezarmare şi "denazificare" a Ucrainei.