vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 07 septembrie 2025

Trump spune că e gata de noi sancțiuni împotriva Rusiei, după atacul de sâmbătă noapte asupra Ucrainei

Rusia amenințată cu sancțiuni de Trump (sursa: Facebook/The White House)
Rusia amenințată cu sancțiuni de Trump (sursa: Facebook/The White House)

Rusia amenințată cu sancțiuni de Trump. Președintele american Donald Trump a sugerat duminică că ia în calcul impunerea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, ca reacție la atacul aerian masiv lansat de Moscova asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Rusia amenințată cu sancțiuni de Trump

Întrebat de jurnaliști la Casa Albă dacă este gata să treacă la o nouă etapă de sancțiuni, liderul de la Washington a răspuns tranșant: „Da, sunt!”.

Citește și: Discursul lui Grindeanu la moțiunile AUR, atacuri în serie la Bolojan: „Românii nu ne-au ales pentru a flutura zilnic demisia”

Deși a mai amenințat Rusia cu sancțiuni, Trump a suspendat până acum aplicarea lor pe durata negocierilor diplomatice.

Declarațiile recente sugerează însă o poziție mai fermă, chiar dacă nu a anunțat concret ce ar putea implica această „a doua fază”.

Atacul Rusiei: cel mai mare de la începutul războiului

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a lansat:

  • 810 drone, dintre care 747 au fost interceptate;
  • 13 rachete, dintre care patru au fost neutralizate, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene.

Atacul a provocat cel puțin cinci morți și a lovit pentru prima dată clădirea guvernului ucrainean din centrul Kievului.

SUA cer Europei să intensifice presiunea asupra Moscovei

Duminică dimineață, ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, a transmis că SUA sunt „pregătite să sporească presiunea” asupra Rusiei și a cerut partenerilor europeni să adopte o atitudine similară.

Trump a avertizat deja că ar putea lua măsuri împotriva țărilor care cumpără hidrocarburi din Rusia, acuzându-le că sprijină indirect finanțarea războiului. India a fost deja vizată de suprataxe vamale impuse de Washington.

Trump critică dependența Europei de petrolul rusesc

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Donald Trump este „foarte nemulțumit” de faptul că multe state din Uniunea Europeană continuă să achiziționeze petrol rusesc.

Scott Bessent a subliniat că o coordonare între SUA și UE ar putea fi decisivă: „Dacă SUA și UE pot să se pună de acord asupra mai multor sancțiuni și asupra taxelor vamale împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc, economia rusă se va prăbuși. Iar aceasta îl va aduce pe președintele Putin la masa negocierilor”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră