sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 03 iunie 2022

Orban i-a jucat iar pe degete pe omologii din UE: patriarhul Kirill a fost scos de pe lista de sancțiuni

Ungaria se opune din nou (sursa: kremlin.ru)
Ungaria se opune din nou (sursa: kremlin.ru)

Ungaria l-a scăpat pe patriarhul Kirill de sancțiuni. Reprezentanţii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat joi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri, dar nu prevede înscrierea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pe lista neagră a celor vizaţi de sancţiuni, informează surse diplomatice citate de AFP şi dpa.

Textul, care a fost convenit în cadrul unei întâlniri a ambasadorilor UE din Luxemburg, trebuie să primească acum acordul scris al fiecărui stat membru în vederea publicării sale, vineri, în Jurnalul Oficial, pentru a permite intrarea în vigoare a măsurilor, a precizat preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Ungaria l-a scăpat pe patriarhul Kirill de sancțiuni

Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate, cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în UE, a patriarhului Kirill, pentru susţinerea ofensivei ruse, dar Ungaria s-a opus, estimând că este vorba despre o atingere adusă libertăţii religioase.

Budapesta a blocat, de asemenea, un embargo total asupra petrolului rusesc. Sancţiunile UE trebuie adoptate în unanimitate.

Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Dragnea din dosarul penal Teldrum, contract de trei milioane de euro de la Primăria Alexandria. Banii provin dintr-o finanțare europeană

În cursul unui summit care a avut loc luni la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din UE au ajuns în cele din urmă la un acord care ar trebui să ducă la reducerea cu 90% a importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, pentru a reduce substanţial mijloacele de finanţare a războiul declanşat de Moscova în Ucraina, potrivit Agerpres.

Blocada petrolului rusesc

Acordul prevede o oprire progresivă a importurilor de petrol rusesc transportat naval, respectiv două treimi din achiziţiile europene. Pentru a elimina blocajul Budapestei, o scutire provizorie a fost prevăzută pentru petrolul transportat prin oleoduct, ceea ce priveşte Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat la rândul lor să pună capăt importurilor prin oleoductul Drujba până la sfârşitul anului, în total 90% din exporturile de petrol rusesc către Europa ar trebui să fie oprite până la sfârşitul anului.

După negocieri care au durat o lună de zile, noul pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, extinderea listei negre a UE cu circa 60 de persoane, între care numeroşi militari ruşi suspectaţi de "crime de război" la Bucea, membri ai familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar şi fosta gimnastă rusă Alina Kabaeva. Anumite media şi opozanţi susţin că aceasta are de ani de zile o relaţie cu Vladimir Putin, ceea ce liderul rus a dezminţit în 2008.

Cea mai mare bancă a Rusiei a fost eliminată din SWIFT

Printre măsuri se află şi excluderea a trei bănci ruseşti din sistemul financiar internaţional SWIFT, între care Sberbank, principala bancă din Rusia, precum şi a unei bănci din Belarus.

Trei canale de televiziune ruseşti, între care Russia 24 şi Russia RTR, vor avea interdicţie la difuzare în UE.

Sancţiunile europene, adoptate începând din 2014 după anexarea Crimeei, vizează deja 1.091 de persoane şi 80 de entităţi.

Vicepremierul rus responsabil pentru energie Aleksandr Novak a afirmat joi că primii care vor avea de suferit din cauza embargoului petrolier sunt consumatorii europeni.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră