Rusia, din ce în ce mai agresivă aerian cu țările NATO: după Polonia și România, a venit rândul Estoniei
Rusia, incursiuni repetate în spațiul NATO. În ultimele săptămâni, Rusia a intensificat provocările aeriene împotriva țărilor NATO de pe flancul estic. După incidentele cu drone rusești intrate în spațiul României, al celor doborâte în Polonia, a venit rândul Estoniei să fie vizată.
Rusia, incursiuni repetate în spațiul NATO
Trei avioane de vânătoare MiG-31 au pătruns vineri în spațiul aerian estonian, zburând aproximativ 12 minute deasupra insulei Vaindloo, înainte de a fi interceptate de avioane F-35 din misiunea NATO de poliție aeriană.
Prim-ministrul estonian Kristen Michal a catalogat incidentul drept „total inacceptabil” și a anunțat că Tallinn va solicita consultări în cadrul NATO prin activarea articolului 4 al Tratatului Atlantic.
Această prevedere obligă aliații să se consulte atunci când un stat membru consideră că securitatea sa este amenințată.
Reacția NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat reacția rapidă a Alianței.
Rutte a subliniat că răspunsul a fost „decisiv”, demonstrând solidaritatea statelor membre.
Strategia hibridă a Kremlinului: drone și dezinformare
Incursiunea din Estonia vine după un alt episod grav petrecut în Polonia, unde, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, între 19 și 21 de drone rusești au încălcat spațiul aerian polonez.
În paralel, Kremlinul a lansat o campanie masivă de dezinformare, menită să inducă neîncredere în instituțiile democratice și să alimenteze tensiuni anti-ucrainene.
Potrivit oficialilor polonezi, volumul dezinformării online s-a triplat imediat după atac, iar conturile false și canalele de propagandă au răspândit narațiuni menite să submineze sprijinul pentru Kiev și pentru NATO.
Ucraina denunță escaladarea
Autoritățile de la Kiev au reacționat ferm, calificând incidentele drept „o nouă escaladare” din partea Moscovei.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a avertizat că Rusia va deveni „și mai agresivă” dacă nu primește un răspuns puternic, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a vorbit despre o „campanie sistematică a Rusiei împotriva Europei și a NATO”.
Acesta a cerut „măsuri ferme” pentru a contracara amenințările și pentru a preveni destabilizarea regiunii.
Moscova neagă, dar tensiunea crește
Ministerul rus al Apărării a negat orice încălcare a spațiului aerian estonian, susținând că aeronavele sale au survolat „apele neutre” și au respectat regulile internaționale.
Totuși, autoritățile estoniene și NATO au confirmat pătrunderea neautorizată, ceea ce amplifică tensiunile deja ridicate de pe flancul estic.
În acest context, sprijinul pentru Ucraina, întărirea apărării NATO și combaterea dezinformării devin piloni esențiali pentru securitatea europeană.