Zelenski acuză Moscova că a încălcat încetarea focului de Paște: Rusia a lansat sute de atacuri în noaptea Învierii, în ciuda declarației unilaterale a lui Putin

Rusia încalcă armistițiul propus de Paște. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că a continuat atacurile armate în cursul nopții, în pofida declarației unilaterale de încetare a focului anunțate de Vladimir Putin cu ocazia Paștelui.
Rusia încalcă armistițiul propus de Paște
Declarația a fost făcută pe platforma X, pe baza informațiilor transmise de comandantul suprem al forțelor armate ucrainene, Oleksandr Sîrskîi.
Potrivit lui Zelenski, între sâmbătă ora 18:00 și miezul nopții, forțele ruse au desfășurat 387 de bombardamente și au lansat 19 atacuri distincte.
De asemenea, dronele au fost utilizate de ruși în 290 de cazuri în acest interval.
„În această dimineață de Paște, putem spune că armata rusă încearcă să creeze o impresie de încetare a focului, în timp ce în unele regiuni continuă tentativele de înaintare și provocare de pierderi Ucrainei”, a declarat Zelenski.
Ucraina răspunde atacurilor
Președintele ucrainean a precizat că armata răspunde proporțional și în funcție de situația specifică din teren.
„Peste tot, luptătorii noștri răspund așa cum merită inamicul. Ucraina va continua să acționeze simetric”, a subliniat el.
O încetare a focului simbolică de Paște
Încetarea focului anunțată de Kremlin urma să acopere o perioadă de 30 de ore, în ziua în care atât ortodocșii, cât și catolicii sărbătoresc Paștele în aceeași dată.
Vladimir Putin a transmis un mesaj de Paște luptătorilor ruși aflați pe front, urându-le „sărbători fericite”, însă gestul a fost întâmpinat cu scepticism de către liderii ucraineni.
Zelenski propune armistrițiu pentru 30 de zile
Duminică, Zelenski a reluat propunerea sa ca încetarea focului să fie extinsă la 30 de zile, oferind astfel „o șansă păcii”.
Totodată, a subliniat că acțiunile Ucrainei vor continua „în conformitate cu realitatea de pe teren”.
Ministerul rus al Apărării a declarat că încetarea focului va fi respectată de trupele ruse doar în măsura în care forțele ucrainene se conformează la rândul lor acestui angajament.